In saptamanile de dinainte de UltraBalaton, Cipri incepuse sa aibe destul de multe emotii. Tot citea bloguri cu povesti de la cursa si nu parea deloc incurajator. Iar statisticile din anii precedenti erau si mai greu de inghitit pentru ca aratau ca trebuie sa fii cam in primii 10% ca sa termini in timp util. Iar Cipri este de obicei in primii 15% daca totul merge bine sau primii 20% daca e o cursa mai proasta.
UltraBalaton nu e o cursa pe munti. E o cursa pe sosea si cu doar vreo 1600 de metri de urcat deci e o cursa rapida. Iar Cipri nu e rapid. E doar "incapatanat".
221 de km de alergat in maxim 31 de ore.
7.12 km pe ora viteza media.
Sigur ca multi se vor gandi acum ca e complet copilaresc sa te plangi ca 7.12 km/h este repede. Ca ei alearga 10 km si cu 10 km la ora. Poate chiar cu 15 km la ora. Am auzit de multe ori argumentatia asta cand are Cipri cate o cursa din asta infernal de lunga si grea. Dar cei ce fac asta nu au trecut de alergat un maraton. De foarte multe ori nici macar de un semi-marathon. Pentru ca daca ar fi facut asta ar fi invatat foarte repede ca alergatul nu este liniar. Regula de trei simpla nu se aplica niciodata cand cresti viteza. Nici macar celor mai buni. Ca de asta recordul mondial la semi-maraton este 58 de minute si 18 secunde, iar Kiochoge nu reuseste sa treaca sub 2 ore la maraton nici macar cand alearga in conditii controlate. Va dati seama cum ar fi daca am putea sa alergam 100 de km cu viteza lui Usain Bolt la 100 de metri (care e 37.58 km/h)? Nu am mai avea nevoie de masina.
Lasand la o parte ca exista niste motive biologice pentru faptul ca nu putem face efort intens pentru perioade lungi de timp, la cursele foarte lungi trebuie sa incepi sa planuiesti totul complet diferit. Si sa planuiesti bine.
De exemplu: mancarea.
Robert Hajnal spunea ca ultrarunning-ul este de fapt o cursa de mancat.
Nu mananci corect, vei sfarsi intr-un esec.
Daca intr-o cursa de 10 km nu ai nevoie sa mananci nimic si uneori nici macar sa bei nimic pentru ca ai destula energie stocata in muschi ca sa duci la capat efortul respectiv, la o cursa de 221 de km nu numai ca trebuie sa mananci dar mai trebuie sa te si gandesti bine ce anume mananci. Efortul dureaza atat de mult incat daca nu ii dai organismului o combinatie obtima de carbohidrati, proteine si grasimi, or sa te lase picioarela balta in mijlocul drumului. Apoi se intra si mai mult in detaliu si la carbohidrati ai o combinatie de zaharuri simple cu absorbtie rapida si carbohidrati complexi cu absorbtie lenta. Pentru ca uneori vrei un "kick" atunci pe moment iar cu alte ocazii vrei sa ai destula energie pentru macar jumatate de ora sau o ora.
Rezultatul: vrei nu vrei o sa ai cateva check pointuri unde va trebui sa faci o pauza mai lunga si sa mananci bine niste mancare calda: paste, supa, orez cu lapte, etc. Ceva care sa te iti dea energie pe o perioada lunga de timp.
Pauze mai lungi inseamna scaderea serioasa a vitezei medii.
 |
| Pregatind bagajul |
La UltraBalaton erau 50 de check pointuri. Daca Cipri se oprea la fiecare dintre ele cate un minut ca sa ia apa sau ceva de mancare (by the way - la ce efort fac ar trebui sa manance ceva la fiecare jumatate de ora) asta insemna 50 de minute. Aproape o ora pierduta. Doar ca sa te opresti sa bei un pahar de apa.
Daca la maratoanele si semi-maratoanele pe sosea ai pahare cu apa ce te asteapta la fiecare check point, la ultra si/sau trail apa este in bidoane/sticle mari. Trebuie sa ai pahar sau sticla la tine. Ajungi la check point, scoti paharul, bei apa, bagi paharul, umpli sticla etc etc etc. Intelegeti si voi ce inseamna asta - scaderea vitezei medii.
Daca la maratoanele si semi-maratoanele pe sosea ai pahare cu apa ce te asteapta la fiecare check point, la ultra si/sau trail apa este in bidoane/sticle mari. Trebuie sa ai pahar sau sticla la tine. Ajungi la check point, scoti paharul, bei apa, bagi paharul, umpli sticla etc etc etc. Intelegeti si voi ce inseamna asta - scaderea vitezei medii.
Alt motiv de pierdut timp: uimitor mai trebuie sa mearga si la toaleta in alea 30 de ore de alergat.
Si pauzele se adauga al naibii de repede.
Noi calculasem ca ar trebui sa alerge 7.7 - 8 km/h ca sa fie sigur ca termina in timp.
Iar 8 km/h pentru 221 de km devine "interesant".
In dimineata cand ne-am asezat impreuna la start, scopul era unul foarte precis:
- nu se sta mult la check point
- nu se pierde vremea aiurea la caravana
- sa am grija sa manance la fiecare jumatate de ora
- sa nu il las sa inceapa prea tare
Si daca tot eram cu bicla pe langa el, am decis ca nu are rost ca el sa mearga cu rucsacul in spate. Am pus totul in desagii de la bicicleta mea iar el s-a pornit pe alergat fara grija.
Numai ca planurile de acasa nu s-au potrivit chiar perfect pe situatia de la fata locului. Iar in ziua cu cursa era o caldura de stat la plaja nicidecum de alergat 221 de km. Inca de la 7 dimineata, cand s-a dat startul, era cald si traseul este continuu in soare si pe asfalt. Nici o sansa sa fugi de soare in vreun fel.
Se prevestea o zi lunga. Pentru amandoi...
Din cauza caldurii, am hotarat sa mergem impreuna: alergator+biciclist cel putin pana trece de zona cu dealuri (adica primii 50-60 de km).
Cipri a inceput cursa relativ bine dar mult prea repede. Timp de doua saptamani, cat a facut "tapering" inainte de cursa, nu a alergam prea mult iar asta venea dupa multe saptamani de alergat cate 150-200 de km pe saptamana. Era antrenat si era odihnit asa ca la inceput de cursa se simtea un fel de Superman.
 |
| Superman |
 |
| La deal |
Incet incet ne-am intrat intr-o rutina foarte ok: el alerga iar eu aveam grija sa am in desagile bicicletei tot ce ii trebuie. Ma opream la check point sa umplu sticla cu apa si sticla cu iso, sa iau de mancare si sa verific care e viteza.
Apoi da-i bataie tare ca sa il ajung sa ii spun sa manance, sa ii dau pastilele de sare si sa ii zic inca o data sa incetineasca ca merge prea repede.
Eu il bateam la cap. Iar el ma ignora. Definitia casatoriei...
In jur de pranz a inceput sa fie atat de cald incat iti era si mila sa ii dei sa bea aceeasi apa calda tinuta in soare. Era timpul pentru un "pick me up treat". M-am oprit la un restaurant si am cumparat o sticla de Sprite rece rece rece. Pe caldura aia si daca ii dateam cadou un Ferrari si nu era la fel de bine primit.
Dar chiar si cu toata caldura, picioarele inca mergeau si am ajuns la primul check point cu mancare calda (53 de km) dupa 4 ore si 59 de minute.
Primii 53 de km nici macar nu i-am simtit cand au trecut. Era perioade de acomodare. Incercam sa imi creez o rutina pentru check pointuri, analizam ceilalti competitori (erau si doua femei foarte aproape de Cipri, ceea ce mi se parea de neinteles) si in general incercam sa ma tin dupa el.
Dupa 53 de km dealurile s-au cam terminat, eu stiam bine ce am de facut, competitorii erau aceeasi, asa ca a inceput sa fie extrem de plictisitor. Sa mergi cu 10 km/h cu bicicleta, nu este chiar cel mai solicitant lucru din lume. Iar timpul parca incepuse sa stea pe loc.
Check point, apa, iso, sare, mancare si repeat. Si kilometrii de pe ceas parca nu se dateau dusi.
Mai erau inca 170. Sa tot numeri kilometri....
Pe cat de repede au trecut primii 53 pe atat de greu au trecut cei de la 53 la 86.3.
Dar discutasem deja cu Cipri ca raman cu el pana la 120 de km. Era mult prea cald ca sa il las sa se descurce singur cu caratul de apa si mancare.
Planul se modificase si acum era ca la 120 de km sa ne astepte fratele meu cu caravana si sa facem schimb. Eu sa ma culc in caravana si fratele meu sa mearga cu Cipri.
Nu vorbeam mai deloc si in cea mai mare a timpului mergeam in urma lui deci nici macar nu ma vedea. Dar eram acolo. Si era de ajuns sa intinda mana ca sa stiu ca vrea apa sau mancare si sa il ajut cum pot eu mai bine.
Era atat de cald si transpirase atat de mult incat hainele lui negre erau acum albe de la atata sare transpirata.
 |
| Zi de stat pe balta. |
Incetinea si ce este cel mai rau: incepuse sa respire altfel. Nu trebuia sa imi spuna nimic despre cum se simte. Stiam ca incepuse sa fie greu. Si stiam ca il va afecta serios emotional.
Cand discutam planul pentru cursa: mi-a zis ca daca nu sufera pana la 150 de km atunci o sa termine cu siguranta. De la 150 la 221 merge oricat de greu i-ar fi.
Era doar km 86.3 si il simteam ca incepe sa sufere. Mai avea 135 de km. 135 de km pe care sa ii faca suferind din ce in ce mai mult.
Si uite asa a fugit toata plictiseala pentru ca incepuse grija.
Stiam ca mai devreme sau mai tarziu o sa imi spuna ca sufera. Era doar o chestiune de timp. Si imi era o frica groaznica de momentul ala.
Ce poti sa ii spui unui om care sufera dar care mai are de alergat inca 135 de km?
Cum il incurajezi?
Am trecut prin asta cand m-a sunat in timpul cursei UTMB. Si am pierdut atunci 10 ani din viata. Acum eram insa unul langa altul. Cum o sa ascund faptul ca sufar si eu vazandu-l pe el suferind?
O mie de ganduri mi-au trecut prin cap in kilometrii aia. Si nici unul nu era prea obtimist.
Pe la km 102 (10 ore 41 min) a venit si discutia de care imi era frica. S-a asezat pe o banca si a zis ca ia o pauza de 5 minute ca nu mai poate.
Era a treia oara in viata mea cand l-am auzit pe Cipri spunand ca nu mai poate.
Eu spun "nu mai pot" si cand am cate o zi mai grea la alergat. La Cipri "nu mai pot" nu exista decat in situatii limita. A fost la UTMB, apoi la TOD (singura cursa de trail unde s-a dat batut) si acum la Ultra Balaton.
Si era doar km 102.
I-am bagat un baton energizant pe gat, i-am promis un energy gel la km 120 (nu luase nici unul pana atunci) si mai ca nu l-am rostoglit de pe banca.
Dupa ce am reusit sa il misc din loc, l-am sunat pe frate-miu si i-am zis ca nu o sa raman la caravana la 120 de km pentru ca lui Cipri nu ii e OK si cineva trebuie sa stea cu biciul pe el ca sa nu se dea batut.
Partea pozitiva e ca nu mai era asa cald. Partea negativa era ca acum incepea noaptea. "And the night is long and full of terrors" cand alergi de nebun in jurul lacului Balaton.
Dar venea km 120. Ne vedeam cu Rex, frate miu si prietena lui. O sa manance ceva. O sa isi schimbe hainele. O sa ia o pauza de 10 minute. Si poate asta o sa il puna iar pe picioare.
121.3 km. 13 ore si 12 minute de alergat.
Iar oprirea de 10 minute nu a ajutat mai deloc.
Imediat ce ne-am pornit din check point, Cipri a intrat intr-o perioada foarte foarte neagra. S-a oprit din alergat, a inceput sa mearga si sa spuna ca el nu mai poate. Ca nu e in stare sa faca distanta aia. Ca l-au lasat piciarele dupa doar 120 de km. Ca isi baga picioarele in el de antrenament. Ca ce e asta? Ca inseamna ca nici macar nu merita sa termine daca a ajuns sa se planga asa repede ca nu mai poate.
Era pe locul 31 din aproape 300 de participanti.
Francois D' Haene, unul dintre cei mai buni ultra runneri din lume, spunea ca in cursele de peste 100 de km oricat de bun ai fi o sa ai un moment in care incepi sa suferi cumplit. Toti trec prin asta. Cat de bun esti e dictat nu de cat de mult sau putin suferi ci de cum reusesti sa te mobilizezi si sa treci peste punctul ala nasol.
Nu conteaza cat de bine pregatit fizic esti, daca mental nu esti pregatit pentru ce inseamna zeci de ore de alergat atunci nici nu are rost sa te inscrii la cursa.
Probabil ca Francois D' Haene a sughitat foarte mult in noaptea aia la cat l-am dat ca exemplu. La fel cum a sughitat si Jim Walmsley dar nu pentru ca l-as fi dat ca exemplu pozitiv.
Mai mult, pesimismul si oboseala aveau niste efecte devastatoare asupra capacitatii de a face niste calcule matematice simple. La un moment dat era atat de suparat incat imi explica ca " uite pun pariu ca nici macar nu merg cu 5 km la ora". Se uita la ceas si exclama;: "Fix ce ti-am zis. Uite: 10 minute pe km".
Apoi nu stiu cum a reusit sa calculeze ca daca nu alearga in continuare cu cel putin 8 km/h nu are cum termina in timp.
Il cunosc pe Cipri de prea mult timp ca sa mai cred ca la el incurajarile, oricat de bine intentionate, ar functiona.
Ce functioneaza sunt cifrele. "Hard facts"
Asa ca m-am oprit. Am verificat pe net la ce km suntem. Cu ce viteza a mers intre ultimele check pointuri si care este viteza minima de care are nevoie ca sa poata termina in timp.
Avea 17 ore si jumatate ca sa faca 100 de km. Daca punem o ora si jumatate back up (in cazul in care mai ia pauze lungi) atunci sunt 16 ore pentru 100 de km. O viteza de 6.26 km i-ar permite sa termine. Adica poate si sa mearga (sa nu mai alerge deloc) si tot are sanse sa termine.
Propunerea a fost sa inceapa sa alterneze mers si alergat. Si sa vada cum se simte. Daca alearga jumatate de ora cu 8 km/h si jumatate de ora merge cu 5 km/h, viteza medie e 6.5 deci termina in timp.
Iar daca asta nu a fost de ajuns i-am zis ca sa isi puna pofta in cui ca eu nu il las sa se dea batut indiferent de cat se plange el. L-am lasat o data si m-am invatat minte. No Way....Ia picioarele la spinare si da-i bataie ca mai ai 100 de km de facut. Nu avem timp sa ne plangem de mila. Auzi la el ca isi baga picioarele in el de antrenament. Dupa luni de zile de alergat mii de km isi baga picioarele. Nu cand sunt eu acolo...
Nu stiu care parte a avut un efect mai bun dar rezultatul e ca a inceput iar sa alerge. Si-a pus castile, a bagat un AC/DC si pentru urmatoarea ora m-a trecut la "ignore".
Si ca sa fie si mai interesant pe la km 140 a inceput o ploaie si o furtuna de mai mare frumusetea. Eu nu aveam decat o geaca subtire de vant asa ca au inceput sa imi clantane dintii in gura de frig.
Noapte, frig, ploaie torentiana, vant si pustiu pe strada. Ce ar putea fi mai frumos de atat?
146.2 de km. 16 ore si 4 de minute.
L-am sunat pe frate miu si i-am zis ca in mod sigur stau cu Cipri cel putin pana la 160 de km. Nu il las sa se dea batut. 160 de km suna suficient de bine incat sa am incredere ca nu il mai tenteaza gandul sa se dea batut.
Dar strategia mers/alergat functiona. Si functiona chiar bine. De obicei mergea doar 5 minute si apoi alerga pentru restul orei asa ca viteza medie era in continuare chiar ok. In jur de 7 minute pe km. Ne-am oprit de doua ori cate 5 minute ca sa manance ceva. Dar in rest lucrurile mergeau cat de cat ok.
Cat de rau suferea? Asta e cu totul alta discutie. Important e ca mergea si kilometri se tot duceau.
166.6 km. 19 ore 36 minute.
Era 3 noaptea si dupa aproape 20 de ore de stat pe bicicleta, mi-am facut curaj si l-am lasat cu fratele meu iar eu am mers sa dorm un pic.
Ma uit acum pe timpi si fix din momentul ala viteza medie a trecut de la in jur de 7 min/km la in jur de 9 min/km. Cred ca frate-miu trebuia sa fie mai strict :)
Am ajuns la caravana si i-am luat hainele de schimb si le-am bagat cu mine in plapuma ca sa le incalzesc. Afara ploua torential si era un frig groaznic. Macar hainele sa fie calde cand se schimba.
187.4 km. 22 de ore si 38 de minute.
A ajuns la caravana. 10 minute pauza. A mancat ceva. Si-a schimbat hainele ude. Si a plecat mai departe tot cu Ionut pentru ca eu dormeam pe mine. In pus era la km 187. Nimic nu il mai poate face sa se dea batut acum.
Am mai reusit sa dorm pana pe la 07.00 asa ca undeva intre check pointul de la 202 si cel de la 208 km am facut iar schimb pe bicicleta.
Mai avea doar 16 km. Si in loc sa se bucure ca practic vede linia de finish, se plangea de mama focului ca nu mai poate alerga. Oh well....le ce te-ai astepta dupa 200 de km de alergat, mai omule?
 |
| Cand e greu, e greu |
In afara de un deal pe care l-a mers, in rest a alergat. Incet, cu 6.30 - 7 min/km. Dar ii alerga.
Si chiar se vedea linia de final.
Oamenii se opreau pe strada ca sa il aplaude.
Copiii alergau pe langa el.
Alergatorii din echipe, il bateau pe umar si ii spuneau ca " you are a hero".
 |
| Aproape gata |
Cei de la individual aveau o linie de finish separata. Prezentatorul evenimentului punea totul "on hold". Si toata lumea aplauda pe nebunul care tocmai terminase 221 de km de alergat.
Nebun sau erou?
Cateodata sunt sinonime.
Locul 23 (21 la barbati) din aproape 300 de participanti.
26 de ore si 46 de minute.
Cu toate pauzele si mersul si dezamagirea ca doare, viteza medie tot fuse 7.17 minute pe km.
8.4 km/h.
Se putea mai bine?
Pai verificam anul viitor la Sparthatlon.
Doar nu credeati ca se opreste aici?
Primul "episod" din seria UltraBalatonil gasiti aici.
Al doilea "episod" il gasiti aici.
No comments:
Post a Comment