Initial vroiam sa pun titlul "Rusine organizatorilor Transylvania100K" pentru scrierea asta pentru ca asta ar fi ce descrie cel mai bine parerea mea despre calitatea organizarii. Insa m-am gandit sa fiu un pic mai putin dura si sa le dau o sansa. Doar se spune ca "omul din greseli invata". Din pacate de trei editii repeta aceleasi greseli si nu invata nimic din ele deci s-ar putea ca speranta mea sa fie o mare pacaleala.
Dar sa incepem cu inceputul: dupa cum multi dintre voi stiti Cipri a inceput sa participe la curse de ultra runnning. Semimaratoanele, maratoanele si triatloanele nu mai sunt de ajuns deci a trecut la ceva care sa il solicite mai serios si sa se simta in picioare. Si iaca asa a ajuns la ultra run.
Ultra running sau ultra marathon defineste o cursa pe distante foarte lungi. Ce este "distanta lunga"? Pai pentru mine 20 de km de alergat e distanta foarte lunga. Pentru altii poate ca e 5 km. Pentru altii un maraton (42.195 km). Pentru cei ca Cipri insa distantele astea sunt distante de antrenament intr-o zi oarecare, nicidecum nu sunt cu adevarat "distante lungi". De exemplu Cipri a avut cel mai bun timp al lui la un maraton alergand intr-o duminica maratonul din Antwerpen dupa ce sambata participase la cursa de 270 de km pe bicicleta Liege-Bastogne-Liege. Una dintre clasicele de ciclism ca asta e alt obicei de-al lui Cipri - face in fiecare an clasicele de ciclism din Belgia.
Deci ce e "distanta lunga" conform definitiei pentru ultra runing? Este orice peste un maraton insa in realitate limita e undeva pe la 50 de km. Alte distante standard sunt: 100 km, 100 mile sau 50 mile si astea sunt curse de o singura zi sau un pic peste o zi. Adica trebuie sa alergi tot dintr-o bucata. In functie de cat de greu este traseul asta poate sa dureze: 10 ore, 20 de ore, 30 de ore sau mai mult. Daca e drum drept atunci alergi repede si fara probleme. Daca sunt conditii extreme (desert, munti foarte inalti, mlastini, Arctic, Antarctica etc) atunci dureaza mult mai mult. Tot in categoria ultra running poti avea si curse de cateva zile. Cum a fost Marathon des Sables (257 km in 6 zile) cu care v-am facut capul calindar in Aprilie.
Tinand cont de cat de grele sunt cursele astea nu te-ai astepta sa fie prea multi doritori insa se pare ca nebuni sunt multi pe lumea asta. Asa ca pana si cu preturi extrem de prohibitive tot trebuie sa se organizeze trageri la sorti sau daca sunt pe principiul "primul venit, primul servit" trebuie sa te inscrii cu mai bine de un an inainte. Apoi sunt o serie de curse extrem de serioase la care nu te poti inscrie decat daca acumulezi puncte din alte competitii. Trebuie sa te califici deci.
Si cum era de asteptat Cipri vrea sa faca o astfel de cursa asa ca s-a apucat de facut puncte. Ceea ce nu e chiar atat de usor pentru ca trebuie sa faci 15 puncte din 3 curse in decurs de 2 ani (Cipri vrea sa le faca pe toate intr-un an si cred ca va reusi daca nu se accidenteaza). Cursele de calificare nu sunt absolut deloc usoare si sunt selectate pe spanceana de membri organizatiei de ultrarunning care guverneaza cursele astea cu calificare. Marathon des Sables iti da de exemplu 6 puncte iar asta e maximul pe care il poti obtine. Cursele de 6 puncte sunt ori curse de mai multe zile ori curse de peste 100 km dar cu 6000-7000-8000 de metri diferenta de nivel sau alte tipuri de conditii extreme. Cele de 5 puncte sunt la fel de lungi dar cu conditii mai blande. Iar la 4 puncte e ceva mai omenesc dar tot ceva imposibil de facut de un alergator normal. 4 este minimul.
Incercati sa alergati 3 semimaratoane intr-un an. Sau trei maratoane intr-un an. Si veti intelege la ce stres isi supun organisul oamenii astia care alearga trei curse de ultra running intr-un an. Mai ales ca trebuie sa adaugati si cateva maratoane si triatloane pe langa ca doar mai trebuie sa ai si curse de antrenament. Si trebuie sa adaugi constant 15-20 de ore de antrenament saptamanal.
Eu obosesc numai scriind toate astea.
Deci cu 6 puncte in buzunar insemna ca Cipri trebuia sa faca inca doua curse de 5 puncte sau una de 5 si una de 4 sau una de 6 si una de 4, 5 sau 6 puncte.
Eram inca in Ouarzazade (a doua zi dupa terminarea lui Marathon des Sables) cand am luat lista de curse si am inceput sa ne uitam la posibilitati: sa fie pe aproape, sa fie de o zi ca deja nu mai avem concediu, sa nu coste o avere etc etc etc.
Lui Cipri i-a sarit in ochi o cursa in Belgia de 4 puncte care se potriveste ok ca perioada si pare destul de usoara. Asa ca aveam nevoie de inca una de 5 sau 6 puncte. Si eu am zarit una in Romania - Transylvania100K care are 5 puncte. Perioada era OK si in plus era Romania si Cipri mereu si-a dorit sa alerge prin Carpati deci zis si facut. In doi timpi si trei miscari le trimisese mesaj sa ii intrebe daca cu experienta lui este acceptat sa participe (organizatorii zic ca trebuie sa ai experienta pentru trail running ca sa participi). L-au acceptat asa ca pe 21 mai s-a prezentat la start.
Transylvania 100K nu e deloc o cursa usoara. De fapt este una chiar extrem de grea. Ai 100 de km de alergat prin Bucegi. Faci aproape 7000 de metri diferenta de nivel. Urci pe Omu de doua ori. Cati dintre voi ati urcat pe Omu? No acum ia inchipuiti-va ca urcati fuga de doua ori. E in luna mai deci vremea e cainoasa de-a dreptul si la Omu erau 2 metri de zapada. Alergi noaptea pe munte. Esti intr-o zona plina de vietati salbatice. Etc etc etc.
Adunate fac cursa sa fie atat de grea incat nu numai ca trebuie sa fii bun dar mai trebuie sa fii si foarte atent si norocos sa nu te accidentezi. Este fix genul de cursa unde pericolele sunt duse la extrem.
Ultra runningul este un sport extrem cu oameni care mor in curse in fiecare an. Cu cat faci cursa mai grea cu atat pericolele sunt mai mari si sansele sa ai parte de o tragedie sunt mai mari. Tu, ca organizator, trebuie sa faci pe naiba in patru sa minimizezi riscurile. Pentru ca te joci cu vietile oamenilor. Nu propui o cursa, iei taxa de inscriere si apoi iti bati joc de participanti pentru ca daca faci asta nu e decat o treaba de timp pana cand iti va muri un om pe traseu. Mai devreme sau mai tarziu ti se va termina norocul si va plati un om nevinovat pentru miserupismul tau.
Cred ca v-ati prins in ce directie ma indrept cu dicutia asta si o sa prezint cateva dintre lucrurile pe care eu cred ca organizatorii Transylvania 100 K trebuie sa le schimbe cat mai repede pentru ca daca nu o fac nu o sa ma mire cu nimic daca voi citi la anu' sau la alta editie ca un participant a murit in concurs.
Cand organizezi o nebunie de cursa de genul asta exista trei aspecte vitale. Si cand zic vitale chiar ma refer ca sunt la categoria "pe viata si pe moarte" nu ca e ceva pentru "confortul" participantilor.
Marcarea traseului.
E la minte cocosului ca trebuie sa marchezi traseul corect, vizibil, des etc etc etc. Pentru numele lui Dumnezeu alergi in Bucegi noaptea - evident ca trebuie sa marchezi traseul atat de bine incat sa nu se piarda nici cel mai redus intelectual participant.
La Transylvania 100K marcajul pe traseu este un lux.
Citeam inainte de curse diverse bloguri cu marturii de la fosti participanti si de fiecare data oamenii se vaitau ca traseul e atat de prost marcat incat de pierzi foarte usor. Iar anul trecut a fost o persoana care a fost descoperita dupa multe ore de salvamontisti, pierduta printr-o vagauna.
In fiecare an e aceeasi problema. Si desi te-ai astepta sa fie invatatura de minte nu e deloc asa. Anul asta nu a fost cu nimic mai diferit. Cipri a alergat 13 km in plus pentru ca s-a pierdut de foarte multe ori. De doua ori extrem de serios. Iar una dintre ele a fost chiar noaptea cand namaipomenitii organizatori au pus marcaje reflectorizante la distante de cateva sute de metri intre ele. Pe munte oameni buni. Trebuia sa cauti ca nebunul in ce directie sa o iei. In acelasi loc un grup de englezi s-a pierdut pentru o ora si jumatate. Si cand le-au cerut socoteala organizatorilor li s-a raspuns ca probabil au furat taranii marcajele. De parca taranii aveau ceva de facut cu benzi reflectorizante cum sunt alea de politie.
Inainte de prima urcare pe Omu era iar o portiune foarte prost marcata unde s-a ratacit si Cipri si cand a ajuns la check point a gasit o revolta practic. Oamenii urlau la organizatori ca nu e marcat locul unde trebuie sa schimbi poteca. Asa ca toata lumea o lua aiurea si cobora in loc sa urce pe Omu. Evident ca ce cobori mai trebuie sa si urci inapoi. Deci nici nu vreau sa ma gandesc cat de frustrant este sa cauti ca nebunul traseul in loc sa te concentrezi pe cursa.
Intr-un alt loc unde iar trebuia sa schimbi poteca si sa urci de-a dreptul pe partia de schiat iar nu era semn si tatal lui Cipri s-a dus la organizatori si i-a rugat sa puna un indicator. I-a durut fix in fund. De fapt poate ca daca i-ar fi durut ar fi facut ceva insa asta nu s-a intamplat.
Un alt caz este cu check point de pe la 93 de km care era ascuns. Aveai o poteca dreapta pe care trebuia sa o urmezi in mod normal dar ca sa ajungi la check point trebuia sa faci dreapta, sa mergi vreo 500 de metri si ascuns dupa niste copaci gaseai check pointul. Nu era nici un semn care sa indice asta. Norocul lui Cipri a fost ca erau niste tipi pe traseu care i-a atras atentia ca chck pintul e acolo dar trebuie sa deviezi de la traseu ca sa il gasesti Daca ratezi check pointul esti descalificat. Cat de nameipomenit este sa fii descalificat la 93 de km? El si un danez au cautat check pointul cu lanterna pentru vreo jumatate de ora.
Mai e ceva de spus? Absolut strigator la cer.
Mancarea.
Sper ca nu isi inchipuie nimeni ca poti sa alergi timp de 30 de ore prin Bucegi cu burta goala. Sau ca bagi un mic, o friptana, cartofi prajiti etc si alergi asa cu burta plina.
La orice cursa de genul asta ce primesti ca mancare sunt surse rapide de energie. Chestii care contin carbohidrati mai usor de descompus sau mai greu de descompus ca sa iti dea energie cand ai nevoie de ea. Totul e facut cu cap astfel incat sa ai energia eliberata in timp predictibil dar relativ rapid. Nu mananci grasimi care iti dau energie greu si lent. Bagi niste zahar si ai energia atunci in momentul ala.
Deci ce primesti la orice cursa normala sunt: geluri care iti dau energie aproape instantaneu, batoane cu carbohidrati care iti dau energia destul de repede dar treptat, banane si uneori ceva cu proteine sau grasime daca cursa e foarte lunga.
Ce au primit la Transilvanya100k? Mere stricate, covrigei si chipsuri. Iar la Omu au primit supa rece ca doar la 2 m de zapada si temperaturi cu minus nu iti trebuie ceva cald. Daca cereai poate primeai un gel dar nu era garantat ca ai succes. Ti se spunea si "nu" fara probleme. Ca fapt divers un gel este recomandat la fiecare 15 min cand faci astfel de efort.
Apa.
Daca la mancare inteleg ca mai faci economie ca sa faci profit din taxa de inscriere, la apa este deja complet ridicol sa te zgarcesti.
Nu numai ca nu au primit apa cu electroliti dar au avut check pointuri unde nu li s-a dat apa deloc. Efectiv deloc. Insa puteai sa cumperi....Cumparai ce vroiai ca aveau la vanzare si apa si suc si ce vrei. Dar apa gratis ca doar de aia ai platit inscrierea nu exista. Si oricum la ce iti trebuie apa cand poti sa mananci zapada? Ca doar ai 2 metri la dispozitie.
Cam asta a fost organizarea la Trasylvania100K. Decideti voi daca am dreptate cand spun ca mai devreme sau mai tarziu inevitabilul se va intampla.
Cateva fotografii gasiti aici:
https://www.flickr.com/photos/le_mans/sets/72157668819654681
No comments:
Post a Comment