Planul pentru - Galapagos

Totul a inceput in August 2011 cand enervati de mult prea turisticul Bali am plecat sa cautam ceva mai pe sufletul nostru. De fapt am plecat sa cautam orice numai Bali nu. Atat de mult ne-a displacut Bali.

Cea mai la indema solutie a fost sa trecem rapid cu barca pe Gili Air si asa am descoperit o insula care ne-a ramas pentru totdeauna in suflet. 

Gili este fix genul nostru de locatie: o insula de doar 5 km perimetru, fata drumuri, fara masini, fara hoteluri de lux, fara prea multi turisti, fara cluburi, fara galagie etc etc etc. Timpul curge lent si fara bataie de cap in Gili.

Dar cum noi nu prea suntem genul de om care sta cu burta la soare pentru o saptamana si cum Gili nu avea altceva de oferit decat mare, plaja, soare si mancare am fost imediat atrasi de singura alta activitate de pe insula: scufundarile. 

Ne-am dus la o agentie ce oferea scufundari cu ideea sa incercam una ca sa vedem cum este. Dar cei de la agentie ne-au convins sa facem cursul pentru certificarea "Open Water Diving" si de la prima intalnire cu un coral am devenit "dependenti" pe viata.

Anii au trecut si de fiecare data cand am avut ocazia am mers la scufundari pentru ca lumea de sub apa este ca nimic din ce ai vazut vreodata. Este un loc magic cu fapturi ca desprinse din cartile de povesti. Totul este altfel. Pana si perceptia ta este altfel. Se desi nu sunt o practicanta a meditatiei, scufundarile sunt ceea ce as intelege eu prin meditatie. Este atat de linistitor sa plutesti fara nici o greutate si sa nu auzi nici un alt sunet decat propria resipiratie (sau delfinii daca ai noroc sa te intalnesti cu ei).

Sir David Attenborough spune cel mai bine:

Si ca orice "dependent" de ceva am inceput sa ne dorim din ce in ce mai mult si destinatii din ce in ce mai variate si mai greu accesibile. Cu timpul "Bucket list"-ul nostru de calatorii a inceput sa contina destinatii care oamenilor normali nu le spune multe dar pe care orice pasionat de scufundari le stie fara sa clipeasca: Sipadan, Soccoro, Malpelo, Hanifaru, Raja Ampat si evident "the island to rule them all" - Galapagos.

Galapagos este regina scufundarilor. Este Mecca. Este locul unde orice scufundator isi doreste sa ajunga in viata asta. Cu totii visam la ea. Din pacate, Galapagaos are doua mari probleme:

• costa foarte mult. O croaziera de 7 nopti pleaca de la 5000 de dolari de persoana. Daca adaugi avioanele, taxele, cheltuielile suplimentare, noptile la hotel inainte si dupa croaziera, asigurarile de calatorie etc. ajungi lejer la 15.000 de euro pentru o vacanta de 10 zile, 2 persoane.
• conditiile de scufundare nu sunt deloc usoare. Temperatura apei este scazuta, vizibilitatea la fel iar curentii nu sunt deloc prietenosi. Dar fix astea sunt motivele pentru care ai atat de multi rechini acolo. Deci nu te plangi de conditii ca fara ele nu ar mai fi placerea scufndarii ci incerci sa castigi destula experienta incat sa te descurci in conditiile alea. De aceea vasele de croaziera care ajung la Wolf si Darwin cer sa ai certificare Advance Open Water si de preferat minim 100 de sufundari si certificare Nitrox.

In speranta ca vreodata cumva vom avea bugetul necesar pentru o vacanta de scufundari in Galapagos (punctul 1), ne-am pus pe treaba pentru rezolvat punctul 2. Asa ca in ultimii 2.5 ani, toate vacantele noastre (in afara de Islanda) au fost vacante construite in jurul unor scufundari: Surin si Similan in Thailanda, A doua mare bariera de corali in Belize, Marea Bariera in Australia, Sipadan in Borneo, pana si Omanul a avut scufundarile lui. 

Ne-am luat certificarile, am facut destule scufundari cat sa fim increzatori in fortele proprii si apoi a inceput perioada de convingere in care eu am tinut monoloage peste monoloage ca sa il conving pe Cipri ca bugetul ne permite sa mergem. Ceea ce invariabil s-a produs. Ca doar de incapatanare si persisenta nu duc lipsa. 

In primavara lui 2019, ne-am decis sa merge in Galapagos in septembrie 2019 si cat ai clipi am rezervat locurile pe barca. O saptamana cu Humbolt la Darwin si Wolf. 

 De ce ne doream atat de mult sa ajungem in Darwin si Wolf?

Cum am spus mai sus, conditiile din Galapagos sunt perfecte pentru rechini. Galapagos impreuna cu Malpelo si Cocos formeaza asa-numitul triunghi al rechinilor si vei vedea sute de indivizi. Sute de rechini ciocan. Zeci, poate sute de rechini Galapagos, "black tip", "white tip" sau "silky". 

Starul este evident rechinul ciocan.

Nu sunt multe locuri in lume unde poti sa il vezi. Si cu atat mai putin, locuri in care sa ii vezi cu sutele.

Si tare mult ne doream sa ii vedem. Mai ales ca nu i-am vazut niciodata pana acum:

Sursa

Dar cel mai mult si cel mai mult ne doream sa vedem balenele rechin. Cel mai mare peste din lume care poate ajunge la 18 m lungime si 40 de tone. Nu le-am vazut pana acum si desi sunt locuri unde poti sa le vezi mult mai usor nu sunt locuri in care as merge (pentru ca sunt hranite iar eu nu sunt de acord cu genul asta de turism) asa ca am ales sa le vedem in locul cel mai ravnit - Galapagos. 

Galapagos se pare ca este locul unde balenele rechin merg sa sa dea nastere puilor asa ca vei vedea numai balene rechin ajunse la maturitate, de obicei sunt numai femele insarcinate si sunt MARI. Foarte mari. Nu sunt precum cele din Oslob sau Isla Mujeres. Sunt mari. Si nu vei realiza cat de mari sunt pana nu vei da nas in nas cu una dintre ele. Iti garantez ca sunt mult mai mari decat orice ti-ar spune imaginatia ta :)

Sursa

Si daca tot ajungeam pana acolo am decis sa mai stam inca o saptamana in Galapagos si sa vizitam pe cont propriu trei din cele patru insule locuite le arhipelagului: San Christobal, Santa Cruz si Isabela.

Doar nu era sa ratam testoasele gigant, iguanele marine sau leii de mare:

Iar acum la sfarsit de vacanta pot sa spun ca Galapagos este absolut uimitoare. Este pe locul doi in clasamentul nostru cu "Locuri impresionante" in care am ajuns pana acum. Doar Antarctica este inaintea ei. Ne-a placut la amandoi extrem de mult si nici nu ne-am dat seama cand au trecut cele 20 de scufundari. Nu imi venea sa cred ca am ajuns deja inapoi pe uscat si am plecat de acolo cu inima grea. Chiar daca Galapagos i-a luat la revedere de la noi cu un curcubeu la decolarea avionului:

E un loc cum altul nu-i si mi-as dori sa ramana asa pentru multe generatii de acum inainte. 

Dar despre asta, in episoadele urmatoare...