Bishnoi este o comunitate un pic mai speciala care se intalneste mai ales in cateva sate din apropiere de Jodhpur. Si pentru ca este asa mai speciala a devenit evident oprire mai mult sau mai putin obligatorie pe traseul oricarui turist venit in Jodhpur. Ceea ce evident ca am facut si noi. Doar nu era sa ne punem in calea marketingului de succes?
Si sincer chiar si daca nu ar fi nimic iesit din comun cu respectiva comunitate, vizita printre sate tot e o pauza binemeritata de la nebunia orasului.
Ce scoate din anonimat comunitatile Bishnoi? Pai adeptii traiesc respectand cele 29 de reguli (bishnoi inseamna 29 de fapt) impuse de fondatorul sectei Guru Jambheshwarin in 1451. Regulile se refera la igiena personala, la meditatiile obligatorii, la a fi vegetarian etc etc etc Nimic iesit din comun pana aici. Ce este iesit din comun e ca sunt si cateva reguli care se refera la protectia mediului inconjurator. Si anume nu ai voie sa vanezi animale salbatice, trebuie sa le protejezi si sa le oferi adapost daca sunt in pericol si nu ai voie sa tai copaci care nu sunt uscati. In cazul in care va inchipuiati ca ecologia este ceva nou iaca o comunicate care era obligata sa protejeze mediul inconjurator acum 564 de ani.
Si oamenii chiar isi iau regulile si sarcinile de a proteja mediul inconjurator in serios. Se spune ca daca esti vanator cel mai rau lucru care ti se poate intampla este sa fii gasit vanand pe peritoriul satelor Bishnoi. Iar in 1730, 363 de adepti au murit incercan sa apere niste copaci care trebuiau sa fie taiati de oamenii regelui. Iar de atunci exista o lista extrem de lunga cu oameni care si-au sacrificat viata incercand sa apere animalele salbatice din zona de vanatorii ilegali. Pe post de trivia exista povestea lui Salman Khan (celebrul actor de la Bollywood) care a omorat un animal salbatic pe teritoriile Bishnoi. Iar adeptii nu s-au lasat pana nu au reusit sa il puna pentru cateva zile in inchisoare. Asta desi influenta si banii nu era clar de partea lor ci de partea starului.
Noi am ales sa facem un tur de jumatate de zi printre sate (nu numai Bishnoi) si sa ne uitam o leaca la cum e viata la tara. Pentru cineva care e de la tara (cum sunt eu si cum e si Cipri), realitatea de zi cu zi nu e prea departe de ceea ce stiam noi din copilaria petrecuta cu sapa in mana. Dar inteleg perfect fascinatia americanilor si australienilor care se cred purtati inapoi in timp. fost insa o plimbare interesanta chiar si pentru noi. Desi frigul ne-a cam facut sa fim pe graba.
Dupa plimbarea pe la tara, ne-am intors in Jodhpur si ne-am oprit la o ghereta care este atat de celebra incat este intr-o liga proprie. In cazul in care credeati ca omleta este o mancare plictisitoare trebuie sa mergeti sa mancati un sandvis cu omleta de la Ramkishan Gawlani. Cea mai buna omleta mancata in viata mea. Nu mi-am inchipuit ca o omleta poate fi atat de buna. Si daca ajungeti acolo incercati Ali Baba - preferata noastra.
Trivia: In cazul in care primul lucru care va vine in minte cand cititi Ali Baba este Ali baba si cei 40 de hoti atunci apasati reset. In India Ali Baba sunt niste pantaloni.
Revening la chioscul cu omleta. Este greu de crezut ca ceva care serveste omleta poate fi atat de celebru dar iaca India are inca o surpriza pentru noi. Nenea cu pricina face asta de 30 sau 40 de ani fix in acelasi loc si probabil in mare masura cam in acelasi fel. Desi a ajuns la 60 de ani este in continuare pentru ore in sir in fata plitei pregatind omlete pe banda rulanta cu o viteza uimitoare. Cand servesti mii de oua pe zi, trebuie sa fii rapid. Si e uimitor ca in toata viteza asta isi face timp sa vorbeasca cu tine si sa iti povesteasca istoria chiscului si sa iti explice toate tipurile de omleta pe care le are.
Este singura data cand am mancat in India de pe strada. In rest am incercat sa stam numai in restaurante laudate pentru a evita "Delhi belly". Insa de data asta am facut o exceptie si bine am facut. Ceea ce sfatuiesc pe oricine. Si nu, nu ne-am imbolnavit. Suntem printre norocosii care s-au intors din India fara sa fi avut nici cea mai mica problema de sanatate.
Probabil ca la prima vedere nu ai avea incredere sa mamanci acolo |
Dar 30 de ani de experienta te face expert in omlete |
Yumyyy |
Cred ca era al treilea de aia eram asa incantata :) |
Cu bruta plina am mai dat o tura prin Jodhpur si ne-am retras spre hotel. Vacanta e aproape de sfarsit si in seara asta ne pornim spre New Delhi. Ultima oprire din itinerariu.
Maimute peste tot |
Uite hotul |
De la departare sunt chiar amuzante |
No comments:
Post a Comment