Saturday, March 28, 2015

Un week end in Lisabona (Ziua II)


A doua zi in Lisabona am petrecut-o vizitand o zona aflata un pic mai departe de centru - Belem.
De data asta am renuntat la mersul pe jos pentru ca vroiam sa ajungem acolo cat mai devreme si am decis sa luam tramvaiul 15 din Praca de Figueira (care este capat de linie) pana in Belem. Calatoria este in jur de 7 km de-a lungul raului Tejo si dureaza aproximativ 23 de minute. In mod normal am vazut ca pe linia asta sunt tramvaie moderne cu multe locuri insa noi am nimerit intr-unul dintre celebrele tramvaie galbene de la 1930. Ceea ce a insemnat ca desi eram la capat de linie jumatate din cei ce asteptau tramvaiul au ramas pe jos. Nici nu vreu sa ma gandesc cum este in vara cand numarul de turisti este exponential mai mare decat intr-un week end oarecare din martie. Si ca intotdeauna m-am felicitat pentru decizia de a vizta un oras destul de turistic in afara sezonului de varf. 
Motivul pentru care am mers in Belem era Manastirea Jeronimos insa in felul gurmand caracteristic ne-am incepuit ziua cu o vizita la Pasteis de Belem locul unde s-au inventat celebrele prajiturele caracteristice Lisabonei si despre care multi spun ca ar fi cele mai bune din tot orasul. Personal sunt complet de acord cu ei. Desi cu o zi inainte am tot incercat prin centru diverse magazine, cele mancate in Belem au fost mult superioare. Ca sa nu mai spun ca din greseala am primit doua pachete in loc de 1 (12 bucati in loc de 6). Yumyyyy. 
Cu burta plina si dupa atata zahar incat aveam energie pentru doua maratoane, ne-am dus sa vizitam ceea ce ne adusese de fapt in Belem - Manastirea Jeronimo. De departe obiectivul turistic preferat din Lisabona. Ceea ce nici nu e foarte greu daca ai un oras complet distrus la 1775 si daca nu iti place faianta pusa pe extreriorul cladirilor (imi pare rau dar zau daca e tipul meu de "arta").  
Probabil motivul principal pentru care mi-a placut atat de mult este faptul ca este surprinzatoare. Nu este chiar un tip de arhitectura pe care sa il vezi prea des la manastiri si biserici. Arata mai mult ca un castel de nisip decat ca o cladire ce a trecut testul secolelor. 
Am intrat in curtea interioara si primul lucru facut a fost sa ma asez jos si sa stau sa ma uit mult si bine la toate formele alea neconventionale. Parca era o opera a lui Gaudi. Un Gaudi mai "cuminte" dar totusi un cezva altfel.
De la Manastire am plecat la o plimbare pe malul fluviului pana la Turnul Belem ion care am decis sa nu intram din cauza cozii de la intrare si a faptului ca nu ma asteptam la prea mult de la interior. Exteriorul era cel care m-a dus pana acolo.
Am lenevit nitel la soare, ne-am uitat cu jind la oameni care fac sport pe o vreme care chiar te imbie la sport nu ca ploaia continuua din Belgia si apoi ne-am pornit catre centru unde ne-am incheiat vizita din Lisabona (ati ghicit) la un restaurant cu un peste bun bun in farfurie ( la acelasi pret ca daca l-as fi cumparat crud din piata de peste din Axel - Olanda unde ne facem noi cumparaturile) si o carafa mare cu sangria.
Doar nu era sa ne incheiem vizita altfel? Nu ar fi fost Lisabona noastra daca nu ar fi fost asa.
Si la sfarsit cu greu ne-am urnit catre aeroport. 
As mai fi vrut macar 5 minute de stat la soare. 
Macar 5 minute de umblat hai hui prin Bairo Alto sau Afama. 
Macar 5 minute de stat pe malul raului.
Macar 5 minute....dar lasa ca ne mai intoarcem noi ca nu au intrat zilele in sac.
Desi e dimineata e deja coada

Total de acord ca sunt cele mai bune
De afara arata cum m-as astepta
In interior insa e ascuns un castel de nisip






La plimbare pe malul apei
Nioste copii invata sa manevreze barcile cu panze la doi pasi de un monument dedicat marilor descoperitori 
Turnul din Belem

Friday, March 27, 2015

Un week end in Lisabona (Ziua I)

Planul pentru prima zi era sa facem un tur gratuit al orasului cu cei de la Sandeman New Europa. Am mai fost cu ei si in Dublin si in Berlin si de fiecare data ne-au placut extrem de mult ghizii si am ramas foarte impresionati de calitatea tururilor.
In cazul in care nu ati auzit de turile gratuite ale marilor orase idea este cam asa: nu exista pret fix pentru tur ci la sfarsit dai cat crezi ca merita ghidului tau. Daca crezi ca nu merita nimic nu dai nimic insa daca ai stat toate cele 3-4 ore cat dureaza turul inseamna ca nu ai considerat deloc ca nu ar merita. 
Ghizii sunt persoane ce au locuit in acel oras pentru foarte multi ani sau s-au nascut acolo, care vorbesc engleza exttraordinar de bine sau chiar sunt vorbitori nativi si care au de obicei studii folositoare in meseria de ghid de ocazie. De exemplu in Berlin am avut drept ghid in tip englez ce locuia in Berlin de 7 ani si isi facea doctoratul in istorie. 
Si pentru ca nu exista pret fix ci se merge pe ideea de "dai cat merita" apai ghizii aia chiar vor face tot ce le sta in putinta sa iti arate ca merita. Asa ca noi cel putin am avut parte de cele mai bune tururi fix atunci cand am ales tururile gratuite. 
Nu va opriti din cautare daca Sandeman nu are tur in orasul unde mergeti voi. Sigur vor fi alte agentii care fac asta. In Barcelona de exemplu am mers cu Runner Bean Tours si pentru ca ne gandim sa dam o fuga prin Ljubljana de 1 Mai (de se va vindeca piciorul meu) am gasit deja o companie si pe acolo care functioneaza dupa acelasi principiu.
Tururile incep de obicei la ora 11.00 si pentru ca noi ne-am trezit de pe la 7.00 am avut destul timp sa mergem la o cafenea langa hotel sa mancam micul dejun si apoi sa ne plimbam prin Baixa pana in Pra├ža do Comercio unde am stat pe malul apei si l-am ascultat pe Cipri in monologul "ce bine ar fi fost daca imi luam hainele de alergat la mine". Vreme perfecta, faleza frumoasa, si in cazul lui si chef de alergat deci toate ingredientele erau acolo. Din pacate a ratat ocazia asa ca in Lisabona nu a alergat. Motiv sa ne intoarcem ca asa ceva este complet inacceptabil. Sa mergi in vacanta si sa nu alergi? Cine a mai pomenit asa ceva? In mod sigur nu noi la noi in familie.
Apoi incet incet ne-am facut drum catre Bairo Alto in Piata Camoes de unde incepea turul nostru. Fiind in Bairo Alto inevitabil ne-am ratacit un pic pe stradutele mici si intortocheate dar cum aveam suficient timp la dispozitie sa ne permitem sa fim rataciti, chiar ne-am bucurat de experienta. Si chiar cred cu tarie ca asta este modul cel mai bun de a vizita Bairo Alto - ratacindu-te si umbland hai hui fara o tinta anume.
In cazul in care trebuie sa ajungeti la o ora fixa la un bar, restaurant, cafenea, loc de intalnire pentru tururi sfatul meu este sa folositi aplicatia citymaps2go pentru telefon. Pe noi ne scoate intotdeauna din toate ratacirile cu putinta si de ceva ani este unealta de nadejdie in orice calatorie facem indiferent ca este un city trip pe langa casa sau ca este un self drive in Iordania de exemplu unde gps-ul s-a dovedit mai inutil deat cititul stelelor inexistente de pe cer  in miezul zilei (si chiar si noaptea de as fi in stare sa fac asta). 
Pe o vreme de ziceai ca am mituit zeii sa fie buni cu noi, ne-am prezentat la apel si am pornit la plimbare cu ghidul nostru. Turul gratuit te duce doar prin Bairo Alto si Baixa Pombalina (pentru Alfama si Belem exista tururi cu taxa fixa) si ai parte de un curs intensiv de trei ore in istoria Portugaliei si a Lisabonei. Intr-un week end prioritar de mancat, baut si ascultat muzica, scurtul curs de istorie ne-a zdrunginat nitel neuronul si l-a trezit la viata pentru o extrem de scurta perioada de timp. Cu promisiunea evidenta ca la sfarsit ne vom lua revansa si il vom recompensa cu niste porto si niste sangria si un spectacol de fado. S-a conformat saracul neuron si asa am invatat cate ceva despre primele atestari documerntare ale Lisabonei, despre mauri, despre relatia de prietenie inexistenta cu spaniolii, ceva vizite vikinge, evident cutremurul din 1755, marii aventurieri si perioada extrem de prospera a marilor descoperiri, aurul Brazilian fara de care reconstructia Lisabonei dupa cutremur ar fi fost imposibilma, si chiar si lucruri mai recente precum dictatura lui Salazar.
Printre detaliile istorice, ne-am clatit ochii cu niste privelisti extraordinare de pe un deal sau altul, am admirat (sau nu depinde daca e pe gustul tau) arta faiantei (azulejos), am invatat sa deosebim cladirile de dinainte de cutremur de cele de dupa cutremur si eu si Cipri ne-am amuzat scalambaindu-ne melodic in limba protugheza. Personal imi place extrem de mult cum suna limba asta asa ca timp de doua zile toate cuvintele romanesti au ajuns sa fie spuse cu accent portughez. Abia astept sa ma vad cu prietena noastra portugheza sa ii arat cum peste week end m-am dat de doua ori peste cap si am invatat sa vorbesc perfect portugheza.
Turul s-a incheiat in Praca do Comercio unde am dat un scurt test de istorie reprezentat de recunoasterea tuturor statuilor de pe arcul de la intrarea in piata. Asta ca sa aratam ca mituirea neuronului chiar a functionat. Personal am recunoscut doar 3 deci abia am trecut clasa dar eram totusi in vacanta deci am o scuza. Apoi ca sa nu ne pierdem laitmotivul week endului ne-am pornit cu ghid cu tot catre un restaurant pescaresc de pe malul apei unde am mancat un peste bun la gratar si am baut suficinet vin alb incat sa ne recompensam pentru tot studiul istoric asiduu din ultimele ore. De mai era vreun neuron viu sigur l-am rezolvat cu ocazia asta. 
Dupa masa ne-am luat la revedere de la ghid si am pornit sa exploram Alfama. 
Orice turist aflat in Lisabona va incerca probabil sa faca drumul asta cu tramvaiul 28 - celebrul tramvai galben de la 1930 cu bancute de lemn si care merge scartaind pe niste strazi atat de inguste si abrubte incat abia are loc tramvaiul si un pieton in paralel. Dar pentru asta trebuie sa ai rabdare pentru ca tramvaiele trec rar si sunt intotdeauna pline.
Cum noi stam extrem de prost la capitolul rabdare si extrem de bine la capitolul dorinta de mers pe jos, am facut aproape intreg traseul tramvaiului 28 la picior. In prima parte a zilei facusem traseul ce ducea din Praca do Comercio catre Bairo Alto si prin Bairo Alto iar dupa amiaza am pornit catre Alfama si am vizitat pe drum catedrala Se, apoi castelul, apoi si am tot mers si mers pana am ajuns in Piata Martin Moniz si de acolo in Piata Restauradores unde aveam hotelul. 
Sunt absolut sigura ca la sfarsitul zilei eram cu 2 cm mai inalta de la faptul ca mi se umflase talpile de la atata umblat. Dar tot la fel de sigura sunt ca am vazut mai multe si ma-m bucurat mai mult facand asta decat sa stau inghesuita ca o sardina in picioare in tramvai. Oricat de la 1930  o fi e.
Seara insa ne-am luat revansa si ne-am folosit de celebrul tramvai 28 pentru a ajunge la restaurantul unde am mers pentru un spectacol foarte frumos de fado. De data asta tramvaiul era gol si primitor asa ca m-am asezat la geam si m-am lipit cu nasul de el si m-am pus pe admirat minunandu-ma in acelasi timp de toate scartaiturile si franele si zvacniturile unui tramvai care chiar e uimitor ca mai duce oameni dupa atata timp. 
Si iaca asa ne-am incheiat prima zi in Lisabona evident tot pe acelasi laitmotiv: mancare, bautura, fado. 
Cum sa nu iti placa Lisabona?

Cu funicularul din Piata Restauradores catre Bairo Alto
Vedere catre castel
La plimbare prin Bairo Alto
Azulejos
Uimitor mai sunt si cladiri mari in Bairo Alto
Vedere catre Alfama
Un lift de la 1902 - Santa Justa
Inapoi in Baixa Pombalina
Iaca si hotelul nostru. Nu prea arata a hotel.
Si inca o vedere catre Bairo Alto

Testul "Recunoasteti statuile" in Praca do Comercio
Celebrul tramvai 28
Catedrala Se
Vedere de la castel
Si pe cealalta parte
Pe malul raului 

Thursday, March 26, 2015

In sfarsit un week end in Lisabona


Imi plac foarte mult traditiile de familie si am avut noroc de o mama care incerca si reusea sa transforme orice nimic in sarbatoare oficiala a familiei. Chiar si acum ma mai uimeste ca isi aduce aminte si ne suna sa ne ureze "La multi ani" de aniversarea relatiei. Aniversare de care eu personal uit extrem de frecvent. Si in plus nici macar nu stiu de unde stie care e data cu pricina. Eu in mod sigur nu i-am zis. Probabil are ceva puteri supranaturale. 
De cand am devenit insa adult responsabil si cu capul pe umeri (cica) iubesc traditiile mai mult la nivel declarativ pentru ca sunt extrem de lenesa ca sa fiu consistenta si sa ma ocup de aparitia lor periodica (doar e traditie deci trebuie sa fie periodica) in programul nostru. Noroc ca pe vremuri erau altii fauritorii surprizelor si sarbatorilor si noi doar profitam de ele.
Ce isi face insa incet incet drum catre statutul de "traditie in familie" este faptul ca in fiecare an de ziua mea si de ziua lui Cipri ne pornim la drum prin lume si ne rasfatam pentru un week end pe undeva. De obicei sunt locatii noi in care nu am mai fost pana atunci (Champagne, Dublin, Barcelona) dar s-a intamplat si sa facem o vizita surpriza mamei acasa la Giurgiu de era sa lesine pe hol.
Si iaca asa, pe motiv de traditie, pe 13 Martie 2015 ne-am pornit la drum catre zari portugheze in mod clar mai calde si mai cu mult soare decat cele din care plecat. Nu stiu exact cum se face de nu am ajuns pana acum in Lisabona dar important e ca am reparat greseala ca tare bine si frumos a fost.
Lisabona nu are grandoarea unor capitale precum Roma sau Parisul. Nu are nici macar centrele istorice impresionante precum Praga sau Budapesta. Insa are o atmosfera care probabil ca te va cuceri tot asa cum ne-a cucerit si pe noi. Parca toata lumea e boema in Lisabona. Indiferent ca este turist sau localnic. Stresul dispare cat ai clipi si locul ii e luat de mancare buna, bautura cat cuprinde si fado.
Nu este un oras in care sa stai cu zilele prin muzee ci este un oras prin care sa te plimbi incet incet si sa descoperi toate panoramele uimitoare ca doar  nu degeaba este construit pe sapte dealuri. Parca ar fi un oras raspuns la rugaciunile lui Cipri.
Practic este un oras perfect daca tot ceea ce vrei este sa fugi pentru un week end de acasa si sa te relaxezi. Are toate ingredientele necesare si in plus este suficient de mic incat sa poata fi vizitat doar intr-un week end si lejer la picior sau cu folosirea minima a transportului in comun.
Cum ne-am petrecut noi cele doua zile in Lisabona? Pai foarte pamantesc: am mancat cat zece, am baut cat douazeci si ne-am plimbat pana ne-au amortit talpile pe stradutele pline de farmec din Alfama sau Bairo Alto. Cred ca nici daca vroiam nu puteam sa ne punem neuronul pe stand by mai mult de atat. Dar uneori chiar pica bine sa nu te gandesti la nimic si doar sa te bucuri de vremea extraordinar de buna si de atmosfera boema din jur.

Peste tot panorame sau puncte bune pentru panorame
Vreme tocmai buna de stat la o terasa
Sangria de tot felul: rosu, alb, spumos. Numai bun pentru stat pe terasa de mai sus
Produse de patiserie de tot felul

Celebrele Pastel de nata
Si cele mai celebre dintre celebritati
Raiul doi in unu: cafea si alcool intr-o bautura rece
Dar indiferent de cat de bune sunt dulciurile si bautura tot vederile si panoramele si strazile boeme sunt ce ne-a placut cel mai mult



Tuesday, March 24, 2015

Uneori e mai bine sa nu iti reuseasca planurile

Dupa vizita la Taj Mahal si  o zi intreaga de umblat prin Agra am ajuns nitel inghetati si destul de obositi seara tarziu inapoi la hotel unde am dat nas in nas cu un receptioner cu chef de vorba. Si cum altceva mai bun nu aveam de facut, ne-am asezat la ceva povesti cu el. Aceleasi povesti de zi cu zi pe care le ai in orice loc unde te opresti cand calatoresti: de unde esti, cu ce te ocupi, ce varsta ai, cum iti place India, ce ai vizitat pana acum, unde pornesti de acolo etc etc etc. Si invariabil am ajuns sa povestim si peripetiile noastre cu transportul din ultimele zile. Moment in care omul are o revelatie si ne intreaba daca am verificat situatia trenului cu care trebuia sa mergem a doua zi la 7 dimineata din Agra in Jaipur. Cica un alt tip din hotel tot isi amana plecarea spre gara pentru ca trenul lui era amanat sistematic ba cu o ora, ba cu doua, ba cu trei si deja este cu plecare in alta zi decat cea initiala. 
Ceata, bate-o vina, facea in continuare  ravagii.
Evident ca nu il verificasem. 
Personal imi era extrem de greu sa cred ca site-ul cailor ferate indiene va fi bun de ceva si folositor in vreun fel. Pur si simplu nu am crezut ca este posibil ca situatia trenurilor prezentata aproape in timp real pe site sa fie cea corecta. Sa fim seriosi - doar eram in India. Te uiti in jur si te incapatanezi sa crezi ca nimic nu functioneaza corect in tara aia. Nu are cum.
Ei bine se pare ca ceva functioneaza in tara aia: site-ul cailor ferate. Si programul prezentat pe site chiar era litera de lege (cu eroarea de rigoare aplicabila timpilor indieni dar totusi litera de lege) si putea fi folosit cu toata increderea pentru ca mai tarziu decat ora prezentata pe site poate ajunge trenul dar mai devreme niciodata.
Asa ca deschidem site-ul, ne ducem la "PNR status", bagam numarul biletului nostru electronic si ne pica cerul in cap. Scria mare si cu rosu - "CANCELED". 
Saraca ceata cate ganduri bune a primit de la mine in momentul ala numai eu stiu. 
Era deja intuneric afara, noi trebuia sa plecam a doua zi in zori de zi si trenul nostru nu mai circula. 
Noi scoteam fum pe urechi si receptionerul se amuza pe seama fetelor noastre nedumerite.
Aici intervine faptul ca sa fii in India are si avantaje. Orice se poate rezolva. 
Ca solutii, ne lumineaza receptionerul, avem sa mergem cu autobuzul sau sa inchiriem o masina cu sofer. 
Autobuzul face o vesnicie. 
Masina cu sofer cica e mai scumpa.
Imi fac curaj si intreb cam cat costa masina, gandindu-ma ca profitand de faptul ca suntem ramasi cu fundul in drum ne va izbi cu o suma exorbitanta. Mai ales ca Jaipur nu e chiar la doi pasi ci este la 300 de kilometrii si 6 ore de condus de Agra.
Omul se invarte, se fosneste pe scaun, se codeste dar intr-un final ne spune ca in jur de 40-50 de euro.
Nu stiam cum sa il intreb mai repede de unde iau masina aia. 
Cum spuneam sa fii in India are si avantaje. Nu numai ca totul se poate rezolva dar mai si costa extrem de putin. 
Si asa ca bonus ne spune ca daca tot inchiriem masina, putem sa ne oprim pe drum sa vizitam Fatehpur Sikri.
Pe vremea cand faceam itinerariul pentru India, am tot stat si intors pe toate fetele idea de a vizita locul asta. Toata lumea spunea ca este extraordinar si pozele vazute ma pusesera bine pe ganduri. Mi-as fi dorit sa il vad. Cum sa nu fii fascinat de un oras absolut magnific parasit in graba? Insa cum zilele nu dateau deloc la socoteala am decis sa renuntam la oprirea asta si sa mergem cu trenul direct spre Jaipur. 
Da acum ca trenul s-a decis sa nu ne fie de folos si cum faceam drumul cu o masina care trecea fix prin fata portii de intrare ar fi fost pacat sa nu ne oprim sa il vizitam. Macar ceva pozitiv in toata nebunia cu mijloacele de transport amanate si/sau anulate.
Deci zis si facut: mergem la nenea cu agentia, vorbim de masina, confirma pretul de 50 de euro pentru drum+oprirea de cateva ore din Fatehpur Sikri, platim, batem palma, si mergem la somn ca maine e inca o zi inceputa devreme.
A doua zi la 8 dimineata pe o ceata de nu imi vedeam varfurile la pantofi ne-am pornit la drum pe mirificele sosele indiene.
Trebuie sa spun ca dupa ce am mers cu masina din Delhi in Agra pe timp de noapte si din Agra in Jaipur pe o ceata de nu te vedeai om cu persoana, am ajuns la concluzia ca sunt nemuritoare.
Ati vazut vreodata imaginile alea cu tirurile indiene care au atata incarcatura incat volumul lor este cel putin triplu decat legal? Ei sa vezi ce frumos e cand un astfel de tir este proaspat rasturnat de-a latul soselei pe care te deplasezi tu cand ai o vizibilitatea de tinde cu succes catre zero. Ca sa nu murim de atac de cord (asta in cazul in care supravietuiam drumului), eu m-am pus la somn si Cipri s-a apucat de invatat pentru examenul de condus motocicleta. Daca nu vezi ce se intampla in jurul tau te simti automat mai in siguranta.
Apoi asa dintr-o data se ridica ceata si  totul devine clar in jurul nostru. Si cum ne uitam noi uimiti in jur, soferul ne anunta ca am ajuns in Fatehpur Sikri. 
Ca sa vezi domne ca avem in cele din urma si nitel noroc si o sa vedem si noi ceva.
Si nu numai ca am vazut ceva dar m-am bucurat ca trenul a fost anulat si ca a trebuit sa schimbam planurile pentru ca Fatehpur Sikri chiar este un loc ce merita din plin sa fie vizitat desi poate ca nu are celebritatea altor locuri din India.
Mi-a adus aminte mult de Bhaktapurul care mi-a placut atat de mult in Nepal. Cu marea diferenta ca Bhaktapurul este un oras locuit pe cand Fathepur Sikri este oarecum ca o fantoma. Mai ales ca in ziua si la ora la care am mers noi era aproape pustiu (cu exceptia unei "piete" unde era un imens grup de elevi) si ceata se mai juca din cand in cand cu noi si mai ascundea cate o parte din el.
Chiar ar fi fost pacat sa il fi ratat.
Noroc cu ceata. :)










Excursie cu scoala



Moschea Jama Masjid