Wednesday, March 19, 2014

Durban Square Kathmandu

Valea Kathmandu-ului este considerata este considerata locul cu cea mai mare densitate de obiective patrimoniu Unesco pentru ca are 7 locatii patromoniu modial :
In afara de stupa Swayambhunath (evitata din motiv de macaci), le-am vizitat pe toate celelalte si o sa incerc sa scriu in cateva posturi despre fiecare in parte insa descrierile mele sunt sigura ca nu vor reusi sa redea nici macar o farama din cum este sa fii acolo. Pentru ca nu as putea vreodata sa descriu cat de cat bine, tavalugul realitatii care te ia si te arunca in toate directiile de cum pasesti pe strazile aglomerate ale Kathmandu-ului. 
Totul este o invalmaseala: de oameni, de mirosuri, de masini, animale, sunete, culori etc etc etc. Uneori invalmaseala este atat de mare incat ajungi sa nu mai intelegi nimic din ceea ce vezi. Alteori (daca esti in starea in care trebuie) te asezi alaturi de localnici pe scarile unui templu si privesti din bula ta statica cum lumea ti se perinda cu o viteza uimitoare prin fata. Exact asa este ce am facut in Durban Square in Kathmandu pentru ca este de departe cea mai aglomerata dintre locatiile vizitate de noi. Totul este de o densitate uimitoare: densitate de temple, de oameni, de masini, de vanzatori ambulati de tot ce vrei si ce nu vrei. Probabil daca ajungeam la sfarsitul calatoriei noastre prin Nepal, ne-ar fi placut mai mult. Dar am ajuns in prima zi a calatoriei si haosul de nedescris ne-a pus nitel in defensiva. Prin comparatie cu Durban Square din Kathmandu, celelalte doua Durban Square ne-au placut mult mai mult. Poate si numai pentru ca traficul era restrictionat. Imi vine extrem de greu sa diger ideea ca masinile si motocicletele au voie sa se plimbe in voie printre monumente atat de importante. Si nu pot sa ma intreb oare cat Durban Square va mai fi acolo daca nu se face nimic?Dar oare de cate ori nu m-am intrebat asta plimbandu-ma prin locuri uimitoare din Asia?
Primul lucru pe care l-am facut odata ajunsi in Durban Square a fost sa ne luam un ghid. Ne place sa facem asta chiar si daca de multe ori ghidul stie mai putina istorie decat tine. Dar chiar si asa e interesant sa vezi cam ce opinii are un om oarecum de rand. Mai ales ca eu ii stresez cu tot felul de intrebari nu intotdeauna legate de locul vizitat :) Ne am plimbat cu el pe la temple, am discutat despre zeii hindusi (moment in care eu m-am infoiat nitel in pene ca stiu cate ceva despre zei, mijloacele lor de transport si diversele lor manifestari), despre sistemul de caste si evident despre picturile tanka pe care ghidul tot se chinuia sa ni le vanda (din pacate pentru ghid, lui Cipri pur si simplu nu i-au placut si nu a acceptat idea de a atarna unul pe perete la noi in casa).
Cateva informatii legate de ce inseamna Durban Square (mai ales ca voi vorbi de trei astfel de piete). Intre sfarsitul secolului 15 si mijlocul secolului 18, cele trei orase mari de pe valea Kathmandu: Kathmandu, Patan si Bhaktapur, erau regate separate. Durban square era aria centrala a orasului aflata in fata palatului regal. Deci fiecare piata contine vechiul palat regal, un numar de temple hinduse si casa Zeitei vii Kumari. Si pentru ca orasele se afla la distanta mica unul de altul si pentru ca fiecare rege dorea sa fie mai sus decat vecinii lui, pietele se intrec in frumusete. Chiar sunt niste locuri impresionante, cu niste temple impresionante si complet diferite de orice altceva am vazut pana acum.
In plimbarea nostra pe la temple, ghidul ne-a aratat si cateva care aveau niste sculputuri in lemn care prezentau foarte detaliat tot felul de pozitii erotice. Una dintre explicatii (si poate cea mai populara) este ca sculpurile au fost material didactic pentru oamenii de pe valea Kathmandu-ului pentru ca regele vroia sa stimuleze natalitatea. Altii spun ca este de fapt o modalitate de a apara templul de fulgere. Zeita fulgerului se pare ca e destul de pudica si sculpturile erotice o faceau sa nu se uite in jos la temple prin urmare templul era in siguranta. Oricare ar fi explicatia, realitatea e ca sculpturile buclucase sunt un magnet pentru turisti si nu numai. Fiecare vizitator intrecandu-se in a o gasi pe cea mai cea sculptura care va face pe oricine sa roseasca.
Scriam mai sus ca in fiecare Durban Square exista si o casa pentru Zeita vie. In Kathmandu, Kumari inca mai locuieste in casa care ii este destinata (in celellte orase Kumari locuieste impreuna cu familia) si in fiecare zi la anumite ore poti sa o vezi pe Kumari iesind la fereastra ei. Zeita vie este in continuare un element extrem de important pentru newari hindusi (si uimitor si pentru unii budisti) si pana si conducatorii tari vin o data pe an sa se sfatuiasca cu ea. Pentru noi, este o chestie uimitoare cum oamenii cred ca o fetita de cativa anisori poate detine adevaruri universale insa fiecare om cu parerile lui. 
Kumari (zeita vie) este aleasa dintre fetite de 3-4 ani si ramane zeita pana cand ajunge pa pubertate si are primul ciclu mentrual. Cand ajunge la pubertate, este retrasa din pozitia de zeita si cautarea pentru o alta fetita incepe. Este un proces extrem de complicat si fetitele (alese numai dintr-o anumita casta: Shakya sau Bajracharya) trebuie sa treaca prin tot felul de teste care sa scoata la iveala cine are veleitati de zeita.Pentru inceput, fetitele trebuie sa indeplineasca cele 32 de criterii de perfectiune fizica care includ: pieptul ca un leu, vocea fina ca de rata, corpul ca un copac banyan, genele ca de vaca si multe altele. Mai mult trebuie sa aibe un horoscop corespunzator si complementar regelui (de cand Nepalul nu mai are rege nu stiu ce horoscop se mai ia in considerare).
Apoi candidata perfecta fizic si cu horoscop corespunzator trebuie sa treaca printr-un test al fricii tinut in timpul festivalului Dashain (dedicat zeitei Kali). In timpul festivalului 108 bivoli sunt sacrificati pentru zeita Kali iar capetele lor sunt expuse in curtea templului Taleju, iluminate cu lumanari iar oameni mascati danseaza printre ele. Viitoare Kumari este lasata singura in curtea templului si daca nu ii este frica de tot acest spectacol (nu uitati ca este doar o fetita de 3-4 ani) atunci ea este cea care va fi Kumari.
Zeita vie este apoi dusa la casa Kumari din Durban square in care va trai ca o printesa pe toata durata mandatului ei. O data retrasa din functie primeste o pensie pe viata insa are destul de mari probleme cu reintegrarea in societate (ceea ce este de inteles). Mai mult nimeni nu vrea sa se casatoreasca cu o fosta Kumari. Unii spun ca se crede ca cine se casatoreste cu o Kumari va muri in sase luni. Altii spun insa ca pur si simplu viata langa o Kumari (fetita rasfatata obisnuita sa fie tratata ca o zeitate) este extrem de complicata. Cu toate astea se pare ca fiecare Kumari s-a casatori la un moment dat (desi la varste mult mai inaintate decat varsta normala pentru fete in Nepal).
Cu toate controversele ce inconjoara existenta unei Kumari, povestea zeitei vii este ceva extrem de interesant. O fereastra catre o alta lume greu de inteles de noi cei ce venim din societati din ce in ce mai laice.
Cam atat despre primul obiectiv Unesco , asa ca va las cu pozele care sa va arate o alta lume:
 
Treptele templelor sunt loc de intalnire si socializare

Sau loc de comert




Nu uitati ca vacile sunt sfinte

Garuda- mijlocul de transport al zeului Visnu

Si ceva mai nou si-a facut loc in piata

Casa Kumari

Suveniruri pentru toate buzunarele


Imbinare de nou si vechi
Banyan tree

Va intrebati de unde vine forma unei stupe? De la frunza de banyan sub care Budha a obtinut iluminarea.
O risca?

Si iata ce claxon inovativ :)

No comments:

Post a Comment