"Sepilok Orangutan Sanctuary" a fost infiintat in anul 1964 de catre Barbara Harrison ca un centru de reabilitare pentru urangutanii orfani sau bolnavi. Cum in ultimele decenii suprafata ocupata de jungla a scazut intr-un ritm ametitor si cum pentru foarte mult timp nu a existat o legislatie care sa reglementeze ce se intampla cu animalele care fug din calea buldozerelor, un astfel de centru era nu doar util ci absolut necesar.
Jumatate din jungla din Borneo a disparut deci ce credeti ca s-a intamplat cu animalele care traiau acolo? Mai ales ca urangutanii sunt animale solitare care au nevoie de un teritoriu destul de mare.
In ultimele patru decenii numarul urangutanilor a scazut poate chiar mai ametitor decat suprafata junglei. Doar in Borneo populatia a scazut cu 150 000 in ultimii 16 ani. In prezent mai sunt doar intre 75 000 si 100 000 de urangutani in Borneo. Si previziunile spun ca daca nu se face nimic va scadea sub 40 000 in urmatoarele 3 decenii.
Iar situatia nu este absolut deloc ajutata de faptul ca, in afara de om, urangutanii sunt mamiferele care se reproduc cel mai greu si care se maturizeaza cel mai incet. Femelele devin active sexual la 12 ani si au pui in jur de 15-16 ani. Masculii in jur de 14 ani. Ciclul mentrual al femelei este intre 29 si 31 de zile cu mentruatia durand 3-4 zile. Perioada de gestatie este intre 8 luni si jumatate si 9 luni. Iar in medie au un pui o data la 7 ani. Ceea ce inseamna ca in media o femela are cel mult 4 pui pentru toata durata vietii.
Ca mai apoi puii sa fie dependenti de mama lor pentru foarte multi ani. Practic o femela urangutan isi cara continuu puii pana cand acestia fac 3-5 ani si ii alapteaza pana la 8 ani. Chiar si dupa ce cresc prea mult pentru a mai fi carati si alaptati, puii tot raman in preajma mamei pentru inca cativa ani. Abia dupa 10 ani devin relativ independenti insa (mai ales femelele) se intorc frecvent sa isi viziteze mamele pana aproape de 15-16 ani.
In "perioada de glorie" a defrisarilor urangutanii adulti erau ucisi fara absolut nici o secunda de gandire. Iar puii erau ori tinuti ca animale de companie ori vanduti ca animale de companie. Nu exista nici o lege care sa interzica astfel de practici iar cand legea a aparut a durat ceva pana a fost si aplicata. Intre timp, cel putin in Borneo, lucrurile s-au schimbat foarte mult iar acum se face puscarie grea si pentru ucidere si pentru tinut puii in captivitate. Insa pui orfani tot exista pentru ca de cele mai mult ori se pierd de mama cand fug de cei care defriseaza. Nu sta nimeni sa verifice daca in bucata aia de jungla este vreun animal care trebuie salvat.
Iar aici intervine Centrul de reabilitare Sepilok. Ei iau puii orfani si ii cresc pana ajung la varsta adulta cand sunt eliberati in padure.
Un proces foarte simplu nu? In realitate este un proces extrem de controversat. Si sunt numeroase studii care arata si cate esecuri exista. Este greu sa cresti un pui de urangutan timp de 7-10 ani si sa nu il faci sa fie dependent de tine. Asa ca atunci cand il eliberezi se poate intampla sa se intoarca inapoi la centru (daca nu il duci departe) ori sa nu supravietuiasca.
Exista insa si nenumarate povesti de succes si de cum intri in Sepilok o sa ti se arate imagini si filmulete cu uranguani reintegrati cu succes in salbaticie.
Inainte sa merg in Borneo am stat si am citit muuuuulte zile pareri pro si contra despre Sepilok si alte centre de reabilitare. Multi spuneau ca cel mai bine e sa ii vezi in libertate si atat. Ca vizetele la centrele de reabilitare ar incuraja aparitia lor doar pentru interesul in "banul turistului" nicidecum in bunastarea urangutanilor.
Ca intotdeauna nu totul este alb si negru. Mai ales cand vine vorba de animale in captivitate sau "domesticite". Imi aduc aminte cat de criticata am fost ca am mers intr-o tabara de elefanti in Laos si am scris atunci o gramada despre faptul ca nu poti sa analizezi situatia fara sa iei in seama contextul. Pentru ca din pacate nu traim in Utopia. In lumea in care traim nu exista solutii ideale pentru toata lumea. Intodeaua e un compromis pe undeva.
Asa ca eu personal am decis ca vreau sa merg la Sepilok si nu imi pare rau ca am facut asta pentru ca am fost foarte impresionata de cum e organizat centru si de cum se poarta cu puii de care au grija. Nu incurajez vizitarea oricarui centru de reabilitare pentru ca este complet adevarat ca foarte multe sunt doar capcane pentru turisti si trebuiesc evitate de toata lumea, insa Sepilok mi s-a parut de incredere. Din cauza asta nu am vrut sa merg sa vad un centru similar pentru maimutele proboscis. Din tot ce am citit, nu mi-au inspirat incredere si am preferat sa nu merg.
Si chiar ne-am distrat super bine admirand bebeii cei mici cand se jucau in cresa (a fost deschisa de curand pentru public) si am fost si "rasfatati" cu prezenta unui mascul salbatic care venise in vizita la niste fructe.
Dar va las cu niste fotografii acum ca deja m-am intins cat o zi de post.
Masculul salbatic:
Unul dintre puii veniti la fructe:
Alti locuitori:
No comments:
Post a Comment