Adela Tarpan: O ora cu gorilele in Bwindi

O sa incep povestea de astazi cu deznodamantul. Asa ca sa fie cat se poate de clar care-mi este pozitia in situatia de fata.

Deci: Ora petrecuta cu gorilele in Bwindi este o amintire pe care nu cred ca o vom uita prea curand. Am avut asteptari extrem de mari. De asteptat tinand cont ca intreaga noastra vacanta in Uganda a fost determinata numai si numai de mersul la gorile. Si cu toate ca am pornit la drum cu asteptari atat de mari, nu am fost nici un moment dezamagiti. Dimpotriva. Si acum inteleg de ce nu am gasit inca omul care sa spuna (in plan real sau pe internet) ca mersul la gorile este ceva ce nu isi merita reputatia.

Daca se iveste ocazia MERGETI!!! Sigur nu o sa regretati.

Sunt niste fiinte absolut uimioare si este o placere sa le privesti. Daca cimpanzeii mi-au ramas in minte prin cat de "umani" sunt. Gorilele mi-au ramas in minte prin cat de adorabile sunt. Diferenta cea mai mare fiind data de faptul ca puii din familia de gorile sunt mult mai independenti decat chimpanzeii. Nu am vazut mai deloc pui de chimpanzei pentru ca mamele cu pui stau aproape continuu in copac daca simt prezente necunoscute in preajma. In schimb puii de gorile nu numai ca erau lasati sa umble hai hui de capul lor dar mai erau si extrem de curiosi asa ca incercau sa fie cat mai aproape de noi ca sa ne analizeze pe indelete.

Sa ii urmaresti era mai ceva ca o comedie buna. Era amuzant sa ii vezi cum se tot urca in copac si apoi se rupe copacul cu ei si pica pe jos ca niste bile. Sau cum la vale se rostogoleau ca niste mingi de puf dar la deal se urcau mereu pe spatele mamei lor (lenesii). Sau cum se jucau si se alergau prin iarba inalta. Sau cum se dateau huta pe crengile copacilor. Su pur si simplu cum stateau cuminti in bratele mamei.

Daca puii de gorile sunt culmea adorabilitatii, adultii sunt mai putin deschisi la avut oameni pe langa ei. Cimpanzeii de exemplu erau mult mai curiosi si mai interesati sa interactioneze. Asta desi incercau pe cat se poate sa tina o distanta care sa ii faca sa se simta in siguranta. Dar veneau, se asezau langa tine, te analizau. In concluzie pareau prietenosi. Gorilele insa erau mai preocupate sa isi arate muschii in preajma noastra decat sa para prietenoase. Mai ales masculul alpha (silver back) era destul de hotarat sa arate ca el chiar este alpha. La un moment dat eram toti cinci turistii asezati in linie si ne uitam cum gorilele se perinda incet incet pe o poteca facuta la vreo 2 metri in fata noastra. Fiecare isi vedea molcom de mersul ei. Si deodata ne trezim ca masculul alpha in loc sa mearga pe unde mergea toata familia vine navala fix peste noi. Si nu din greseala. Era evident ca o face intentionat si ca o face suficient de ostentativ incat sa ne arate cine este seful. Si cand a ajuns la ultimul om din sir (un padurar saracul) i-a tras si un sut in picior doar asa ca sa ii aminteasca cine este seful. Si nu a fost singura data. Povestea s-a repetat aproape identic dupa vreo jumatate de ora cu unul dintre ceilalti masculi. Femelele erau mult prea ocupate cu puii ca sa aibe timp de noi, insa masculii era evident ca incearca sa se impuna in fata musafirilor.

Ceea ce nu este deloc ceva rau. Faptul ca se simt destul de sigure pe ele incat sa incerce sa te faca sa intelegi ca ele sunt alpha-male in mediul ala iar tu doar un intrus ce sigur nu este intr-o pozitie superioara lor este ceva foarte interesant. Probabil ca cei care s-au ocupat de habituarea lor au facut o treaba ca la carte si nu s-au dus acolo sa isi impuna cu forta prezenta ci au depus efor sa convinga familia de gorile sa ii tolereze in preajma. Pana la urma ala este teritoriul lor. Al gorilelor. Noi suntem doar niste intrusi tolerati. Si probabil ca suntem tolerati din aceeasi curiozitate pentru care si noi ne aflam acolo.

Sunt extrem de curioasa daca in Congo (in Virunga), unde atrocitatile impotriva gorilelor continuua chiar si acum la o scala mai mica dar au fost absolut groaznice pana acum doar cativa ani, situatia e la fel. Daca gorilele au tot atata incredere in ele incat sa se simta superioare omului si sa ii dea o lectie de trecut la coltul lui. Sa vina sa iti traga un sut in fund ca sa iti spuna ca el este alpha iar tu esti doar tolerat la el acasa. Daca nu s-a format o memorie colectiva care sa le spuna ca omul e rau si trebuie sa fuga sau sa se ascunda de el.

Extrem de curioasa sunt. Insa pana una alta m-am bucurat sa le vad stapane pe spatiul lor. Mi-a placut mult sa nu le vad plecate in fata omului. Iar asta a fost inca unul din motivele pentru care am ramas cu o parere pozitiva despre conservarea in Uganda. Impresia mea este ca oamenii isi fac meseria cu simt de raspundere si extrem de important, cu respect fata de animalele pe care incearca sa le protejeze. Doar asa putem spera ca si nepotii nostri vor putea sa se bucure de aceleasi experiente ca cele pe care le povestesc eu acum.

Am discutat cu Cipri si cu Peter extrem de mult despre cat de OK este sa ai numai o ora de stat cu gorilele. A trecut de parca asa ca printr-o minune timpul s-ar fi contractat. Si pentru ca trebuie sa te misti continuu ca sa poti sa le urmaresti in miscarea lor continua, parca timpul se contracta si mai mult. La chimpanzei am avut o zi intreaga de stat si privit si analizat si povestit. Am stat atatea ore cat am vrut noi si nu ne-a grabit nimeni. Am plecat atunci cand am zis noi ca a fost suficient. La gorile insa am mai fi stat. In mod sigur am mai fi putut sta acolo pentru inca 2-3 ore fara sa simtit ca ne-a ajuns. Personal cred ca permisele ar trebui sa fie macar pentru 2 ore cu gorilele. Poate chiar 3. Desi sunt constienta ca fizic va fi extrem de greu pentru multi turisti sa mearga continuu prin jungla deasa atat de mult timp. Dar tot as fi vrut mai mult timp.

Cipri punea insa intrebarea: ai plati dublu pentru un permis ca sa stai 2 ore sau 3? 1300 de dolari pentru 2 ore? Hmmmm. Probabil ca nestiind as fi zis ca nu si as fi platit doar pentru o ora. Pretul este si asa destul de prohibitiv. Unul mai mare mi-ar fi parut complet nerezonabil acum un an. Stiind cum este insa poate ca as fi facut un efort. E greu de spus pana la urma.

Insa recunosc ca pana la vizita in Uganda nu am privit niciodata cu ochi prea buni preturile extrem de mari atasate activitatilor africane. Pe multe dintre ele nu le inteleg nici acum. Insa cele legate de conservare mi se par justificate si din pacate necesare. Intr-o lume utopica situatia parcurilor nationale din Africa ar fi cu totul si cu totul alta. Din pacate nu traim intr-o lume utopica si situatia nu este deloc usoara. Sa mergi sa vezi gorile in mediul lor natural in Bwindi nu este egal cu a vedea macaci pe strazile din India. Efortul care se pune in a conserva alea cateva sute de gorile care au mai ramas pe lumea asta este unul care necesita un buget enorm. Buget care pentru o tara ca Uganda este o povara imensa.

Si nu este numai bugetul pentru conservare dar este si costul legat de faptul ca ai o suprafata extrem de mare din tara pe care nu poti sa o folosesti la nimic. Pamant mult care trebuie sa ramana complet neproductiv. Daca vrei sa pastrezi parcurile nationale intacte nu prea iti permiti sa dai iama cu fabricile poluatoare de tot felul la doi pasi de intrare. Nici cu exploatarea de petrol in parc nu prea ar trebui sa te intelegi bine. Nici cu agricultura extensiva care fura din suprafata lasata animalelor salbatice. Nici cu cresterea populatiei. De fapt cu nimic din ce inseamna progres in lumea vestica. Ca fapt divers Serengeti are un viitor extrem de gri din cauza faptului ca Tanzania evolueaza si evolueaza rapid. Ciudat ca punem evolutia economica si industriala la "din pacate" insa atunci cand vorbim de conservarea mediului este din pacate la "din pacate".

Si personal dupa ce am experimentat pe piele proprie anumite lucruri, am ajuns sa fiu dispusa sa platesc "pret premium" pentru o vizita intr-o Africa in care activitatile de conservare sa se faca asa cum trebuie. Pentru ca e nevoie de bani. De multi bani. Care nu pica din cer. Pe oricine ai intreba ti-ar spune ca animalele trebuiesc protejate. Nu trebuiesc vanate. Nu trebuiesc deranjate. Dar cu ce bani? Ca nimic nu e gratis pe lumea asta. Serengeti are o suprafata o leaca mai mare de un sfert de Romanie. Credeti ca e ieftin sa protejezi un parc national cat un sfert de Romanie? Toata lumea s-a scandalizat ca se vaneaza lei in Africa dupa cazul Cecil. Insa cati stiu ca au fost tari care s-au vazut nevoite sa ridice interdictiile pentru turismul de vanatoare pentru ca nu s-au descurcat fara bugetul venit din asta? E usor sa spui de la departare ca nu e bine sa se vaneze, sa se se reduca teritoriul parcurilor, sa se faca turism extensiv etc etc etc Dar realitatea e a naibii de urata. Si corecti si drepti suntem cu totii pana in momentul in care trebuie sa facem ceva. Inclusiv la nimev de stat se vede aceeasi atitudine. Se pun interdictii dar nu se dau alternative.

Nu vreau sa inchei intr-o nota atat de negativa insa din pacate asta este adevarul. Si multe ar trebui sa se schimbe daca vrem sa mai existe lei, elefanti sau girafe si in alta parte decat la zoo.

Sau frumoasele gorile: