Mentionam in articolul precedent ca motivul pentru care Kerala a ajuns in itinerariul nostru indian au fost plantatiile de ceai din Munnar.
Insa nu trebuie sa intelegeti din asta ca as fi un mare si pasionat bautor de ceai. Dimpotriva cine ma cunoaste mai bine sigur m-a auzit cel putin o data zicand ca nu beau ceai ca nu sunt bolnava. Pentru ca eu ceai beau doar de nevoie nu si de placere.
Pur si simplu vroiam sa vad dealurile alea pline de ceai cum se intind cat vezi cu ochiul intr-o simetrie uimitoare. Dintr-un motiv sau altul eram sigura ca imi vor placea la fel de mult precum terasele de orez. Si ca tot a venit vorba: nici orezul nu imi place prea tare. Insa privelistile - o daaaaa.
Si cum nu sunt bautor de ceai si nici vreo pasiune pentru obiceiul asta nu am, nu stiam efectiv nimic despre el asa ca am profitat de ocazie si printre momentele de deplina "gura casca" din plimbarea noastra prin Munnar am mai intrebat cate una alta despre cum sunt intretinute plantatiile si am si vizitat o fabrica functionala de ceai ca sa vedem procesul de fabricatie de la frunza la pachet.
Mai jos cateva din lucrurile mai noi sau mai putin noi pe care le-am invatat la fata locului despre planta de ceai si intretinerea plantatiilor. o sa scriu un articol separat despre vizita la fabrica de ceai.
Planta din ale carei funze se produce ceaiul se numeste Camellia sinensis si este un arbust mereu verde care se gaseste in doua variante: Camellia sinensis var. sinensis pentru ceaiul chinezesc si Camellia sinensis var. assamica pentru cel indian. Aici a fost prima surpriza: nu mi-am inchipui nici un moment ca este un singur tip de arbust de ceai. Ma gandeam ca este ca la vita de vie unde ai diverse soiuri fiecare producand un anumit tip de struguri (generalizand - de frunze in cazul ceaiului). Nu puteam sa fiu mai departe de adevar. Planta este fix aceeasi, calitatea si gustul ceaiului fiind date majoritar de sol, clima si intr-o mai mica sau mai mare masura de tehnica de pregatire a frunzelor.
Explicatia se gaseste in faptul ca plantatiile de ceai au fost introduse in India si Sri Lanka de catre britanici in secolul XIX cu seminte si lastari aduse din China. Se incerca distrugerea monopolului chinezesc si se pare ca s-a si reusit pentru ca in prezent India este al doilea cel mai mare producator de ceai din lume desi 70% din productie este consumata local.
O alta surpriza este legata de multitudinea de tipuri de ceai facute din acelasi tip de frunze. Ceaiul alb, ceaiul galben, ceaiul verde, ceaiul negru, oolong si pu-erh sunt toate ceaiuri facute din frunzele aceluiasi arbust (Camellia sinensis) diferenta fiind data de mici schimbari in procesul de productie. La mine in cap ceaiul verde si cel negru sigur nu aveau provenienta comuna.
Cand te uiti la dealurile cu plantatii de ceai atat de ingrijite si de simetrice si de frumoase, nu este greu sa iti dai seama cam cata munca este necesara ca sa le mentina atat de perfecte. Cred ca o planta de ceai are parte de mai multa atentie si ingrijire decat un copil mic. Exagerez voit dar sincer nu cred ca sunt extrem de departe de adevar.
Tot timpul cat ne-am plimbat prin Munnar am vazut plantatiile de ceai pline de lucratori. Daca nu erau la cules de frunze atunci erau la smuls buruieni. Daca nu erau la smuls buruieni atunci erau la taiat arbustii. Daca nu erau la taiat atunci erau la plantat altii noi. Daca nu erau la plantat atunci erau la stropit. Si tot asa. Continuu era cineva la munca printre arbusti. Si vazand toate astea nu e surprinzator ca industia ceaiului este al doilea cel mai mare angajator din India.
Arbustul de ceai poate atinge varste de pana la 125 de ani si se pare ca sunt multe plantatii indiene ce dateaza de pe vremea colonialistilor britanici. Deci cel putin din punctul asta de vedere nu rea e de munca pt ca plantezi arbusti noi doar daca plantatia precedenta e prea batrana sau a fost distrusa de inghet de exemplu. Am intrebat oamenii locului daca plantatiile se extind si raspunsul a fost ca in prezent nu prea mai cresc. Raman mai mult sau mai putin la aceeasi suprafata pentru ca plantatiile de ceai sunt extrem de bine reglementate si nu oricine poate avea asa ceva in posesie. De fapt in Munnar toate plantatiile sunt proprietata TATA tea si ele sunt concesionate spre folosinta catre 12 fabrici de ceai care le intretin si recolteaza frunzele.
Dintre muncile de ingrijire trebuie mentionat ca fiecare trei ani arbustii trebuiesc taiati si adusi la o inaltime corespunzatoare. Lasati liberi ei pot ajunge pana la 2 metri inaltime ceea ce nu e foarte usor daca stai sa te gandesti ca trebuie sa recoltezi numai frunzulitele din varf.
Ceaiul folosit pentru bauturile fara importanta medicinala sunt stropite cu chimicale pentru a fi protejate de daunatori. Ce are importanta medicinala este crescut organic/bio. Peste tot puteam vedea marcaje pentru zonele medicinale, zonele "buffer" si zonele stropite. Desi distanta dintre ele te facea sa te gandesti un pic la dinamica chimicalelor infiltrate in panza freatica.
Se recolteaza numai primele trei frunze din varf. Care sunt destul de usor de recunoscut pentru ca au o culoare verde mai deschisa decat frunzele batrane. In Munnar frunzele tinere se recolteaza la fiecare 2-3 saptamani. In Deerjaling am inteles ca asta s-ar face numai de trei ori pe an. Nu stiu daca diferenta este data de rapiditatea cresterii plantelor in cele doua zone sau de diferenta dintre o abordare calitativa sau una cantitativa. O alta diferenta este ca in Deerjaling inca se mai recoleaza cu mana fiecare frunza in parte. In Munnar este mai putin manual de atat: se foloseste o foarfeca. Si daca varianta cu foarfeca mi s-a parut un chin, nici nu vreau sa ma gandesc cum e varianta cu pigulitul manual.
Dar ce nu face omul pentru o cana aburinda plina cu licoare magica?  |
| Plantatii cat vezi cu ochii |
 |
| La adunat de frunze |
 |
| O munca grea si migaloasa |
 |
| Se aduna numai primele trei frunze |
 |
| Modernizare: foarfeca in loc de pigulit manual |
 |
| Plante tinere |
No comments:
Post a Comment