Adela Tarpan: Jaipur - Oare ce caut eu aici?

Jaipur face parte din triunghiul de aur al Indiei: Delhi-Agra -Jaipur asa ca avand in spate extrem de multa promovare se regaseste aproape intotdeauna in itinerariul turistilor aflati pentru prima data in zona.

Inutil sa spun ca aveam asteptari mari de la "Orasul roz". Extrem de mari. Atata fotografii fascinante am vazut incat ma asteptam sa cad cu rotile in sus de la prima vedere.

Insa contrar asteptarilor eu l-am urat din prima clipa in care am intrat cu taxiul in oras.

4 milioane de oameni inghesuiti intr-un oras haotic, murdar, galagios si plin de maimute nu este altceva decat reteta pentru un oras predestinat sa il urasc. Si daca ar fi fost numai pentru maimute si tot l-as fi urat. Macacii sunt inamicii mei numarul 1.

Odata ajunsi la hotel parca m-am imbunat nitel pentru ca a fost un loc care mi-a placut foarte mult. Un hotel curat, cu angajati care stiu ce inseamna politetea, cu o arhitectura interesanta si cel mai important cu o gradina mica in care sa stai sa bei un ceai si sa te relaxezi dupa o zi de umblat pe strazi nebune. Deci daca sunteti in cautarea unui hotel ieftin si bun in Jaipur nu pot decat sa recomand cu inima deschisa Arya Niwas. In plus hotelul are si un restaurant vegetarian foarte bun. Extrem de important intr-o tara ca India unde trebuie sa iti alegi cu mare grija locul in care mananci in cazul in care vrei sa nu fii unul dintre cei multi care sufera de "Delhi belly". Si chiar si mai important este ca la doi pasi de hotel se gasea un magazin de unde puteai sa iti cumperi bere. In cazul in care nu stiati: sa gasesti alcool la restaurant in India nu este cel mai usor lucru. Foarte foarte rar se intampla asta. Nu sunt eu mare bautor dar dupa ceva saptamani de caldura si plimbare prin caldura, o bere la sfarsitul zilei soseste ca o mana cereasca.

Sub efectul hotelului si magazinului cu bere, am plecat la plimbare prin oras cu gandul ca ii mai dau o sansa.

Sansa care s-a evaporat imediat pentru ca trebuie sa fii nebun, prost, beat sau poate doar ingrozitor de naiv sa decizi sa mergi pe jos de la hotel pana in centru. Mi-am pierdut complet rabdarea cam pe la al cincilea tuk tuk ce era sa intre fix in mine ca doar nu era sa ma ocoleasca. Intr-un final (la recomandarea unui localnic) ne-am retras intr-un templu dedicat zeului Krishna si de acolo am urmarit nebunia de pe strada de sub noi. Am stat la povesti cu cel care avea grija de templu, am discutat ce ingrozitoare sunt maimutele alea care alearga peste tot, apoi vitejia cainilor care apara templul de maimute, apoi existenta unui templu dedicat lui Krishna in Romania si alte nimicuri pe langa. Dupa vreo jumatate de ora- o ora ne-am facut curaj si am iesit iar in strada ca sa descoperim ca nimic nu s-a schimbat si ca in continuare urasc orasul ala cu toata fiinta mea.

Dar nu ne-am dat batuti si am continuat drumul catre ceea ce credeam eu ca este cel mai frumos lucru de vizitat in oras: Palatul vanturilor (Hawa Mahal). O cladire absolut extraordinara (dupa cum se vede din link-ul precedent) care m-a vrajit de prima data cand am vazut-o intr-o fotografie.

Intr-un final conform gps-ului din dotare ne aflat fix in fata cladirii. Ne uitam in stranga. Ne uitam in dreapta . Nici un semn care sa ne indice unde ar fi. In fara noastra o strada cu cate doua benzi legale pe sens dar care avea in practica cate patru randuri de masini pe sens. Aglomeratie, nebunie, claxoane, poluare etc etc etc. Numai cladirea pe care o cautam noi nu.

Stam, ne invartim, ne rasucim si vedem la un moment dat ca trotuarul este delimitat pe o mica portiune.

Hmmmmm.

Tre sa fie ceva acolo.

Ne ducem, ne uitam vis a vis si nu vedem mai nimic, apoi ne uitam in sus si descoperim minunatia de cladire.

In nebunia traficului, a aglomeratiei, a poluarii de orice fel, toata frumusetea la cladirea aia era atat de diluata incat am ajuns la concluzia ca numai o fotografie facuta fara traficul nebun din fata ei ii va face dreptate. Adica fix tipul de fotografie care m-a vrajit pe mine.

Eu in naivitatea mea imi inchipuiam o piata mare inchisa traficului de orice fel aflata in fata cladirii, unde sa poti sa stai pe o banca si sa te minunezi ce arhitecti existau pe vremuri in India.

Nicidecum nu imi inchipuiam 8 linii de trafic nebun.

Cand i-am spus asta unul coleg indiam, mi-a raspuns ca daca ar fi fost asa organizat atunci aia nu ar fi India adevarata.

Pai poate nu o fi India adevarata dar sigur ar fi o Indie care sa aibe Hawa Mahal pentru inca ceva generatii de acum inainte. Oare cat va rezista cladirea aia extraordinara in conditiile de acum? Cati oameni se vor mai bucura de ea? Personal nu sunt prea obtimista. Si asta descrie perfect situatia din India: atat de multe locuri uimitoare si atat de putina grija pentru ele.

Urmatoarea incercare a fost sa gasim intrarea in cladire ca sa o vizitam. Era deja tarziu si ne asteptam sa nu mai fie deschis dar macar sa gasim intrarea pentru ziua urmatoare. Cat de greu ar putea fi sa gasesti ghiseul cu bilete. Pai e India deci extrem de greu. Nu exista nici un semn catre intrare. Nici unul. Si nu se vedea nici o usa. Ne-am invartit pana am ametit dar tot nu am gasit-o. Si pentru ca se facea intuneric am renuntat, am luat un taxi si ne-am oprit cum era de asteptat fix la magazinul cu bere. Macar un lucru bun tot exista in Jaipur-ul asta.

A doua zi ne-am invatat deja lectia asa ca nu am mai mers nici un metru pe jos. Tuk tuk ul a devenit prietenul nostru de nadejdie.

Odata ajunsi in fata cladirii am inceput iar sa ne invartim ca niste gaini fara cap ca sa gasim intrarea. Unui vanzator i s-a facut mila de noi si ne-a aratat ca putem urca o scara, apoi putem trece printr-un magazin, un hol dintr-o cladire, inca ceva scari si apoi ajungem pe cealalta parte. Si acolo dupa inca ceva zeci de metri era minunatul ghiseu cu bilete. Evident fara nici un indicator. Cat de greu era sa iti dea prin cap ca trebuie sa intri printr-un magazin si o cladire cu apartamente ca sa ajungi la ghiseul cu bilete si intrarea in cel mai important obiectiv dintr-unul dintre cele mai importante orase turistice din India?

Mai tarziu am descoperit ca exista si o varianta mai putin ascunsa: mergeai cam 200 de metri pana in capatul strazii, faceai dreapta, mai mergeai vreo 50 de metri, faceai iar dreapta printr-un gang, si dupa inca vreo 200 de metri ajungeai in spatele cladirii la ghiseu. Evident fara nici un indicator. Usor ca "buna ziua".

Lasand de-o parte toata discutia asta despre dezorganizarea dusa la rang de lege, cladirea in sine este extraordinara. Cum nu am mai vazut in viata mea. Si daca Orasul Roz s-ar gasi in Elvetia ai avea probabil cel mai frumos oras din lume. Dar cum am spus eu nu fac parte din cei ce apreciaza acea parte a originalitatii Indiei care se refera la dezorganizare, haos si nebunie. Sunt turisti pe care aceasta originalitate ii atrage an de an in India. Eu nu sunt in mod clar suficient de boema. Eu tanjesc dupa organizare si grija si respect pentru monumentele istorice.

Un alt loc pe care am visat sa il vizitez de pe vremea cand faceam planul pentru India a fost Jantar Mahal - o colectie interesanta de instrumente astronomice datand de pe la 1700. De data asta intrarea a fost mai usor de gasit pentru simplul motiv ca pe vremea aia "ceasurile" cu suficient de mare precizie erau mari cat un bloc de patru etaje. "Giant Sundial" sau "Samrat Yantra" este unul dintre cele mai mari din lume si are o inaltime de 27 de metri. Deci il vedeai de peste tot. Iar vizita chiar a fost interesanta desi ar fi putut sa fie memorabila daca ghidul nostru ar fi fost mai interesat de explicarea instrumentelor decat de vorbit la telefonul mobil.

Din pacate nu am mai avut timp sa ajungem si la al treilea obiectiv din imediata apropiere - City palace. Am inteles ca ar fi foarte frumos si interesant insa am ajuns prea tarziu si in prima zi si in a doua zi in Jaipur si trecuse deja ora de inchidere.

Iar de data asta nu o sa ma mai auziti ca poate odata candva ne vom intoarce ca nu am deloc de gand. Jaipur-ul candideaza cu succes la titlul de cel mai neplacut oras vizitat alaturi de New Delhi si Palermo. Si nu pot decat sa ma intreb oare cum e posibil ca un oras cu atata potential sa fie atat de enervant.