Oare vor invata ceva organizatorii Transylvania100K din editia a treia?

Initial vroiam sa pun titlul "Rusine organizatorilor Transylvania100K" pentru scrierea asta pentru ca asta ar fi ce descrie cel mai bine parerea mea despre calitatea organizarii. Insa m-am gandit sa fiu un pic mai putin dura si sa le dau o sansa. Doar se spune ca "omul din greseli invata". Din pacate de trei editii repeta aceleasi greseli si nu invata nimic din ele  deci s-ar putea ca speranta mea sa fie o mare pacaleala. 

Dar sa incepem cu inceputul: dupa cum multi dintre voi stiti Cipri a inceput sa participe la curse de ultra runnning. Semimaratoanele, maratoanele si triatloanele nu mai sunt de ajuns deci a trecut la ceva care sa il solicite mai serios si sa se simta in picioare. Si iaca asa a ajuns la ultra run. 

Ultra running sau ultra marathon defineste o cursa pe distante foarte lungi. Ce este "distanta lunga"? Pai pentru mine 20 de km de alergat e distanta foarte lunga. Pentru altii poate ca e 5 km. Pentru altii un maraton (42.195 km). Pentru cei ca Cipri insa distantele astea sunt distante de antrenament intr-o zi oarecare, nicidecum nu sunt cu adevarat "distante lungi". De exemplu Cipri a avut cel mai bun timp al lui la un maraton alergand intr-o duminica maratonul din Antwerpen dupa ce sambata participase la cursa de 270 de km pe bicicleta Liege-Bastogne-Liege. Una dintre clasicele de ciclism ca asta e alt obicei de-al lui Cipri - face in fiecare an clasicele de ciclism din Belgia. 

Deci ce e "distanta lunga" conform definitiei pentru ultra runing? Este orice peste un maraton insa in realitate limita e undeva pe la 50 de km. Alte distante standard sunt: 100 km, 100 mile sau 50 mile si astea sunt curse de o singura zi sau un pic peste o zi. Adica trebuie sa alergi tot dintr-o bucata. In functie de cat de greu este traseul asta poate sa dureze: 10 ore, 20 de ore, 30 de ore sau mai mult. Daca e drum drept atunci alergi repede si fara probleme. Daca sunt conditii extreme (desert, munti foarte inalti, mlastini, Arctic, Antarctica etc) atunci dureaza mult mai mult. Tot in categoria ultra running poti avea si curse de cateva zile. Cum a fost Marathon des Sables (257 km in 6 zile) cu care v-am facut capul calindar in Aprilie.

Tinand cont de cat de grele sunt cursele astea nu te-ai astepta sa fie prea multi doritori insa se pare ca nebuni sunt multi pe lumea asta. Asa ca pana si cu preturi extrem de prohibitive tot trebuie sa se organizeze trageri la sorti sau daca sunt pe principiul "primul venit, primul servit" trebuie sa te inscrii cu mai bine de un an inainte. Apoi sunt o serie de curse extrem de serioase la care nu te poti inscrie decat daca acumulezi puncte din alte competitii. Trebuie sa te califici deci.

Si cum era de asteptat Cipri vrea sa faca o astfel de cursa asa ca s-a apucat de facut puncte. Ceea ce nu e chiar atat de usor pentru ca trebuie sa faci 15 puncte din 3 curse in decurs de 2 ani (Cipri vrea sa le faca pe toate intr-un an si cred ca va reusi daca nu se accidenteaza). Cursele de calificare nu sunt absolut deloc usoare si sunt selectate pe spanceana de membri organizatiei de ultrarunning care guverneaza cursele astea cu calificare. Marathon des Sables iti da de exemplu 6 puncte iar asta e maximul pe care il poti obtine. Cursele de 6 puncte sunt ori curse de mai multe zile ori curse de peste 100 km dar cu 6000-7000-8000 de metri diferenta de nivel sau alte tipuri de conditii extreme. Cele de 5 puncte sunt la fel de lungi dar cu conditii mai blande. Iar la 4 puncte e ceva mai omenesc dar tot ceva imposibil de facut de un alergator normal. 4 este minimul.

Incercati sa alergati 3 semimaratoane intr-un an. Sau trei maratoane intr-un an. Si veti intelege la ce stres isi supun organisul oamenii astia care alearga trei curse de ultra running intr-un an. Mai ales ca trebuie sa adaugati si cateva maratoane si triatloane pe langa ca doar mai trebuie sa ai si curse de antrenament. Si trebuie sa adaugi constant 15-20 de ore de antrenament saptamanal. 

Eu obosesc numai scriind toate astea.

Deci cu 6 puncte in buzunar insemna ca Cipri trebuia sa faca inca doua curse de 5 puncte sau una de 5 si una de 4 sau una de 6 si una de 4, 5 sau 6 puncte. 

Eram inca in Ouarzazade (a doua zi dupa terminarea lui Marathon des Sables) cand am luat lista de curse si am inceput sa ne uitam la posibilitati: sa fie pe aproape, sa fie de o zi ca deja nu mai avem concediu, sa nu coste o avere etc etc etc. 

Lui Cipri i-a sarit in ochi o cursa in Belgia de 4 puncte care se potriveste ok ca perioada si pare destul de usoara. Asa ca aveam nevoie de inca una de 5 sau 6 puncte. Si eu am zarit una in Romania - Transylvania100K care are 5 puncte. Perioada era OK si in plus era Romania si Cipri mereu si-a dorit sa alerge prin Carpati deci zis si facut. In doi timpi si trei miscari le trimisese mesaj sa ii intrebe daca cu experienta lui este acceptat sa participe (organizatorii zic ca trebuie sa ai experienta pentru trail running ca sa participi). L-au acceptat asa ca pe 21 mai s-a prezentat la start.

Transylvania 100K nu e deloc o cursa usoara. De fapt este una chiar extrem de grea. Ai 100 de km de alergat prin Bucegi. Faci aproape 7000 de metri diferenta de nivel. Urci pe Omu de doua ori. Cati dintre voi ati urcat pe Omu? No acum ia inchipuiti-va ca urcati fuga de doua ori. E in luna mai deci vremea e cainoasa de-a dreptul si la Omu erau 2 metri de zapada. Alergi noaptea pe munte. Esti intr-o zona plina de vietati salbatice. Etc etc etc. 

Adunate fac cursa sa fie atat de grea incat nu numai ca trebuie sa fii bun dar mai trebuie sa fii si foarte atent si norocos sa nu te accidentezi. Este fix genul de cursa unde pericolele sunt duse la extrem. 

Ultra runningul este un sport extrem cu oameni care mor in curse in fiecare an. Cu cat faci cursa mai grea cu atat pericolele sunt mai mari si sansele sa ai parte de o tragedie sunt mai mari. Tu, ca organizator, trebuie sa faci pe naiba in patru sa minimizezi riscurile. Pentru ca te joci cu vietile oamenilor. Nu propui o cursa, iei taxa de inscriere si apoi iti bati joc de participanti pentru ca daca faci asta nu e decat o treaba de timp pana cand iti va muri un om pe traseu. Mai devreme sau mai tarziu ti se va termina norocul si va plati un om nevinovat pentru miserupismul tau.

Cred ca v-ati prins in ce directie ma indrept cu dicutia asta si o sa prezint cateva dintre lucrurile pe care eu cred ca organizatorii Transylvania 100 K trebuie sa le schimbe cat mai repede pentru ca daca nu o fac nu o sa ma mire cu nimic daca voi citi la anu' sau la alta editie ca un participant a murit in concurs. 

Cand organizezi o nebunie de cursa de genul asta exista trei aspecte vitale. Si cand zic vitale chiar ma refer ca sunt la categoria "pe viata si pe moarte" nu ca e ceva pentru "confortul" participantilor.

Marcarea traseului.

E la minte cocosului ca trebuie sa marchezi traseul corect, vizibil, des etc etc etc. Pentru numele lui Dumnezeu alergi in Bucegi noaptea - evident ca trebuie sa marchezi traseul atat de bine incat sa nu se piarda nici cel mai redus intelectual participant. 

La Transylvania 100K marcajul pe traseu este un lux. 

Citeam inainte de curse diverse bloguri cu marturii de la fosti participanti si de fiecare data oamenii se vaitau ca traseul e atat de prost marcat incat de pierzi foarte usor. Iar anul trecut a fost o persoana care a fost descoperita dupa multe ore de salvamontisti, pierduta printr-o vagauna. 

In fiecare an e aceeasi problema. Si desi te-ai astepta sa fie invatatura de minte nu e deloc asa. Anul asta nu a fost cu nimic mai diferit. Cipri a alergat 13 km in plus pentru ca s-a pierdut de foarte multe ori. De doua ori extrem de serios. Iar una dintre ele a fost chiar noaptea cand namaipomenitii organizatori au pus marcaje reflectorizante la distante de cateva sute de metri intre ele. Pe munte oameni buni. Trebuia sa cauti ca nebunul in ce directie sa o iei. In acelasi loc un grup de englezi s-a pierdut pentru o ora si jumatate. Si cand le-au cerut socoteala organizatorilor li s-a raspuns ca probabil au furat taranii marcajele. De parca taranii aveau ceva de facut cu benzi reflectorizante cum sunt alea de politie. 

Inainte de prima urcare pe Omu era iar o portiune foarte prost marcata unde s-a ratacit si Cipri si cand a ajuns la check point a gasit o revolta practic. Oamenii urlau la organizatori ca nu e marcat locul unde trebuie sa schimbi poteca. Asa ca toata lumea o lua aiurea si cobora in loc sa urce pe Omu. Evident ca ce cobori mai trebuie sa si urci inapoi. Deci nici nu vreau sa ma gandesc cat de frustrant este sa cauti ca nebunul traseul in loc sa te concentrezi pe cursa. 

Intr-un alt loc unde iar trebuia sa schimbi poteca si sa urci de-a dreptul pe partia de schiat iar nu era semn si tatal lui Cipri s-a dus la organizatori si i-a rugat sa puna un indicator. I-a durut fix in fund. De fapt poate ca daca i-ar fi durut ar fi facut ceva insa asta nu s-a intamplat.

Un alt caz este cu check point de pe la 93 de km care era ascuns. Aveai o poteca dreapta pe care trebuia sa o urmezi in mod normal dar ca sa ajungi la check point trebuia sa faci dreapta, sa mergi vreo 500 de metri si ascuns dupa niste copaci gaseai check pointul. Nu era nici un semn care sa indice asta. Norocul lui Cipri a fost ca erau niste tipi pe traseu care i-a atras atentia ca chck pintul e acolo dar trebuie sa deviezi de la traseu ca sa il gasesti  Daca ratezi check pointul esti descalificat. Cat de nameipomenit este sa fii descalificat la 93 de km? El si un danez au cautat check pointul cu lanterna pentru vreo jumatate de ora. 

Mai e ceva de spus? Absolut strigator la cer.

Mancarea.

Sper ca nu isi inchipuie nimeni ca poti sa alergi timp de 30 de ore prin Bucegi cu burta goala. Sau ca bagi un mic, o friptana, cartofi prajiti etc si alergi asa cu burta plina. 

La orice cursa de genul asta ce primesti ca mancare sunt surse rapide de energie. Chestii care contin carbohidrati mai usor de descompus sau mai greu de descompus ca sa iti dea energie cand ai nevoie de ea. Totul e facut cu cap astfel incat sa ai energia eliberata in timp predictibil dar relativ rapid. Nu mananci grasimi care iti dau energie greu si lent. Bagi niste zahar si ai energia atunci in momentul ala.

Deci ce primesti la orice cursa normala sunt: geluri care iti dau energie aproape instantaneu, batoane cu carbohidrati care iti dau energia destul de repede dar treptat, banane si uneori ceva cu proteine sau grasime daca cursa e foarte lunga.

Ce au primit la Transilvanya100k? Mere stricate, covrigei si chipsuri. Iar la Omu au primit supa rece ca doar la 2 m de zapada si temperaturi cu minus nu iti trebuie ceva cald. Daca cereai poate primeai un gel dar nu era garantat ca ai succes. Ti se spunea si "nu" fara probleme. Ca fapt divers un gel este recomandat la fiecare 15 min cand faci astfel de efort.

 

Apa.

Daca la mancare inteleg ca mai faci economie ca sa faci profit din taxa de inscriere, la apa este deja complet ridicol sa te zgarcesti. 

Nu numai ca nu au primit apa cu electroliti dar au avut check pointuri unde nu li s-a dat apa deloc. Efectiv deloc. Insa puteai sa cumperi....Cumparai ce vroiai ca aveau la vanzare si apa si suc si ce vrei. Dar apa gratis ca doar de aia ai platit inscrierea nu exista. Si oricum la ce iti trebuie apa cand poti sa mananci zapada? Ca doar ai 2 metri la dispozitie.

Cam asta a fost organizarea la Trasylvania100K. Decideti voi daca am dreptate cand spun ca mai devreme sau mai tarziu inevitabilul se va intampla.

Cateva fotografii gasiti aici:

https://www.flickr.com/photos/le_mans/sets/72157668819654681

The weirdos of San Francisco

Am aterizant in San Francisco sambata pe la 14.30. Nu aveam bagaj de cala si speram ca voi iesi repede din aeroport si voi avea o gramada timp la dispozitie dupa aterizare si pana se intuneca sa vizitez cate ceva in jurul hotelului. Insa coada de la controlul pasapoartelor a fost atat de lunga incat dupa o ora inca asteptam sa imi vina randul. Iar cand mi-a venit randul a trebuit sa dau nitel cu subsemnatul pentru viza de Iran din pasaport. Dar asta e deja alta poveste. 

Deci ies cu chiu cu vai din aeroport si pe la 17.30 ajung in sfarsit la hotel. 

Mi-am lasat bagajele si am pornit hotarata la plimbare. Nu ma doboara pe mine 9 ore diferenta de fus orar.

Si m-a tinut obtimismul pana la coltul strazii. Atat. Ma simteam fizic rau de la cat de somn imi era. Am facut pelerinajul obligatoriu la Michael Kors. Mi-am cumparat inca o papornita (da stiu ca e deja obsesie) si am facut drum intors la hotel ca deja imi era frica sa nu fac vreo nefacuta. Abia am apucat sa fac dus si am picat ca musca. Am adormit de pe la 18.30 cu telefonul in mana si televizorul dat drumul. Batranetea bate-o vina....

Dar nici o problema ca a doua zi eram in picioare de la 5 dimineata. Jet lag-ul dragul de el s-a gandit sa ma ajute sa recuperez ce am pierdut cu o zi inainte. 

Am muncit nitel. Mi-am terminat vietile la Candy Crush. Si in lipsa de orice altceva bun de facut am iesit la alergat. La ora 6 si 15 minute. Dimineata. Subliniez cu doua linii in cazul in care nu v-ati prins din prima.

Si se pare ca pana si orasele care nu dorm niciodata au cate o pauza de respiro. Cum ar fi duminica la 6 dimineata. 

Pe strada - un pustiu apocaliptic. Nici picior de om in jur. Cu o singura exceptie. Si aia tot ca scoasa dintr-un peisaj apocaliptic. Zeci si zeci de persoane fara adapost dormind care pe unde au gasit un loc ferit de vant sau din pacate pentru mine treji si intr-o stare avansata de ebrietate sau "as high as the sky". 

Nu am vazut in viata mea atatia cersetori si oameni fara adapost cum am vazut in downtown San Francisco. Vizita de acum doi ani din Los Angeles e apa de ploaie pe langa ce am experimentat acum. Iar Bucurestiul ar fi asa un fel de "trial version" la scala extrem de redusa.

Nu este nici o mirare ca la alergatul din duminica aia am avut cel mai bun timp de dupa operatie. 

In nici un caz o experienta pe care mi-as dori sa o repet.

Din fericire odata ajunsa pe malul apei numarul de oameni fara adapost a scazut exponential si invers proportional cu ala de alergatori. Banuiesc ca briza oceanului nu e cine stie ce placuta atunci cand nu ai unde sa te refugiezi la caldura dupa ce te bucuri de ea. Deci mi-am facut tura obisnuita si dupa ce am obosit bine am facut cale intoarsa evident pe aceeasi strada pe care pornisem de la hotel. 

De data asta era deja in jur de 07.00 si orasul se pregatea de primit turisti asa ca la fiecare 200 de metri era cate o masina de politie care trezea chiriasii inoportuni si ii punea sa isi stranga "dormitoarele". Fiecare persoana fara adapost avea un ditamai caruciorul plin cu pungi cu haine, mancare, sac de dormit, cartoane si tot felul de alte lucruri. In fiecare seara ii vedeam cu se indreapta catre o statie de autobuz acoperita, o scara ferita de vant, un intrand intr-un magazin etc etc etc si se apucau de instalat "dormitorul". In fiecare dimineata politia venea si ii forta sa isi puna lucrurile in carucior si sa plece la plimbare. Si toata ziua ii vedeai impingand la carucioare prin oras. Ati vazut "The Road"? Cam asa arata si prin downtown SF.

Si daca numarul extrem de mare nu era destul incat sa te faca sa te simti inconfortabil atunci intervenea problema cu alcoolul. Mult prea multi erau intr-o stare care nu iti datea impresia ca ar putea interationa rational cu tine. Iar mirosul de marijuana era mai ceva ca intr-un coffee shop olandez. Faceai un pas afara din hotel si iti pica nasul. 

Stateam de vorba cu alti participanti la conferinta si toti spuneau ca efectiv nu se simt OK sa mearga seara la hotel. Adica sa nu credeti ca as fi eu vreo delicata ce se sperie asa din orice. Efectiv toata lumea se vaita pentru cum arata downtown-ul. 

In ultima zi (vineri) am ajuns in sala de conferinte destul de devreme. Eram doar eu si inca vreo 4-5 participanti plus tipul care se ocupa de partea tehnica. Tipul evident din San Francisco. Si vine un alt american (din Colorado) si din vorba in vorba ii zice tipului de la butoane: "What's with all these weirdos on the street?" Tipul se apuca sa explice ca in doua state de langa California sunt legi destul de stricte pentru persoanele fara adapost asa ca s-au mutat cu totii in Los Angeles si San Francisco si de cativa ani situatia a scapat efectiv de sub control. Sunt atat de multi incat sunt o mare problema dar nu au (sau nu vor) ce le face. Americanul care intrebase ce-i cu "weirdos" a concluzionat ca "There are so many that it is almoust scarry". Si asta este de fapt ceea ce descrie cel mai bine situatia. Sunt atat de multi incat devine infricosator doar sa mergi pe strada.

Situatia este cu totul alta daca mergi pe la Fisherman Wharf, Golden Gate Bridge, Lombard street etc. Zonele extrem de turistice sunt probabil "off limit" pentru ca politia ii alunga constant de acolo. Insa downtown-ul este efectiv sub asediu. Si sa mai spun cum este sa iei transportul in comun? E a treia vizita in SUA si eu inca ma mai incapatranez sa ma bazez pe transportul in comun. Va trebui sa ma invat minte la un moment dat. Dar pur si simplu mi se pare ilogic sa inchiriez o masina daca stau pe langa orasele mari. Mintea mea refuza sa inteleaga ca: "bus=baaad", "car=gooood". E ilogic. 

Ca anectoda am luat acum autobuzul catre California Academy of Science si la un moment dat se urca in autobuz trei persoane care pareau fara adapost sau undeva in aceeasi gama. Una dintre ele era o femeie imbracata intr-un costum de urs/iepure/ce naiba o fi fost pufos si albastru tipator. Cum ei nu erau beti (asa cum avusesem parte la dus cand un tip beat sau high a urlat tot drumul) am zis ca am noroc si totul e cat se poate de ok. Sunt doar niste oameni sarmani fara adapost. Unul dintre calatori se duce la ea si ii da niste bani chiar inainte sa coboare. Tipa incepe: "Thank you so much, man. Thank you soooo much. You safed my life, man. You saved my life. God bless you, man. Ohhhh. You saved my life". Mi se facuse mila de ea si ma gandeam ca uite ce frumos din partea omului ca i-a dat niste banuti. Si apoi se intoarce catre insotitorii ei si zice: "He knows me for couple of years. He knows me well. Ohhh he saved my life. God knows I reallllly need a drink"....Au coborat la prima.

Nu stiu daca sunt periculosi sau nu. "The weirdos of San Francisco". Insa ca femeie singura nu m-am simtit prea confortabil. E o situatie extrem de ciudata si absolut de neacceptat intr-o tara care se vrea a fi cea mai cea din lume. Nu sunt de acord nici cu sistemul social din vestul Europei unde esti incurajat sa fii putoare dar nu pot sa fiu nici de acord cu acceptarea ca pe ceva normal ca ai sute de oameni fara adapost pentru care nu faci efectiv nimic. E trist. Extrem de trist.

Disclaimer: This is not hate speech.

Nu imi plac mai deloc orasele mari. Nici ca turist si cu atat mai putin in ideea de a locui in ele. Dar San Francisco mi-a placut foarte mult. Si este probabil singurul oras mare in care mi-ar placea sa locuiesc. Lasand de o parte problema oamenilor fara adapost, San Francisco e un oras pe care il recomand oricui.  Poate ca nu e tocmai intelept sa pornesc cu descrierea a ce nu mi-a placut insa sper ca intelegeti aspectul asa cum mi-am dorit eu sa il transpun. Nu e o incercare de a sterge pe jos cu San Francisco sau SUA in general. Departe de mine gandul asta. 

Toate au pe lumea asta si parti bune si parti rele. Promit ca in scrierile vitoare imi iau revansa si va arat cum inclina balanta si de ce inclina catre "Like like like".

PS: Scuzati numarul mare de cuvinte in engleza. Dar atat a fost in stare sa puna pe hartie neuronul inca afectat de jet lag.

Cum am ramas fara hotel in San Francisco cu doua zile inainte de plecare

Maine dis de dimineata ma urnesc catre San Francisco.

Motivul principal este munca. Daca nu v-ati obisnuit deja atunci va reamintesc ca la mine California=munca by default. Nu ca m-as plange de asta. Dimpotriva. In mod surprinzator chiar imi place California. Si imi place mult.

Dar munca incepe abia de marti asa ca l-am anuntat pe sef ca eu plec de sambata si pana marti ma plimb. San Francisco este unul dintre cele (doar) doua orase din USA pe care le aveam in Bucket list asa ca daca tot ajung acolo trebuie sa vad si ceva cu ochi de turist, nu?

Recunosc ca am noroc. La mine la munca sunt destul de flexibili cand vine vorba de adaugat zile de plimbare deplasarilor atata timp cat nu cheltui din banii firmei pentru plimbarea ta. Biletele de avion sunt de obicei semnificativ mai ieftine daca cuprind si un week end deci firma chiar castiga bani din plimbarea mea. Iar hotelul, mancarea, transportul local etc pentru zilele in plus le platesc din buzunar propriu. 

Si cum religia imi interzice sa platesc 300 de euro pe o camera de hotel, cu atat mai mult cu cat este single si fara mic dejun, inseamna ca pentru zilele platite din buzunar propriu mi-am facut rezervare la un hotel aflat langa cel cu munca dar cu preturi mai omenesti. 

Bun. Totul pregatit. Hartoagele printate. Pregatita de plecare. Numai ca ieri tarziu in noapte ma trezesc cu un mail care ma anunta ca rezervarea mea a fost anulata. M-am uitat ca vitelul la poarta noua pentru cateva zeci de secunde la mailul ala si nu intelegeam deloc de ce. Dupa ce m-am trezit din visare am sunat la hotel sa ii intreb care e problema. Nemaifiind client evident ca am avut parte de o portie de "ospitalitate" americana si m-au anuntat foarte repede ca rezervarea a fost anulata pentru ca nu au putut preautoriza cardul de credit si ca am primit mail sa dau alt card de credit dar nu am raspuns deci voila anularea. Daca am intrebari suplimentare sa ii sun pe aia de la booking.com unde am facut rezervarea. Si pana sa ma dumiresc eu bine mi-a fost si inchis telefonul in nas.

Era evident ca nu am nici o sansa sa repar nimic. Mai ales ca intre timp hotelul respectiv era fully-booked deci nu aveam cum sa mai stau la ei nici daca as mai fi vrut asta. Asa ca m-am apucat sa caut printre ramasitele de camere proaste si scumpe inca disponibile. San Francisco este un oras scump. Camere de pe langa Union Sq. sunt atat de scumpe incat te gandesti daca le cumperi in loc sa le inchiriezi. Si in plus cu doar doua zile inainte este mai bine de 70% fully booked. Ceea ce mi-a facut sarcina de a gasi o camera decenta la pret decent ntr-o pozitie decenta o adevarata aventura. Intr-un final am gasit ceva mai prost si mai scump decat primul dar ce as fi putut face altceva?

Cu noua rezervare in inbox, m-m apucat sa ma uit daca chiar am primit vreun mail in care mi se cerea alt card. Am rascolit inbox-ul, spam-ul, trash-ul si nimic. Zau daca am vazut un astfel de mail. Doar nu eram atat de inconstienta incat sa il ignor? Insa nu exclud ideea ca s-ar putea sa fi fost destul de aiurita incat sa il sterg fara sa il observ. Mai ales ca zilnic primesc mailuri cu tot felul de prostii de la booking.com. Deci le acord increderea mea ca poate mi-au trimis ceva. Asa ca pentru a vedea sigur ce s-a intamplat i-am sunat pe cei de la booking.com.

Raspunsul a fost oarecum asemanator cu ce mi s-a spus de la hotel. Nu s-a putut preautoriza cardul deci hotelul a trimis un mail automat la booking care a trimis un mail automat la mine ca sa mi se ceara un nou card. Eu nu am raspuns deci hotelul a anulat rezervarea.

Problema incepe insa cand auzi detaliile: hotelul mi-a dat un termen de 24 de ore pentru a da alt card. Atat. Si booking nu a trimis decat un mail automat. Atat.

Asa ca un pic nervoasa si frustrata de situatie le-am zis ca mie mi se pare o situatie foarte serioasa anularea unei rezervari cu doua zile inainte de calatoria propriu zisa. Atat de serioasa inca personal nu consider ca termenul de 24 de ore este rezonabil. Exista zboruri intercontinentale mai lungi de 24 de ore. Poate nu ai acces la internet. Poate nu iti verifici mailul ala atat de des. Poate, poate si iar poate.  In plus mi se pare o situatie atat de serioasa incat mi s-ar fi parut normal sa primesti un reminder. Nu doar un singur mail automat si gata anularea. Poate ca unii clienti sunt atat de aiuriti incat nu vad mailul ala automat. Sau il sterg din greseala. Sau ajunge in spam. In fiecare zi primesc mailuri promotionale de la ei si fix atunci cand chiar as avea nevoie de un mail de la ei, nu se intampla. 

Raspunsul a fost ca este dreptul hotelului sa anuleze rezervarea daca in 24 de ore nu comunic informatia corecta. Evident ca este dreptul hotelului sa verficie cardul ala si sa iti anuleze rezervarea daca cardul nu este valid sau daca preautorizarea nu este acceptata dar nu asta e ce critic eu. Ci faptul ca reactia booking.com nu mi s-a parut pe masura unei situatii pe care eu o consider foarte serioasa. 

In contul de pe booking.com am trecute detaliile de plata pentru trei carduri (AMEX, Mastercard si Visa). Toate valide pentru inca cativa ani de acum inainte. Si pe care le-am folosit chiar si acum cateva saptamani pentru patru rezervati pe booking.com. Datele astea cred eu ca ar fi trebuit sa fie suficiente incat sa isi permita sa imi dea mai mult de 24 de ore pentru o reactie. Iar asta ar fi trebuit sa le dea si lor timpul sa trimita un reminder sau sa incerce sa ma contacteze altfel (telefon, sms, alt mail etc).

Inca un lucru util de amintit este ca plata pentru camera de hotel se facea la fata locului. Ceea ce a dus la anularea rezervarii nu a fost ca nu au avut de unde lua banii ci o preautorizare care nu a functionat. Adica au verificat daca cardul e ok ca in cazul in care nu apar de exemplu sa aibe de unde sa isi ia banii. Inca un motiv in plus sa nu fie atat de grabiti cu anularea.

Oricum indiferent cat de incorecta si lipsita de interes mi s-a parut mie actiunea booking.com, raspunsul lor a ramas la fel: e dreptul hotelului sa anuleze rezervarea. Ei nu au nici o vina.

Sunt dezamagita de reactia lor? Evident ca sunt. Mai ales ca asta vine pe fondul mai multor nemultumiri legate de ei. Am scris deja despre cat de deranjanta mi se pare lipsa de informatii corecte pentru calatoritul cu caini.  Inca de la momentul respectiv am decis ca e cazul sa ma uit la alternative si cel putin pentru Europa nu am mai inchiriat mai deloc camere prin ei. In Asia nu inchiriez niciodata prin ei. Deci mai ramasese America si Africa. Si sincer singurul motiv pentru care am decis sa stau la un hotel mult prea scump pentru ce ofera in San Francisco in loc de AirBnb este faptul ca o sa calatoresc singura si m-am simtit mai in siguranta asa. Altfel nici nu m-as fi uitat pe booking.com. Daca adaug si noua experienta atunci e clar cam pe unde se afla increderea mea in ei. Si este cazul sa incep sa verific cu mai multa determinare si alte site-uri facute pe acelasi tipic. Ca au aparut cate in luna si in stele. Deci am de unde alege. 

Un client multumit este un client fidel. Unul nemultumit? Ei bine mai exista si concurenta.

Baza Keroman - motivul pentru o noua vizita in Bretania

In ultimii ani am fost tot mai dezamagita de programele de pe Discovery si National Geographic. Impresia mea e ca in loc de documentare serioase ai parte tot mai mult de "reality shows". Asa ca incet incet am inceput sa le vizitam tot mai putin. Chiar am renuntat la abonamentul suplimentar care ne datea acces la toate canalele Discovery si am trecut in schimb pe Netflix. Exista cateva documentare exceptie la care inca ne uitam religios dar pe acelea le gasim si pe canalele incluse in abonamentul normal.

Unul dintre aceste documentare exceptie este Nazi Megastructures. In cazul in care l-ati ratat si sunteti interesati de istoria celui de-al doilea razboi mondial, il recomand cu toata inima. Este foarte interesant si foarte bine facut. Nu e realizat dupa tipicul american in care iti repeta de un miliard de ori o intrebare obsedanta si te pregateste pentru un raspuns pe care l-ai intuit din primele 30 de secunde dar trebuie sa astepti 3 ore pana il spun si ei intr-un final. 

Dupa cum bine v-ati prins din titlul emisiunii, tema este megastucturi naziste. Intre timp tema s-a extins un pic si ultimele doua episoade sunt despre megaproiecte japoneze insa la inceput erau numai structuri naziste. Ai episoade despre Atlantic wall (pe care l-am vizitat si noi in Oostende), despre Eagle Nest, Wolfs Lair, fortareata Berlinului etc etc etc.  Si la un moment dat a fost un episod si despre baza de submarine Keroman. O baza nemteasca ce (poate surprinzator la prima vedere) se afla in Franta nu in Germania. 

Si cum stateam eu in canapea si ma uitam la imagini filmate in zilele noastre in baza respectiva ii zic lui Cipri: "Ce ar fi daca se poate vizita baza respectiva? Ar fi super super interesant". Asa ca ma pun pe rascolit internetul si descopar ca de fapt chiar se poate vizita baza ca simplu turist. Si uite asa s-a nascut calatoria noastra catre Lorient - cea mai mare baza nazista de submarine din perioada celui de-al doilea razboi mondial.

Germania a inceput cel de-al doilea razboi mondial cu o forta navala de suprafata aproape inexistenta pentru ca tratatul de la Versailles impunea o limta de 24 de ambarcatiuni dintre care doar 6 nave de lupta (sub 10000 tone). Practic in Batalia Atlanticului nu ar fi avut absolut nici o sansa daca s-ar fi limitat doar la atat. Insa evident ca nu s-au limitat doar la atat si in timp ce vase de suprafata nu aveau mai deloc, aveau in schimb cea mai mare flota de submarine ( Unterseeboot, devenit U-boat in varianta engleza) iar asta s-a dovedit a fi o arma extrem de eficienta mai ales in primii ani de razboi cand Aliatii pur si simplu nu aveau solutii sa lupte impotriva lor.

Principalul rol al submarinelor nemtesti nu era sa atace vase militare ci se concentrau pe convoaiele cu provizii venind dinspre Canada si SUA catre Marea Britanie. Rute absolut vitale atat pentru viata de zi cu zi a englezilor cat si pentru implicarea in razboi pentru ca vasele nu aduceau numai provizii de subsistenta ci si armament. Actiunile U-boat in Atlantic erau atat de eficiente inca Churchill a declarat ca "The only thing that really frightened me during the war was the U-boat peril." Iar asta spune ceva.

Si pentru ca principalul camp de batalie pentru submarine era in Atlantic, imediat dupa ocuparea Frantei o serie de baze navale specific dedicate submarinelor s-au deschis evident pe coasta Atlantica la Brest, Lorient, St-Nazaire, La Rochelle si Bordeaux. Cu Lorient fiind cea mai mare dintre ele. 

Submarinele nu erau construite in aceste baze ci erau construite in Germania. Bazele de pe coasta Atlanticului erau doar pentru reparatii si realimentari cu provizii, apa, armament si combustibil. Practic un loc unde statistic vorbind aveai foarte multe sanse sa gasesti extrem de multe submarine in acelasi timp. Deci un magnet pentru atacurile aeriene ale Aliatilor. Si nu a trecut mult pana cand Amiralul Karl Donitz (cel care conducea flota de submarine) a decis ca e nevoie de niste docuri special amenanjate care sa reziste bombardamentelor si sa protejeze deci submarinele aflate in port. Si asa s-au nascut megastructurile de la Lorient.

In total in Lorient exista trei hangare complete numite K1, K2 si K3 capabile sa adaposteasca 30 de submarine iar in 1944 incepuse constructia lui K4 care singur ar fi avut o capacitate mai mare decat toate celelalte trei la un loc si care ar fi fost in stare sa adoposteasca ultimul tip de U-boat care functiona diferit de precedentele si era mai lat. 

K1 si K2 sunt capabile sa adaposteasca cate 7 submarine fiecare si sunt docuri uscate. Exista un singur doc cu apa care permitea submarinele sa ajunga pana intre K1 si K2 unde erau scoase din apa pe un fel de rampa si apoi exista un sistem special care permitea mutarea submarinelor catre orice loc ramas liber. Ambele cladiri si sistemul de "parcare" al submarinelor  sunt absolut uimitoare insa aveau un mare dezavantaj. Atunci cand submarinele erau scoase din apa si mutate catre un anumit doc, erau in aer liber deci expuse bombardamentelor. K3 a fost construit fix pentru a rezolva aceasta problema. Toate docurile din K3 sunt pline cu apa asa ca submarinele nu mai sunt scoase si transportate catre alte locatii. In felul asta erau protejate tot timpul cat stateau la reparatii si realimentare. 

Toate cele trei cladiri sunt absolut masive. Munti de ciment si fier. Cu niste usi pentru inchis docurile absolut gigantice. Totul e la o scala greu de imaginat. Si mai greu de imaginat sunt timpii de constructie. Atat pentru K1 cat si pentru K2 a fost nevoie de mai putin de 8 luni pentru constructie. Si cele doua au fost construite oarecum in paralel. K3 care este o constructie mult mai complicata si destul de afectata de bombardamentele aliatilor a durat un pic peste 1 an. Trebuie sa vedeti K3 ca sa intelegeti ce inseamna anul asta. Probabil in zilele noastre si intr-o societate capitalista ar fi nevoie de cateva decenii. Intr-un an nu ar avea nici planurile de la arhitect gata. 

Si nu este numai dimensiunea cea care uimeste ci intregul sistem. Felul extrem de eficient in care erau acceptate si repuse in circulatie submarinele. Sunt absolut convinsa ca ar putea fi cu succes folosit ca exemplu de eficienta pentru orice "linie de productie" din zilele noastre. Totul este facut sa minimizeze timpul petrecut pe uscat in conditiile in care in paralel este minimizat si riscut de a sta pe uscat.

Recomand oricui o vizita la baza. Fie ca sunteti pasionati de istorie sau nu. Este absolut uimitor. Probabil unul dintre cele mai interesante "muzee" vizitate pana acum. Pentru ca nu e un muzeu oarecare ci este exact o vizita a celor trei cladiri. Mai interactiv de atat chiar ca nu se poate. Si daca adaug ca pana si lui Cipri i-a placut atunci e clar cam cat de interactiv este.

Ideea era sa scriu tot intr-un singur post datr se pare ca am esuat lamentabil deci cu scuzele de rigoare o sa mai pun doar cateva detalii practice si in zilele viitoare fotografii si detalii despre fiecare loc in parte.

Detalii practice:

Pe cand planuiam vizita gasitul de informatii corecte a fost absolut imposibil. Parca francezii se incapataneaza efectiv sa nu fie deloc de ajutor. A trebuit sa merg pe cateva zeci de site-uri in incercarea de a gasi orele corecte fara nici un succes. Am si sunat la ei pentru a afla ora corecta si chiar si asa tot degeaba a fost pentru ca mi-au dat informatii gresite la telefon de la ghiseul de bilete. Am aflat asta cand am ajuns acolo si mi-au zis ca ce stiu eu nu este corect.  Frumos nu? Se mai intampla....presupun...O pun pe seama englezei. 

Deci ce e este important de stiut - exista trei lucruri foarte importante de facut in zona bazei:

• un tur cu ghid al cladirii K3. Numai asa poti vizita K3 si era principalul obiectiv pe lista noastra
• vizita submarinului Flore. Nu este un submarin nemtesc ci unul francez dar functioneaza in acelasi fel asa ca iti permite sa vezi cam cum era viata pe un submarin si sa inveti un pic despre tehnologia acelor vremuri.
• La Tour Davis - cel mai vechi simulator pentru antrenarea militarilor de pe submarine

Adresa:

Rue Roland Morillot 56100 Lorient

Este extrem de greu sa gasesti informatii actuale pentru turul cu ghid asa ca cel mai bine este sa sunati la numarul de telefon: 0297022329 in speranta ca veti avea mai mult succes. Pentru Flore si Davis informatiile de pe site-ul oficial (link-urile sunt date mai sus) sunt corecte.

Se pot cumpara bilete separat pentru cele trei locatii sau se poate cumpara un bilet combinat numit Pass Patrimoine. Noi am cumparat biletul combinat de la receptia Lorient La Base (Cité de la Voile) adica o cladire nou construita vis a vis de K2. Pentru ca turul ghidat K3 are un numar limitat de locuri si nu se poate face rezervare va sfatuiesc sa fiti acolo cat mai devreme dimineata.

Chefchaouen - Orasul albastru

Maroc nu a fost niciodata in "Bucket list"-ul meu.

Si se pare ca imi cunosc destul de bine gusturile de plimbaret pentru ca dupa vacanta de doua saptamani pe acolo pot spune ca mare dreptate am avut sa nu o pun pe lista.

Este foarte adevarat ca si situatia a fost mai ciudata si mi-a influentat mult perceptia asupra tarii dar nu as pune vina numai pe asta. In primul rand calatoream fara Cipri ceea ce automat inseamna ca pornesc cu stangul. In al doilea rand calatoream partial cu un grup necunoscut (care nici nu a fost cel mai minunat cu putinta) si asta a insemnat si mai muuult cu stangul. Si nu in ultimul rand a fost o perioada stresanta in care stateam cu nasul in telefon mai ceva ca un adolescent indragostit. 

Dar chiar si fara toate conditiile "neprielnice" de mai sus tot nu cred ca as fi pus Marocul prea sus in lista cu tari vizitate. Poate un pic mai sus decat acum dar nu revolutionar. Pur si simplu nu a fost pe gustul meu. Si faptul ca nu ma vedeti povesting vacanta in Maroc ca pe un serial cum fac de obicei spune foarte multe despre experienta mea marocana. Spune ca nu am destule lucruri care mi-au ramas in minte si suflet incat sa impartasesc si cu altii. Si asta e motivul pentru care Maroc e undeva aproape de coada listei cu tari preferate si probabil singura tara in care nu m-as mai intoarce ca turist.

Exista insa cateva exceptii notabile: Marrakech-ul ca city trip, medina din Fes care mi-a placut foarte mult si singurul loc din Maroc pe care imi doream sa il vad inca inainte sa stiu ca voi calatori in Maroc - Chefchaouen.

Ati facut ochii mari cand ati citit Chefchaouen?

Numele o fi complicat. Si de pronuntat este si mai complicat. Insa este imposibil sa nu stiti de el. Ati vazut sigur sigur sigur fotografii. 

Asa ca dupa orasul albastru din India, iaca si orasul albastru din Maroc:

Ce mi-a placut prin Marrakech?

Sa ma plimb (care e sinonim in cazul asta cu pierd) prin medina

Daca o sa calatoriti prin orasele din Maroc  este imposibil sa nu auziti de medina si souk. 

Medina reprezinta partea veche a unui oras, uneori inconjurata de ziduri ca in Marrakech si Fes si impartita in Quartiers. Un amalgam de strazi inguste si serpuitoare care au ca singura certitudine faptul ca mai devreme sau mai tarziu te vei pierde. Dar nici o problema ca tocmai asta e farmecul lor.

Viata oamenilor din medina se invarte vrei nu vrei in jurul a cinci locuri publice foarte importante (si care se gasesc obligaoriu in fiecare Quartiers): moschea, hammam-ul (baia publica), cuptorul de paine comun unde isi coace toata lumea in fiecare dimineata painea, madrasa (scoala coranica) si fantana publica. Unele dintre ele sunt atat de frumoase incat e o placere se le descoperi din intamplare sau nu in plimbarile tale aiurea pe strazi.

Souks sunt pietele traditionale si care sunt de cele mai multe ori impartite pe categorii: mancare, condimente, lucratori in metal, pielarie etc etc etc.

Am batut strazile din medina Marrkech-ului pentru cateva zile in sir si nici un moment nu m-am plictisit. Si cel mai bine este sa nu ai o tinta clara catre care sa te indrepti ci sa te lasi purtat la stanga sau la dreapta doar de primul instinct. Vei descoperi tot felul de lucruri interesante si vei reusi sa scapi (daca ai noroc) de miile de tarabe pentru turisti care vand fix acelasi lucru.

Probabil cea mai simpatica locatie descoperita din intamplare a fost souk-ul unde se vopseau si se vindeau sculurile de lana (habar am daca asta e regionalism sau nu). La cat de colorat este Marocul, zona asta a fost cea mai colorata vazuta pana atunci. 

Ceva de cumparat?

E destul de colorat?

Pe la fierarie...

Mai devreme sau mai tarziu tot ajungi in piata

Cu personajele ei inspaimantatoare

Un melc?

Mai bine un suc proaspat

Maison de la Photografie 

De departe locul meu preferat in Marrakech. 

In avion spre Marrakech, citeam lista cu obiective turistice si am stiut imediat ca trebuie sa vizitez locul asta. Dar tot imediat am stiut ca Cipri ma fi un fel de Roadrunner la o astfel de vizita. Asa ca am profitat si am mers intr-o zi cand el inca mai alerga de nebun prin desert. Am vizitat in ritmul meu si bine am facut. pentru ca e un loc magic. 

E asa de interesant sa vezi fotografii de acum 100 de ani si sa observi ca nimic sau ca totul s-a schimbat. Era o fotografie de la 1900 cu piata Jmaa el Fna care la fel de bine ar fi putut fi facuta acum. aceeasi oameni cu maimute si serpi, aceeasi muzicanti, aceeasi acrobati etc etc etc. Doar turistii difera. 

La celalalt pol era o  fotagrafia cu Grand Socco in Tangier care arata un camp gol si vreo cativa magari. Deloc ce vazusem noi cu o zi inainte.

Si cireasa de pe tort este cafeneaua de pe terasa cladirii. Chiar si numai pentru vederea asta si tot as fi platit biletul la muzeu.

O cafea si o priveliste

Madrasa Ben Youssef

Intr-un oras in care majoritatea obiectivelor turistice cu plata (gen Muzeul Marrakesh-ului) mi s-a parut o mare teapa, madrasa Ben Youssef este o exceptie extrem de placuta. O arhitectura absolut impresionanta.

Curtile interioare

Ziceam mai sus ca majoritatea muzeelor mi s-au parut dezamagitoare. Si asta in primul rand pentru ca nu contineau mai nimic. Din cand in cand mai gaseai cate o opera de arta moderna dar asta in nici un caz nu facea lucrurile mai bune. Intrai, te plimbai prin cateva camere goala si gata vizita. Bazat pe asta primul impuls ar fi sa va zic sa nu vizitati mai nimic prin interior. Dar nu e in intregime asa. Pentru ca pe cat de plictisitoare sunt interioarele pe atat de simpatice sunt curtile interioare. Si atat de linistite incat zici ca esti in mijlocul desertului nu intr-un oras nebun-nebun.

Gradinile Majorelle

As fi nedreapta sa nu le trec pe lista insa mi se par victime ale propriei celebritati. Si prea glomerate. Insa ce nu as rata in nici un caz este Muzeul Berber la care din pacate ajungi doar dupa ce ai platit intrarea la gradini. Insa daca ajungeti nu uitati de el. S-ar putea sa va placa mai mult decat gradina. Cel putin asa a fost in cazul meu.

 

Un altfel de city trip - Marrakech

La ce va ganditi prima data cand spun "city trip"?

Probabil: Paris, Roma, Londra, Venetia, Barcelona, Viena, Praga... 

E clar tiparul nu?

Orase mari europene la care se ajunge usor si ieftin cu avionul si care iti ocupa usor cateva zile de vizitare.

De obicei abia dupa ce ai ajuns deja in toate orasele mari de prin vestul Europei incepi incet incet sa te uiti si prin tarile baltice, scandinave sau chiar si in indepartata Asie (ma refer la Istanbul deci nu va panicati). 

Iar daca bugetul si viza nu sunt o problema atunci un New York va fi probabil cel mai "exotic" city trip cu putinta.

Cam asta este tiparul pentru majoritatea turistilor. 

Daca vrei insa sa spargi un pic tiparul si sa faci altceva atunci ce ar fi sa alegi un loc care sa fie ca o introducere intr-o lume cu o altfel de oraduire decat ceea ce iti ofera vestul?

Si aici intervine propunerea mea de astazi - Marrakesh.  In opinia mea un city trip perfect daca vrei altceva.

O vizita in Marrakesh nu este despre muzee, vestigii istorice sau monumente arhitectonice. Ci este despre o alta lume. Una cu alte obiceiuri, alta gastronomie, alta religie, alt stil arhitectonic...Altceva.

Evident ca "un altceva" poate fi pe oriunde prin afara Europei insa marele avantaj al Marrakesh este ca e foarte usor sa calatoresti acolo. Ai parte de o experienta diferita dar fara prea multa bataie de cap.

In plus este o destinatie ideala pentru cei care nu au iesit prea des pe cont propriu din Europa si ar vrea sa isi testeze afinitatea pentru genul asta de calatorii. Adica pentru calatorii in locuri care te scot un pic din zona de confort. Decat sa pleci pentru prima data trei saptamani pe te miri unde si sa descoperi dupe cateva zile ca ar fi fost mai inspirat sa fi mers in sudul Frantei, mai bine incerci pentru cateva zile o destinatie gen Marrakesh si vezi cat de OK te-ai simtit. Daca iti place atunci tot inainte. Daca nu atunci cel putin stii ce tip de calatorie trebuie sa scoti din Bucket list.

Care sunt motivele pentru care cred ca Marrakesh este o destinatie accesibila? 

Pai hai sa va povestesc cate ceva despre detaliile organizatorice si la sfarsit hotarati voi daca pare greu su usor.

Transportul pana acolo

Principalul motiv pentru care trec Marrakesh la categoria "city trip" este usurinta cu care poti zbura din Europa pana acolo. Mai ales datorita companiilor low cost care isi maresc pe sezon ce trece numarul de zboruri si posibilele rute.
Ryanair de exemplu zboara catre Marrakesh din urmatoarele locatii:

• Belgia (Charleroi)
• Franta (Dole, Marseille, Paris, Poitiers, Tours)
• Germania (Dusseldorf Weeze,  Frankfurt HHN)
• Irlanda (Doublin)
• Italia (Roma CIA, Milano, Pisa)
• Spania (Barcelona, Madrid, Sevilla)
• UK (London)

Easyjet are si ea cateva rute din:

• Elvetia ( Basel, Geneva)
• Franta (Bordeaux, Lyon, Paris, Nice, Toulouse)
• Germania (Berlin)
• Italia Milano)
• UK (Bristol, Glasgow, London, Manchester)

Iar preturile sunt practic o nimica toata daca iei biletul din timp. Noi am platit pentru Dussedorf - Marrakesh 110 euro de persoana cu tot cu bagaj de cala. Not bad. Not bad at all.

Transferul de la aeroport

Eu recunosc ca am o fobie de taxiuri.  Sunt in stare sa merg pe jos ore in sir doar ca sa le evit. Iar daca vorbim de trasferul de la aeroport in oras atunci e si mai rau si o sa rascolesc tot internetul in cautarea unei alternative.
Parerea mea este ca in orice calatorie sansele cele mai mari sa iti iei teapa sunt fix ca taxiul de la aeroport in oras. Si daca e doar teapa la bani atunci inseamna ca ai scapat chiar usor.
In Marrakesh sfatul meu ar fi sa intrebati la hotelul unde aveti rezervare  daca pot organiza transferul pentru voi. Este atat de simplu si comod si lipsit de bataie de cap incat nu vad de ce nu ti-ai incepe vacanta cu dreptul. Ca sa nu mai spun ca gasirea unui riad (hotel traditional) in medina este departe de a fi cea mai usoara sarcina din lume. Sute de stradute inguste inguste cu sute de riaduri si evident fara semne cu numele strazilor si fara semne mari pentru hoteluri. Si taxiurile nu prea au voie prin medina deci trebuie sa stii unde sa ii spui sa te lase astfel incat sa fii cel mai aproape de hotel pentru ca trebuie sa mergi nitel si pe jos. Nu e deloc usor.
Pretul pentru transferul organizat prin hotel este in mod normal 100 dirham (1 euro = 10.9 dirham).
Daca sunteti extrem de buni negociatori poate ca veti castiga 1 euro sau 2 luand taxiul direct de la aeroport.
Dar eu nu mi-as bate capul. Mai ales ca si eu si Cipri suntem contra-exemplela categoria targuire. Si mai si uram din toti rarunchi procesul asta.

Transportul local

Taxiurile in Marrakesh sunt cel mai eficient mod de transport si nu sunt deloc scumpe. In mod normal pentru un "petite taxi" platesti cam 20 dirham (dhs) pentru o cursa din Jemaa el Fna pana in orasul nou sau 40 dhs pentru Medina-Jardin Majorelle. Seara preturile s-ar putea sa fie un pic mai ridicate. De asemenea daca sunt taxiuri mai mari care accepta patru turisti (nu 3 cat e maximul pentru petite taxi) pretul e de asemenea mai mare. Dar cam astea sunt reperele cu o marja de 10-20 dhs in functie de cat de bine negociati pretul. Pentru ca pretul trebuie obligatoriu negociat la pornire. Insa nu trebuie sa fiti stresati de negocierea asta pentru ca de obicei e un proces care decurge foarte usor si rapid. Mai ales daca esti un pic flexibil. Eu de exemplu nu m-am stresat niciodata sa obtin cel mai mic pret cu putinta intreband zeci de taximetristi si negociind jumatate de ora cand ce as fi putut castiga erau 50 de centi sau maxim 1 euro. De exemplu intrebam de pret pentru o anumita destinatie si taximetristul zicea 40 dhs. Eu ziceam ca stiu ca pretul e 20 dhs. Asa ca el zambea si zicea ca hai ca merge cu 30 dhs. Si la sfarsit eram amandou fericiti :)

Cazarea

Despre cazarea in Marrakesh am o parere cat se poate de inflexibila. Pentru nimic in lume nu as sta in orasul nou.
Nu inteleg de ce ai vrea sa stai intr-un hotel standard complet lipsit de caracter cand poti sta in Medina intr-unul din sutele de riaduri care au aparut in ultimul timp.
Un "Riad" este o casa traditionala din Medina construita in jurul unei gradini interioare.
Si daca suntem la categoria definitii: Medina este partea veche a orasului.
In ultimele decenii sute de astfel de case traditionale ai fost renovate si transformate in bed and breakfast.
Gasesti riad-uri pentru toate gusturile si buzunarele. De la case destul de spartane dar pentru care platesti doar 10-20 de euro pe noapte pana la adevarate palate cu tot confortul pe care ti-l poti dori si niste servicii pe masura hoteurilor de multe stele.
Noi am stat in doua astfel de riad-ul (unul langa Garre routiere deci la limita medinei si unul la doi pasi de celebra piata Jemaa el Fna) si amandoua ne-am placut foarte foarte mult. Este uimitor cum treci de poarta riadului si parca esti intr-o alta lume. Treci pragul si toata forfota a disparut ca prin minune.

Mancarea

Motivul sigur pentru care ajung sa urasc un loc este daca nu gasesc nici o locatie unde sa mi se para tentant sa mananc. Dragostea se pare ca trece prin stomac pana la urma. Si mi s-a intamplat de cateva ori sa ma urca in masina/tren/autobuz etc si sa parasesc in doi timpi si trei miscari un anumit oras in care dupa primele ore de plimbare nu am zarit nici o sursa de hrana care sa nu ma faca sa ma gandesc ca imi voi petrece viitorul apropiat in toaleta.
Marrakesh nu e nicidecum un astfel de loc. Si gasesti ca si la cazare si la transport de toate pentru toata lumea. Daca esti mai aventurier ai tarabele din Jmaa el Fna de unde poti manca tot felul de lucruri mai mult sau mai putin exotice. Daca preferi ceva hipster atunci ai tot felul de cafenele si restaurante care nu sunt cu nimic mai prejos decat ce ai prin vestul Europei. Daca vrei ceva traditional ai restaurante in riaduri unde se gateste un meniu standard pentru toata lumea si care probabil va fi cea mai buna mancare marocana pe care o vei manca.
In plus unele dintre cele mai bune sucuri naturale de fructe le-am baut in Maroc. Desi am urat Jmaa el Fna cu toata fiinta mea (spun doar cuvantul sarpe si toata lumea va sti de ce) am strans din dinti si in fiecare zi am fost acolo pe baricade pentru un suc. Da atat de mult mi-a placut sucul incat am acceptat sa merg la doi pasi de niste serpi prezentati frumos pentru poze.
Un alt aspect pozitiv este cel al cafenelelor. In doua saptamani in Maroc nu am vazut absolut nici o femeie la masa intr-o cafenea. Insotita sau nu, prea putin conta. Erau numai barbati. Si asta a fost un stres destul de mare pentru mine care m-am plimbat destul de mult singura. Uneori vroiam sa stau la o masa sa beau o cafea sau un suc sa ma odihnesc si sa fac planul pentru ce fac mai departe. Lucru imposibil peste tot mai putin in Marrakesh unde am gasit cateva cafenele foarte dragute (pentru turisti dar ce conteaza) unde am putut sa imi trag sufletul in liniste.

Excursii suplimentare

Pentru Marrakesh cred ca e nevoie de minim trei zile pentru vizitare. Daca vrei sa vizitezi la pas domol de vacanta nu pe fuga.
Daca ai mai multe zile la dispozitie atunci poti face foarte usor, comod si sigur excursii de o zi-doua-trei etc in afara orasului.
Pentru doua zile propunerile mele sunt fie Essaouira (o localitatea pescareasca la ocean) sau sa traversezi muntii Atlas si sa vezi o bucatica de desert.

Ce e de vizitat?

Pentru asta trebuie sa asteptati scrierile viitoare ca deja m-am intins cat o zi de post.