Orice sau nimic?

Unul dintre primele comentarii primite imediat dupa ce am pus online primele filme cu balenele rechin, a fost ca puteam sa merg in Oslob (Filipine) ca sa le vad.

Nu m-a mirat deloc comentariul si nici rapiditatea cu care a sosit. 

Oslob este cel mai cunoscut si cel mai popular loc pentru vazut balene rechin din cateva motive cat se poate de simple:

• vei vedea sigur balene rechin pentru ca sunt tot timpul timpul anului acolo
• este foate simplu sa le vezi pentru ca vin la suprafata. Nici macar nu trebuie sa stii sa inoti.
• este foarte ieftin. Costa doar 20 de euro pentru jumatate de ora de stat in apa cu ele

Si atunci de ce am ales sa mergem la capatul lumii si sa platim o avere ca sa le vedem in loc sa mergem in Oslob?

Pai sa le luam pe rand:

"Vei vedea sigur balene rechin pentru ca sunt tot timpul timpul anului acolo"

Motivul pentru care balenele rechin sunt acolo tot timpul este unul foarte simplu: sunt hranite. 

Cat de etic si cu respect fata de natura este sa schimbi cursul normal hranind animalele salbatice ca sa devina un circ pentru turistii insetati de "selfies"? 

Cercetarile biologilor marini arata ca urmarile nu sunt deloc de ignorat. Dar nici nu cred ca trebuie sa ai o diploma de biolog marin ca sa iti dai seama de asta.

Faptul ca au acces la o sursa de hrana sigura si usoara, le afecteaza complet obiceiurile. Ajung sa nu mai migreze in cautarea hranei si ajung dependenti de oameni. Nu stiu sa faca diferenta intre barcile care le hranesc si barcile cu motor care nu le hranesc si atunci sunt ranite sau omorate de ele. Ca sa nu mai spun ca hrana pe care o primesc este una  inferioara si care nu le ofera tot ce au nevoie din punct de vedere nutritional.

Iar astea sunt doar cateva dintre efecte. Sunt foarte multe articole pe tema asta asa ca nu o sa ma apuc sa o discut in detaliu.

Evident ca vor fi si multe pareri contra si bazate pe studii care arata ca numarul balenelor rechin a crescut de cand localnicii au inceput sa faca bani din genul asta de turism.

Ceea ce nu este surprinzator. Balenele rechin au fost aproape complet decimate in Filipine pana sa se descopere ca poti sa faci bani mai usor din turism decat din pescuit.

Insa e oare o solutie sa transformi un animal salbatic in circ pe motiv il protejezi in loc doar sa il protejezi? Nu se poate protectie fara castig financiar imediat? 

Sunt mule locuri unde se poate. Sunt si altele unde se pare ca nu...

Personal nu sunt interesata sa contribui la dezvoltarea unei astfel de afaceri. Asa ca am ales sa merg intr-un loc unde le vezi in mediul lor natural. Asta daca le vezi. daca nu, atunci incercam alta data si in alt loc. Din fericire sunt atat de multe balene rechin in Galapagos incat este un loc unde le vei vedea sigur daca mergi in sezonul care trebuie.

Si stiti cat de frumos este sa fii luat prin surprindere  de intalnirea cu o astfel de frumusete? 

Noi am vazut prima balena rechin la ultima scufundare din insula Wolf. Asta desi stiam ca ele sunt la insula Darwin (urmatoarea locatie de vizitatn, dupa Wolf). Deci nimeni nu se astepta. Chiar la sfarsitul scufundarii am auzit cum ghidul bate nebuneste in tubul de oxigen ca sa ne atraga atetia (nu e ca si cum ai putea striga sub apa). Si ma uitam si ma uitam si nu vedeam nimic. Apoi incep incet incet sa vad niste puncte albe si am stiut imediat ce e. Si da-i si inoata si incearca sa prinzi balena. Desi in filme pare ca sta pe loc, va garantez ca trebuie sa inoti nu gluma ca sa poti sa te tii macar o clipita langa ea. Am ajuns mai aproape si am reusit sa o vad intreaga. Iar ala este momentul in care am ramas intepenita pe loc. Stiam ca este mare dar nu mi-am dat seama ca e atat de mare. 

13-14 metri si probabil 25 de tone. 

Asta da peste. 

Draguta de ea a decis insa ca poate nu am vazut-o chiar toti bine asa ca dupa ce a trecut de grup, s-a intors si ne-a mai lasat sa o admiram o data. Asa ca m-am trezit fara sa vreau nas in nas cu o gura de vreo 2 metri. Toata lumlea incerca sa se dea la o parte ca sa lase o sa treaca. Nu ca ar fi avut ea nevoie de binevointa noastra, dar in apa nu atingi nimic. Asta e regula de aur. Pentru ca poti sa faci enorm de mult rau transmitand paraziti sau mai stiu eu ce.

Este probabil o amintire pe care nu o voi uita toata viata. Eram atat de emotionata incat nu stiam cum sa ma calmez ca sa nu cosnum tot aerul din tub. Respiram nebuneste si mai ca imi iesea inima din piept. Si cad am esit afara ma gandeam daca mai voi ramane in minte cu detaliile intalnirii sau totul se va pierde pentru ca eram mult prea emotionata ca sa fiu atenta:

"Este foate simplu sa le vezi pentru ca vin la suprafata. Nici macar nu trebuie sa stii sa inoti."

Motivul este iar la fel de simplu: sunt hranite.

 

Cum inoti cu balenele in Oslob? Pai turistii sunt pusi in barci fara motor si dusi la vreo 200 de metri de tarm (poti sa si inoti dar nu ai voie pentru ca este cu plata). Barcile sunt asezate pe doua randuri si turistii intra in apa chiar in fata barcii intr-un tarc din bambus. Nu au voie sa paraseasca tarcul si trebuie sa se tina continuu de batul de bambus. Apoi o barca cu un tip care arunca mancarea in apa incepe sa treaca prin canalul facut intre randurile cu barci cu turisti. Balenele urmeaza barca respectiva precum niste catei tentati de un os. Sunt duse intr-o parte in alta in timp ce turistii de pe margine isi fac o poza doua si dupa 20-30 de minute turistii sunt imbarcati si dusi pe tarm de unde iau alti turisti si "spectacolul" se repeta de la 6.30 si pana la pranz. Sute (poate mii) de turisti pe zi intr-un spatiu mic care urla si se zbat pentru un loc mai bun de selfie. In nici un caz nu este ceva pentru mine.

Numarul de scufundatori care ajunge in Darwin si Wolf este foarte limitat prin lege. Sunt doar 13 barci care au voie sa duca turisti acolo si fiecare barca are cel mult 16 persoane.Cei 16 turisti sunt impartiti in 2 grupuri si nu ai voie sa mergi decat cu ghid. 1 ghid la 8 scufundatori. Apoi traseul fiecarei barci este decis de Parcul National astfel incat sa nu fie mai mult de 2 barci in acelasi loc. Deci in Darwin nu vor fi niciodata mai mult de 32 de scufundatori intr-o zi. Mai mult barcile vorbesc intre ele asa ca se face cu randul la intrarea in apa. Deci sansele sunt foarte mici sa intalnesti scufundatori de la cealalta barca sub apa.

In mod normal eram doar 8 tursti + 1 ghid langa balena. Dar dDe cateva ori ni s-a intamplat sa ramanem doar 2 sau 3 scufundatori cu balena. Au venit de doua ori choar la sfarsitul scufundarii si cei care au ramas fara aer au iesit la suprafata in timp ce noi femeile (femeile consuma mai putin aer) am ramas si ne-am plimbat pentru inca 5-10 minute cu doamna balena. Doar 2-3 persoane si o balena rechin.Nu tu imbraceli. Nu tu nebunie. Nu tu fuga dupa poze. Liniste atat pentru noi cat si pentru ea.

"Este foarte ieftin. Costa doar 20 de euro pentru jumatate de ora de stat in apa cu ele"

Esti la 200 de metri de tarm impreuna cu mia de alti turisti si stai 20-30 de minute in apa. Evident ca este ieftin. Dar doar pentru ca ceva este ieftin nu inseamna si ca ar trebui incercat. Partea etica ar trebui sa conteze si ea.

Galapagos este scump. Este al naibii de scump. Si nu multi oameni isi permit sa ajunga acolo. Insa exista locuri chiar si in Filipine in care poti sa le vezi in mediul natural. Fara sa treci prin tot circul de mai sus si fara sa le faci rau balenelor. Deci faceti un pic de cercetare si mergeti in alt loc. Daca ar fi mai putini turisti dornici de asa ceva si s-ar pune mai mare presiune pe operatorii turistici din Oslob, sunt sigura ca ar creste atentia pentru balenele rechin. In momentul de fata tot ce conteaza sunt banii.

Nu a astept sa se ajunga la regulile din Galapagos, dar totusi - mii de turisti pe zi? 

Stiati ca 95% din turistii care merg in Oslob incalca regula cu 2 metri distanta de balena si mai mult o ating? 

Si de ar fi asta cel mai rau lucru care se intampla acolo.

De aici titlul scrierii de astazi: alegem chiar orice doar pentru ca se poate sau mai si filtram situatiile? 

De ce nu alegem mai bine "nimic" daca ceea ce ni se ofera face rau?

Noi am decis sa nu alegem Oslob.

Si chiar si daca nu mi-as fi permis sa ajung in Galapagos, tot nu as fi ales Oslob.

Tot ce va rog este sa cititi inainte despre ce inseamna Oslob. Sa stiti ce presupune o astfel de interactiune si ce incurajeaza cei 20 de euro/dolari pe care ii platiti.

Planul pentru - Galapagos

Totul a inceput in August 2011 cand enervati de mult prea turisticul Bali am plecat sa cautam ceva mai pe sufletul nostru. De fapt am plecat sa cautam orice numai Bali nu. Atat de mult ne-a displacut Bali.

Cea mai la indema solutie a fost sa trecem rapid cu barca pe Gili Air si asa am descoperit o insula care ne-a ramas pentru totdeauna in suflet. 

Gili este fix genul nostru de locatie: o insula de doar 5 km perimetru, fata drumuri, fara masini, fara hoteluri de lux, fara prea multi turisti, fara cluburi, fara galagie etc etc etc. Timpul curge lent si fara bataie de cap in Gili.

Dar cum noi nu prea suntem genul de om care sta cu burta la soare pentru o saptamana si cum Gili nu avea altceva de oferit decat mare, plaja, soare si mancare am fost imediat atrasi de singura alta activitate de pe insula: scufundarile. 

Ne-am dus la o agentie ce oferea scufundari cu ideea sa incercam una ca sa vedem cum este. Dar cei de la agentie ne-au convins sa facem cursul pentru certificarea "Open Water Diving" si de la prima intalnire cu un coral am devenit "dependenti" pe viata.

Anii au trecut si de fiecare data cand am avut ocazia am mers la scufundari pentru ca lumea de sub apa este ca nimic din ce ai vazut vreodata. Este un loc magic cu fapturi ca desprinse din cartile de povesti. Totul este altfel. Pana si perceptia ta este altfel. Se desi nu sunt o practicanta a meditatiei, scufundarile sunt ceea ce as intelege eu prin meditatie. Este atat de linistitor sa plutesti fara nici o greutate si sa nu auzi nici un alt sunet decat propria resipiratie (sau delfinii daca ai noroc sa te intalnesti cu ei).

Sir David Attenborough spune cel mai bine:

Si ca orice "dependent" de ceva am inceput sa ne dorim din ce in ce mai mult si destinatii din ce in ce mai variate si mai greu accesibile. Cu timpul "Bucket list"-ul nostru de calatorii a inceput sa contina destinatii care oamenilor normali nu le spune multe dar pe care orice pasionat de scufundari le stie fara sa clipeasca: Sipadan, Soccoro, Malpelo, Hanifaru, Raja Ampat si evident "the island to rule them all" - Galapagos.

Galapagos este regina scufundarilor. Este Mecca. Este locul unde orice scufundator isi doreste sa ajunga in viata asta. Cu totii visam la ea. Din pacate, Galapagaos are doua mari probleme:

• costa foarte mult. O croaziera de 7 nopti pleaca de la 5000 de dolari de persoana. Daca adaugi avioanele, taxele, cheltuielile suplimentare, noptile la hotel inainte si dupa croaziera, asigurarile de calatorie etc. ajungi lejer la 15.000 de euro pentru o vacanta de 10 zile, 2 persoane.
• conditiile de scufundare nu sunt deloc usoare. Temperatura apei este scazuta, vizibilitatea la fel iar curentii nu sunt deloc prietenosi. Dar fix astea sunt motivele pentru care ai atat de multi rechini acolo. Deci nu te plangi de conditii ca fara ele nu ar mai fi placerea scufndarii ci incerci sa castigi destula experienta incat sa te descurci in conditiile alea. De aceea vasele de croaziera care ajung la Wolf si Darwin cer sa ai certificare Advance Open Water si de preferat minim 100 de sufundari si certificare Nitrox.

In speranta ca vreodata cumva vom avea bugetul necesar pentru o vacanta de scufundari in Galapagos (punctul 1), ne-am pus pe treaba pentru rezolvat punctul 2. Asa ca in ultimii 2.5 ani, toate vacantele noastre (in afara de Islanda) au fost vacante construite in jurul unor scufundari: Surin si Similan in Thailanda, A doua mare bariera de corali in Belize, Marea Bariera in Australia, Sipadan in Borneo, pana si Omanul a avut scufundarile lui. 

Ne-am luat certificarile, am facut destule scufundari cat sa fim increzatori in fortele proprii si apoi a inceput perioada de convingere in care eu am tinut monoloage peste monoloage ca sa il conving pe Cipri ca bugetul ne permite sa mergem. Ceea ce invariabil s-a produs. Ca doar de incapatanare si persisenta nu duc lipsa. 

In primavara lui 2019, ne-am decis sa merge in Galapagos in septembrie 2019 si cat ai clipi am rezervat locurile pe barca. O saptamana cu Humbolt la Darwin si Wolf. 

 De ce ne doream atat de mult sa ajungem in Darwin si Wolf?

Cum am spus mai sus, conditiile din Galapagos sunt perfecte pentru rechini. Galapagos impreuna cu Malpelo si Cocos formeaza asa-numitul triunghi al rechinilor si vei vedea sute de indivizi. Sute de rechini ciocan. Zeci, poate sute de rechini Galapagos, "black tip", "white tip" sau "silky". 

Starul este evident rechinul ciocan.

Nu sunt multe locuri in lume unde poti sa il vezi. Si cu atat mai putin, locuri in care sa ii vezi cu sutele.

Si tare mult ne doream sa ii vedem. Mai ales ca nu i-am vazut niciodata pana acum:

Sursa

Dar cel mai mult si cel mai mult ne doream sa vedem balenele rechin. Cel mai mare peste din lume care poate ajunge la 18 m lungime si 40 de tone. Nu le-am vazut pana acum si desi sunt locuri unde poti sa le vezi mult mai usor nu sunt locuri in care as merge (pentru ca sunt hranite iar eu nu sunt de acord cu genul asta de turism) asa ca am ales sa le vedem in locul cel mai ravnit - Galapagos. 

Galapagos se pare ca este locul unde balenele rechin merg sa sa dea nastere puilor asa ca vei vedea numai balene rechin ajunse la maturitate, de obicei sunt numai femele insarcinate si sunt MARI. Foarte mari. Nu sunt precum cele din Oslob sau Isla Mujeres. Sunt mari. Si nu vei realiza cat de mari sunt pana nu vei da nas in nas cu una dintre ele. Iti garantez ca sunt mult mai mari decat orice ti-ar spune imaginatia ta :)

Sursa

Si daca tot ajungeam pana acolo am decis sa mai stam inca o saptamana in Galapagos si sa vizitam pe cont propriu trei din cele patru insule locuite le arhipelagului: San Christobal, Santa Cruz si Isabela.

Doar nu era sa ratam testoasele gigant, iguanele marine sau leii de mare:

Iar acum la sfarsit de vacanta pot sa spun ca Galapagos este absolut uimitoare. Este pe locul doi in clasamentul nostru cu "Locuri impresionante" in care am ajuns pana acum. Doar Antarctica este inaintea ei. Ne-a placut la amandoi extrem de mult si nici nu ne-am dat seama cand au trecut cele 20 de scufundari. Nu imi venea sa cred ca am ajuns deja inapoi pe uscat si am plecat de acolo cu inima grea. Chiar daca Galapagos i-a luat la revedere de la noi cu un curcubeu la decolarea avionului:

E un loc cum altul nu-i si mi-as dori sa ramana asa pentru multe generatii de acum inainte. 

Dar despre asta, in episoadele urmatoare...