Ne-am luat certificarea PADI pentru scufundari din intamplare in 2011 cand ne plimbam prin Indonezia
Nu era nimic planuit dar incercam sa fugim din Bali care nu ne-a placut absolut deloc si singurul loc pentru care am gasit transport a fost Gili Air. O insula de 5 km diametru in care nu aveai prea multe de facut. Ceea ce nu ni se potriveste noua prea bine. Leneveala nu e reteta de concediu pentru noi.
Dar puteai face scufundari si asta este fix cum am ales noi sa ne petrecem zilele de pe Gili. Si a fost ca si cum am fi deschis o usa catre o alta lume. "We were hooked" cum ar zice americanul.
Iar daca o sa va uitati la "bucket list"-ul meu o sa intelegeti cam cat de prinsa de microbul asta sunt. Ce om normal are pe primele locuri la destinatii de calatorie: Cocos, Malpelo, Soccoro, Hanifaru Bay si cea mai cea destinatie al carei nume nu il rostesc de frica sa nu cobesc?
Si ce om isi planuieste vacantele in functie de migratia unor pesti de dimeniuni mai mari sau mai mici?
Eu...si ca mine mii de scufundatori :)
Dar de ce?
Pai iaca trei motive pentru care ador sa stau la ceva zeci de metri sub apa:
3. Sunt mai buna decat Cipri
Nici sa nu va aud ca asta ar fi un motiv pueril. Cand esti casatorita cu un triatlonist alergator de ultramaratoane, orice sport la care esti mai buna decat el este ceva extrem de important. Ce daca cele doua sporturi sunt: petanque si scuba diving? Tot sporturi sunt. Iar daca ziceti altfel, rupem orice prietenie. Ori ca alergi 170 de km dintr-o bucata ori ca il bati pe sot la o partida de petanque cu vecinii pensionari, tot aia e. Zic...
Una dintre regulile de baza de la scufundari (pentru amatori) e ca esti mereu in pereche. Esti mereu cu "buddy"-ul tau. Si cica atunci cand am zis ca "la bine si la rau" l-am acceptat si ca "buddy" la scufundari. Numai ca domnul "buddy"-ul meu consuma aer de zici ca la el asta e o competitie.
Ne scufundam de obicei cu cilindrii de 11 litri cu aerul la o presiune de 200 bar. Ca sa fii sigur ca nu ramai fara aer sub apa, recomandarea este sa incerci sa ajungi la suprafata cu minim 50 bar. Si ma plimb eu frumos pe langa corali si pesti fara absolut nici o grija pe lume. Mai urmaresc un peste ici. Mai unul colo. Liniste si pace. Cand vad ca cineva da din maini disperat pe langa mine. Este Cipri care ma anunta ca e la 50...Cum sa fii bre la 50 ca eu sunt la 100-130 bar? Am timp sa leg prietenii cu vreo 3 Nemo si 5 rechini. Si tu esti gata?
Cred ca preotul nu a stiut cum e treaba cu aerul cand a zis ca femeia trebuie sa isi urmeze barbatul. Nu ar trebui sa se aplice si la iesit la suprafata...Va spun: slujba din biserica ar trebui sa fie schimbata si sa se spuna ca femeia trebuie sa isi urmeaze barbatul cu exceptia situatiei in care sunt sub apa si el ramane fara aer. Dar ce l-am pus eu sa respire atat de des?
In plus cum sa nu iti placa un sport in care faptul ca ai procent mai mare de grasime si capacitate pulmonara mai mica, te face mai bun? Pai toata viata am lucrat la procentul de grasime. Sunt expert. Va spun...Pai eu sunt ca Cipri cu ale lui 12% grasime? Eu am suficienta cat sa plutesc fara nici o problema. Nu numai ca plutesc ca un fulg dar bag la plumb in toate buzunarele ca sa reusesc sa stau pe fundul apei...Categoria "Expert". Inca un ecler si ajung in top. Noroc ca nu imi plac competitiile de felul meu ca altfel treceam la profesionisti...
2. Este cea mai relaxanta activitate
Am incercat de cateva ori sa meditez si m-am trezit facand lista de cumparaturi sau tragand cu ochiul la vecinii de meditat ca sa vad daca sunt sigura careia nu ii iese.
La sfarsit nu numai ca nu sunt mai relaxata si mai linistita si mai impacata cu nemurirea sufletului dar am nervi cat cuprinde pentru ca am pierdut timpul degeaba.
Scufundarile insa au la mine efectul pe care il are meditatia la altii.
Esti la cativa metri sub apa, plutind linistit si rupt de lume si auzind doar propria ta respiratie. Atat. Doar bulele de aer pe care le expiri.
Cred ca asta este unul dintre motivele pentru care eu consum putin aer la scufundari.
Pentru ca eu nu fac nimic. Doar plutesc si ma uit in jur.
Cipri lopateaza de zici ca vrea sa schimbe directia curentilor din ocean. E cand sus. Cand jos. Cand la stanga. Cand la dreapta. Parca ar fi un titirez. Iar eu nici ca as putea sa fac mai putin...
La primele scufundari analizez foarte bine cum se aseaza echipamentul. Daca am greutatile corecte. Daca sunt asezate simetric. Daca totul este cat ma strans pe langa corp. Ca sa ajung sa fiu "neutru" in apa. Adica atunci cand nu fac nimic trebuie sa stau pe loc. Nu trebuie sa ma scufund sau sa ma ridic. Si singurul mod in care controlez adancimea la care ma aflu este prin inspirat si expirat. Inspir - ma ridic. Expir - ma scufund. Apoi la restul scufundarilor ma specializez in arta de a nu face nimic...
Si revin: cum ar putea sa nu iti placa un sport in care ca sa fii mai bun trebuie sa te concentrezi sa faci cat mai putin?
1. Un portal catre o alta lume
Sub apa este o cu totul alta lume. Una in care noi, oamenii, suntem ca niste fire de praf in Sahara. Complet nesemnificative.
In jur insa e magie.
Nu cred ca am vazut ceva mai frumos decat gradinile de corali.
Cele sanatoase. Ca din pacate viitorul nu suna bine. Dar cand vezi una iti dai seama ca nu avem noi imaginatie cate poate Natura sa faca.
Imi aduc aminte prima data cand am vazut un peste clovn in anemona lui. Am plutit jumatate de ora deasupra lui. Era asa scump cum se ascundea el si apoi venea fuga fuga pana in ochelarii mei ca apoi sa alerge imediat inapoi in anemona. Nu ma puteam satura de dragalasenia lui.
Asta pana cand am dat nas in nas cu o testoasa si nu mai m-am miscat de acolo pana la sfarsitul scufundarii. Testoasa pastea "iarba" pe fundul apei si noi patru scufundatori stateam si ne uitam ca blegii. Cred ca testoasa mai avea un pic si depunea plangere pentru hartuire.
Si rechinii - cu corpul lor ca niste body-builders pe steroizi (o fi pleonasm?).
Si pisicile de mare mai elegante ca niste balerine.
Si pestii scorpioni care arata ca niste hartii mototolite sau ca o piatra aruncata pe acolo.
Si cate si mai cate.
As putea sa vorbesc pana maine despre toate intalnirile care mi-au ramas in suflet.
Dar adevarul este ca cel mai clar mod ca sa vedeti cat de mult imi place la scufundari este sa vedeti zambetul de pe fata mea cand povestesc. Pentru ca motivul principal pentru care iubesc scufundarile fix asta e: ca ma face sa zambesc.
Cat mai e pana la urmatoare tura? Ca deja imi e dor...
No comments:
Post a Comment