Gradina lui Monet din Giverny

In 2005 ajungeam pentru prima data in Paris. 

Si tot atunci descopeream singurul muzeu de arta care mi-a placut (asta pana am ajuns la The Met).

Imi aduc aminte vizita de la Muzeul Orsay de parca ar fi fost ieri.

Imi aduc aminte primii pasi facuti in ceea ce fusese candva Gara Orsay.

Imi aduc aminte cum am admirat Sena prin ceasul cel mare. Cei ce au vizitat muzeul stiu sigur la ce ma refer.

Dar cel mai mult imi aduc aminte cum a fost sa vad pentru prima data in viata mea, pe viu, picturile impresioniste.

Camera dupa camera de van Gogh, Renoir, Manet, Monet, Cezanne...

Eu nu stiu mai nimic despre arta si de obicei trecerea printr-un muzeu de arta este o cursa de "100 de metri tablouri". Dar la Orsay as fi stat o vesnicie. Mi se pare ca picturile impresioniste creaza o stare de bine.

Si desi evam un buget atat de limitat incat abia ne permiteam biletele la muzeu, cand am plecat de la Orsay am cumparat doua reproduceri care au stat in ultimii ani agatate acasa pe perete:  Balerina lui  Degas si una dintre variantele Podului Japonez de Monet.

Cativa ani mai tarziu am descoperit ca celebrele picturi ale lui Monet cu Podul Japonez, cu nuferii si cu gradina de flori in general, nu sunt aievea.

Gradina chiar exista si este locul unde Monet a locuit din 1883 pana in 1926 cand a murit.

In ultimii ani a aparut un film care se petrece in picturile lui van Gogh si este chiar si o expozitie speciala care te plaseaza virtual in picturile lui van Gogh. Insa daca vrei cu adevarat sa fii teleportat intr-un tablou impresionist atunci gradina de la Giverny este de departe cea mai interesanta experienta.

De la Podul Japonez pe care il stim cu totii pana la picturi mai putin cunoscute, gradina este un tablou viu. De fapt, o sa observati in dreptul straturilor cu flori si poze cu tabloul caruia corespund.

In cazul in care va hotarati sa iesiti o zi din Paris, eu va recomand din toata inima sa mergeti la Giverny. Gasiti aici toate informatiile pentru a planui o vizita. 

Si acum fotografiile care, trebuie sa recunosc, nu sunt la fel de impresionante ca tablourile:

Wadi Wadi Wadi

Intr-o seara, acum ceva ani, leneveam in canapea si ne uitam la un documentar pe National Geographic sau Discovery despre o tara pe care eu o credeam numai desert dar care se dovedea a fi complet alttfel.

La un moment prezentatorul merge ce merge printr-un canion si apoi se trezeste fata in fata cu o oaza parca scoasa din povestile biblice. Intr-un loc mai arid decat talpa pantofilor mei, el da de o apa turcoaz care parea mai mult miraj decat realitate.

Si ca si cum nu era de ajuns ca gaseste apa cu pricina, mai se pune si pe inotat. Un pic de mers prin canion. Un pic de inotat prin apa aia de o culoare ireala. Iar un pic de mers. Si tot asa.

Arata atat de bine incat parca nu imi venea sa cred ca imaginile nu sunt serios prelucrate si retusate. M-am intors catre Cipri si l-am anuntat (nu ca ar fi fost prima data si nu va fi nici ultima) ca trebuie neaparat sa ajungem si noi acolo. Si iaca asa a ajuns Omanul in "Bucket list-ul nostru". 

Apoi prin primavara lui 2018 ma trezesc cu un mail de la Cipri cu anuntul pentru prima cursa de ultra trail running din Oman. Era o cursa care se anunta extrem de grea si care, pentru ca era organizata de UTMB si pentru ca era prima editie si pentru ca Cipri indeplinea restul de conditii, l-ar fi scapat de trecutul prin loteria pentru un loc la clasicul UTMB 2019. Tocmai pierduse loteria pentru 2018 (ceea ce il necajise amarnic mai ales ca pierduse si loteria pentru Tor) asa ca mailul se incheia, foarte previzibil, cu deja obisnuita propozitie : "as merge si eu". 

 "Mergem". Cum sa nu mergem? Mai ales ca in felul asta puteam vizita o tara in care ne doream sa ajungem dar care tot era data de o parte de alte si alte destinatii.

In aceeasi zi el avea inscrierea facuta iar eu eram cu biletele de avion in inbox-ul mailului. Si daca tot ajungeam in Oman atunci trebuia sa ajungem si la canionul ala cu raul cu apa turcoaz care ma facuse sa visez cu ani in urma.

Wadi Shab - cel mai wadi dintre wadi 

Wadi este denumirea, data in anumite tari vorbitoare de limba araba, vaii unui rau. De cele mai multe ori este secata in sezonul secetos si are apa doar in sezonul ploios. Insa sunt si exceptii si apa ramane in anumite portiuni din  wadi tot timpul anului. Asa cum este in Wadi Shab.

Cipri va poate spune povestea a ceva zeci de wadi (fara apa) pe care a trebuit sa ii alerge in cei 137 de km de cursa prin (muntii) Jebel Akhdar. Daca ar fi stiut in cele cateva zile de relaxare de dinainte de cursa ce il asteapta prin wadi-urile alea cred ca nu ar mai fi mers la Wadi Shab nici platit. Dar cum inca eram in faza de relaxare si plimbare si nici o grija de pe lume, ne-am urcat in masina si am pornit sa verificam daca chiar e ca la televezor.

Si ce am gasit chiar a fost ca la televizor. De fapt cred ca a fost chiar mai frumos ca la televizor.

Dar mai bine va las cu fotografiile (ca intotdeauna neprelucrate) care cred ca va vor convinge mai bine decat o pot face eu prin cuvinte.

Din parcarea unde iti lasi masina, trebuie sa iei o barca ce te trece raul ca sa ajungi pe poteca:

Parca nu te astepti la mare lucru cand vezi asa o priveliste:

 Si nici inceputul potecii nu este chiar de invidiat:

Dar incet incet incepe sa iti dea sperante. Terenul se schimba:

Incepi sa vezi canionul la adevarata lui scala:

Si la un moment dat apare si mult asteptata apa:

Si poti sa faci si baie daca vrei:

Drumul prin canion nu este deloc greu si nici foarte lung. Daca aveti insa probleme cu deplasarea si vreti ceva mai usor accesibil atunci Bimmah Sinkhole este solutia ideala: