Friday, February 20, 2015

The backwaters of Kerala

Imi cer scuze pentru titlul in engleza insa nu stiu cum sa traduc exact si scurt denumirea englezeasca fara a se pierde din  continut asa ca am decis sa pun mai bine numele in engleza si cine vrea da o cautare pe internet si vede exact despre ce vorbesc.
In mai multe cuvinte "the backwaters of Kerala" este o imbinare de forme realizate de natura (lacuri, rauri, lagune, insule etc) si altele facute de om (canale in principal) in incercarea de a transforma o zona extrem de bogata in resurse naturale dar acoperita cu apa in ceva bun de locuit. O retea imensa de cai navigabile care totalizeaza nu mai putin de 900 de km care leaga sate mai mici sau mai mari si din loc in loc si orase care sunt de obicei punctele de plecare pentru croazierele turistice. 
Personal am o adevarata fascinatie pentru asezarile umane plutitoare sau cele din astfel de zone mai mult cu apa decat uscat. Mi se pare uimitor cum oamenii ajung sa se adapteze la astfel de conditii de viata si sa traiasca de multe ori (si care e de fapt de preferat) intr-o buna simbioza cu mediul inconjurator. Vizitele de pe Tonle Sap, Inle  sau Titicaca sunt printre cele mai interesante amintiri de calatorie din viata noastra. Asa ca nu e nimic surprinzator in faptul ca de cum am citit despre "backwaters" am stiut ca trebuie sa fie parte din itinerariul nostru din Kerala.
Ce poti face pe acolo?
Mai jos o lista cu posibilitati iar in cateva zile vor veni si articole pe larg cu ce am ales noi sa facem:
  • Pai in primul rand sunt celebrele "houseboats" care fac croaziere pe lacurile si cananele mai mari din zona. In Lonely Planet se spune ca este probabil cea mai scumpa activitate pe care o poti face in India dar ca merita cu varf si indesat iar National Geografic a trecut-o la top 50 destinatii de vazut intr-o viata. Si probabil ca multi vor fi de acord cu ei mai ales daca te uiti la multimea de turisti care ia cu asalt zona. Se pot face croaziere de la o noapte pana la cateva saptamani (depinde cat de multa rabdare ai sa stai sa nu faci nimic) dar daca este peste bugetul acceptabil atunci puteti sa faceti doar o excursie de o zi din Fort Cochi.
  • Poti sta intr-unul dintre satele ascunse printre canale de unde sa faci plimbari de o zi printre plantatiile de orez sau poti inchiria o motocicleta sa acoperi zone mai mari sau poti lua o barca mai mica sa te duca pe canale pe unde o "houseboat" nu are cum intra sau poti pur si simplu lua un ferry care leaga satele mai importante de orasele mai importante si care acopera exact aceeasi bucata de apa ca si o "houseboat" dar la numai 50 de centi pe bilet de o zi. Vei gasi zeci de pensiuni pitoresti in zone extrem de frumoase unde sa stai si sa lenevesti si sa te minunezi ca India poate fi atat de diferita de ce iti imaginai probabil.
  • Daca vrei lux atunci locul perfect este Kumarakom. Din punctul meu de vedere este locatia perfecta unde sa te retragi dupa ceva saptamani de umblat de nebun prin India. Diferenta fata de ce mentionam la punctul precedent este ca aici nu ai pensiuni micute ci lanturi hoteliere mari asezate fix pe malul lacului, cu o vedere de invidiat, lux cat cuprinde, tot confortul la care te poti gandi, spa, restaurante pretentioase, baruri in care in sfarsit gasesti bere etc etc etc.Iar preturile nu sunt deloc prohibitive. India este totusi un loc unde luxul vine la niste preturi pentru care in Europa primesti o camera la un hotel de 1-2 stele.
  • Vrei un oras mai mare cu acces la o plaja serioasa? Raspunsul este Allepey. Asta daca o sa cazi la pace cu faptul ca Allepey nu mai este de mult pasnica "Venetie" indiana de care se povestea romantic ci un oras extrem de agloemrat si haotic. avantajul este insa ca iei un tuk tuk si iesi cat ai clipi din el si ajungi la niste plaje complet pustii. Indienii nu se omoara dupa mers la plaja. Nimeni nu e atat de nebun incat sa isi doreasca sa se bronzeze. Toata lumea vrea sa fie cat mai alba. Si in plus nimeni nu e atat de nebun incat sa se dezbrace pe plaja. Ceea ce e de tinut minte daca esti turist si vrei sa stai in costum de baie pe malul marii. Vei avea parte de mai multa atentie decat in mod sigur iti doresti. 
Noi am ales sa facem primele doua lucruri din lista de mai sus si voi scrie pe larg care este experienta dobandita. Nu am vrut sa mergem in Allepey pentru ca ni s-a parut mult prea aglomerat asa ca am decis sa luam pana si barca din Kumarakom si sa evitam haosul cu totul. Si am stat mult in cumpana daca sa stam la un hotel de lux de pe malul lacului sau la o pensiune in hatisul canalelor de langa Kumarakom. Ambele aveau avantajele si dezavantajele corespunzatoare dar am optat pentru pensiune pentru ca ni s-a parut o experienta mai de-a locului. Insa daca as fi venit din Rajasthan-ul nebun si haotic nu din Munnarul unde lenevisem serios, as  alege intr-o clipita lantul hotelier. Este clar un loc de relaxare si atat in care sa te linistesti dupa nebunia nordului.




Thursday, February 19, 2015

Ce am invatat despre ceai? (II)

In Munnar exista un Muzeu al Ceaiului detinut de cei de la TATA tea pe care il trecusem in carnetelul magic inca de pe vremea cand ma documentam online despre ce poti face in zona. Cum noi nu stiam mai nimic despre ceai ne-am gandit ca o vizita la muzeu va fi extrem de informativa si vom invata multe despre procesul de fabricatie. Tot la fel cum speram sa invatam multe despre plantatii plimbandu-ne printre ele si discutand cu oamenii.
Numai ca in prima seara in Munnar la cina unul dintre ceilalti turisti cu care imparteam pensiunea a povestit ca vizitase muzeul in ziua respectiva si ca este extrem de dezamagitor. Ca exponatele sunt putine si informatiile lipsesc cu desavarsire.
Eu am preferat sa ma fac ca nu aud insa Cipri milita cu tarie sa nu pierdem timpul cu ceva ce probabil nu merita vizitat. Deci am inceput sa ne interesam poate gasim o fabrica de ceai care se poate vizita. Era de fapt solutia ideala si mult ma placuta decat muzeul. Insa nu parea deloc ceva usor realizabil. Singura varianta de care stiam era catre Kulukkumalai dar acolo se ajungea destul de greu, numai cu masini 4X4 si dura destul de mult. Si aproape ca ne dadusem pagubasi in cautarea noastra cand in ziua in care am mers cu tuk tuk ul pe drumul catre Thekkady, soferul ne intreaba daca ne ar interesa sa ne oprim la o fabrica aflata chiar la iesirea din oras.
Vrei calule ovaz? Evident ca vrem. Si cat ai clipi eram in curtea unei fabrici perfect functionale si cu o istorie ce incepe de pe vremea colonistilor britanici. Si sincera sa fiu nu pare ca s-au schimbat multe de atunci. Pana si tractoarele cu care se aduc frunzele de pe plantatii erau vechi de 60-70 de ani. 
Probabil ca nu este o locatie foarte cunoscuta pentru ca in afara de noi mai erau doar vreo 4-6 turisti indieni care stateau la o ceasca de ceai si o samosa si asteptau sa vina un ghid sa faca turul prin fabrica. Insa este o locatie pe care o recomanda cu inima deschisa in cazul in care vreti sa vedeti o fabrica functionala. Asta chiar si in conditiile in care turul fabricii dureaza extrem de putin si ghidul nu pare a fi prea vorbaret. Cel putin al nostru nu era. Insa noi l-am chestionat mai ceva ca pe hotii de cai asa ca nu a scapat usor de sarcinile informative si nici nu a terminat turul intr-o suflare asa cum probabil avea de gand.
Plantatia se numeste Lockhart Estate si ca fapt divers desi este o fabrica atat de mica furnizeaza ceai celor de la Twinings  deci nu ar fi exclus sa le fi baut ceaiul. 
Produce atat ceai verde cat si ceai negru si intr-o cantitate foarte mica si ceva ceai alb. Ceaiul alb este mult mai greu de produs pentru ca trebuie recolatat separat de ceaiul verde si negru pentru ca nu se folosesc frunzele ajunse oarecum la maturitate ci mugurii si pentru ca regulile de clasificare sunt mult mai stricte.
Din pacate nu am avut voie sa facem fotografii in interior asa ca putem povesti ce am invatat nu si arata.
Atat pentru ceaiul verde cat si pentru cel negru se folosesc exact aceleasi frunze iar procesul de fabricatie este identic cu exceptia faptului ca la ceaiul verde lipseste o etapa (cea de oxidare a frunzelor).
Se incepe cu frunzele proaspat aduse de pe plantatie intinse intr-un strat destul de subtire pe paturi facute din plasa si lasate la temperatura camerei sau un pic mai sus pentru 24 de ore ca sa se scape de o parte din umezeala.
Apoi frunzele sunt trimise catre niste masinarii care le ruleaza si le rup in bucati mai mici. Cica asta este important pentru gustul ceaiului. Frunzele rulate sunt trecute apoi printr-un proces de sortare: cele de dimensiuni mici sunt trimise la oxidat sau uscat iar celelalte mai sunt rulate inca o data.
Frunzele pentru ceaiul negru sunt trimise in camerele de oxidare unde temperatura este in jur de zero grade iar umiditatea este foarte ridicata.  Din cauza oxidarii frunzele isi schimba culoare din verde in maron. 
Ceaiul verde nu trece prin aceasta etape iar frunzele sunt trimise direct la uscator. Din cauza asta dupa uscare ceaiul verde ramane verde pe cand ceaiul negru devine din maron negru. 
Uscatoarele pentru ceai arata foarte asemanator cu uscatoarele din spalatoriile automate. Singura diferenta fiind marimea.  Sunt niste chestii imense care dau frunzele peste cap si prin care se trece aer cald sub presiune.
La sfarsitul uscarii frunzele sunt separate de coditele si apoi impartite in cateva zeci de marimi.
Sa nu credeti ca acele codite se arunca. Nicidecum ele sunt folosite de Coca Cola si Pepsi ca sa dea culoarea caracteristica bauturilor lor racoritoare. 
Regula gustului spune asa: cu cat ceaiul este mai fin cu atat culoarea este mai intensa insa cu cat ceaiul este mai mare cu atat gustul este mai intens. Este evident ce se gaseste in pliculetele de ceai nu? Noi mai in gluma mai in serios spuneam ca e ce se matura de pe jos.
Insa pana la urma depinde de gustul fiecaruia. Personal ma inteleg mult mai bine cu ceaiul mai fin tocmai pentru ca are un gust mai putin puternic. Si daca esti Cipri iti va placea orice ceai de orice calitate daca este sub forma de Masala. Pentru ca in cazul asta la cate condimente se adauga (uneori chiar si o radacina de ghimbir nitel batuta si aruncata in apa clocotind) si at lapte zau daca mai se simte ceva din ceaiul initial.
Lockhart Estate


Tractorul bunic
Culoarea se schimba cu marimea ceaiului




Tuesday, February 17, 2015

Ce am invatat despre ceai? (I)

Mentionam in articolul precedent ca motivul pentru care Kerala a ajuns in itinerariul nostru indian au fost plantatiile de ceai din Munnar.
Insa nu trebuie sa intelegeti din asta ca as fi un mare si pasionat bautor de ceai. Dimpotriva cine ma cunoaste mai bine sigur m-a auzit cel putin o data zicand ca nu beau ceai ca nu sunt bolnava. Pentru ca eu ceai beau doar de nevoie nu si de placere. 
Pur si simplu vroiam sa vad dealurile alea pline de ceai cum se intind cat vezi cu ochiul intr-o simetrie uimitoare. Dintr-un motiv sau altul eram sigura ca imi vor placea la fel de mult precum terasele de orez. Si ca tot a venit vorba: nici orezul nu imi place prea tare. Insa privelistile - o daaaaa.
Si cum  nu sunt bautor de ceai si nici vreo pasiune pentru obiceiul asta nu am, nu stiam efectiv nimic despre el asa ca am profitat de ocazie si printre momentele de deplina "gura casca" din plimbarea noastra prin Munnar am mai intrebat cate una alta despre cum sunt intretinute plantatiile si am si vizitat o fabrica functionala de ceai ca sa vedem procesul de fabricatie de la frunza la pachet.
Mai jos cateva din lucrurile mai noi sau mai putin noi pe care le-am invatat la fata locului despre planta de ceai si intretinerea plantatiilor. o sa scriu un articol separat despre vizita la fabrica de ceai.
Planta din ale carei funze se produce ceaiul se numeste Camellia sinensis si este un arbust mereu verde care se gaseste in doua variante: Camellia sinensis var. sinensis pentru ceaiul chinezesc si  Camellia sinensis var. assamica pentru cel indian. Aici a fost prima surpriza: nu mi-am inchipui nici un moment ca este un singur tip de arbust de ceai. Ma gandeam ca este ca la vita de vie unde ai diverse soiuri fiecare producand un anumit tip de struguri (generalizand - de frunze in cazul ceaiului). Nu puteam sa fiu mai departe de adevar. Planta este fix aceeasi, calitatea si gustul ceaiului fiind date majoritar de sol, clima si intr-o mai mica sau mai mare masura de tehnica de pregatire a frunzelor.
Explicatia se gaseste in faptul ca plantatiile de ceai au fost introduse in India si Sri Lanka de catre britanici in secolul XIX cu seminte si lastari aduse din China. Se incerca distrugerea monopolului chinezesc si se pare ca s-a si reusit pentru ca in prezent India este al doilea cel mai mare producator de ceai din lume desi 70% din productie este consumata local.
O alta surpriza este legata de multitudinea de tipuri de ceai facute din acelasi tip de frunze. Ceaiul alb, ceaiul galben, ceaiul verde, ceaiul negru, oolong si pu-erh sunt toate ceaiuri facute din frunzele aceluiasi arbust (Camellia sinensis) diferenta fiind data de mici schimbari in procesul de productie. La mine in cap ceaiul verde si cel negru sigur nu aveau provenienta comuna.
Cand te uiti la dealurile cu plantatii de ceai atat de ingrijite si  de simetrice si de frumoase, nu este greu sa iti dai seama cam cata munca este necesara ca sa le mentina atat de perfecte. Cred ca o planta de ceai are parte de mai multa atentie si ingrijire decat un copil mic. Exagerez voit dar sincer nu cred ca sunt extrem de departe de adevar.
Tot timpul cat ne-am plimbat prin Munnar am vazut plantatiile de ceai pline de lucratori. Daca nu erau la cules de frunze atunci erau la smuls buruieni. Daca nu erau la smuls buruieni atunci erau la taiat arbustii. Daca nu erau la taiat atunci erau la plantat altii noi. Daca nu erau la plantat atunci erau la stropit. Si tot asa. Continuu era cineva la munca printre arbusti. Si vazand toate astea nu e surprinzator ca industia ceaiului este al doilea cel mai mare angajator din India. 
Arbustul de ceai poate atinge varste de pana la 125 de ani si se pare ca sunt multe plantatii indiene ce dateaza de pe vremea colonialistilor britanici. Deci cel putin din punctul asta de vedere nu rea e de munca pt ca plantezi arbusti noi doar daca plantatia precedenta e prea batrana sau a fost distrusa de inghet de exemplu. Am intrebat oamenii locului daca plantatiile se extind si raspunsul a fost ca in prezent nu prea mai cresc. Raman mai mult sau mai putin la aceeasi suprafata pentru ca plantatiile de ceai sunt extrem de bine reglementate si nu oricine poate avea asa ceva in posesie. De fapt in Munnar toate plantatiile sunt proprietata TATA tea si ele sunt concesionate spre folosinta catre 12 fabrici de ceai care le intretin si recolteaza frunzele.
Dintre muncile de ingrijire trebuie mentionat ca fiecare trei ani arbustii trebuiesc taiati si adusi la o inaltime corespunzatoare. Lasati liberi ei pot ajunge pana la 2 metri inaltime ceea ce nu e foarte usor daca stai sa te gandesti ca trebuie sa recoltezi numai frunzulitele din varf.
Ceaiul folosit pentru bauturile fara importanta medicinala sunt stropite cu chimicale pentru a fi protejate de daunatori. Ce are importanta medicinala este crescut organic/bio. Peste tot puteam vedea marcaje pentru zonele medicinale, zonele "buffer" si zonele stropite. Desi distanta dintre ele te facea sa te gandesti un pic la dinamica chimicalelor infiltrate in panza freatica.
Se recolteaza numai primele trei frunze din varf. Care sunt destul de usor de recunoscut pentru ca au o culoare verde mai deschisa decat frunzele batrane. In Munnar frunzele tinere se recolteaza la fiecare 2-3 saptamani. In Deerjaling am inteles ca asta s-ar face numai de trei ori pe an. Nu stiu daca diferenta este data de rapiditatea cresterii plantelor in cele doua zone sau de diferenta dintre o abordare calitativa sau una cantitativa. O alta diferenta este ca in Deerjaling inca se mai recoleaza cu mana fiecare frunza in parte. In Munnar este mai putin manual de atat: se foloseste o foarfeca. Si daca varianta cu foarfeca mi s-a parut un chin, nici nu vreau sa ma gandesc cum e varianta cu pigulitul manual.
Dar ce nu face omul pentru o cana aburinda plina cu licoare magica?
Plantatii cat vezi cu ochii
La adunat de frunze
O munca grea si migaloasa
Se aduna numai primele trei frunze
Modernizare: foarfeca in loc de pigulit manual
Plante tinere


Monday, February 16, 2015

Munnar - saturatie de verde



Iulie 2014. Stateam cocotati pe un deal si admiram uimitorul Persepolis care se intindea cat vezi cu ochii la picioarele noastre. Langa noi, o nemtoaica si un portughez se minunau ca si noi de vedere. 
Si din vorba in vorba am ajuns la ce se ajunge intotdeauna cand stai de vorba cu un alt calator: destinatii de vis sau dimpotriva de cosmar. Nemtoaica ne-a povestit despre cum a facut ea toata Cuba pe bicicleta cu un an inainte. Iar portughezul un pic despre India pe care o vizitase de vreo opt ori pana atunci. Asa ca am profitat de ocazie sa il intreb cate ceva in pregatirea noastra pentru vacanta indiana. Una dintre intrebari era legata de Darjeeling pe care vroiam sa il vedem pentru ca imi doream nespus sa vad plantatiile de ceai. Am mai spus ca eu am o fixatie pentru terasele de orez deci m-am gandit ca nu are cum sa nu imi placa terasele cu ceai. Numai ca tipul in loc sa imi spuna sa merg cat ai clipi (cum ma asteptam eu), m-a sfatuit sa ma uit un pic la Kerala. Mi-a spus ca ai si plantatii de ceai, si canale si verdeata cat vezi cu ochii, si un lac interesant pentru viata din jurul lui si plaje frumoase. Deci practic mult mai multa variatie decat in Darjeeling. Ceaiul nu e la fel de bun ca ala din Darjeeling dar daca mergi pentru vederi nu pentru gust poate ca Munnar (unde sunt plantatiile de ceai din Kerala) este mai de recomandat.
Asa ca odata venita acasa m-am pus pe studiat situatia: este Kerala o varianta mai buna decat Darjeeling? Dupa cateva saptamani de intors internetul cu fundul in sus am hotarat ca poate portughezul avea dreptate si ca totusi Kerala ar trebui sa fie pe lista noastra. Parea si un pic mai logic pentru organizare si parea ca ai intr-adevar mai multa variatie. Poate ca odata candva ne vom intoarce in India si vom ajunge si in Darjeeling si vom putea decide pe viu daca am avut dreptate sau nu. Insa acum la sfarsit de vacanta indiana pot spune foarte serios ca in Kerala ne-am simtit extraordinar de bine si nu imi pare rau nici o secunda pentru decizia facuta. Iar Munnar este cred locul meu preferat dintre cele pe care l-am vizitat in India. Personal cred ca mi-a placut chiar mai mult decat Taj Mahalul. Desi nu este deloc ca si cum ai compara mere cu mere ci mai mult mere cu elefanti. Dar cand ma gandesc in urma la ce mi-a placut in India primul lucru care imi vine in minte sunt plantatiile de ceai din Munnar. 
In Munnar se ajunge destul de usor din New Delhi: iei un avion pana in Cochin care dureaza intre 3 si 5 ore (depinde daca e direct sau nu) si apoi de la ghiseul de taxiuri cu pret fix in functie de destinatie o masina care sa te duca de la aeroport pana in Munnar. Desi ne asteptam la un drum extrem de lung cu masina (in jur de 5 ore se spunea pe net) realitatea a fost ca am ajuns in doar 2 ore asa ca la pranz eram deja la pensiunea la care vom sta pentru urmatoarele 4 nopti. 
Si daca suntem la capitolul cazare trebuie sa mentionez ca noi am decis ca in Kerala toate cazarile sa fie la pensiuni (homestay) nu la hoteluri. Si cred eu ca este cea mai buna solutie desi este probabil o varianta mult mai scumpa mai ales dupa standardele indiene. Mi-a placut ca te simteai practic de-al casei. In fiecare dimineata si seara toata lumea se strangea in jurul mesei si povestea  despre ce vrea sa viziteze, ce a vizitat, cerea sfaturi la gazda, intreba despre cultura, istorie sau pur si simplu despre viata de zi cu zi de acolo. era curat, ingrijit, si gazdele chiar incercatu sa iti faca o sedere cat mai frumoasa. Desi uneori exagerau prin grija lor si incercau sa bage sub pres lucrurile care credeau ei ca nu ar trebui sa ajunga la ochii sau urechile turistilor. Si sa nu uitam unul dintre avantaje cele mai de pret ale sederii la o astfel de familie: in fiecare seara doamna casei gatea pentru toti oaspetii ei mancaruri tipice din zona respectiva. Si daca vroiai puteai sa mergi la bucatarie sa vezi ce se gateste si sa incerci sa ajuti desi ca musafir era mai greu sa convingi pe cineva sa te lase sa faci treaba. Un curs de gatit extrem de realist care mie mi-a placut mult. Mai ales ca bucataria din Kerala este una destul de simpla deci este foarte usor sa reproduci retetele acasa.
Intre un mic dejun copios  numai cu produse din gradina gazdelor (cafea, ceai, miere, gem de ananas, fructe de tot felul, clatite etc etc etc) si o cina cu toata familia, zilele trec foarte molcom in coltul asta de lume si trebuie sa incerci destul de serios sa fii activ cand totul in jurul tau te indeamna la leneveala. Dar ar fi pacat sa stai in sezlong si sa lenevesti la soare cand la doi pasi de tine sunt niste privelisti care te lasa cu gura cascata.
Prin urmare noi am decis sa ne impartim cele patru zile din Munnar intre hiking (2 zile) si mers cu tuk tuk ul (2 zile) pe traseele mai lungi.
In prima zi pentru ca aveam doar jumatate de zi la dispozitie am pornit la o plimbare de la pensiune, printre plantatiile de cardamon pana in satul din vale si apoi cu o combinatie de mijloace de transport in comun  si mers pe jos inapoi la deal pe drumul principal de data asta. O plimbare foarte lejera dar cum noi eram dupa cateva zeci de ore de calatorit din Europa pana in Munnar, a fost de ajuns. Era prima data cand vedeam plantele de cardamon asa ca ne-a  luat destul de mult timp sa realizam ca alea sunt plantatii nu jungla.
A treia zi am mers la o plimbare mai lunga printre plantatiile de ceai. A fost ceva organizat de pensiune si a fost un traseu pe care l-as recomanda oricui. Asta daca as sti cum sa il recomand. Pe noi ne-a dus baiatul familiei cu masina pana la punctul de pornire si de acolo am luat la picior drumul de 17 km pana in oras.Si desi in toate zilele in Munnar am avut parte de vederi frumoase, cele vazute in lentoarea mersului pe jos au ramas cel mai bine intiparite in memorie. Nu bifezi la fel de multe lucruri ca din tuk tuk, dar parca ai mai mult timp sa te bucuri de ele.
Ceva fotografii din plimbarea noastra printre plantatii:
Atentie cu cine va intalniti pe drum

Obiectivele aflate mai departe de Munnar pot fi vizitate cu transportul in comun, cu o motocicleta inchiriata sau cu tuk tuk-ul. Transportul in comun a iesit foarte repede din discutie pentru ca noi vroiam sa avem libertatea sa ne oprim oriunde oricum oricand sa vizitam, admiram, fotografiem. Pe primul loc se afla ideea motocicletei insa am avut o discutie mai aprinsa cu proprietarul singurei firme de inchiriat motociclete din Munar asa ca si varianta asta a picat. Deci am inchiriat un tuk tuk pentru doua zile pentru trasee predefinite si ne-am pornit la explorat. In functie de traseu (toate dureaza cel putin 5-6 ore) preturile variaza intre 750 Rp (10 euro) si 1500 Rp (20 euro) si fiecare sofer de tuk tuk, vorbitor de engleza, are de obicei o harta cu traseele posibile si cu ceea ce puteti vedea pe drum pe fiecare traseu in parte.  Toate traseele sunt la fel si se pare ca si preturile tot la fel sunt.
Am facut cateva poze hartilor cu trasee deci daca aveti nevoie de inspiratie puteti sa le vedeti la rezolutie mai mare aici si aici.
Noi am ales ca intr-o zi sa facem traseul pana la Top Station iar in alta zi sa facem traseul pe drumul catre Thekkady. Cel catre Top station a durat in jur de sase ore si este unul destul de comercial si foarte turistic cu opriri de tot felul: la o gradina cu flori, la un loc unde sunt elefanti salbatici, la un loc unde poti sa te plimbi cu elefantii domestici sau sa le faci baie, la un lac unde poti sa te dai cu barci de viteza, la un alt lac unde te plimbi cu barca, in alt loc unde te poti plimba pe cal si multe si marunte. Noi am fost interesati mai mult de privelisti asa ca am sarit majoritatea acestor "atractii" si ne-am concentrat pe ce se poate vedea in jur. Si odata ajunsi sus la Top Station am inteles de fapt de ce este o ruta atat de populara si au aparut atat de multe atractii in lungul ei. 
La o plimbare pe lac

Un grup de elefanti salbatici

Primele intalniri cu plantatiile dec eai
Femeile muncesc sa intretina plantatiile


Si la colectarea frunzelor pretioase

Intotdeauna sunt numai femei la recoltare


Cat vezi cu ochii numai ceai



Si o pauza de masa - tamarillo
Este o zona frumoasa si Top station ar fi ramas o calatorie de recomandat, daca nu am fi facut traseul din ultima zi. Pentru ca drumul ce pleaca din Munnar catre Thekkady a detronat tot ceea ce am vazut pana atunci. Si de aveti doar o jumatate de zi de plimbat pe langa Munnar asta este in mod sigur ce v-am recomanda.




Am vazut multi turisti care fac o excursie de o noapte din Fort Cochin catre Munnar. Si daca doar de atata este timp chiar si atat este recomandat. Insa pentru mine Munnar este o destinatie de minim trei zile pline. Pentru ca este mult prea frumos pentru a fi vazut pe fuga.