Tuesday, July 31, 2018

O zi la "Sepilok Orangutan Sanctuary"

"Sepilok Orangutan Sanctuary" a fost infiintat in anul 1964 de catre Barbara Harrison ca un centru de reabilitare pentru urangutanii orfani sau bolnavi. Cum in ultimele decenii suprafata ocupata de jungla a scazut intr-un ritm ametitor si cum pentru foarte mult timp nu a existat o legislatie care sa reglementeze ce se intampla cu animalele care fug din calea buldozerelor, un astfel de centru era nu doar util ci absolut necesar. 

Jumatate din jungla din Borneo a disparut deci ce credeti ca s-a intamplat cu animalele care traiau acolo? Mai ales ca urangutanii sunt animale solitare care au nevoie de un teritoriu destul de mare. 

In ultimele patru decenii numarul urangutanilor a scazut poate chiar mai ametitor decat suprafata junglei. Doar in Borneo populatia a scazut cu 150 000 in ultimii 16 ani. In prezent mai sunt doar intre 75 000 si 100 000 de urangutani in Borneo. Si previziunile spun ca daca nu se face nimic va scadea sub 40 000 in urmatoarele 3 decenii.

Iar situatia nu este absolut deloc ajutata de faptul ca, in afara de om, urangutanii sunt mamiferele care se reproduc cel mai greu si care se maturizeaza cel mai incet. Femelele devin active sexual la 12 ani si au pui in jur de 15-16 ani. Masculii in jur de 14 ani. Ciclul mentrual al femelei este intre 29 si 31 de zile cu mentruatia durand 3-4 zile. Perioada de gestatie este intre 8 luni si jumatate si 9 luni.  Iar in medie au un pui o data la 7 ani. Ceea ce inseamna ca in media o femela are cel mult 4 pui pentru toata durata vietii. 

Ca mai apoi puii sa fie dependenti de mama lor pentru foarte multi ani. Practic o femela urangutan isi cara continuu puii pana cand acestia fac 3-5 ani si ii alapteaza pana la 8 ani. Chiar si dupa ce cresc prea mult pentru a mai fi carati si alaptati, puii tot raman in preajma mamei pentru inca cativa ani. Abia dupa 10 ani devin relativ independenti insa (mai ales femelele) se intorc frecvent sa isi viziteze mamele pana aproape de 15-16 ani. 

In "perioada de glorie" a defrisarilor urangutanii adulti erau ucisi fara absolut nici o secunda de gandire. Iar puii erau ori tinuti ca animale de companie ori vanduti ca animale de companie. Nu exista nici o lege care sa interzica astfel de practici iar cand legea a aparut a durat ceva pana a fost si aplicata. Intre timp, cel putin in Borneo, lucrurile s-au schimbat foarte mult iar acum se face puscarie grea si pentru ucidere si pentru tinut puii in captivitate. Insa pui orfani tot exista pentru ca de cele mai mult ori se pierd de mama cand fug de cei care defriseaza. Nu sta nimeni sa verifice daca in bucata aia de jungla este vreun animal care trebuie salvat.

Iar aici intervine Centrul de reabilitare Sepilok. Ei iau puii orfani si ii cresc pana ajung la varsta adulta cand sunt eliberati in padure.

Un proces foarte simplu nu? In realitate este un proces extrem de controversat. Si sunt numeroase studii care arata si cate esecuri exista. Este greu sa cresti un pui de urangutan timp de 7-10 ani si sa nu il faci sa fie dependent de tine. Asa ca atunci cand il eliberezi se poate intampla sa se intoarca inapoi la centru (daca nu il duci departe) ori sa nu supravietuiasca. 

Exista insa si nenumarate povesti de succes si de cum intri in Sepilok o sa ti se arate imagini si filmulete cu uranguani reintegrati cu succes in salbaticie.

Inainte sa merg in Borneo am stat si am citit muuuuulte zile pareri pro si contra despre Sepilok si alte centre de reabilitare. Multi spuneau ca cel mai bine e sa ii vezi in libertate si atat. Ca vizetele la centrele de reabilitare ar incuraja aparitia lor doar pentru interesul in "banul turistului" nicidecum in bunastarea urangutanilor.

Ca intotdeauna nu totul este alb si negru. Mai ales cand vine vorba de animale in captivitate sau "domesticite". Imi aduc aminte cat de criticata am fost ca am mers intr-o tabara de elefanti in Laos si am scris atunci o gramada despre faptul ca nu poti sa analizezi situatia fara sa iei in seama contextul. Pentru ca din pacate nu traim in Utopia. In lumea in care traim nu exista solutii ideale pentru toata lumea. Intodeaua e un compromis pe undeva.

Asa ca eu personal am decis ca vreau sa merg la Sepilok si nu imi pare rau ca am facut asta pentru ca am fost foarte impresionata de cum e organizat centru si de cum se poarta cu puii de care au grija. Nu incurajez vizitarea oricarui centru de reabilitare pentru ca este complet adevarat ca foarte multe sunt doar capcane pentru turisti si trebuiesc evitate de toata lumea, insa Sepilok mi s-a parut de incredere. Din cauza asta nu am vrut sa merg sa vad un centru similar pentru maimutele proboscis. Din tot ce am citit, nu mi-au inspirat incredere si am preferat sa nu merg.

Si chiar ne-am distrat super bine admirand bebeii cei mici cand se jucau in cresa (a fost deschisa de curand pentru public) si am fost si "rasfatati" cu prezenta unui mascul salbatic care venise in vizita la niste fructe.

Dar va las cu niste fotografii acum ca deja m-am intins cat o zi de post.

Masculul salbatic:





 







Unul dintre puii veniti la fructe:











Alti locuitori:






Monday, July 30, 2018

Fata in fata cu uciderea Naturii

In mintea mea, Borneo aparea ca un Paradis tropical. O insula acoperita de jungla deasa in care gasesti animale minunate precum urangutanii sau elefantii pigmei. Animale ce nu se gasesc nicaieri altundeva in lume. Un loc in care singura grija sunt lipitorile. In rest jungla, jungla si iar jungla. Pana si lipitorile fac parte tot din "experienta" junglei deci nu ai cum sa te vaiti prea mult.

Din pacate mintea mea a ramas undeva in anii 1960-1970. Iar realitatea e atat de dureroasa incat efectiv nu stiu cum as putea sa o transpun in cuvinte. O sa arunc cu cifre in voi. Ca doar atat ma pricep. Si nu pot sa sper decat ca asta va va face sa cautati mai multe informatii.

Borneao este a treia cea mai mare insula din lume si este impartita intre Indonezia (partea indoneziana se numeste Kalimantan), Malaezia ( cu provinciile Sabah si Sarawak) si Brunei.

Singura parte neafectata de despaduriri este Brunei. 75% din suprafata Bruneiului este jungla. Insa asta s-a intamplat doar pentru ca au prea multi bani din petrol deci nu au simtit nevoia sa se ocupe nimic altceva. In ultimii ani insa situatia se tot schimba. Statisticile spun ca Brunei-ul mai are petrol doar pentru urmatorii 20 de ani asa ca Sultanul cauta solutii de viitor. Una dintre solutii este si independenta agricola pentru ca deocamdata Bruneiul importa aproape tot ceea ce consuma. Iar asta trebuie sa se schimbe asa ca se baga enorm de multi bani in agricultura. Si ghici ce presupune agricultura? Despaduriri, evident. Nu ai cum sa cultivi orez in jungla deci jungla faca loc campurilor agricole.

In Kalimantan 80% din suprafata insulei a fost cesionata pentru despadurire si pentru plantatiile de palmieri pentru ulei. 

Sabah este acoperita in proportie de 40% de plantatii de palmieri. 25.000 de km2 de plantatii de palmieri. Cand zbori pe deasupra Sabah-ului nu vezi altceva decat palmieri. Palmieri dupa pamieri dupa palmieri. Nu a mai ramas mai nimic din jungla la care visam eu cu ochii deschisi.

Daca din restul provinciei scoti cat este munte prea inalt pentru plantatii atunci o sa ramai cu nici mai mult nici mai putin de 4 enclave mici de jungla care sunt protejate de lege: 
  • Danum cu 438 km2
  • Kinabatangan cu 280 km2
  • Tabin cu 1225 km2
  • Sepilok cu 43 km2

Din 73 631 de kilometrii patrati  cat are Sabah-ul, 25 000 sunt cu plantatii de palmieri si doar 1986 de km2 au mai ramas cu jungla.

Ce inseamna asta? Pai iaca cum arata Sabah vazut de sus:

Sursa

Sursa
Sursa
Pe drumul din Sandakan pana in Kinabatangan am fost insotiti continuu de plantatiile de palmieri. Oriunde te uitai erau numai palmieri. 120 de km cat a fost drumul nu am vazut decat palmieri. Cu cat ne apropiam mai mult de raul Kinabatangan cu atat crestea nedumerirea de ce nu se vede urma de jungla. Totusi Kinabatanganul este locul cel mai popular pentru vazut urangutani in libertate. Dar pentru ca un urangutan sa supravietuiasca in libertate, are nevoie de jungla. Animalele salbatice nu traiesc prin plantatiile de palmieri. Au nevoie de jungla. Deci unde naiba e jungla?

Si am trecut de semnul ca mai sunt doar 10 km pana la rau si deja ma panicam. 
Si am trecut de semnul cu 2 km pana la rau si deja ma intrebam daca jungla e doar o pacaleala. 
Si am trecut de semnul cu 1 km de deja imi pierdusem orice speranta. 

Cu 650 de metri inainte de locul unde eram cazati, au disparut intr-un final si palmierii.

650 de metri de o parte si de alta a raului. Uneori si mai putin.  Atat a mai ramas pentru animale.

Restul e pentru noi.

Pentru mine. Pentru tine. Pentru oricine consuma ulei de palmier. Pentru ca in mod siguri consumi asa ceva.

Uleiul de palmier este cel mai folosit ulei vegetal din lume. Conform WWF, uleiul de palmier se gaseste in jumatate din produsele dintr-un supermarket.

Iar 90% din uleiul de palmier este produs in Indonezia si Malaezia.

6.5 milioane de hectare de jungla au fost defrisate in Borneo si Sumatra pentru a face loc palmierilor. 

Pana in 2020 ar trebui sa se ajunga la 16.5 milioane hectare numai in Indonezia. Asta inseamna o suprafata cat Anglia si Tara Galilor la un loc.

Stiti pentru ce se foloseste cel mai mult ulei de palmier? 
Biodisel.

Pai e bio nu? Ce daca in procesul asta distrugi jungla din doua tari. E bio deci asta e tot ce conteaza.

Exista studii care arata ca daca compari rezultatul net din cat pierzi pentru ca ai defrisat o suprafata atat de mare si cat castigi pt ca nu mai produci CO2 din arderea de benzina si motorina, esti pe negativ. Deci eco si bio sa fie...Pe principiul: unde nu e cap vai de picioare.

Si inainte sa va apucati sa ii injurati pe malaezieni si indonezieni ca distrug natura, aruncati un ochi la faptul ca plantatiile alea sunt de cele mai multe ori detinute de catre companii gen Shell care din 2008 tot primesc subsidii de la Uniunea Europeana (printre altele) cu scopul de a produce cel putin 10% din combustibilul folosit in transporturi din "renewable sources". Iar uleiul de palmier face parte din categoria "renewable sources". Interesant nu? Abia de curand a fost votata o lege prin care UE opreste subsidiile pentru uleiul de palmier folosit la biodiesel. Dar din 2020. Deci mai aveti o leaca de rabdare. Pana atunci poate lobby-ul din industria energetica isi face treaba si se mai amana un pic. 

Un prieten imi spunea acum cateva saptamani ca se gandea sa nu mearga in Indonezia din cauza a ceea ce fac indonezienii in Kalimantan. Lasand de o parte remarca mea de mai sus care ar insemna ca mai bine ar boicota Olanda, turismul este singurul motiv pentru care mai exista enclavele alea mici de jungla si pentru care au inceput sa se dea legi care protejeaza animalele afectate de defrisare. Daca credeti ca omul s-a apucat sa le apere asa din altruism extrem, atunci va admir pentru naivitate. In realitate tot banul este cel care dicteaza. Banul turistului. Or fi vreo 2-3 care o fac din altruism si care isi dedica viata salvarii animalelor si padurilor dar ca o activitatea sa aibe succes ai nevoie de o masa critica. Nu doar de cativa "nebuni". Iar asta se face doar prin "show me the money". Din pacate.

Tot vad in ultimul timp articole despre efectul negativ al turismului dar mai nimeni nu vorbeste si despre efectele pozitive. Iar un exemplu mai elocvent decat Sabah nu cred ca exista. 

Dar despre asta o sa scriu mai pe larg in alte zile. Deocamdata nu pot decat sa va incurajez sa cititi despre ce inseamna plantatiile de palmieri si sa va indemn sa mergeti in Borneo daca aveti ocazia. Unde altundeva poti sa stai nas in nas cu Omul Padurii (asta inseamna Orang-Utan)? Sansa lor, suntem tot noi. La fel cum pieirea lor putem fi tot noi.

Ca sa il citez pe Sir David Attenborough:
'No one will protect what they don't care about; and no one will care about what they have never experiened'