Ati observat cat de usor ajungem sa consideram anumite lucruri drept ceva ce ni se cuvine prin definitie, si cat de usor ne invatam cu binele si uitam ca nu intotdeauna lucrurile au fost asa cum sunt cand ne e bine? Cand nu avem acces la un anumit lucru suntem extrem de constienti de lipsa lui, insa atunci cand situatia se schimba si accesul e liber uitam parca sa apreciem ceea ce avem.
Eram week end-ul trecut la o plimbare prin Berlin in compania unui ghid extraordinar de simpatic de la Sandeman. La sfarsitul turului discutam de caderea zidului Berlinului si ghidul a facut o afirmatie care pe mine m-a zdrunginat un pic : «Va dati seama ca acum 23 de ani ne-ar fi fost imposibil sa facem turul de astazi ? Ca acum 23 de ani sa intri in Berlinul de Est ar fi fost o mare problema ?«
Nu vorbim de perioade lungi de timp.
Ci doar de 23 de ani.
Si nici de o tara ascunsa prin cotloanele unei harti.
Ci de Germania.
Si totusi acum 23 de ani viata pentru europeni era cu totul alta.
Discutia asta parca m-a trezit dintr-un somn…sau vis.
Si nici nu trebuie sa ma uit la cazul Germaniei ci chiar in propria noastra ograda.
Acum 23 de ani ar fi fost imposibil sa am viata pe care o am acum.
Am plecat pentru prima data din tara in 2005 cu o bursa de studii. Imi amintesc ca m-am pregatit de plecare luni de zile de parca as fi mers in cosmos. Ma astepta ceva nou. Ceva ce nu mai experimentasem pana atunci. Si am stat cele doua ore si jumatate de zbor cu inima suita pana in gat de emotie. Ma uitam pe geam si ma incurajam in gand ca : » Uite – de aici de sus totul arata la fel. O sa fie bine. O sa vezi….»
De atunci am vizitat vreo 30 de tari si treptat treptat trecerea unei granite nu a mai reprezentat nici o noutate. Este la fel de comun ca bautul unei cafele dimineata.
Exista insa momente cand, prin intermediul altora, devin constienta de cat de banala a devenit calatoria in alta tara. De exemplu era fratele meu in vizita la noi si se apropia week-end-ul si nu aveam nici un plan. Si sotul a venit cu ideea sa mergem la Londra. Zis si facut. In jumatate de ora avem biletele cumparate la Eurotunnel si rezervarea la hotel facuta. Se uita fratele meu la noi ca la unii din alt film. Nu intelegea cum de ne este atat de usor sa ne hotaram sa plecam in LONDRA…adica in alta tara…
Acum locuim la doar doi kilometrii de granita cu Olanda si pentru ca ne plac mai mult magazinele de peste granita decat cele de la noi din sat am decis sa ne facem cumparaturile in Olanda. Pentru noi este ceva normal. Este mai aproape Sas van Gent in Olanda, decat Gent in Belgia. Ne este mult mai usor sa mergem in tara vecina cand am uitat sa cumparam o paine sau apa decat sa mergem la noi in sat.
Nu va dati seama cat de amuzati erau parinti lui Cipri de fiecare data cand mergeam la cumparaturi…in Olanda. Pentru ei era ceva inedit sa dai fuga pana in satul de peste granita daca ai uitat sa cumperi solutie pentru spalat geamurile. Pentru noi asta este viata de zi cu zi.
Si asa ajungem la o alta idee ce imi fuge prin minte : exista extrem de multi oameni, mai ales din perioada parintilor nostrii, care din cauza atator ani de granite inchise vad in continuare trecerea intr-o alta tara ca pe ceva uimitor chiar si cand locuiesc la doar cativa kilometrii de vama. Pentru ei granitele inca sunt acolo, chiar daca si numai mental.
Parintii mei locuiesc in Giurgiu. Adica la doi pasi de Ruse. Este mai mare distanta pana la casa bunicilor decat pana in Bulgaria si cu toate astea tata nu a trecut pana acum in Bulgaria iar mama a trecut pentru prima data granita anul trecut.
La ei atatia ani de limitare a libertatii de a calatori si-au spus cuvantul. Prin comparatie noi cei tineri avem tot pamantul la picioare. Si pentru ca de multe ori uit cat de norocoasa sunt ca pot merge fizic (aproape) oriunde ma duce gandul, iaca scriu acest post pentru a imi reaminti sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce am.
Eram week end-ul trecut la o plimbare prin Berlin in compania unui ghid extraordinar de simpatic de la Sandeman. La sfarsitul turului discutam de caderea zidului Berlinului si ghidul a facut o afirmatie care pe mine m-a zdrunginat un pic : «Va dati seama ca acum 23 de ani ne-ar fi fost imposibil sa facem turul de astazi ? Ca acum 23 de ani sa intri in Berlinul de Est ar fi fost o mare problema ?«
Nu vorbim de perioade lungi de timp.
Ci doar de 23 de ani.
Si nici de o tara ascunsa prin cotloanele unei harti.
Ci de Germania.
Si totusi acum 23 de ani viata pentru europeni era cu totul alta.
Discutia asta parca m-a trezit dintr-un somn…sau vis.
Si nici nu trebuie sa ma uit la cazul Germaniei ci chiar in propria noastra ograda.
Acum 23 de ani ar fi fost imposibil sa am viata pe care o am acum.
Am plecat pentru prima data din tara in 2005 cu o bursa de studii. Imi amintesc ca m-am pregatit de plecare luni de zile de parca as fi mers in cosmos. Ma astepta ceva nou. Ceva ce nu mai experimentasem pana atunci. Si am stat cele doua ore si jumatate de zbor cu inima suita pana in gat de emotie. Ma uitam pe geam si ma incurajam in gand ca : » Uite – de aici de sus totul arata la fel. O sa fie bine. O sa vezi….»
De atunci am vizitat vreo 30 de tari si treptat treptat trecerea unei granite nu a mai reprezentat nici o noutate. Este la fel de comun ca bautul unei cafele dimineata.
Exista insa momente cand, prin intermediul altora, devin constienta de cat de banala a devenit calatoria in alta tara. De exemplu era fratele meu in vizita la noi si se apropia week-end-ul si nu aveam nici un plan. Si sotul a venit cu ideea sa mergem la Londra. Zis si facut. In jumatate de ora avem biletele cumparate la Eurotunnel si rezervarea la hotel facuta. Se uita fratele meu la noi ca la unii din alt film. Nu intelegea cum de ne este atat de usor sa ne hotaram sa plecam in LONDRA…adica in alta tara…
Acum locuim la doar doi kilometrii de granita cu Olanda si pentru ca ne plac mai mult magazinele de peste granita decat cele de la noi din sat am decis sa ne facem cumparaturile in Olanda. Pentru noi este ceva normal. Este mai aproape Sas van Gent in Olanda, decat Gent in Belgia. Ne este mult mai usor sa mergem in tara vecina cand am uitat sa cumparam o paine sau apa decat sa mergem la noi in sat.
Nu va dati seama cat de amuzati erau parinti lui Cipri de fiecare data cand mergeam la cumparaturi…in Olanda. Pentru ei era ceva inedit sa dai fuga pana in satul de peste granita daca ai uitat sa cumperi solutie pentru spalat geamurile. Pentru noi asta este viata de zi cu zi.
Si asa ajungem la o alta idee ce imi fuge prin minte : exista extrem de multi oameni, mai ales din perioada parintilor nostrii, care din cauza atator ani de granite inchise vad in continuare trecerea intr-o alta tara ca pe ceva uimitor chiar si cand locuiesc la doar cativa kilometrii de vama. Pentru ei granitele inca sunt acolo, chiar daca si numai mental.
Parintii mei locuiesc in Giurgiu. Adica la doi pasi de Ruse. Este mai mare distanta pana la casa bunicilor decat pana in Bulgaria si cu toate astea tata nu a trecut pana acum in Bulgaria iar mama a trecut pentru prima data granita anul trecut.
La ei atatia ani de limitare a libertatii de a calatori si-au spus cuvantul. Prin comparatie noi cei tineri avem tot pamantul la picioare. Si pentru ca de multe ori uit cat de norocoasa sunt ca pot merge fizic (aproape) oriunde ma duce gandul, iaca scriu acest post pentru a imi reaminti sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce am.
No comments:
Post a Comment