La elefanti (V)

Ultima zi in Tabara. Din pacate am ajuns si la final. Insa eram porniti sa profitam din plin de ultimele ore de plimbare.

Ne-am trezit cu noaptea in cap si am pornit in jungla sa recuperam elefantii. Mahoutii erau ca de obicei foarte veseli si pusi pe sotii si mereu cu zambetul pe buze.  In capatul cararii au disparut in padure sa ia elefantii si cand s-au intors am vazut imediat ca ceva nu este in ordine cu mahoutul meu. Era foarte agitat si foarte supararat si tot discuta ceva cu mahoutul lui Cipri. Au pus apoi elefatul meu sa se aseze pe burta si mi-am dat seama care este problem: ii intrase ceva in talpa elefantului si era evident deranjat de asta la mers. Iar mahoutul meu era trist pentru ca elefantul lui avea o problema. Si asta spune multe despre relatia pe care mahoutul o are cu elefantul lor. Sunt foarte atasati de ei si au grija pana peste urechi sa nu li se intample ceva. La afectiunea lor se adauga si grija patronului care mergea foarte des la tabara sa viziteze elefantii si sa vada daca arata bine sau nu, daca sunt sanatosi sau nu, daca sunt hraniti bine sau nu. Si din ce am auzit de la Honda, patronul era extrem de strict cu mahoutii si cu felul cum ei ar trebui sa se poarte cu elefantul pe care il primesc in grija.

Si daca cineva cauta o tabara cu elefanti in care sa mearga in vizita asta este un aspect de care tebuie sa se tina cont foarte mult: care sunt conditiile in care traiesc elefantii. Am vazut niste imagini nu tocmai placute cu elefanti folositi in Tailanda pentru plimbat turistii si ma bucur enorm ca la All Lao nu era deloc asa. Nici macar o data nu am vazut vreun mahout folosind carligul sau alta forma de violenta cu elefantii. Totul se facea prin comenzi verbale. Niciodata nu se folosea forta fizica. Elefantii erau hraniti foarte bine si se vedea din cum arata. Erau vizitati periodic de un veterinar adus special din sudul Laosului. Li se faceau vaccinuri, li se datea tratament, primeau suplimente de minerale si vitamine. Ranile pe care si le faceau frecandu-se de copaci erau imediat date cu ceva praf alb ca sa ii protejeze de infectii si sa le vindece mai repede. Li se cumpara mancare speciala (cum ar fi varfuri de ananas sau trestie de zahar) ca sa fie suplimentat ce mancau din jungla. Li se facea baie tot timpul ceea ce este foarte important pentru un elefant. Aveau un program destul de lejer si nu erau pusi sa care turisti 12 ore pe zi ci in jur de 5 ore cu pause lungi la pranz si pentru facut baie. Si nu in ultimul rand erau tratati cu respect de catre mahout si se cerea acelasi lucru de la turisti.

A durat ceva sa scoata ditamai aschia din picorul elefantului dar pana la urma la plimbarea de dupa micul dejun, elefantica mea nu mai avea nici o problema.

Am facut elefantilor baie si am trecut raul catre tabara. Eu inainte si Cipri In urma mea. Deodata vad ca mahoutul lui Cipri sare de pe elefant si incepe sa traga cu prastia in ceva de pe malul raului. Ma uit eu ce ma uit si imi vine o idee in minte asa ca strig la Cipri si il intreb daca nu cumva mahoutul lui vaneaza un sarpe. Mie imi este o frica de nedescris de serpi. Nici macar in poze si in filme nu pot sa ma uit la ei. Asa ca Cipri se uita la mine, se uita la mahout si banuiesc ca se gandea ce ar fi mai bine: minciuna sau adevar. Intr-un final imi raspunde asa cam cu jumatate de gura ca intr-adevar omul vaneaza un sarpe. Si nici nu termina bine si il vad pe mahout super mandru de el cum vine in spatele elefantului cu un sarpe taras dupa el. Si amandoi mahoutii si Honda erau foarte incantati la gandul ca vor face un gratar din sarpele ala si Honda imi explica cat de bun el. Iar eu nu stiam cum sa il fac pe Honda sa inteleaga ca imi e frica de serpi si sa ii zica omului sa stea in afara campului meu vizual ca deja m-au luat palpitatiile. Si iata cum inca o data am fost pe post de amuzament pentru ei pentru ca nu intelegeau cum ii poate fi cuiva frica de un sarpe. Ca sarpele e bun la gratar.  Mda…cum sa nu…sa fie el sanatos la el acolo nu in calea mea.

Pana la urma mahoutul a inteles ca turista alba e nitel nebuna si a aruncat sarpele in iarba si a venit sa se ocupe de elefant. Am pus scaunele pe ei si am plecat spre tabara. Si cand treceam noi incet incet pe carare vad ca sarpele proaspat vanat se incolacea in iarba si am inceput sa strig la Honda sa le spuna mahoutilor ca le fuge gratarul in curand deci trebuie sa ia atitudine. :)

Ce am observat in timpul sederii noastre in nordul Laosului (ca in sud nu am ajuns din pacate) a fost ca oamenii sunt inca in mare masura la nivelul de culegatori/vanatori. Nu exista industrie iar agricultura inseamna doar plantarea de orez (o cultura pe an) si cresterea de bivoli si gaini. Si chiar am ramas surprinsa sa vad ca nu folosesc laptele. Nu exista produse lactate de nici un fel si nici nu beau lapte de vaca sau de bivolita. In mare parte alimentatia lor se bazeaza pe ceea ce culeg din jungla si pe ceea ce vaneaza sau pescuiesc. Si vaneaza de toate: pasari, serpi, soricei. Tot ce se misca prin padure. Si tot timpul erau cu ochiii in patru dupa fructe sau ierburi din care sa faca ceva de mancare. Iar prastia era mereu legata la brau impreuna cu maceta. Orice plimbare prin jungla era prilej de adunat mancare. Si in fiecare seara ii vedeam pe mahout iesiti la pescuit pe malul raului.

Vanatoare sarpelui a fost momentul in care m-am linistit cu frica mea de serpi. Era evident ca atata timp cat voi avea in apropiere un om de-al locului nu voi avea nici o sansa sa dau neasteptat peste un sarpe, pentru ca ei vor fi primii ce il vor prinde pentru pus pe gratar. Sunt in mod sigur in siguranta. :)

Dar gata. Ma opresc aici cu povestile din tabara elefantilor pentru ca deja m-am intins pe o multime de posture. Sper insa ca am putut sa transmit macar o frantura din ce a insemnat experienta asta pentru noi. Si Cipri chiar imi spunea acum ceva zile ca citeste posturile mele si il pufneste rasul cand isi aduce aminte de una de alta, ceea ce spune mai multe decat as putea eu insira in mii de cuvinte.

In mod sigur una dintre cele mai pretioase amintiri din viata nostra de calatori. Si ma bucur ca am avut norocul sa profitam de posibilitatea de a sta atat de aproape de un elefant domestic pentru ca nu cred ca vor mai exista pentru mult timp. Iar taberele in mod sigur vor deveni intr-un timp scurt mult  mai stricte si vor semana din ce in ce mai mult cu o gradina zoologica.

Hopa sus pentru plimbare

Undeva acolo sunt si doi elefanti

La stanga tre sa mergi nenea sau te trag de ureche :)

Gata baia

Portia de banane

Pe care elefantica mea o strange constiincios cu trompa

Iar prin padure

Pauza de masa

Bambuuuuus :)

Elefanti trec raul spre locatia unde petrec noaptea

 

La elefanti (IV)

Este a treia zi in tabara All Lao si deja suntem obisnuiti cu programul zilnic: trezit la 6.30, recuperat elefantul din jungla, baia de dimineata, micul dejun, plimbarea cu elefantul prin jungla, masa de pranz, baia de seara si dus elefantul inapoi in jungla pentru noapte.

Insa nu se putea sa fie totul atat de monoton asa ca Honda ne-a pregatit o surpriza: nu ne mai intoarcem pentru pranz in tabara la restaurant ci astazi plecam pregatiti pentru picnic in jungla. Da ati citit bine: picnic in jungla.

Cred ca Honda a ramas cu ceva sfant in el de cand a fost calugar pentru ca prea gaseste tot felul de lucruri care sa ne faca sederea cu ei mai frumoasa si de neuitat.

In timp ce ne plimbam prin padure am dat nas in nas cu un tufis de bambus. Orice bambus este ca un magnet pentru elefanti pentru ca este una dintre mancarurile lor preferate. Nimic in jur nu a mai contat si s-au infipt cu toata incapatanarea in tufis si s-au pus pe molfait. Mahoutii au hotarat ca este o pauza bine meritata si au coborat de pe elefant la o tigare si la un cautat de ierburi pentru salata. In timpul asta elefantica mea se balansa pe o bucata de piatra atarnand deasupra malului unui rau secat in incercarea de a ajunge la cele mai fragede frunze. Nu cred ca mai trebuie sa spun cam prin ce zona a gatului imi ajunsese mie inima de frica. Si cam cat de amuzanta le paream mahoutilor si lui Cipri in timp ce pe fata mea se perindau toate culorile curcubeului. Evident (de fapt doar pentru unii era evident ca pentru mine in mod sigur nu) ca nu s-a intamplat nimic insa nici pana acum nu inteleg cum de nu s-a surpat malul cu ditamai elefantul aflat pe marginea lui. Probabil ca in Laos constanta gravitionala este semnificativ diferita fata de in Europa. Dupa ce mahaoutul meu s-a catarat langa mine si m-am prins bine de umar si mai m-am linistit si eu un pic Hoda s-a pus pe explicat cam cum hotaraste un elefant daca o zona este suficient de sigura sa mearga pe ea sau nu. Ca practic foloseste trompa ca sa cerceteze pamantul din fata lui si abia apoi pune piciorul. Ca totul tine de instinctual de conservare al elefantului si ca nu s-ar arunca asa in gol doar pentru o mana de bambus. Singurul lucru care mi-a venit in cap a fost pe post de gluma: daca trompa elefantului meu era defecta si nu poate detecta bine terenul? Ha? J Trebuia sa imi justific si eu cumva teama. Chiar si daca justificarea era una de tot rasul doar nu o sa raman chiar acum fara replica.

Eu tot povestesc momentele in care am tras cate o sperietura pe spinarea elefatului insa nu trebuie sa va inchipuiti ca asta era regula ci dimpotriva ca asta era exceptia. M-am simtit muuult mai in siguranta pe elefant decat m-am simtit vreodata pe un cal. Pentru simplul motiv ca stai mult mai comod si este mult mai greu sa cazi de pe el. In plus galopul elefantului este un galop de cal desfasurat cu incetinitorul. Poate in libertate or fi mai grabiti insa in compania nostra se comportau de parca au tot timpul din lume sa ajunga din punctul A in punctul B. Si ca daca asteapta destul poate punctul B se apropie misterios si miraculos de punctul A deci  nu mai trebuie sa mearga pana acolo. Singurele doua viteze pe care le aveau erau incet si foarte incet.  Si in timp ce calul fuge cand se sperie elefantul se apuca de aruncat cu praf si dat din trompa catre acel ceva ce l-a speriat. Ba mai mult sunt extreme de curiosi si dupa primele momente de speriat se apuca de investigat ce e lucrul ala necunoscut. Am patit asta cu un: kayak, o femeie care matura poteca, o motocicleta si evident toate camioanele care le ieseau in cale (aveam de traversat la un moment dat un drum ce venea de la o cariera de piatra si pe acolo intalneam destule masini mari). La camioane am hotarat ca este evidenta explicatia atitudinii agresive: pai cum sa nu fii nervos cand vezi ca exista lucruri mai mari ca tine pe lumea asta?

Dupa ce tot bambusul a fost redus la nivelul pamantului si nu a mai ramas decat o amintire ca acolo a fost candva un ditamai tufisul, am putut si noi sa plecam mai departe prin padure. Am mai spus si intr-un post precedent: este uimitor sa vezi ce ramane (sau mai bine zis nu ramane) in locul unde s-a oprit sa manance un elefant. Nu mai ramane copac in picioare, nu mai vezi urma de tufis, si iarba arata de parca a trecut un tanc pe acolo si a ingropat-o in pamant. Si eu care credeam ca un catel este stricator….

Pe la pranz am ajuns si in locul ales de Honda pentru pauza de masa: un camp cu orez (acum gol pentru ca este sezonul secetos) in care se afla una dintre casutele specifice pe care le vezi pe toate campurile cu orez care sa ne tina de umbra. Ne-am intins paturile, am pus masa si ne-am pus pe mancat si discutat cate in luna si-n stele. Subiectul zilei: culoarea pielii. Honda s-a pus pe explicat de ce femeile din nordul Laosului sunt mai frumoase decat cele din sud. Simplu: au pielea mai deschisa la culoare. L-am intrebat daca sotia lui este din nord si ne-a spus razand ca nu dar ca femeile din Luang Prabang sunt undeva intre cele doua extreme deci nu sunt deloc urate. Intr-o cu totul alta seara pe cand ne plimbam prin Luang Prabang am intrat intr-un magazine de bijuterii si ne-am pus pe vorbit cu vanzatoarea (o tanara super draguta si plina de simtul umorului). Din vorba in vorba am ajuns la fix acelasi subiect ca si cu Honda: culoarea pielii. Si ne-am trezit intrebati daca este adevarat ca noi iarna ne albim la loc. Ca ne bronzam vara si iarna trece bronzul. I-am raspuns ca da si foarte uimita si oarecum trista ne-a zis ca la ei nu e asa si ca ei raman inchisi la culoare tot timpul anului. Apoi a inceput sa ne explice incercarile femeilor de a isi albi pielea cu orice pret ssi de a se feri de soare cu orice pret. Si ca multe dintre tratamente au niste efecte secundare foarte urate si se soldeaza cu o sensibilitate excesiva a pielii care faca ca multe dintre femeile care au dus albirea la extrem sa devina prizoniere in propria casa pentru ca orice iesire afara le face rau. Si ma gandeam cat de ciudata este si natura asta umana. Mereu ne dorim ce nu avem. In Europa lumea nu stie cum sa se bronzeze mai bine chiar daca isi cresc exponential sansele de a face cancer de piele iar in Asia lumea nu stie cum sa se albeasca mai bine chiar daca isi cresc exponential fix aceleasi sanse. Cred ca ne-am nascut nemultumiti si o sa murim nemultumiti.

Am discutat un pic si despre taxe, pensii, somaj, asigurari de sanatate etc. Initial erau destul de vocali legat de faptul ca statul nu le ofera practice mai nimic. Nu au asigurari de sanatate si mersul la spital este foarte scump. Nu au pensii. Nu au somaj. Nu au concediii platite.Nu nu concedii medicale. Practic cat muncesti castigi bani. Cand nu mai poti munci esti dependent de copii si familie. Singurii care au ceva avantaje sociale sunt cei care lucreaza la stat insa nu ceva iesit din comun. Asa se explica de ce este extreme de important sa aibe un copil imediat dup ace se casatoresc. Daca nu ai copii nu are cine sa aibe grija de tine la batranete. Si erau extrem de uimiti ca noi nu avem copii desi suntem casatoriti de eva timp. La un oment dat chiar am fost intrebata daca pot avea copii ca nu intelegeau pentru nimic in lume de ce u vrem deocamdata copii. Insa in momentul in care au auzit ca noi platim jumatate din salariu ca sa avem parte de toate avantajele astea sociale au trecut in extrema cealalalta si parca nu mai vroiau nimic de la stat daca trebuie sa dea atat de mult din salariu. Oricum o vizita intr-o astfel de tara este o expereinta interesanta pentru oricine considera ca statul nu face nimic pentru ei. Pentru ca acolo vezi cu adevarat ce inseamna “nimic”.

Am mai discutat un pic si despre religie: Honda era animist insa fusese calugar budhist ca sa aibe acces la educatie gratis pentru ca provenea dintr-o familie saraca ce nu si-ar fi permis s ail tina la scoala altfel, au tras baietii toti un pui de somn si am plecat inapoi la rau pentru baia de seara si pregatirea de culcare.

La masa de seara, Honda ne-a intrebat ce vrem sa facem in ultima zi in tabara. In mod normal programul de patru zile cumparat de noi includea trei zile cu elefantul plus o zi in care alegeam sa mergem cu kayakul sau sa mergem la plimbare prin satele din jur. Nu  prea eram deloc hotarati ce variant sa alegem si parca nici una nu ne satisfacea dorintele pe deplin; Si in timp ce noi cantaream avantajele si dezavantajele, Honda a venit cu propunerea ca daca vrem sa stam cu elefantii si in ultima zi se poate rezolva fara probleme. Si nu ne-a luat decat o fentosecunda sa raspundem intr-un glas: “DA”. Oricand o zi cu elefanti este de preferat. Mai ales daca este si ultima. Honda a zambit intelegator si a plecat sa faca demersurile necesare.

Saru’mana Honda!

Cred ca numai o tabara cu atat de multi elefanti precum All lao Service poate oferi programele astea de mai multe zile. Pentru ca doritori de plimbari scurte de jumatate de zi sunt cu sutele. Si daca tu ai doar doi-trei elefanti nu ai cum sa oferi doi elefanti unor turisti cu programe lungi dar sa faci si plimbarile scurte si tipice. De aia pe strada cu agentii din Luang Prabang erau zeci de agentii ce ofereau plimbari de cateva ore cu elefantul dar numai All lao avea oferte pentru 3-6 zile in tabara.

Chiar vedeam in fiecare zi la pranz grupuri intregi de turisti care soseau la tabara si cat mancam noi de pranz ei faceau o plimbare scurta pe langa rau. In cazul in care doar atat iti permiti este si asta ceva insa in mod sigur as sfatui pe oricine sa aleaga sa stea cateva zile cu elefantii si vor avea parte de o experienta de milioane de ori mai frumoasa decat plimbarea aia care te face sa te simti turist pe banda rulanta. In plus in taberele cu putini elefanti se intampla destul de des sa vezi cate patru turisti pe acelasi elefant in incercarea de a multumi tot grupul. Si plimbarile devin tot mai scurte pentru ca un alt grup isi asteapta randul. Si parca totul este facut pe graba si doar cu banii in minte. Am vazut o astfel de tabara de elefanti langa cascada Tad Sae si era ceva complet diferit fata de ceea ce am experimentat noi.

Cam atat pentru astazi. Maine din fericire ne mai asteapta o zi cu elefantul. Din pacate si ultima dar cine stie ce ne rezerva viitorul. Poate o intalnire cu cel african.

Dimineata - venind din jungla

Si inca o baie

Banane pentru elefanti

A mea era mai smechera si le vroia pe toate o data

Si vizita obligatorie la copacul scarpinator

Oare de ce s-a strambat copacul?

Prin jungla

Cele mai bune frunze sunt evident cele din varf

Mandru ca e sofer de elefant

Oare cat mai e pana jos?

In competitie cu camioanele

La picnic cu Honda

La elefanti (III)

 

 

Dis de dimineata. Ora 6.30. Suna ceasul si sarim repede din pat.

Ce conteaza ca e 6.30 cand trebuie sa mergi sa iti recuperezi elefantul din padure.

Iesim pe terasa ca sa ne luam hainele puse la uscat si descoperim ca erau la fel de ude precum seara cand le-am asezat acolo.

Dar ce conteaza doar mergem sa luam elefantii din padure.

Facem o combinatie de haine uscate si ude si iesim tasnind pe usa.

Elefantii ne asteapta deci ne grabim.

Ne intalnim cu restul lumii in restaurant. Toata lumea este cu zambetul pana la urechi si cat mai grabita sa ia la picior cararea abrupta ce duce spre locul unde ni s-au despartit cararile (noua si elefantilor) aseara.

Pentru nimeni nu conteaza ca nu e nici macar 7 dimineata si ca haine sunt  ude ude si ca afara nu prea e cald.

Toata lumea are un singur gand: elefantii.

De pe cealalta parte a raului sosesc si mahoutii. Se uita la noi si ii bufneste si pe ei rasul la vederea albilor tremurand de frig dar cu sangele colcaind in vene ca trebuie sa mearga repede repede in jungla.

Ne fac semn sa ii urmam si incep sa cante. Honda fuge in fata noastra si ne face poze. Desi e devreme lumea e pusa pe sotii.

Ajungem in capatul drumului facut cu buldozerul prin jungla si ne punem pe asteptat.

Mahoutii dispar cat ai clipi printre copaci de parca nici nu au fost.

Si in timp ce stateam noi si povesteam cate una alta despre calatorit, despre elefanti, despre cat de uimitoare este tara asta se vede coborand dealul abrupt de deasupra capului nostru 4 tone de elefant. Prima impresia a fost ca ar trebui sa o luam la fuga insa nici nu ne-am dezmeticit bine si elefantul ingenunchease la doi pasi de noi sa isi ia pasagerul in primire.

Rand pe rand fiecare elefant aflat in partea a din jungla a defilat mandru prin fata noastra. Si la sfarsit au venit si cele doua domnite ce ne carau pe noi si am plecat spre rau pentru baia de dimineata.
Baie la 8 dimineata pe o vreme destul de racoroasa.
Insa nici un moment nu am simtit frigul pentru ca eram mult prea ocupata sa ma bucur de faptul ca faceam baie cu un elefant. Si nu unul de plastic. Si nu in cada ci intr-un rau in jungla laosiana. In mod sigur sunt cel mai norocos om din lume de am parte de asa ceva. Si fix acelasi lucru l-am simtit si in restul de trei zile cand am urmat fix acelasi program.
Dupa baie ducem elefantii in tabara si noi mergem pentru micul dejun inapoi la restaurant. Pana la 10.00 avem timp sa mancam si apoi plecam la plimbare prin jungla. Care plimbare este de data asta facuta dupa cum vrem noi pentru ca suntem singurii din grup. Doar noi, elefantii si mahoutii. Si evident ca am ales sa stam pe gatul elefantului. Esti mai aproape de el, il simti mai bine si in mangai mai bine :) Pentru orice eventualitate mahoutii au pus si scaunul pe elefant ca in cazul in care ne plictisim de stat pe gat sa ne mutam in scaunul mult mai confortabil. Insa in cazul nostru nu a fost deloc necesar asa ca in urmatoarele zile nici nu au mai montat scaunul daca au vazut ca nu suntem interesati de el. Mai ales ca elefantii se simt mult mai bine fara el (au mai multa libertate de miscare).
In toate cele patru zile de plimbat cu elefantul, mahoutul meu a stat continuu langa mine pe elefant pentru ca a vazut ca imi e frica sa nu cad. Si de fiecare data cand era cate o vale abrupta de coborat (sau malul raului) ma gandeam cu teama ca voi zbura peste capul elefantului. Insa in realitate sa stai pe elefant este foarte confortabil. Mult mai confortabil decat pe cal sau pe camila. Pentru ca are gatul foarte lat. Si in plus indiferent cat de abrupt este terenul pe care merge, capul ii ramane oarecum la acelasi nivel. Insa chiar si experimentand toate astea, cand se apropia de cate o vale foarte abrupta ca sa culeaga cate ceva de mancare tot aveam impresia ca o sa o luam cat ai clipi in jos. Mi s-a explicat pe indelete ca pana acum nu le-a cazut nici un elefant in vreo vale insa fricoasa de mine tot statea cu inima in gat ca va fi deschizatoare de drumuri.
La Cipri insa teama nu a existat. Ceea ce a observant si mahoutul asa ca il lasa pe Cipri destul de mult singur cu elefantul lui si el se ducea la cules ierburi pentru gatit, vanat soricei, pasari si serpi, sau cules fructe. Sau mai dormea un pic. Sau mai fuma un pic. Sau mai facea poze si filmulete. Oricum ii datea suficient timp lui Cipri sa exerseze comenzile pe care le invatasem pentru condus elefantul.
In teorie cu totii eram mari soferi de elefant ca stiam toate comenzile. In practica insa lucrurile stateau cu totul altfel. Elefantii nu ascultau decat de mahoutul lor. Si puteam noi urla si 10 minute o comanda, pana nu zicea  si mahoutul acelasi lucru, comanda era ignorata cu o incapatanare crancena. Asta evident spre deliciul mahoutilor si spre deliciul celuilalt pasager (adica al meu) cand il vedeam pe Cipri cum incearca sa convinga 4 tone de animal sa se mute doi pasi mai la deal. Care elefant era bagat cu capul pana dupa urechi intr-un mare tufis de bambus din care manca tacticos ca si cum nu ar exista nici o graba pe lumea asta.
In plus mai tot timpul cat am fost prin jungla cu elefantii, m-am simtit ca in filmul “George of the jungle”. In film exista un elefant care se crede caine si George ii arunca copaci prin padure pe care elefantul ii aducea dand din coada inapoi.  Cam asa si la noi. Doar ca nu aruncam noi copacii, ci si-I lua elefantul singur.
Eram plecati doar de cateva minute prin padure si elefantul cauta cu trompa prin copaci chestii bune de mancat. Era ca si cum ar fi pipait toate lucrurile pe langa care trecea doar doar gaseste ceva interesant. Sincer am urmarit uimita trompa aia si dexteritatea ei pentru minute, poate ore, in sir pentru ca este uimitor ce poate face elefantul cu ea. Si la un moment dat elefantul lui Cipri incerca sa rupa o crenguta dintr-un copac dar nu reuseste din prima. Cipri, plin de grija si atentie, ii rupe crenguta si i-o ofera elegant elefantului. Insa elefantul (sunt aproape sigura ca vroia sa transmita un mesaj prin asta) ignora crenguta si isi infasoara trompa in jurul intregului copac (care era cam cat piciorul meu de gros si inalt de vreo trei metrii) si in doua sfortari copacul era rupt si elefantul mergea mandrul cu el balansandu-se pe trompa. Evident ca acel copac era mult mai lat decat cararea si totul in calea elefantului era turtit la pamant. Din cand in cand punea copacul jos, piciorul pe copac si cu trompa rupea o bucatica din el. Culegea frunzele de pe bucatica rupta si le arunca si apoi bag ace a ramas in gura si se apuca de rontait. In timp ce manca la bucata aia de copac, restul se balansa tacticos pe trompa. Si procesul se repeta de fiecare data cand i se termina muscatura.
Eu in naivitatea mea credeam ca elefantul mananca 250 de kilograme de iarba. In realitate iarba reprezinta doar o mica parte din dieta lui. Marea majoritate este reprezentata de copaci si tufisuri mari. Ce e prea mic este foarte repede ignorat si aruncat in cazul in care se nimereste sa stea pe mancarea preferata (cum ar fi frunzele din copac). 
Nu e prea greu sa iti dai seama cam care e puterea pe care o are trompa aia cand vezi cat de mare e copacul pe care il rupe in trei secunde. Si cand te gandesti cat tu esti o ganganie de pe spatele lui care culmea mai si incearca sa ii dea comenzi parca ti se strange un pic inima. Si nici nu vreau sa ma gandesc cam ce ar gandi un european sau american responsabil cu siguranta turistilor intr-un parc de distractii de exemplu cand vede cam cum este interactia cu elefantii intr-o tabara din Laos. Si culmea nu prea sunt accidente. Iar pentru asta mahoutii sunt cei care merita toate multumirile din lume pentru ca au extreme de multa grija de turisti. Si poate chiar mai multa de turistii aia cu care stau zile in sir si cu care vrei nu vrei dezvolti o anumita legatura. Cel putin eu asa am simtit fata de ei.
Pentru ca sunt niste oameni extraordinari. Mereu pusi pe glume si sotii. Mereu cu zambetul pe buze. Mereu cantand si topaind. Mereu pozitivi. Mereu respectosi. Mereu oameni. Adica fix ceea ce m-a facut sa ma indragostesc de Laos. Si in mod sigur nu numai elefantii m-au facut sa fiu atat de incantata de cele patru zile din tabara ci si mahoutii, Honda sau fetele de la restaurant. Si ca veni vorba de fetele de la restaurant: cea mai buna mancare din Laos am avut-o aici in mijloc de jungla. Si asta desi am incercat toate restaurantele scumpe (cat inseamna scump in Laos) si ultra super bine titrate din Luang Prabang.
Deci cateva ore de plimbare prin jungla si ne-am intors inapoi in tabara in jur de 13.00. Am luat pranzul. Ne-am relaxat si la 14.00 am plecat sa ne luam iar elefantul sa ii facem baie si sa il ducem inapoi in padure pentru noapte. Apoi masa de seara. Stat la taclale cu Honda. Si somn si odihna pentru inca o zi speram la fel.

O rutina dulce dulce de care nu ne mai saturam.

Elefantii vin din jungla

Cipri il mituieste cu o banana

Si hopa sus pentru plimbare

Sosesc si eu repede in spate

Am ajuns la rau

Baia de dimineata...inclusiv pentru noi si mahouti

S-a pierdut un elefant

Mai dam mita cateva banane inainte de plecarea prin jungla

Cipri foloseste o alta metoda de mituire


 

Nu mai sunt banane

Prin jungla

 

 



Si iar la baie



Uzi dar cu gura pana la urechi
 



Hopa sus



Spre jungla pentru noapte





 

Un copac pe post de scarpinator



Evindet ca si al meu s-a oprit fix in acelasi loc



Pentru mai multe poze:
https://plus.google.com/photos/106330260297523109754/albums/5831701032411115857#photos/106330260297523109754/albums/5831701032411115857