Thursday, March 2, 2017

Hue - surpriza traseului prin Vietnam

Hue a ajuns pe ultima suta de metri  in traseul nostru. Initial nu l-am luat in seama deloc pentru ca citisem ca a suferit distrugeri masive in timpul razboiului si desi se reconstruieste cu sarg mai este mult pana departe. Batalia pentru Hue a fost cea mai sangeroasa si cea mai lunga din razboiul din Vietnam iar la sfarsit cand Citadela si Palatul Regal erau singurele fortificatii care inca nu fusesera cucerite, americanii au aruncat bombe si napalm de au parjolit tot. Rezultatul - 80% din oras a fost distrus complet. Istoric se considera ca batalia pentru Hue este cea care a schimbat perspectiva opiniei publice din America despre razboi pentru ca s-a ajuns la intrebarea: "Se numeste ca salvezi un oras daca il razi de pe fata pamantului?". 

Locatia este evident ca are o istorie recenta foarte interesanta. Si are si o istorie mai putin recenta poate chiar mai interesanta. E o zona impanzita de morminte regale si evident ramasitele impunatoarei Citadele la care se renoveaza de zor. Dar cum noi avem zile limitate si nu imi datea deloc bine la imparteala, primul impuls a fost sa scot Hue complet din lista pentru ca aveam impresia ca nu o sa vedem decat mormane de moloz.

Dar din fericire  am citit si foarte multe  pareri pozitive si in plus ma tenta ideea trenului de noapte din Hanoi catre sud. Care ajungea in Hue pe la 8 dimineata deci dupa ce m-am gandit si m-am razganit am taiat din zilele de la HCMC si am pus o zi in Hue si apoi o zi de vizitat cu o masina inchiriata cateva obiective intre Hue si Hoi An (destinatia noastra urmatoare).

Apropos: daca vreti sa verificat programul trenurilor din Vietnam puteti folosi celebrul seat61 sau site-ul oficial.  Noi am mers cu SE1 care pleaca din Hanoi la 19.30 si ajunge in Hue la 08.48. Biletele au fost la "soft berth" care este cea mai buna categorie de bilete si care este de fapt o cuseta de patru persoane. Trenul e vechi dar e curat si nu am avut deloc probleme cu siguranta sau mai stiu eu ce. Si am platit 50 de euro de persoana. Biletele au fost cumparate prin agentia de la care am luat croaziera in Halong Bay. Direct probabil pretul este mai mic. Vazusem parca preturi undeva in jur de 40 de euro. Dar noi am luat biletul cu cateva luni inainte pentru ca vroiam sa fim siguri ca avem locuri la "soft berth" si nu ma trezesc pe ultima sute de metri cu locuri foarte foarte proaste. Nu aml vrut sa astept pana ajung eu la gara in ultimul minut. Mai ales ca noi plecam imediat dupa ce soseam din croaziera din Halong Bay. Am ajuns in Hanoi in jur de 17.00 si microbuzul ne-a dus direct la gara. Am avut timp doar sa mancam ceva si gata trenul.

Si cum in Hue aveam doar o zi am zis ca nu are rost sa pierd timpul la fata locului ca sa organizez ceva asa ca am luat un tur de o zi cu motocicletele in care sa vizitezi lucrurile de interes din Hue. Pentru ca majoritatea obiectivelor sunt in afara orasului. Doar citadela este in interior. 

Agentia se numeste Stop and Go Cafe si turul luat de noi este: H1-Motorbike. Atat agentia cat si turul le recomand cu toata inima. Tot de la ei am luat si turul Hue - Hoi An pe care la fel in recomand din toata inima. Cumunicarea cu ei prin e-mail a decurs exemplar. Nu a trebuit sa platesc nici un acont. Dar in ziua stabilita la ora stabilita doi motociclisti erau in fata hotelului cu zambetul pe buze si gata de treaba. Am trecut cu ei pe la agentie, am platit si gata. Singura chestie care a lasat de dorit a fost nivelul la care vorbeau limba engleza. Se putea mai bine. Dar in momentul in care am mentionat ca asta a fost un  "punct in minus" si ar putea sa fie mai bine, cei de la agentie s-au oferit imediat sa imi dea banii inapoi pe tur pentru ca nu am fost 100% multumita. In nici un caz nu am acceptat asta pentru ca turul a fost extraordinar si ne-am simtit foarte bine deci chiar nu era cazul de dat banii inapoi. Dar mi s-a parut o atitudine de apreciat care spune multe despre agentia in sine.

Daca ar fi sa refac itinerariul as adauga in mod sigur cel putin inca o zi in Hue. O zi in care sa iau un tur pentru a vizita Zona Demilitarizata (DMZ). Am inteles ca sunt veterani cei care iti sunt ghizi si e un tur extrem extrem de interesant. Si daca as mai fi avut inca o zi in plus as fi inchiriat o motocicleta si as fi bananait eu prin satele de langa pentru ca mi s-a parut ca zona e chiar draguta si noi am vazut doar un mormant regal in turul nostru, cand ele sunt mult mai multe de atat. O harta si o motocicleta si apoi la treaba la cautat obiective turistice. 

Si evident fotografiile de calatorie. 

Prima  oprire - Thanh Toan Wooden Bridge




Apoi Pagoda Tu Hieu care este absolut uimitoare. E atat de multa liniste incat parca esti rupt de tot si toate. In mod normal la 12.00 si 14.00 poti sa auzi calugarii "cantand". Dar noi, desi eram acolo la 14.00, nu am avut norocul asta. Poate voi aveti mai mult noroc. In Luang Prabang ii auzeam toata ziua si era atat de linistitor. As fi stat acolo o vesnicie daca nu ma rostogolea Cipri.




Ne-am oprit pe dealul Vong Canh pentru o priveliste de zile mari:



O ramasita a razboiului
Apoi, de departe cel mai impresionant loc vizitat in ziua respectiva, mormantul regelui Tu Duc:









Iar la sfarsit Citadela:








Si daca mai aveti energie o plimbare prin piata. Noi nu ratam nici o piata pe unde calatorim. Ne plac foarte mult. Pentru ca de foarte multe ori sunt ca o oglinda a locului:




Wednesday, March 1, 2017

Hanoi - doar o oprire in drum spre Halong Bay?



Pe cand faceam planul de calatorie in Vietnam si incercam sa imi dau seama cate zile sa dau destinatiilor de interes, Hanoi tot aparea prezentat drept un loc unde nu merita sa stai mai mult decat timpul necesar sa iei un microbuz catre Halong Bay. Pin urmare nu am trecut la program decat o zi/o noapte in Hanoi. Si sincer cred ca merita mai mult.

Tot ceea ce veti citi despre Hanoi ca e haotic, galagios, poluat etc este complet adevarat. Nu este Hoi An-ul pitoresc si boem si unde ai lenevi o vesnicie. Dar e plin de viata. E un oras cu personalitate. La fel ca Bangkok-ul de altfel. Desi complet diferite, ambele mi-au placut pentru ca nu sunt turistice sau modernizate fortat sau schimbate in ceva ce nu e deloc specific locului. 

Deci alegerea mea ar fi sa stau minim doua zile in Hanoi dar daca stiti ca nu va plac locurile cu o organizare buna atunci poate ca ar trebui sa va ganditi la altceva. Hanoi nu e pentru oricine. Trebuie sa ai rabdare cu el ca sa ii dai o sansa sa iti intre in suflet.

Ce am facut noi in ziua prin Hanoi: am mers si am mers si am mai mers nitel. Am baut o gramada cafea. Si am mancat tot ce scria prin ghid ca trebuie incercat. Era prima zi in Vietnam deci trebuia sa profitam.

Pentru cazare cautati un hotel in centrul vechi ca sa aveti acces usor la tot ceea ce este de vizitat. Noi am stat la Hanoi Emerald Waters si am fost foarte multumiti de conditii. Nu este un hotel de lux. Dar este un hotel nou, foarte curat, cu servicii foarte bune, mic dejun relativ OK si o pozitie excelenta. Il recomand din tot sufletul. Si va sfatuiesc sa faceti rezervarea direct cu ei pentru ca preturile sunt mai mici decat pe booking sau prin alta parte. Tot ei ne-au organizat si transferul de la aeroport la hotel in dimineata cand am sosit din Bangkok. Si pentru ca soferul a intarziat ne-au dat si un upgrade la camera si nu stiau cum sa isi ceara scuze mai mult. Mai rar asa ceva intr-o parte de lume unde timpul este foarte relativ.

De la hotel am pornit imediat la plimbare prin orasul vechi care este de fapt un bazar mare cat nu iti poti inchipui.Stradute mici si intortocheate. Uneori late de un metru dar pe care inca mai zboara fara sa se uite sute de motociclete. Ai strazi numai cu mancare. Altele cu produse din matase. Altele cu decoratiuni. Altele cu croitori. Si tot asa. Daca reusesti sa te imaci cu numarul imens de motociclisti ( oricum semnificativ mai putini decat in HCMC) o sa fie o plimbare chiar interesanta. Daca nu, atunci mai bine iei o risca. Scapi de stresul traversatului :)

Strazile cu decoratiuni


Sau cu luminite



Strazile cu mancare

Ceva ce nu te-ai astepta


Si inca ceva ce nu te-ai astepta
Din orasul vechi am pornit catre Mausoleul lui Hi Chi Minh si am ajuns intr-o zona complet diferita fata de centrul vechi. Bulevarde mari. Tipic frantusesti. Case foarte frumoase. Tot tipic frantuzesti :) Spatii verzi. Foarte foarte diferit dar poate si contrastul asta a fost ceva ce mi-a placut la Hanoi.

Mausoleul lui Ho Ci Minh


Apoi am dat o tura pe la Templul Literaturii care e ca o oaza de liniste intr-un oras nebun nebun. In mod sigur e un loc pe care nu l-as rata deci incercati sa ajungeti pana acolo.

Templul Literaturii



In loc pe care sigur nu ai cum sa il ratezi pentru ca este in centrul centrului este lacul Hoan Kiem. Seara arata foarte simppatic luminat iar dimineata daca va treziti devreme o sa aveti parte de o plimbare printr-o sala de fitness. Cipri a fost la alergat (eu nu m-am trezit asa devreme ca a plecat la 5 dimineata) si zicea ca e fix ca in China. Ai batranici iesite la dansat. Batrani facand Tai Chi. Tineri la alergat. De toate pentru toti. Acum imi pare foarte rau ca am fost lenesa si nu m-am trezit pentru ca mi-ar fi placut sa ii vad. De fiecare data cand merg in China iubesc sa vad batraneii si batranicile iesite la facut tot felul de "sporturi" cu care noi nu suntem obisnuiti. Dar asta e...Ramane pe alta data.

Pe langa lac
In jurul lacului sunt foarte multe "sky bar"-uri unde poti sta seara la un pahar de ceva si admira orasul vechi. Un "must do" peste tot prin Vietnam se pare. Mai ales daca nu vrei sa ai bataia de cap cu mersul prin traficul dominat de motociclisti. Te urci pe o cladire si admiri de la distanta :)

Si nu uitati de cafenele. Cafeneaua e o adevarata institutie in Vietnam si daca esti iubitor de cafea atunci te vei simti ca acasa in Vietnam. Evitati lanturile de cafenele internationale si mergeti pe variantele locale. O sa descoperiti tot felul de variante de cafea care sa va placa. Pentru prima data in viata mea am baut "iced coffee" care sa imi placa. Am baut una intr-o cafenea din Hanoi cu iaurt si lapte condensat si gheata care mai ca nu m-a facut sa ma gandesc serios sa ma mut acolo. oarte foarte bun. Desi combinatoa poate ca suna ciudat. Dar zau ca a fost extraordinar de buna.

La o cafenea locala
Asteptand cafea..o fi buna?

Cafea cu iaurt si lapte condensat. Ohhh da. A fost foarte buna.
Si evident mancarea. De la omniprezentul Pho (supa cu taitei), pana la tot felul de alti taitei :) si pana la chestii mai delicate cum ar fi clatitele din faina de orez cu tot felul de umpluturi ( in Hoi An o sa le gasiti sub numele de White Rose). Si evident fructele - unul din motivele principale pentru care iubesc Asia de Sud Est. Iar in Vietnam totul era Passion Fruit. Am baut la suc de Passion Fruit de mai ca am picat in dependenta. Bun Bun  Bun.

Pho...Ce altceva?

Altceva? Taitei... :)

Clatite de orez cu carne.

Rambutan si Lychee

Care e concluzia mea pentru Hnaoi - Dati-i o sansa. S-ar putea sa va placa. 


Monday, February 27, 2017

Halong Bay - La pomul laudat?

Oare or fi multi cei care merg in Vietnam si nu ajung in Halong Bay? 

Probabil ca nu.

Halong Bay este (cred eu) cea mai cunoscuta destinatie din Vietnam. 

E fotografia pe care, vrei nu vrei, o sa o vezi de fiecare data cand se face publicitate tarii.

E genul ala de destinatie pe care o vezi laudata de atatea ori incat o pui cat ai clipi in Bucket list. 

E destinatia neaparat  de vazut intr-o viata - zic multi.

Pentru noi Halong Bay a fost clar destinatie din categoria "La pomul laudat sa nu te duci cu sacul". Nu ma intelegeti gresit: nu e urat si nu e de evitat. Dar nu e "de povestit la nepoti". Si nici nu e printre primele lucruri pe care le-as recomanda cuiva. Si va ziceam ca asta e de fapt definitia Vietnamului pentru noi - frumos dar nu sa te dea cu rotile in sus. Deci nici o surpriza aici. 

Dar pentru ca stiu o gramada oameni care considera Halong Bay-ul raiul pe pamant o sa va invit sa nu luati numai parerea mea in seama. Cititi parerile altora, vorbiti cu altii, vedeti daca va face cu ochiul ori ba. Ce nu-mi place mie nu e neaparat ce nu-ti place tie.

Asa ca o sa ma ocup numai cu datul de detalii organizatorice. Poate va foloseste.

Cand sa mergi?

Sfatul este sa mergi in nordul Vietnamului cand sunt lunile noastre de vara. Cica atunci e cel mai bine. Dar am vazut persoane care au fost in Halong Bay si vara si iarna si primavara si tot nu au avut vreme buna. Pentru ca adevarul e ca vremea prin golf este destul de capricioasa. Ai nevoie de o mare doza de noroc ca sa ai soare si vizibilitate buna.

Noi am fost in primele zile din ianuarie. Si am stat cu inima cat un purice sa fie vremea ok. Si cand am aterizat in Hanoi m-am pleostit de tot. Era ceata rau de tot. Si deja ma gandeam ca nu o sa vedem nimic. Pe drum spre Halong tot la fel - ceata. Dar odata ajunsi pe barca mi-am dat seama ca e chiar ok. Era un pic ceata dar totusi vizibilitatea era buna. Nu vedeai la infinit si doi metri mai departe dar vedeai bine. Soare toata ziua, temperaturi peste 28 de grade si fara pic de ploaie. Am avut noroc deci.

Cum ajungi in Halong Bay?

Halong City nu are (inca) aeroport asa ca in cele mai multe cazuri baza ta de plecare va fi Hanoi. 
De acolo se merge cu autocarul sau microbuzul si drumul dureaza de iti blestemi zilele: 5-6 ore. Dar daca trebuie, trebuie.

Turul

In Hanoi sunt sute de agentii care ofera tururi in Halong Bay. Sute. Cu preturi pentru toate buzunarele dar si cu organizare si calitate ce variaza de la o coaja de barca la unele unde chiar s-ar putea sa iti placa.

Turul contine transferul din Hanoi pana in Halong City si retur, cazarea pe barca, mancarea, apa si ceva activitati, cum ar fi: mersul cu kayakul, mancat pe plaja, vizitat un sat plutitor, vizitat vreo pestera, pseudo-curs de gatit etc etc etc.

Noi am mers cu Indochina Junk care are cele mai bune reviewuri pe tripadvisor. Am platit de trei ori mai mult decat ce am vazut in oras ca sa fim siguri ca vom avea conditii bune si la sfarsit nu a fost deloc pe cat de bine ne asteptam sa fie. Am fost dezamagiti deci nu ii recomandam. Veneam de pe un alt vas in Thailanda care era descris drept "basic" si unde am fost tratati regeste la unul descris ca fiind de lux si unde ne-am simtit ca si cum am fi deranjat. 

Cautati cu foarte multa atentie si sperati sa aveti noroc. Ca noi desi am cautat cu atentie tot nu am fost multumiti. 

Cate zile?

Fiind Vietnam, ai oferte pentru orice. :) Poti sa mergi doar pentru o zi sau sa stai o noaptea sau doua sau mai mult. 

Un tur de o zi este nebunie. Practic stai o zi intreaga pe drum dus-intors din Hanoi pentru vreo ora-doua in Halong Bay. Nu as face asta nici batuta.
Sfatul meu este sa luati ceva minim pentru o noapte. De preferat doua nopti. Vezi destul si nu este deloc obositor.

Pentru ca trebuie sa tii minte ca un tur de doua nopti are sub 48 de ore de stat efectiv pe barca. Pleci in prima zi dimineata din Hanoi, te opresti pe drum la masa si te imbarci pe la 13-14. Iar in ultima zi la 11 dimineata esti deja langa port sa te debarce.

Mai mult de doua nopti cred ca e insa plictisitor. Mai ales ca distantele pe care le fac cu barca nu sunt asa mari. Firma de la care ei turul o sa iti prezinte o harta cat o planeta dar uita sa iti zica si scala :) Noi din nefericire avem ceasuri cu gps. Asa ca am vazut care sunt distanetele alea uimitoare de croaziera :) 2 km cu kayakul, 6 km cu barca si cam atat. Ambele nopti le-am stat in acelasi loc si ne-am invartit in zilele alea nitel in jurul lui. Deja recunosteam stancile. Spre disperarea ghidului care incerca sa ma convinga ca e alt loc. A renuntat cand i-am aratat traseul pe gps. 

Am auzit niste zvonuri (poate confirma sau infirma cineva) ca guvernul ar vrea sa interzica croazierele in care stai peste noapte in golf. Iar asta va schimba complet situatia. Halong City cred ca va deveni peste noapte un loc extrem de turistic in care stau oamenii cateva nopti ca sa prinda o zi intreaga de croaziera.  Vom vedea...

Pretul 

In Hanoi o sa gasesti tururi de doua nopti/trei zile incepand de la 99 de dolari de persoana. Dar nu stiu ce primeste de banii astia. Adica programul prezentat de ei va fi la fel indiferent de companie si indiferent de buget. Ce primesti in realitate cred ca difera foarte mult. Sincera sa fiu as fi foarte curioasa sa fac unul dintre tururile astea foarte ieftine. Ca sa vad cul e diferenta fata de ce am luat noi.
Noi am platit in jur de 350 de dolari de persoana (cu ceva reducere de early booking). Pentru Asia de Sud Est in general si Vietnam in parrticular e un pret nebunesc. Iar pentru ce am primit si mai nebunesc.

Dar stiu ca exista si mai scump de atat. Am vazut ceva apartamente pe alte barci in jur de 500 de dolari de persoana. 

Primul impuls ar fi sa zic sa va uitati undeva in juul a 250 de dolari. Personal nu as avea incredere in cei foarte ieftini. Mai ales ca tot speri sa iti oferi o experiente de care sa iti aduci aminte o viata. Ca doar e Halong Bay. Iar la cei foarte scumpi nu m-as uita ca nu cred ca iti aduc un plus care sa justifice diferenta de pret. 

Si evident si cateva fotografii ca nu se putea altfel :)

Pe barca

Cel putin vremea a tinut cu noi
Si cu asa priveliste parca uiti de mancare...sau nu :)

La plimbare...








Satul plutitor
Crescatoriile de peste
Ferma de perle