Luang Prabang

Bun venit in Laos

Prima oprire in Laos  a fost in Luang Prabang.

Daca citesti ghidurile de turism, blogurile si forumurile specializate o sa ai impresia ca Luang Prabang va fi un oras colcaind de turisti. Ca doar este prezentat peste tot drept atractia numarul 1 a tarii : orasul manastirilor, patrimoniu Unesco, cladiri coloniale frantuzesti etc etc etc.

Toate atributele enumerate exista, insa puhoiul de turisti este de fapt mai mult un grupulet.

Este adevarat ca este un oras turistic dar nicidecum turistic in semnul in care te-ai astepta. Poate doar comparat cu restul tarii.

Cum am vazut eu Luang Prabang-ul ?

Pai este un oras micut. Cel putin partea care este interesanta pentru turisti. Are trei strazi oarecum paralele care il traverseaza de la un capat (una pe malul Mekongului, una prin centru, si una pe malul raului Nam Khan). Si pe oricare dintre ele ai merge iti ia cam 20 de minute de mers pe jos sa o parcurgi in totalitate.

Toata zona centrala este dedicata exclusiv turistilor. Este plina de restaurante, hoteluri, agentii turistice si magazine extrem de scumpe. Am aflat mai tarziu ca in acea zona chiriile sunt extrem de mari si singurii care isi permit sa le plateasca sunt cei mai sus amintiti. Pornind de aici trebuie subliniat faptul ca ceea ce se gaseste de cumparat in magazinele extrem de scumpe se poate uneori regasi la preturi cu un zerou mai putin in piata de noapte. Dar trebuie si magazinul sa faca cumva banii de chirie.

Faptul ca zona centrala este exclusiv turistica are evident parti bune si mai putin bune. Pe de o parte pierde din farmec pentru ca este mult prea evidnet ca este o zona numai pentru turisti insa pe de alta parte daca vrei peste noapte sa mergi intr-un tur sau sa inchiriezi o motocicleta vei gasi zece oferte pe o distanta de 50 de metri. Confortul se plateste J

La plimbare pe strada principala

 

Cam aglomerat, nu?

 O alta caracteristica este ca are extrem de multe temple budiste. Le vei observa la fiecare pas, la fel cum vei observa si sutele tu calugari imbracati in portocaliu.

De aceea si a fost inclus in patrimoniul Unesco.

De fapt atunci cand intrebi pe cineva cum sa iti petreci timpul in Luang Prabang invariabil vei primi acelasi raspuns : sa vizitezi temple.

Evident ca asta este o propunere interesanta numai in cazul in care iti plac templele.
In cazul nostru, Cipri a decis dupa trei temple vizitate (dintre care unul era gard in gard cu hotelul) ca toate sunt la fel si el inca la unul nu mai merge nici batut. Am profitat de ocazie ca sa fiu un pic sacaitoare si pe tot parcursul sederii in Luang Prabang si mai apoi in Laos in general i-am atras atentia cu surle si trambite de fiecare data cand treceam pe langa un templu. Si asta se intampla de cateva ori pe zi sigur. Insa m-a ignorat cu succes si singurul templu in care am mai intrat a fost unul in Vientiane prin curtea caruia am trecut ca sa scurtam distanta intre doua strazi.

Unul dintre temple

Calugarii copii

Si inca unul

Piata de noapte este un loc unde te poti plimba relaxat in cautare de suveniruri, fara sa fii vreun moment agasat de vreun vanzator. De fapt nu numai ca nu esti agasat dar uneori nu esti nici macar bagat in seama. Este de fapt un loc care transmite multe despre modul de a fi al oamenilor din Laos. Dezavantajul pietei este ca nu exista prea multa variantie si produsele chinezesti s-au infiltrat cu succes asa ca marfa nu este intotdeauna traditionala din Laos cum ti-ai dori. Dar asta este problema peste tot in lumea asta de altfel.



La plimbare prin piata de noapte

 

Oare ce e de vanzare? :)

  

Dupa atatea cumparaturi merge o clatita "lao style"

Evident ca exista si o piata de dimineata...de data asta dedicata mancarii

Flori de banan

Asteptand la clatite

Este probabil singurul oras din Laos in care veti gasi restaurante care pe gustul oamenilor sofisticati (sa zic asa). Restaurante unde se pune destul de mult pret pe a avea un meniu tipic laosian si unde sa existe si o servire oarecum la nivel european. Si ca tot am ajuns la a vorbi despre restaurante e cazul sa spun ca dupa ceva saptamani de incercat sa mancam numai mancare traditionala am ajuns la concluzia ca noua nu ne place mancare nord-laosiana (nu stiu cum e in sud). Pur si simplu nu este ceva pe gustul nostru. Se foloseste extrem de mult coriandru si extrem de mult lemon grass si cred ca pentru ani de acum inainte nici unul dintre cele doua ingrediente nu se va mai regasi cu succes la mine in bucatarie. Nu a fost o mancare de neacceptat dar nici nu a fost o mancare dupa care sa plang acum ca nu mai sunt in Laos. Comparativ cu bucataria khmera (de care tocmai avusesem parte) bucataria laosiana a fost pe alta lungime de unda decat noi. Si credeti-ne ca ne-am incapatanat serios sa incercam cat mai multe feluri traditionale, in cat mai variate restaurante, in cat mai multe locuri. Pur si simplu noi si coriandru la snop se pare ca nu facem casa buna.



Celebrul Larb




Si sosurile de mancat cu orez lipicios

Zona din jurul Luang Prabang-ului este plina de posibilitati de a iti petrece timpul in aer liber. Poti lua tururi de trekking de o zi-doua-trei si chiar mai mult care sa te duca prin diverse sate ale minoritatilor de pe dealurile din jur. Sau poti merge pur si simplu pe dealuri de dragul verdetii. Sau poti face kayaking. Sau poti merge cu bicicleta. Sau te poti delecta cu o baie la numeroasele cascade din zona.

Posibilitati sunt sute.

Timp si chef sa ai.

La plimbare cu scuterul pe langa Luang Prabang



Companionul nostru pentru o zi



Un pod din bambus

Am fost trimisa ca sa il incerc sa vad cat de sigur e :)

Cu barca spre cascada

Tad sae



Prin care te poti plimba cu elefantul



Tot cascada Tad Sae

Apusul pe Mekong



Pentru ca noi aveam de gand sa mergem in Luang Namtha la trekking, in Luang Prabang ne-am petrecut timpul inchiriind o motocicleta intr-o zi cu care ne-am plimbat prin zona si am ajuns si din greseala la coscada Tad Sea, o zi am facut un crus de gatit la Tamarind si patru zile ne-am jucat cu elefantii de la Mahout Lodge. Dar despre ultimele doua activitati o sa scriu mai in detaliu in posturile viitoare.

Cateva detalii organizatorice :

Transport

In Luang Prabang am ajuns foarte usor si foarte repede cu avionul din Siem Reap. Cursa (ca de altfel si cele interne) a fost cu Lao Airlines care practica niste preturi destul de piperate folosindu-se de faptul ca detine practic monopol pe anumite rute. Dar decat sa iti petreci cateva zile pe drum in autobuze nu tocmai confortabile mai bine platesti in plus si aceeasi diastanta pe care cu autobuzul o faci in 18 ore o poti face in  o ora cu avionul.

De la aeroport ajungi in oras in 10-15 minute cu taxiul. Care taxiu are tarif standard indiferent unde ai merge in oras. Ceea ce face transferul de la aeroport total lipsit de probleme. Platesti taxa la o taraba la iesirea din aeroport (50000 kip=5 euro), esti trimis la o masina si cat ai clipi esti la hotelul dorit.

Prin oras si prin apropiere te plimbi cum vrei tu : pe jos, cu bicicleta, cu motocicleta, cu tuk tukul, cu masina. Alegi ce iti trebuie in functie de distanta si dorinta de confort. Pentru inchiriat o motocicleta pentru o zi am platit 160000 kip (16 euro) care s-a dovedit o suma iesita din comun in conditiile in care in Luang namtha am platit doar 50000 kip (5 euro). Dar cum spuneam Luang Prabang etse totusi destinatia numarul 1 a tarii.

Cazari gasesti de la camere la 5 dolari noaptea pana la hoteluri destul de scumpe. Orasul este pregatit sa adaposteasca tot felul de turisti : de la backpakeri plecati  cu rucsacul in Asia in incercarea de a vedea cat mai mult pe cati mai putini bani pana la persoane cu un buget destul de consistent. Si tinand cont ca am intalnit extrem de multi expati instariti care muncesc prin China, Singapore si Malaezia se pare ca nu duc deloc lipsa de clienti din a doua categorie.
Noi am ales hotelul Ramayana pentru cazare. Era situat vis a vis de Muzeul National si la doi pasi (doi pasi fizici nu ii luati ca pe o figura de stil) de piata de noapte. Deci aproape de orice. Insa in Luang Prabang nu prea poti fi departe de acest orice. Deci indiferent ce ati alege tot in buricul targului se va afla.

Hotelul ne-a placut mult. Este fosta resedinta a unui print laosian care o folosea mai mult pentru primit oaspeti si are prin urmare un farmec aparte. Camerele sunt foarte mari, cu barne vechi de lemn, cu mobila tipica, cu niste podele originale foarte interesante. Per total un hotel cu ceva ce il deosebeste de concurenta. Insa nu pot sa spun ca isi justifica pe deplin pretul destul de piperat pentru laos si in plus finisajele camerelor puteau fi facute mai bine. Multe aratau ca si cum ar fi provizorii desi ma indoiesc ca erau asa. Dar poate ca sunt si eu prea carcotasa. In plus am vazut pe malul Mekongului niste vile coloniale care mi-au placut enorv si poate ca daca ar fi sa aleg dinnou unde sa stau acolo m-as uita prima data. Apusul pe Mekong ar fi justificat orice pret (orice pret asiatic J ).


Hotelul nostru



Cam atat despre Luang Prabang, mai multe poze gasiti evident pe Picasa.



Sa laudam o tara ce merita din plin: Laos

Ma stradui de cateva zile sa ma pun pe scris despre Laos dar pana acum a fost fara prea mare succes. Am povestit destul de mult despre tara asta minunata…prin viu grai si nu numai…dar acum ca trebuie sa scriu pe blog imi este frica de faptul ca ceea ce o sa asterrn pe hartie (vorba vine pe hartie) nu o sa ii faca dreptate, nu o sa ilustreze exact ceea ce am simtit eu vizitand-o, nu o sa o prezinte la nivelul la care merita.

Pe de alta parte insa, nici sa nu scriu nimic nu mi se pare normal pentru ca nu pot rata ocazia sa nu ma alatur miilor de turisti care au vizitat Laosul si s-au transformat peste noapte in amabasadorii ei in strainatate. Pentru ca pana acum nu am intalnit pe nimeni care sa fi fost in Laos si sa nu aiba numai laude la adresa ei. Nu am intalnit pe nimeni care sa zica ca nu i-a placut Laosul. Mai mult este o tara

ce apare aproape mereu in Top treiul tarilor preferate din Asia de Sud-Est al calatorilor cu care am vorbit..

Deci cu avant e cazul sa ma apuc de facut elogiul unei tari care m-a cucerit din prima clipa si unde va sfatuiesc sa mergeti acum cat oamenii inca sunt cu adevarat Oameni. Ceea ce rar mai gasesti pe lumea asta mult prea ocupata sa fie egoista.

Laosul este o tara care nu se poate lauda cu nici un obiectiv exceptional. Nu are Angkor Wat-ul Cambodgiei, nu are Halong Bay-ul Vietnamului si nici plajele Tailandei. Te-ai astepta deci ca in competitia cu vecinii ei mult mai dotati, sa piarda lejer in lupta pentru turisti. Insa contrar asteptarilor, din ce in ce mai multi turisti aleg tarisoara asta obscura drept destinatie preferata de vacanta si nu ar schimba-o cu vecinii ei pentru nimic in lume.

Deci ce are Laosul atat de special ?

Pai verdeata cat cuprinde si un popor care iti merge imediat la suflet.

Poate parea putin (si poate parea usor siropoasa exprimarea) dar sincer nu e deloc putin.

Este prima data cand la sfarsit de concediu imi parea rau ca ma intorc acasa. De obicei dupa vreo trei saptamani de umblat ca un tititrez bezmetic, imi doresc comoditatea statului in propria casa. De data asta as mai fi stat cu placere inca ceva saptamani prin tara timpului care se scurge cu incetinitorul. M-am simtit asa cum ma simteam acum multi ani la tara la bunici : fara nici o grija pe lumea asta. Si m-am simtit asa pentru ca toti cei cu care intram in contact parca se simteau la fel. Nu stiu cu adevarat ce era in sufletul lor dar pana la mine razbatea numai voie buna. Si nu pot sa nu ma abtin sa nu ma gandesc oare de ce vestici incearca sa le arate oamenilor astora ce viata saraca au pentru ca nu au i-phoane, i-poade si alte i-uri. Cand zambetul de pe fata lor si relaxarea, nu poate fi cumparat de toata tehnologia de pe lumea asta.

Ghizii pe care i-am avut la elefanti sau pe munte erau mereu cu gura pana la urechi, radeau continuu, faceau glume, isi jucau farse unul altuia, cantau si topaiau de parca nu aveau efectiv nici o grija pe lumea asta. Si voia lor buna chiar era molipsitoare. Imi inseninau pur si simplu ziua.

Am fost in vara in China si am avut parte de o calatorie foarte bogata in locuri minunate de vizitat. Cum sa nu gasesti interesanta o tara care are : Marele zid chinezesc, Orasul interzis, Palatul de vara, Armata de teracota si multe multe altele. Dar fiecare zi din vacanta ne-a fost un pic amarata de interactia cu localnicii. Pur si simplu am ramas foarte urat impresionati de oamenii pe care i-am intalnit. I-am perceput drept foarte nepoliticosi, cu niste obiceiuri extreme de scarboase pentru noi provenind din alte culture si de pe alte taramuri, rau intentionati, uneori chiar agresivi, fara pic de respect pentru spatiul personal al celor din jur si multe multe altele. Poate parea o prostie ce o sa spun, dar mie nu mi-au placut chinezii (din prisma celor cu care am interactionat). Am stat doar trei saptamani in China si am interactionat cu un numar infim de chinezi raportat la populatia totala deci generalizarea mea poate fi lejer condamnata si contrazisa insa asta este ideea cu care am ramas eu si desi China e o tara interesanta nu visez la o alta vacanta acolo din cauza impresiei pe care mi-au lasat-o oamenii.

In Laos este exact inversul. Tara nu are atractii care sa te scoata din papuci insa m-as intorce pentru ca m-am simtit extreme de bine. Si simtitul bine se datoreaza ritmului pe care il are viata acolo si atitudinii oamenilor pe care i-am intalnit.

Nu pot insa sa nu ma gandesc: oare pentru cat timp vor ramane asa ? Oare cum se vor schimba localnici din cauza milioanele de turisti care incep sa ii viziteze ? Cand vor descoperi « banul » si vor incepe sa vada turistul ca pe o vaca de muls asa cum e in restul Asiei ?

In Laos nu ai parte de “hartuirea turistului” care trebuie convins cu orice pret sa cumpere ceva. Nimeni nu incearca sa iti vanda nimic. Daca vrei sa cumperi bine, daca nu nu. Am trecut de zeci de ori prin piata de noapte din Luang Prabang si nici macar o data nu ne-a intrebat cineva daca vrem sa cumparam ceva. Daca ne opream in fata unei tarabe ni se prezenta timid si politicos marfa dar atat. Nu te simteai presat in nici un fel sa cumperi. Daca intrebai de pret si plecai fara sa cumperi nu striga nimeni dupa tine sa te faca sa te intorci sa negociezi. Iar negocierea era pur si simplu un schimb de doua replici in care vanzatorul cere un pret, tu ii dai alt pret si el accepta. Vanzatorii astia ar fi o rusine pentru arabi. Cum sa negociezi asa ? Pai asta nu e negociere dupa multe standarde. Dar in Laos nimeni nu isi consuma energia pentru ceva atat de nesemnificativ ca obtinerea unui pret total nejustificat pentru un produs doar pentru ca cel care il cumpara are pielea alba. Deci cumparaturile in Laos pentru cineva asa ca mine care uraste sa se targuiasca au fost o adevarata placere. Am scutit multi neuroni de la moarte neenervandu-ma cand un vanzator se poarta de parca vede pe fruntea mea scris « prost ».

Nimeni nu incearca sa iti joace farse ca sa castige bani pe spatele tau. Nu am auzit pana acum de turisti care sa cada prada unor pacaleli in Laos. Ceea ce inseamna ca esti mult mai deschis fata de cei cu care interactionezi. Nu esti tot timpul in defensiva si cu ochii in patru incercand sa distingi ce este adevarat si ce nu din ceea ce ti se spune. Ceea ce inseamna ca la sfarsitul zilei esti mult mai relaxat.

In plus preturile, desi mai mari ca pentru localnici, nu sunt la fel de disproportionate pe cum am intalnit in China sau in Indonezia. Sunt de acord sa patesc mai mult decat un localnic pentru fructele din piata sau suveniruri, dar nu exagera. Poate de la vanzator se vede altfel dar de la mine nu e nicidecum rezonabil sa imi ceri de zece ori mai mult pe un anumit produs.

Evident ca felul asta extrem de relaxat al oamenilor din Laos si totala lor nepasare cand vine vorba de timp au si niste repercursiuni mai putin placute. De exemplu te asezi la masa la restaurant si astepti jumatate de ora pana ti se ia comanda. Apoi dureaza o ora sa primesti toata mancarea. Si la sfarsit mai dureaza jumatate de ora sa primesti nota. Cel mai prost lucru pe care il poti face in Laos este sa mergi la restaurant cand iti e deja foame. Asa ceva nu se face. Trebuie sa comunici cu stomacul tau si sa cadeti de comun sa mergeti la restaurant cu o ora si jumatate inainte de foame. Doar asa te vei putea bucura de iesitul la masa.

Dar daca iti setezi mintea sa inteleaga ca in Laos totul merge cu incetinitorul si ca nimic nu ii va schimba, atunci vei ajunge sa intelegi ca sa te superi ca dureaza jumatate de ora sa obtii o reactie din partea cuiva indiferent ca este vorba de a cumpara o clatita sau de a te caza este ca si cum te-ai supara ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui. Este ceva ce trebuie acceptat si atat.
Iar inainte de plecarea nostra in Laos i-am repetat lui Cipri chestia asta de mii si mii de ori. Pentru ca oricine il cunoaste pe Cipri stie ca modul in care traieste el totul pe « fast forward » numai predispus catre intelegerea laosienilor nu ar fi fost. Dar pentru ca stia la ce sa se astepte si pentru ca vacanta era planuita extrem de relaxat astfel incat sa nu trebuiasca sa avem un program respectat la minut, pana si el a fost incantat de experienta noastra.

Cam atat deocamdata despre Laos. O sa vorbesc mai detaliat despre oameni si locuri in posturile viitoare. Insa nu va asteptati la posturi mai putin laudative. Ca nu am asa ceva in protofoliu pentru tara asta.

Tonle Sap

Pe cand ma documentam eu despre Siem Reap si ce se poate vizita in imediata lui apropiere si citeam cu religiozitate Tales of Asia, am descoperit ca intr-o excursie de o zi poti vizita un sat plutitor de pe lacul Tonle Sap.

Sat plutitor, mers cu barca, vizitat comunitati care traiesc intr-un mod cu totul si cu totul deosebit – apai asta sigur este ceva pentru mine, mi-am spus eu si am luat la puricat forumul Lonely Planet ca sa vad exact ce sat este cel mai laudat si cum exact se poate organiza excursia.

Pe cat de mult mi-a placut ideea vizitarii satelor plutitoare atunci cand am auzit de ea pe atat de dezamagita eram cu fiecare post noi citit pe forum. Practic mai toata lumea se plangea ca turistii sunt tratati destul de urat si ca pe fiecare zi apar noi si noi metode de a stoarce bani de la ei. Povestea care se repera mereu era ca turistul ajunge la locul de unde trebuie luata barca si afla ca de fapt va plati de cateva ori mai mult decat se astepta pentru ca pretul variaza in functie de culoarea pielii si de cat de naiv pari. Asa ca ajungi sa platesti de persoana pretul care este de fapt pentru o barca intreaga. Sa dai inapoi nu prea iti vine pentru ca deja ai petrecut o ora-doua pe drum ca sa ajungi acolo. Ceea ce stie si barcagiul asa ca nu prea ai sanse sa fie deschis la o negociere serioasa. Si platesti suma umflata la extrem si incerci sa uiti de patanie si sa te bucuri de tur. Dar dupa nici jumatate de ora barcagiul te duce la o scoala unde tu ca un vestic bun ai posibilitatea sa cumperi rechizite pentru copii. Problema este ca rechizitele sunt mult mai scumpe si decat cele din Europa cu care suntem noi obisnuiti, pentru ca scopul nu este binele copiilor ci bunastarea patronului de magazin. Daca refuzi vei avea parte de un tratament extrem de ostil din partea barcagiului care iti va scurta cat ai zice peste turul si uite asa vei petrece mai putin de o ora pe lac pentru un pret de vreo patru ori mai mare decat te-ai astepta.

Dupa experienta din China cu plimbarea cu pluta de bambus pe raul Li (Yangshuo) in care in procesul de negociere a pretului am avut parte de fix acelasi tratament ca cel descris mai sus, in nici un caz nu mai eram dispusa sa trec prin aceeasi poveste. Mie nu imi place in general sa ma targuiesc si sa negociez iar negocierea cu cineva care este evident ca isi freaca mainile bucurandu-se ca te trage in teapa ( ceea ce este extrem de evident si pentru tine ca si client) nu face deloc parte din lucrurile pe care le pot tolera fara frustrari si nervi. Asa ca tot mai mult tindeam sa zic pas plimbarii pe Tonle Sap. Dar intr-o buna zi am descoperit un blog pe care cineva povestea vizita la rezervatia de pasari Prek Toal de pe Tonle Sap. Era o excursie de o zi organizata de o companie numita Osmose care cuprindea o vizita in prima jumatate a zilei la rezervatia de pasari si o plimbare prin satul plutitor in a doua jumatate. Dupa o verificare riguroasa pe Trip Adviser am hotarat ca asta este organizatia cu care vreau eu sa fac turul, chiar daca pretul parea un pic piperat. Si nu imi pare deloc rau de alegerea facuta. Am avut parte de o zi exceptionala pe lac, fara bataie de cap, fara sa fii hartuit de barcagii, fara sa fii tarat prin magazine “caritabile” si fara sa fii privit continuu ca o “vaca de muls”.

Osmose este de fapt o organizatie non-profit frantuseasca care are ca scop protejarea rezervatiei de pasari mai ales prin a investi in educarea populatiei locale sa nu mai vaneze pasarile si sa nu ami colecteze oualele. Si ce mi-a placut cel mai mult este ca nu faceau asta in modul caracteristic vestic: ridicat dezaprobator din spancene, facut mare scandal ca autoratatile locale nu fac nimic si facut lobby la nivel international sa forteze niste legi stricte si pedepse pe masura. Ci se incerca oferirea unei alternative populatiei astfel incat sa poata sa isi duca traiul fara a muri de foame dar fara a mai folosi pasarile calatoare dept sursa de venit. Eu chiar nu cred ca doar a impune legi si pedepse fara a oferi o alternativa poate avea vreun succes. Si se pare ca la fel ca mine cred si cei de la Osmose.

Fiind o organizatie non-profit, nu o agentie turistica, banii proveniti de la turistii care folosesc serviciile lor merg in mare masura la comunitatea locala. De exemplu Osmose a investit in a ajuta localnicii sa isi deschida crescatorii de pesti, de crocodili sau pur si simplu sa isi faca gradini plutitoare. In felul asta localnici au o sursa de venit independenta de numarul de turisti sau de pasarile din rezervatie.

De asemenea s-a investit foarte mult in a re-invata localnici sa foloseasca water hyacinth pentru ca pentru ca face diverse produse traditionale de vandut turistilor sau pentru uz propriu. Au fost adusi chiar impletitori din Indonezia care sa le invete pe femeile din Prek Toal modele noi. Si sincer vorbind chiar cred ca este o afacere care merge bine pentru ca nu cred ca am vazut turist care sa plece fara ceva cumparat din atelierul lor. Si ce este si mai important este ca in felul asta s-a gasit o utilitate pentru water hyacinth, o planta foarte invaziva care dauneaza serios ecosistemului lacului pentru ca se extinde extrem de rapid si consuma mare parte din nutrientii din apa iar dedesuptul ei nu prea se mai gasesc pesti. Doar de dragul ecosistemului nu se ducea nici un localnic sa il recolteze insa folosirea lui pentru impletituri a schimbat un pic lucrurile.

Osmose a deschis si un restaurant unde lucreaza femei din sat ce initial au fost invatate sa gateasca pentru turisti si sa serveasca cum s-ar astepta un vestic sa fie servit. Tot profitul restaurantului merge la comunitate si in plus meniul este mereu constituit din peste ceea ce creeaza iar o sursa de venit pentru pescarii din zona. Si recunosc ca aici am mancat cel mai bun peste din viata mea. Asta in conditiile in care este extrem de greu sa imi dai un fel de mancare cu peste care sa imi fie pe plac. Am mancat chiar si ciorba de peste. Eu nu mananc niciodata ciorba de peste pentru ca niciodata pana acum nu mi-a placut gustul. Cred ca as muri de foame langa o oala de ciorba de peste (din aia cu care suntem noi obisnuiti in Romania) si nu m-as atinge de ea. Pe lac insa am cerut si o portie suplimentara atat de buna a fost. Poate pentru ca avea ananas in ea. :) Orice are ananas e pe gustul meu. :)

Dar sa revenim la cum a decurs turul.

Am fost luati de la hotel in jur de 6 dimineata si dusi cu un microbuz pana la locul de unde luam barca spre Prek Toal. O prima barca ne-a dus pana in sat de unde am fost preluati de unul din paznicii rezervatiei si condusi la punctul de observatie a pasarilor (o platforma cocotata intr-un varf de copac si echipata cu un ochean serios).

Grupul nostru era constituit din 5 turisti: doi americani, un neamt si noi (si un ghid local). In timp ce noi luasem excursia asta de dragul plimbarii pe rau, ceilalti turisti erau in mod evident pasionati de pasari. Erau cu binoclul la gat, carnetelul in mana sa noteze ce pasari noi au vazut, si mereu cu intrebari mii pentru ghid legate de pasari. Pentru noi pasarile erau: mari sau mici, albe sau colorate si cam atat. Pentru ei fiecare pasarea era caracterizata de marime, culoare, forma cozii, ritmicitatea batailor din aripi, ciripit, si multe multe altele. Nici pana in ziua de astazi nu inteleg cum puteau deosebi pasarile mai ales de la distanete mari....dar puteau. Si ai avut serios de notat in carnetel pentru ca am vazut sute de pasari in ziua aia.

Dupa o plimbare de vreo 3 ore cu barca prin rezervatie, ne-am intors in sat unde am luat masa de pranz mult laudata mai sus, am facut o vizita la atelierul impletitoarelor si apoi am luat-o la pas prin sat; Vorba vine la pas pentru ca este sat plutotor. Asa ca am luat-o la vaslit de fapt. Si am vizitat o ferma de crocodili, una de peste si o gradina plutitoare.

Mie mi se pare uimitor cum oamenii pot sa se descurce sa traiasca plitind pe lac toata viata lor. Si ce mi s-a parut si mai uimitor este ca ghidul incerca sa ne explice ca de fapt este mai usor sa traiesti pe lac decat pe uscat. Ca pe lac ai tot ce iti trebuie: ai peste pentru mancare, ai apa, si ai loc gratis pentru casa. Iti legi casa dupa barca si o transporti unde vrea muschiul tau. Daca nu te mai intelegi cu vecinul, legi casa si pleci o leaca mai la vale. Daca a pus muzica prea tare noaptea, tot la fel. Daca nu iti place cum iti bate soarele in fereastra dimineata iei barca, legi casa si o muti la umbra.

Trebuie mentionat ca satele astea plutitoare nu sunt fixe deloc. Ele se muta din loc in loc in functie de nivelul apei. In sezonul plois cand nivelul lacului este foarte ridicat si sa plutesti in mijlocul lui este foarte periculos din cauza valurilor, oamenii se retrag catre marginea lacului foarte aproape de satele oarecum mai permanente. In sezonul secetos zonele pe care stau in sezonul ploios seaca cu totul asa ca treptat treptat (in functie de nivelul apei) se retrag mai inspre centrul lacului.

Este o migratie continua. Si ma intreb eu: oare ce adresa au in buletin?

In timp ce in Belgia pentru ca un copil sa fie primit la scoala la 3 ani trebuie sa stie sa mearga la toaleta singur, aici copiii trebuie sa stie sa inoate de la 4 ani. Pentru ca singura modalitate de a ajunge la scoala este cu barca pentru ca evident nu exista drumuri. Si vezi in fata scolii in loc de parcarea tipica de biciclete de la noi, o mare parcare de barci.

Sunt multe lucruri total atipice pentru noi cei invatati sa stam cu picioarele pe pamant nu in barca. Si poate tocmai de aceea mi-a si placut atat de mult vizita pe lac. Este un cu totul alt mod de a trai. Dar ma opresc aici cu povestitul si mai pun doar cateva poze pentru delectat ochiul.

Punctul de plecare de pe uscat

Magazinul plutitor cu "drive in"

Si biserica

Canelele pe care se strecura barcuta noastra

un cetatean ce se crede buruicul pamantului si)a pus casa drept in mijloc

Prek Toal vazut de sus

Tot Prek Toal

Scoala din sat

In drum spre colonia de pasari

Punctul de observatie este in acel copac

Cipri fericit cu barcuta lui

Si o poza cu o pasare ca sa dovedim ca le-am vazut

Punctul de observatie

Punctele alea albe chiar sunt pasari...toate...

Inapoi in sat pentru un pranz delicios

Un nene a decis ca s-a saturat de vecini si isi muta casa

Un copil pe ulita din sat

Si daca celalalt vi se parea prea mic pentru a vasli singur iaca se poate si mai mic

Taxiurile plutitoare pentru plimbarea prin sat

Ferma de crocodili

Ferma de pesti

O portie de cumparaturi la atelierul de impletituri

Si inapoi cu picioarele pe pamant in drum spre casa