The land of the penguins - Cu cortul in Antarctica I (Ziua 7)

Din primul moment cand am citit ca poti sa campezi in Antarctica am stiu ca asta este ceva ce nu vreau sa ratez pentru nimic in lume.

Luni in sir l-am batut la cap pe Cipri cu mersul cu cortul. Si mi-am facut planuri. Si am visat la ziua aia. Si chiar si mai mult, la noaptea aia. 

Sa stai o noapte intreaga in Antarctica cu cortul. Yep. Asta-i de noi.

Era o activitate suplimentara pentru care trebuia sa platesti suplimentar, insa asta era doar un detaliu. Planul meu era clar: cum ajung pe vas cum ma duc sa ma inscriu pentru campare. Sa fiu prima pe lista. Ma duc si dorm in fata vaporului si tot o sa fiu prima pe lista.

Ca apoi sa descopar ca desi suntem 240 de pasageri vor fi doar 18 locuri pentru campat. Iar alocarea locurilor nu se face pe principiul "primul venit, primul servit" ci se face tragere la sorti. 

M-am busumflat toata. Eu sunt genul de om care vrea sa aibe statistica, nu norocul, de partea lui. Si statistica mai ca nu facea pe ea de ras in cazul de fata. 18 locuri si 240 de pasageri. Nu-i bine. Deloc nu-i bine. Ma batea gandul sa devin peste noapte religioasa si sa ma apuc de dat acatiste pe la biserica. Orice numai sa imi cresc sansele.

Am ajuns apoi pe vas si am inceput sa ne uitam in jur: media de varsta a pasagerilor batea lejer catre ceva ce ti-ar permite sa te pensionezi prin vestul Europei. Era clar ca pentru caiac (unde tot asa se anunta tragere la sorti daca sunt multi doritori) nu vom avea competitie. Pentru multi pana si urcatul si coboratul treptelor era o provocare deci plimbatul cu caiacul era doar asa o amintire din vremurile demult apuse ale tineretii. Pentru camping insa auzeam enervant de des oameni care vroiau sa se inscrie. Bre, nu mai bine imbatranesti matale frumos la un pahar de vin? De ce sa iti deranjezi reumatismul cu stat la cort la minus multe grade? Uite ma sacrific eu si merg in locul tau...ok?

Nu a mers chiar asa usor insa din fericire media aia de varsta a fost mana cereasca si pe lista erau inscrisi doar 50 de oameni pentru tragerea la sorti. Deci statistica parca s-a mai potolit din ras. Am inceput chiar sa imi fac curaj si sa sper ca poate...Numarul nostru norocos - 605. Numarul camerei. Deci sa tinem pumnii.

Primul numar extras: sase....zero....hai hai hai. Te rog zi cinci!...sase. 606 :( Mama ei de treaba. Zece fire albe si cale batuta catre un atac de cord.

Si inca un numar. Si inca un numar. Numai al nostru nu venea.

Un mare grup de chinezi de mai ca am devenit rasista.

Si noi tot nu. Calculam pe degete ca un copil mic. Oare cate locuri mai sunt? Sa mai fie un numar de extras sau doua?

Mai erau doua si intr-un final penultimul numar a fost 605 :) Mai ca nu m-am dus sa ii iau la pupat pe toti ghizii care faceau extragerea. Mergeam cu cortul in Antarctica. Yeyyyyyy

Asa ca in seara zilei a saptea (dupa doua debarcari absolut fabuloase in Cuverville si Danco) am adaugat si cireasa de pe tort si am plecat dupa cina cu barcile sa ne pregatim tabara. 

Am fost lasati pe tarm, am pus corturile, am construit un fel de iglu pentru toaleta ecologica (cea mai tare toaleta ever cu cea mai super priveliste ever :) ), ne-am asezat bagajele in cort si apoi gata: ne-am luat la revedere de la ghizi (doar 2 au ramas cu noi peste noapte) si ne-am pregatit sa fim stapanii intregii lumi. 

Dupa ce barcile au fost urcate pe vas si fram s-a indepartate de noi si s-a ascuns dupa niste iceberguri ca sa ne dea ceva intimitate era ca si cum am fi fost singuri pe lume. Noi 19 oameni, pinguinii si cateva foci. Atat. 

Sa fie deci "somn usor"? 

Evident ca nu. 

Doar nu o sa dormi in singura noapte pe care ai sansa sa o petreci in Antarctica?

Deci hai sa profitam de faptul ca avem o insula intreaga doar pentru noi.

In departare Fram isi asteapta echipajul ca sa poata sa plece de langa noi

Sa facem cortul. Dar mai intai un selfie...ca doar o data campezi in Antarctica

Cipri fugi din poza :)

Ghizii se pregatesc de plecare

La revedere!

Si am ramas singuri

In the middle of nowhere.