Adela Tarpan: Everest base camp trek

Tuesday, February 4, 2014

Everest base camp trek - Ziua 4

In ziua a patra ne continuam ascensiunea si mergem din Namche Bazar (3440 m) pana in Tengboche (3860 m). Este o diferenta de nivel de numai 400 de metri dar oamenii descriau ziua asta ca fiind una foarte grea cu o urcare foarte lunga de cateva ore in a doua parte a traseului. Si pentru ca asta nu era de ajuns, traseul nostru era un pic diferit fata de varianta directa si facem un ocol pe la manastirea Khumjung de unde se pare ca ai parte de niste privelisti de zile mari. Modificat in felul asta, traseul din ziua a patra presupunea ca o sa urcam 400 de metri pana la manastire, apoi coboram 400 de metri ca sa ne alaturam drumului normal catre Tengboche apoi urcam iar 400 de metri ca sa ajungem la destinatie. Parca nu mai pare atat de usor ca la inceput dar eram increzatori in picioarele noastre.

Din pacate ocolul nostru a fost fara nici un rezultat pentru ca vremea in ziua asta a fost atat de urata incat abia vedeai la cativa metri in fata si ceata s-a ridicat atat de rar si atat de putin incat a fost imposibil sa spunem daca merita efortul in plus sau nu.

Din cei cativa metri vizibilitate pe care i-am avut, era evident ca probabil privelistile sunt extraordinare cu niste prapastii impresionante pe langa noi insa poate ca e mai bine ca nu am vazut prea departe pentru ca daca ghidul ne-ar fi aratat unde este punctul final al calatoriei m-as fi asezat in fund si as fi facut greva. Asa pe orbeste am mers incet incet si cat ai clipi eram la manastire. Pentru ca nu se vedea nimic am continuat rapid catre locul unde trebuia sa luam masa de pranz dar am ajuns acolo pe la 11.00 asa ca am decis sa nu ne oprim, am traversat si ultimul pod suspendat din drumul la urcare si ne-am trezit in fata dealului de 400 de metri pe care trebuia sa il facem dintr-o suflare. Inca o data nu pot decat sa ma bucur ca nu se vedea nimic pentru ca psihologic a facut bine la picioare :) La urma urmei nu trebuie decat sa pui un picior in fata celuilalt si ajungi unde trebuie. Ceea ce am facut si noi iar la 13.30 eram deja la locul unde trebuia sa ne petrecem noaptea. Oamenii intrebau de unde venim si toti pareau uimiti ca am ajuns atat de repede si ii vedeai cum fac niste ochi mari de tot cand auzeau ca am luat drumul de doua ori mai lung prin Khumjung. Asa ne-am dat si noi seama ca probabil suntem peste medie. Si cum primii calatori de dupa noi au ajuns la cabana abia la trei ore departare (si veneau pe traseul scurt) este clar ca probabil am mers cam repede. Dar ce altceva poti sa faci cand e frig s nu se vede nimic? Mergi ca sa iti tii de cald. Oricum a facut foarte bine la moral rapida noastra ascensiune pentru ca ne-a dat incredere ca picioarele or sa ne tina pana sus. Doar altitudinea sa nu ne faca probleme.

Dupa o saptamana, cand am facut drumul invers am inteles si noi de ce se zice ca ziua aia este una grea. Cand ai in fata ta ditamai urcusul si vezi cat mai este pana la final cred ca apasa mai greu pe umeri. Iar daca mai este si foarte cald cred ca pune la incercare serios calatorii nepregatiti. In portiunea inca lina a traseului ne-am intalnit cu un englez care foarte suparat ne-a zis ca este sigur ca exista si variante mai placute de a-ti petrece vacanta decat sa te chinui asa. Vorbea evident de el si noi am facut ochii destul de mari incercand sa intelegem cum poate cineva sa incerce sa vada daca ii place mersul pe munte fix la un astfel de traseu greu. Am evitat sa ii spunem ca il asteapta cateva ore de urcat la deal pentru ca daca el regreta alegerea vacantei cand mergea pe drum drept sau la vale probabil ca partea dura de urcat la deal o sa il puna in fund.

In timp ce stateam in cabana din Tengboche si beam un ceai la gura sobei, am avut parte si de primele povesti cu boala, accidente si dureri de cap de la altitudine spuse de oamenii care coborau. Noi nu aveam nici o problema si incercam sa stam pozitivi dar cand auzi atatea cazuri de oameni care au trebuit sa se intoarca din drum sau care au fost salvati cu helicopterul parca incepe sa ti se stranga inima si parca si simti ceva durere de cap asa venita de nicaieri. Si am inceput sa ne intrebam daca suntemdestul de atenti cu noi si daca acordam destula atentie posibilelor simptome. Altitudinea nu e un lucru de glumit. Insa nici povestile nu trebuiesc auzite cu mintea prea deschisa ca pot induce simptome :)

Cu inima indoita ca poate ne da altitudinea cu ceva in cap, am plecat la culcare. Si in gand, oricat de nereligiosi am fi, ne-am rugat pentru vreme buna sa putem vedea si noi ceva pe traseu.