Testoasele uriase sunt simbolul arhipelagului Galapagos.
Pana si numele dovedestea asta.
"Galapago" este un vechi cuvant spaniol pentru "testoasa".
Povestea lor este un exemplu de cat de mult rau poate face omul dar si cat de mult bine poate face atunci cand vrea.
Vad tot mai des in jurul meu ideea ca generatiile noastre distrug natura prin consumul excesiv si extinderea teritoriala excesiva. Din calatoriile mele in jurul lumii am invatat insa ca fata de generatiile trecute, noi parca nu suntem chiar atat de rai. Si de foarte multe ori diferenta intre a proteja natura si a o distruge complet o face mult hulitul "turism". Cand ai o familie de hranit, prea putin te intereseaza soarta padurii sau a cine stie carui animal. Nevoile primare sunt cele care dicteaza. Daca vrei sa salvezi ceva de la distrugere, trebuie sa oferi o alternativa omului care traieste in mediul respectiv. Este usor sa vorbesti din canapeaua ta, probabil dintr-o tara in care nu mai exista ca animal salbatic decat iepurele si intreg ecosistemul a fost distrus deja de pe vremea revolutiei industiale, despre cum o alta tara aflata la celalalt capat al pamantului trebuie transformata complet in parc national si oamenii deposedati de pamant si stramutati nu se stie unde. Cand nu e soarta ta la mijloc e foarte usor sa tii discursuri moraliste. Cati ar gandi la fel daca ei ar fi cei care s-ar lupta pentru supravietuire?
Primii oameni au ajuns in Galapagos in jur de 1805. In mare parte erau pirati sau vanatori de balene care se opreau aici pentru aprovizionat cu apa si mancare. Iar testoasele erau o sursa extrem de buna de mancare pentru ca o testoasa poate rezista fara probleme fara hrana si apa pentru chiar si 1 an de zile. Daca stii ca mergi pe vas pentru o perioada foarte lunga de timp si nu stii pe unde gasesti de mancare, un animal care traieste 1 an fara pic de atentie este ca un dar picat din cer. In iei, il pui pe vas si peste luni de zile cand ai ramas fara hrana iti aduci aminte de el si ai carne proaspata si ulei pentru lumanari.
In plus o data cu venirea navigatorilor au sosit si speciile invazive. Unele introduse intentionat, cum ar fi porcii sau caprele, pe care navigatorii le lasau pe insule in ideea ce peste ceva timp cand trec iar pe acolo vor avea animale de vanat si mancat. Altele introduse din greseala/neglijenta, cum ar fi sobolanii, pisicile si cainii.
In mai putin de 140 de ani, populatia de testoase din Galapagos a fost redusa cu peste 90%. In unele dintre insule, speciile de testoase au fost exterminate complet. In altele au mai ramas mai putin indivizi decat poti numara pe degetele de la doua maini.
Cand au sosit primii oameni se estimeaza ca erau in jur de 250.000-300.000 de testoase uriase in arhipelag. Acum sunt mai putin de 20.000.
Din fericire insa situatia s-a schimbat radical in 1959 cand a fost infiintat Parcul National Galapagos. Imediat dupa infiintare s-a interzis consumul de carne de testoase iar cercetatorii de la nou infiintata Statie de Cercetare Charles Darwin din Santa Cruz au inceput identificarea si numararea testoaselor existente.
Statia de cercetare se poate vizita cu ghid (angajat al Parcului National) si sigur veti invata ceva de acolo. Indiferent ca am fost pe uscat sau pe apa, am ramas foarte placut impresionata de ceea ce se intampla in Galapagos. Este un exemplu pozitiv de cum trebuie gestionata o zona atat de importanta pentru flora si fauna.
La Statia de Cercetare veti afla despre proiectele trecute (unele de succes, altele mai putin) dar si despre ce se intampla in prezent. Nu numai pentru protectia testoaselor ci si pentru protectia celorlalte specii aflate in pericol. Este o munca continua ce nu cred ca se va termina vreodata.
Specific pentru testoase scopul este sa se ajunga la numerele de dinainte de sosirea oamenilor si la aceeasi distributie geografica chiar si pentru insulele ale caror specii au fost exterminate complet. Iar munca este impartita in 4 categorii mari:
- cercetare si conservare
- inmultirea testoaselor si reintroducerea lor in habitatul natural
- repopularea insulelor care si-au pierdut speciile endemice
- managementul interactiilor dintre comunitatile umane si mediul natural
Desi este o munca imensa la mijloc, in momentul de fata nici una dintre insule nu are o populatie de testoase uriase care sa se sustina singura. Santa cruz este probabil cea mai aproape de o astfel de situatie, insa nu e inca.
Ce inseamna asta? Inseamna ca daca Parcul National nu ar interveni in inmultirea testoaselor, ele ar disparea complet. Chiar si fara sa fie vanate, pe insule exista mult prea multi pradatori (specii invazive) care distrug cuiburile, mananca oualele sau mananca testoasele abia iesite din ou. Odata ajunse la cativa ani, ele sunt destul de mari incat sa nu mai fie in pericol. Insa primii ani din viata sunt foarte problematici.
De aceea pe fiecare insula exista multiple statii de cercetare unde sunt tinute testoase pentru reproducere.
Un caz foarte celebru este cel al lui Diego, un mascul care a salvat de la exterminare specia din care facea parte.
Diego face parte dintr-o specie de testoase gasita pe insula Espanola. Pe vremuri erau mii de testoase pe Espanola insa in 1960 mai ramasesera doar 15. 14 in libertate (12 femele si 2 masculi) si un mascul care era la gradina zoologica din San Diego. Toate cele 15 testoase (inclusiv Diego care venea de la gradina zoologica) au fost aduse in captivitate intr-o incercare de inmultire controlata si repopulare a insulei.
Programul a fost un mare succes. Cei 15 indivizi au produs nici mai mult nici mai putin de 2000 de pui care au fost crezscuti si reintrodusi in salbaticie. Mare parte din acest succes i se datoreaza lui Diego care dupa 30 de ani de stat la gradina zoologica, se pare ca era pus pe treaba. 40% din membri acestei specii sunt descendentii lui Diego. Un alt mascul (E5) a produs insa 60% din urmasi. Cel de-al treilea mascul, nici macar un urmas.
Exista si cazuri mai putin fericite. Lonesome George a fost ultimul specimen de tesoasa de pe insula Pinta. Pentru cateva decenii s-a incercat imperecherea lui cu diverse femele din specii foarte asemanatoare. Insa fara nici un succes. George a murit in 2012, fara sa produca vreun urmas si odata cu el o intreaga specie a fost declarata disparuta.
Pe o alta insula, Pinzon, timp de 100 de ani nu s-a inregistrat nici un pui care sa supravietuiasca. Motivul erau sobolanii care mancau oualele inainte sa apuce vreun pui sa iasa din ele. Tot in anii '60, s-a inceput un amplu program de gasire a cuiburilor cu oua, luarea oualelor si dus la statiile de cercetare si tinut puii acolo pana ajung la o varsta in care nu mai sunt in pericol sa fie mancati de sobolani. Pana acum, peste 5000 de testoase au fost reintoarse in mediul lor natural din Pinzon.
Salvarea oualelor si cresterea puilor pana ajung la o varsta sigura se intampla pe fiecare dintre insule si indiferent unde mergeti puteti sa le vizitati si sa vedeti pui in diverse statii (de la ou pana la adult). Noi le-am vizitat atat in Santa Cruz cat si pe Isabela. Dar le puteti vedea peste tot.
 |
| Pui |
In paralel cu proiectele de inmultire controlata, sunt numeroase proiecte de exterminare a speciilor invazive (cum ar fi caprele de pe Isabela) si de restaurare e ecosistemului. Mai ales ca numarul locuitorilor din Galapagos creste si odata cu ei creste si numarul de drumuri si terenul agricol si multe altele.
Sunt multe povesti de succes in Galapagos iar ultimii 60 de ani au aratat ca daca se vrea, se poate. Omul este capabil si sa protejeze, nu numai sa distruga. Si incet incet corectam din greselile trecute.
