Adela Tarpan: Cu caiacul in Ardeni

Vacanta de vara de anul asta trebuia sa fie o tura de hiking de zece zile in jurul Mont Blancului. Celebrul TMB adica.

Pentru ca Rex ne-ar fi insotit in tura asta pe munte si pentru ca nu multe cabane de pe traseu acceptau caini, am decis destul de repede sa stam doar din cand in cand la cabana si in rest sa folosim cortul.

Si tot la fel de repede am decis ca ne trebuie cort nou pentru ca cel pe care il aveam nu era nici ca dimensiune nici ca greutate prea prietenos de purtat zece zile in spate.

Asa ca ne-am cumparat cort nou si apoi am dat "cancel" la tot planul pentru ca eu am picat ca bleaga la schiat si fiind construita din mamaliga mi-am rupt complet un ligament la genunchiul drept ceea ce a necesitat operatie si luni multe de recuperare. In nici un caz nu putea fi vorba de mers pe munte. Nici macat la o plimbare de jumatate de zi cu atat mai mult la o tura de zece zile.

Dar macar aveam cort nou si de cum si-a revenit si piciorul meu suficient cat sa pot sa merg 10 minute fara sa doar, am tot urmarit un week end in care sa il testam.

O oportunitate a aparut pentru week endul 29-30 august cand nu aveam nimic de facut deci am hotarat ca mergem in Ardeni. Nu e tocmai munte dar macar e peste nivelul marii.

Am intors netul pe toate partile si am hotarat ca mergem le o plimbare pe dealuri sambata si apoi cu caiacul duminica in zona nitel mai la sud de Liege (catre Bastogne).

Pana s-a facut insa vineri si timpul sa punem bagajele in masina ne-am dat seama ca suntem mult prea obtimisti pentru starea in care ne aflam. De ceve week-enduri nu prea am mai stat prin Belgia si condusul mult, cu plimbatul mult si munca din timpul saptamanii ne-a cam obosit. Mai mult Cipri ar fi trebuit sa se trezeasca sambata dimineata la 04.00, sa faca un antrenament de 4 ore si ceva si apoi sa ne pornim catre Ardeni. pentru week end. Stateam in canapea si nu ne venea deloc sa ne urnim sa ne pregatim. Asa ca (un pic cu sufletul indoit) am decis ca mai bine stam sambata pe acasa. Putea si Cipri sa se trezeasca mai tarziu pentru antrenament si aveam si eu timp sa fac nitel curat in casa care arata ca dupa razboi. Si bine am facut pentru ca nu cred ca am fi rezistat pentru inca un week end de plimbare.

Dar nici un week end intreg de stat acasa nu era de noi asa ca planul de duminica a ramas in picioare si am mers la o tura cu caiacul.

Nu era prima data pentru noi cu caiacul pe Ourthe dar era prima data pentru Rex. Daca nu ati vazut sutele de poze cu Rex, atunci va spun ca nenea clapaugul este un labrador. Un labrador care isi respecta numele si iubeste la nebunie sa se balaceasca. De la cea mai mica groapa cu noroi pana la ditamai lacul totul este binevenit. Asa ca planul cu caiacul era mai mult pentru el sa vedem cu reactioneaza la ideea de barca+apa.

Turele cu caiacul de pana acum le-am facut ori din Dinant ori din La Roche. De fiecare data ne-a placut dar o schimbare nu strica niciodata asa ca am ales sa pornim de data asta din Hamoir cu cei de la Kayak Remous. Marele avantaj este ca iti lasi masina in parcarea lor in Hamoir si esti dus cu autobuzul la punctul de pornire. Asa ca la sfarsit cand esti ud leoarca si obosit e taman bine ca ajungi fix la masina ta. In Dinant lucrurile nu sunt deloc pe atat de simple si trebuie sa te descurci singur cu transportul la start sau finish. Pentru ca ai si transportul inclus exista numai ore fixe de plecare si un numar limitat de locuri asa ca este recomandat sa ai rezervare in cazul in care decizi sa mergi cu ei.

Rezultatul a fost ca am avut parte de o zi in care am ras de ne durea burta.

Initial Rexanul a fost nitel reticient cu coaja galbena in care trebuia sa se urce dar dupa ce a vazut ca noi eram deja asezati a decis ca nu e cazul sa ramana in urma deci si-a luat in posesie locul dintre scaunul meu si scaunul lui Cipri. Mai mult locul de pe picioarele lui Cipri de altfel ca doar nu era sa stea pe tare. E mai confortabil in brate la cineva.

Apoi era un pic nedumerit cu toata apa aia care se perinda in jur. Si cum dateam noi din vasle el era extrem de ocupat sa bea apa si sa incerce sa prinda cu gura frunzele din jur.

Dupa ce ne-am indepartat un pic de locul de plecare l-am lasat sa sara in apa si ala a fost momentul in care totul s-a schimbat.

Rex era cand in caiac, cand in apa, cand in caiac si tot asa. Evident de fiecare data cand era inapoi in caiac facea ceea ce face orice caine ud: se scutura bine. Asa ca dupa 5 minute eram uzi leoarca. Curgea apa din tricou de parca eram la strasina. :)

A descoperit ca in fata caiacului era o sfoara si s-a prins bine cu gura de ea si ne-a tras de vreo doua ori pana la mal. Salvator nu alta :)

L-am lasat in pace sa alerge prin apa, sa faca tumbe si sa faca pe scafandrul cat a vrut el. Era prea amuzant sa nu il lasi.

Si cand in sfarsit se urca inapoi in caiac statea in asa fel incat coada ii atarna prin apa. Ceea ce nu ar fi o problema daca nu s-ar decide sa dea din coada din bucurie din cand in cand. Din cand in cand mai des. Nu ca ar fi contat la cat de uzi eram.

Cand ne-am intors acasa dupa atata nebunie si agitatie a dormit neintors pana a doua zi dimineata.

Cred ca trebuie sa il mai ducem deci. Nu il vezi pe Rex prea des obosit.