Monday, May 15, 2017

Cateva sfaturi pentru scufundarile din Thailanda (Surin si Similan)

"Liveaboard" sau "day-trips"?

In mod clar "liveaboard". Insulele Surin si Similan nu sunt aproape de Phuket, Phi Phi, Khao Lak sau altceva. Daca vreti sa faceti excursii doar de o zi trebuie sa fiti pregatiti sa petreceti foarte mult timp pe drum si sa faceti doar doua scufundari in ziua aia. Este extrem de obositor. Ineficient. Si in plus e mult prea scump.

Cate zile pe barca? 

Noi am ales pachetul de patru zile/patru nopti, 13 scufundari si cred ca a fost cea mai buna alegere. Mai mult de atat cred ca ar fi devenit plictisitor pentru ca scufundarile se cam repeta. Iar mai putin nu ar fi fost de ajuns. Probabil depinde foarte mult si de atmosfera de pe barca insa noi am avut norocul sa fim cu un grup foarte OK si sa fim extrem de multumiti de conditiile de pe barca si de profesionalismul celor de la Sea Dracon Dive Center. Ne-am simtit super super bine. Parca a zburat timpul. Cred ca si pentru ca ne-am simtit atat de bine pe barca asta, ne-a displacut atat de tare cea din Halong Bay. Parca universul ar fi vrut sa ne ofere exemple de "Asa da" si "Asa nu" in aceeasi vacanta.

Ce experienta trebuie sa ai? 

Toate scufundarile pe care le-am facut in Surin si Similan au depasit limita de 18 metri pe care o ai daca detii doar certificarea de Open Water. Ca sa ai voie sa te scufunzi la peste 18 metri trebuie ori sa ai certificarea de Advance Open Water ori cursul de Deep Diver. Ambele pot fi insa facute pe liveaboard deci daca aveti doar Open Water vorbiti cu o agentie si hotarati cum e cel mai bine sa procedati mai departe ca sa puteti sa ajungeti pana la 40 de metri adancime.. Dar trebuie tinut minte ca nu sunt scufundari foarte usoare. Este adevarat ca nu sunt nici extrem de grele dar nu sunt tocmai bune pentru incepatori. Si orice agentie care se respecta o sa va spuna ca un "liveaboard" in Surin si Similan nu este pentru cei ce vor certificarea de baza adica Open Water sau doar sa incerce o scufundare. Daca cineva va spune altceva, va rog eu frumos sa nu mergeti cu ei. Noi ne-am luat certificarea in Gili unde trebuia sa ajungem doar pe la 8 metri adancime ca sa vedem niste corali uimitori, pesti cat cuprinde, testoase etc etc etc. In Surin si Similan la 8 metri nu ai mai nimic si va garantez ca nu vreti sa faceti prima voastra scufundare fara sa vedeti nimic. Ca nu o sa mai faceti alta.  In plus ca incepator vrei scufundari faca un curent puternic si fara treceri inguste printre pietroaie. Vrei sa fie cat mai usor ca sa te poti concentra pe invatat "skill"-uri de baza si cat mai frumos ca sa te convinga sa mai faci si altele. Surin si Similan nu sunt asa.

Cum mi s-a parut Surin si Similan comparat cu Gili sau Perhentian? 

Sunt diferite. Foarte foarte diferite.
Cea mai importanta diferenta este evident adancimea la care trebuie sa te scufunzi. In Gili si Perhentian 8-10 metri sunt media. Si vezi toate minunatiile din lume. In Surin si Similan esti la peste de 30 metri. Mai mereu. Pana si scufundarile de noapte (adica a patra scufundare a zilei) erau la 28 de metri. Iar cel mai vizibil efect este lipsa culorii. La 30 de metri adancime nu mai vezi rosu deloc. Iar celelalte culori sunt si ele destul de spalacite. Din cauza asta coralii mi s-au parut mult mai putin impresionanti. Nu pareau la fel de colorati si de plini de viata. Totul era mai gri. Ce face insa zona sa iasa in evidenta este topologia. Sunt bolovani mari de zeci de metri, aglomerari de bolovani de tot felul, cateva ziduri destul de impresionante (pentru cine vede prima data un zis si nu a facut vreun "wall dive" in viata lui), treceri foarte inguste printre roci etc etc etc. Complet diferit fata de ce vazusem pana atunci. Si mi-a placut. Mi-a placut foarte mult. Mai ales trecerile prin tot felul de deschizaturi inguste de abia de strecurai. Deci, daca nu ati vazut pana acum asa ceva eu zic sa ii dati o sansa. S-ar putea sa va cucereasca

Ce vezi?

De toate pentru toti. Multi pesti mici si colorati. Eu pot pluti o ora intrega deasupra unei anemone in care locuieste o familie de pesti clovn (adica celebrul Nemo). Sunt foarte usor de multumit :)
Testoase. Dar spre deosebire de Perhentian unde stateam zeci de minute si ne uitam la testoase cum pasc ca niste vaci iarba de pe fundul oceanului, aici le-am vazut doar inotand repede pe langa noi. Destul de grabite si de multe ori ne faceau in ciuda si dispareau doar ca sa apara la suprafata sa isi ia la revedere cand plecam de la scufundat :)
Foarte multi tipari. De toate marimile. Mie imi e un pic frica de ei asa ca ii cam evitam. Arata ca serpii... de aia :)
Si apropos de serpi. Am vazut si un sarpe. De fapt cam mint cand zic ca l-am vazut pentru ca instructorul arata spre el si eu nu stiam cum sa inot in directie inversa. :) Apoi un alt sufundator mi-a povestit cum i-a intrat pestele in BCD (vesta de la scufundari). Merci frumos ca ma linistesti. NOT :) V-am zis ca sunt foarte ortravitori serpii astia de ocean? Sunt. Dar cica ar fi pasnici. Cat timp inotam in directii diferite suntem amandoi ok...cred eu.
Am vazut multi pesti scorpion. Sper ca am tradus corect. Astia sunt pesti camuflati care arata ca un coral sau ca o piatra. De cele mai multe ori instructorul arata spre peste si eu ma uitam ca bleaga 5 minute si nu vedeam unde e. Dar o data am vazut eu unul. Am crezut ca e o hartie si eram suparata ca e o hartie acolo. Apoi "hartia" a deschis gura :) Tare mandra am fost de descoperirea mea.
Multi pesti cutie (box fish) si pesti inger  (angel fish). Si am vazut o data un pui de box fish si am intrebat pe toata lumea ce era ca era super amuzant: arata ca un fruct de cactus, galben cu puncte negre. Toata lumea a ras de descrierea mea dar era un instructor suedez care stia toti pestii din lume (cred eu :) ) care si-a dat seama la ce ma refer. Pestele ala a fost preferatul meu. Mini box fish :)
Baracuda pentru toata lumea. O gramada. Apropos, sub apa exista semne pentru toti pestii. Cand instructorul vrea sa iti arate ceva, face semnul si arata cu degetul. Stiti care este semnul pentru baracuda? Ala de la manelistii care taie cu o mana cealalta mana. Nu explic eu bine dar stiti voi semnul. Deci inutil sa spun ca ma bufnea rasul de fiecare data cand el vedeam pe instructorul nostru facand pe manelistul sub apa :)
Doar un rechin mic si ratacit care a fugit de japonezul paparazzi care era cu noi cat ai clipi. Nu cred ca ii placea sa fie pozat.

Si in afara de testi ce am vazut si nu vazusem - au fost suprafete foarte mari cu corali moi (soft corals - f ciudat e cu tradusul :) ). Mi-au placut mult. La fel si coralii evantai (fan-coral). Nu vazusem pana acum.

Ce nu am vazut?

Mi-am dorit mult sa vad whale shark. Din pacate din cauza vremii nu am putut sa ne scufundam la Richelieu Rock unde cica sunt cele mai mari sanse sa le vezi asa ca nu am avut noroc. Cu o satamana inainte vazusere dar noi nu am avut norocul asta.

Manta Rays. Si asta li-am dorit mult sa vad si aveam cateva "cleaning stations" in program dar nu au vrut si basta sa vina sa ne vada.

Poate data viitoare.

Oricum Surin si Similan sunt pentru topologie din punctul meu de vedere. Evident ca daca vezi whale sharks totul va fi despre whale sharks dar in rest e despre topologie. Ceea ce nu inseamna ca e putin. Dimpotriva. Insa nici nu e o zona pe care o recomand daca esti claustrofob sau foarte incepator sau foarte nesigur.