Eram in timpul unuia dintre multele zboruri cu Air Asia si ca intotdeauna Cipri ma pacalise si luase locul de la fereastra pe motiv ca eu oricum dorm sau citesc. Dar nici sa dorm nu puteam. Nici sa citesc nu aveam chef. Asa ca tot rasfoiam cu lehamite revista celor de la Air Asia. Si deodata vin fata in fata cu niste fotografii care m-au facut sa il bat pe umar pe sot si sa ii spun ca trebuie neaparat sa ajungem acolo pentru ca arata ca raiul pe pamant.
Fotografiile la care salivam erau facute undeva in China si aratau niste terase de orez cum numai desenate imi inchipuiam ca exista. Si cum nu este nici o surpriza ca eu sunt indragostita pana peste urechi de terasele cu orez, Longji si Dragon Backbone Rice Terraces (ca aceea era zona din revista) a devenit foarte rapid subiect in Bucket List.
Asa ca atunci cand in sfarsit am ajuns in China, Longji si ale lui terase erau evident parte din itinerariu.
De fapt am ramas un pic uimita sa vad ca nu am scris pana acum despre ele pe blog. L-am rasfoit cu neincredere de cateva ori si nu am gasit nimic. Eram sigura ca am scris. Pentru ca a fost unul dintre locurile noastre preferate din China. O China traditionala asa ca in filmele du zburatori prin aer.
Dar sa revenim la plimbarea noastra.
Drumul pana acolo nu era nici usor, nici scurt, nici direct si probabil de aceea erau atat de putini turisti. Ceea ce reprezinta de fapt un mare plus. Intr-o tara precum China, in care esti mereu pus fata in fata cu definitia aglomeratiei, lipsa turistilor din satucele vizitate de noi a venit ca o gura de aer proaspat. Insa sunt sigura ca lucrurile nu vor fi asa pentru mult timp sau poate deja nu mai sunt asa pentru ca in timpul vizitei noastre am vazut primii stalpi dintr-o constructie ce avea sa schimbe fata locului: o telecabina care sa aduca turistii din vale pana la scara hotelurilor si restaurantelor ce vor aparea (sunt sigura) ca ciupercile dupa ploaie. Am avut extrem de mult noroc sa ajungem acolo inainte ca toata nebunia asta sa se intample.
Drumul a insemnat un avion pana in Guilin, apoi a doua zi dimineata un autobuz (parca a durat 3 sau 4 ore drumul) pana la baza dealurilor si de acolo mers relaxat pe jos cam 45 de minute pana la casa ce avea sa ne gazduiasca peste noapte.
Cazarea o rezervasem ca intotdeauna online dupa ce vazusem cateva recomandari foarte pozitive. Tot prin intermediul lor am rezervat si transportul din Guilin pana in Dazhai asa ca nu a trebuit sa mai schimbam doua autobuze.
Cazarea nu este ceva luxos (de fapt e cat se poate de spartan) dar vedere ca de acolo mai rar ai oricate stele ar avea hotelul. Si odata ajunsi pe terasa casei, ne-am dat seama ca tot locul ala este un colt de rai. Ca tot ceea ce am sperat sa vedem este depasit de realitate.
Dar o sa las laudele de o parte si o sa las imaginile sa vorbeasca mai bine:
 |
| La intrarea in satul din vale |
 |
| Prin sat |
 |
| Si incepem urcarea catre cazarea noastra |
 |
| Aproape am ajuns |
 |
| Si cam asa arata vederea de pe terasa hotelului |
 |
| Sau din camera |
 |
| Si apoi la picior printre terase |
No comments:
Post a Comment