Fostele capitale: Amarapura, Sagaing si Inwa

A doua zi am pornit destul de devreme insotiti de acelasi sofer din ziua precedenta catre fostele capitale: Amarapura, Sagaing si Inwa.

Prima oprire a fost la un atelier unde se fac foitele de aur pe care cu o zi inainte le-am vazut lipite pe Budha de la Mahamuni pagoda. Lasand de o parte caracterul extrem de turistic al vizitei este impresionant sa vezi cum se face manual nanotehnologie pentru ca foitele sunt atat de subtiri incat au ca grosime dimensiunile a cativa atomi de aur. Si totul este facut de un barbat care toata ziua bate cu un baros in foitele de aur care se subtiaza din ce in ce mai mult pana ajung cum spusei mai sus: nano.

Apoi am mers la o manastire foarte mare din Amarapura – Mahagandhayon (una dintre cele mai mari din Myanmar) care gazduieste peste 1200 de calugari si care in fiecare dimineata este scena unei procesiuni impresionante – darea de  “Alms”.

“Alms” presupune darea de lucruri material ca simbol al virtutii si apare in foarte multe religii sub diferite forme: Budhism, Crestinism, Hinduism, Islamism (si cred ca am acoperit mai tot globul deja). Insa diferentele intre ce inseamna "alm” in fiecare religie in parte sunt extreme de mari. In Budhism “Alms” sau “Almsgiving” este un gest de respect pe care un budhist il ofera unui calugar. In Budhismul Theravada, calugarii si calugaritele merg in fiecare dimineata intr-o procesiune prin satul/orasul unde se afla pentru a colecta mancare (de obicei orez). In felul asta calugarii primesc hrana de zi cu zi iar credinciosii au posibilitatea de a castiga “merit”. In Budhism se crede dand mai mult (mai ales daca dai fara sa astepti ceva in schimb) cu atat vei deveni mai  bogat (si nu e vorba numai de bogatia materiala). Poate ca pentru un crestin acest obicei pare a fi ceea ce noi numim “dat de pomana” insa nu este in nici un caz considerata pomana nici de catre cel care da nici de catre cel care primeste in tarile Budhiste in care se practica. Fiecare parte implicate are ceva de castigat. Se spune ca datul de “alms” este inceputul drumului catre Nirvana.

Budhismul Theravada se intalneste si in Laos si in Myanmar. Si atunci cand am fost in Luang Prabang unul dintre lucrurile cele mai laudate de turisti era mersul la procesiune de dare de Alms. In fiecare dimineata calugarii faceau un tur al orasului, insirati frumos pe un singur rand, cu capul plecat si extreme de umili iar credinciosii asezati in genunci daca erau femei sau in picioare daca erau barbati le puneau in vasele special cate un pic de orez. Daca priveai numai calugarii si credinciosii, totul era probabil ca desprins dintr-o alta lume. Din pacate insa, in fiecare dimineata sute de turisti se baga cu forta cu aparatele in mana fix in fata calugarilor ca sa le faca poze cat mai bine. Nu dau doi bani pe incarcatura religioasa a procesiunii si au transformat totul intr-un circ. Mai mult ca sa dea bine la poze, turistii cumpara o mana de orez de cea mai proasta calitate si se aseaza ostentativ si lipsit complet de respect in sir cu oamenii pentru care lucrul ala inseamna extreme de mult ca sa dea si ei Alm. Daca ii intrebi mai mult ca sigur nu vor sti sa explice semnificatia insa or sa aibe un ranjet pana la urechi de fericire ca au poza buna de pus pe facebook. Cineva ne povestea cum un chinez s-a trezit prea tarziu si calugarii se retrageau spre manastiri asa ca turistul chinez s-a pus pe urlat sa se intoarca inapoi ca el nu a facut poze. Din cauza felului asta de comportament am refuzat sa merg la procesiunea din Luang Prabang desi calugarii treceau prin fata hotelului nostru. Mi-a fost rusine sa fiu si eu unul dintre albii bagareti.

In Myanmar nu aveam nici un plan sa mergem la o astfel de procesiune insa soferul ne-a convins ca manastirea este extraordinara si ca procesiunea este interesanta. Si am mers. Si intr-adevar manastirea este uimitoare. Este extraordinar sa te plimbi printre cladiri si sa ii vezi pe calugari cum isi vad de treburile zilnice si sa se auda din fiecare colt incantatii si sa stai pur si simplu rupt de lumea esterioara. Ne-am plimbat in jur de o ora prin manastire si am adorat fiecare minut.

A venit apoi timpul procesiunii si parca toti turistii straini din Myanmar s-au infiintat acolo. Nu am vazut decat vreo doi prin manastire insa erau cateva zeci protapiti in poarta prin care calugarii ajungeau la vasele cu orez. Si exact ceea ce nu vroiam sa vad am vazut si mai mult am fost parte din ea. Calugari blanzi si timizi, cu capul plecat, in procesiunea lor zilnica si niste turisti care se duceau si le bagau obiectivul foto fix in fata fara sa se gandeasca macar doua secunde inainte ca poate nu este frumos ceea ce fac. Si este pacat pentru ca este un lucru cu o incarcatura spiritual extraordinara pentru un popor extreme de religios. Oare o fi atat de greu sa stai la distanta sis a te folosesti de zoom-ul aparatului? Chiar trebuie sa te duci in sufletul calugarului s ail pui sa stea frumos la poze ca vrei tu poza cu un calugar budhist?

Rusine. Rusine. Rusine.

Mai ales ca daca mergi sear ape U Bein Bridge vei gasi zeci de calugari dormici sa isi exerseze engleza si sa stea la cate poze vrei tu.

Procesiunea mi s-a parut extraordinara si daca turisti ar fi stat la ceva distanta ar fi fost o amintire de pret in sufletul meu. Asa este doar un sentiment amar ca nu suntem in stare sa respectam religia si obiceiurile altora.

Iata cum se poarta niste turisti responsabili:

 

De la manastire am plecat catre Sagaing Hill unde sincera sa fiu nu ma asteptam la mare lucru dupa experienta de pe Mandalay Hill. Insa am avut o surpriza foarte placuta pentru ca dealul este mult mai curat, privelistile mult mai frumoase si neobturate de cladiri urate de beton, iar unele manastiri foarte interesant de vizitat. Ne-am petrecut ceva timp mergand de la o manastire la alta si facand poze la dealurile pline de varfuri colorate.

Sagaing se afla la aproximativ 21 de km de Mandalay si vis a vis de Inwa. Este una dintre fostele capitale de imperiu si este faimos pentru sutele de pagoda si manastiri in toate culorile (albe, argintii si aurii) care impanzuiesc dealurile din zona. Cea mai celebra dintre pagoda fiiind: Soon U Ponya Shin Pagoda a carei imagine o veti gasi in mod sigur pe la orice vanzator de carti postale pentru ca este un simbol al  tarii.

Inwa este alaturi de Mandalay, poate una dintre cele mai faimoase foste capitale din acualul Myanmar. Este aflata la 20 de km de Mandalay si a fost capital cu mai multe ocazii intre secolele XIV si XIX, fiind intr-un final abandonata in 1839 dupa un numar de cutremure devastatoare. Ca sa ajungi in Inwa trebuie sa treci  cu o barca de pe malul unde se afla Sagaing pe malul unde se afla fosta capital si apoi poti merge pe jos la plimbare prin micul satuc sau poti inchiria o caleasca cu cal care sa te duca (destul de repede zic eu) pe la toate obiectivele importante.

O plimbare prin Inwa este ca o intaorcere in timp si privelistile sunt de zile mari. Vizita acolo cred ca este unul dintre putinele lucruri care au mai imblanzit parerea proasta pe care ne-am facut-o despre Mandalay.

Seara ne-a prins inapoi In Amarapura la U Bein Bridge. Amarapura este si ea o fosta capital, construita prin 1783 de catre Regele Bodawpaya si care a fost locul puterii pana in 1857 cand capital s-a mutat in Mandalay. Nu ne-am plimbat prea mult prin oras pentru ca ne-am concentrate pe cele mai importante doua locatii: manastirea MahaGanhayon de care am vorbit mai sus si podul din lemn amintit la inceput de paragraph.

Podul de 1.2 km facut din lemnul salvat de la o fosta manastire, are un loc central in viata comunitatii si parca devine un magnet pentru toata lumea din zona care seara de seara se strange sa socializeze. Este un loc extreme de fotografiat si pe care il veti regai probabil in orice album foto despre Myanmar. Si este intr-adevar un loc unde sa stai, sa admiri, sa analizezi oameni care trec pe langa tine si sa intrii in vorba cu localinicii. Frumusetea lui nu sta prea mult in structura cat mai mult in oamenii care il strabat in fiecare seara. Iar vazut la apus este “picture perfect”. 

Cam atat despre a doua zi pe langa Mandalay. Cea de treia zi (si ultima) in zona o vom petrece partial pe rau in drum spre Mingun.