Tiger Leaping Gorge

Unul dintre cele mai renumite trasee de hiking din China este: Tiger Leaping Gorge in provincia Yunnan. Si pentru ca ne aflam in Lijiang, la numai 75 de kilometrii de inceputul acestui traseu (Qiaotau) si pentru ca era recomandat drept foarte spectaculos, ne-am facut bagajele si ne-am pregatit de o noua aventura.

Totul a inceput foarte simplu pentru ca biletele pentru autobuzul Lijiang-Qiaotau ne-au fost cumparate de hotelul la care am stat in Lijiang in schimbul unei taxe modice de 6 RMN (biletele au fost 39 RMN). Deci pe 21 iulie la 8.30 dimineata am luat un taxi catre statia de autobuz (evident ca aveam scris de la hotel in chineza care este adresa la care vrem sa ajungem) unde am fost inca o data atractia diminetii pentru ca eram singuri europeni si toti copiii chinezi isi exersau “Hello”-ul pe noi. Unele mame mai experimentate in ale englezei ii invatau sa ne spuna si “Welcome to China”.

 La 9.30 eram imbarcati si gata de plecare spre Tiger Leaping Gorge. Evident ca si in autobuz am fost pe post de atractie turistica si cum unul dintre ceilalti pasageri vorbea engleza a fost suficient pentru ca ceilalti sa comunice cu noi prin intermediul lui. Iar discutiile erau chiar foarte amuzante. De exemplu erai intrebat de unde esti. Raspunsul: Romania. Apoi urma o lunga conversatie intre chinezi in care se incerca identificarea Romaniei. Dupa ce se ajungea la ceva consens se trecea la urmatoarea intrebare: ce limba se vorbeste in Romania? Raspunsul: Romana. Si apoi urma iar o lunga discutie intre chinezi in care se punea sub semnul intrebarii existenta limbii romane. Nu de alta dar cu cateva zile mai devreme in timpul unei discutii similarea un nene chinez a conchis ca in China se vorbeste chineza si in Europa se vorbeste engleza. Si cu asta basta. Cam multe pretentii de la toate tarile astea mici europene sa vorbeasca fiecare limbi diferite. Ma intreb ce ar zice un neamt sau un francez la o astfel de afirmatie. Saracul chinez cred ca si-ar pierde capul. Apoi urmau intrebari legate de unde mergi, ce faci in China, daca vrei sa inveti limba chineza etc etc etc. Si dupa vreo ora se ajungea iar la intrebarea: unde e domne Romania asta :)

Oricum spre marea mea surprindere Romania este identificata destul de usor de chinezi. In Indonezia destul de multi o plasau in America de Sud, iar in Peru ni se spunea ca suntem primii romani intalniti. Deci chinezii primesc nota zece la geografie de la noi.

Si pe cat de promitator a inceput drumul pe atat de greu a decurs mai apoi. La hotel ni s-a spus ca o sa dureze o ora si jumatate, in ghidul Lonely planet scria ca dureaza doua ore si jumatate... realitatea a fost ca a durat nici mai mult nici mai putin de patru ore din cauza unor lucrari la drum. A fost prima si singura data in vacanta nostra in China cand un mijloc de transport a facut mai mult decat era planuit si trebuie mentionat ca nu si s-a intamplat nici macar o data ca un mijloc de transport sa plece cu intarziere. Totusi patru ore pentru 75 de kilometri este ceva exceptional...si nu in sensul bun.

Iaca motivul intarzierii

Se construieste o autostrada asa ca drumul e ca raul de langa.

Se poate si mai rau : poti fi biciclist.

Asa se face ca am inceput urcarea abia pe la ora 13.30 in conditiile in care la ghidul magic scria ca pana la cel mai inalt punct de pe traseu faci 5 ore si pana la prima cazare de dupa cel mai inalt punct cam 6 ore. Oricum am fi calculat nu prea ne datea bine si ne cam incerca ingrijorarea ca ne prinde noaptea pe drum.

Indicatorul de la inceputul traseului.

Decizia a fost ca trebuie sa ne grabim ca sa ajungem cat mai repede aproape de cazarile de dupa varf. Deci am decis sa nu mancam de pranz la baza si sa ne bazam doar pe micul dejun: doua felii de paine cu gem si un ou fiert si pe cativa biscuiti. Mie imi era deja foame dar ideea de a lasa potriunea mai lunga de mers pentru a doua zi nu prea ma incanta deloc asa ca mi-am pus picioarele la treaba si stomacul in “stand by”.
Si pentru ca lucrurile ar fi fost mult prea usoare...ne-am ratacit. Dar ne-am ratacit la modul destul de serios si nimeni nu era dispus sa ne arate drumul bun fara sa il platim sau sa inchiriem un cal cu care sa ne duca pana la cazarea aleasa pentru petrecerea noptii. Dupa ce am intrebat vreo 20 de persoane care este directia de urmat, am gasit vreo 2-3 tarani carora li s-a facut mila si ne-au ajutat. Dar si cu ajutorul lor nu am ajuns unde trebuia ci mult mai sus de cararea oficiala. Cum in nici un caz nu am vrut sa facem cale intoarsa ( mergeam deja de o ora si jumatate) singura varianta a fost sa ii dam inainte cu coborarea pe niste carari folosite numai de caprele ce pasteau linistit prin zona. Intr-un final (dupa o ora de mers aiurea pe campii, si doua ore in total – a se observa cat de repede ne-am ratacit) am ajuns si noi iar pe drumul bun de urmat.

Si de aici totul a mers ca uns si am avut parte de un traseu foarte frumos, plin de verdeata,unde nu vredeai picior de om (ca doar chinezilor nu le place hikingul) si cu niste vederi de zile mari.

Un rau ca doar e un defileu :)

Sa trec? Sa nu trec?

Cele doua zile de hiking pe Tiger Leaping Gorge au fost chiar o schimbare binevenita dupa 5 zile petrecute in orase pline de smog si foarte aglomerate. Este parca o cu totul alta China. Una in care timpul curge cu totul altfel si oamenii nu sunt intotdeauna prezenti in gramezi care se calca in picioare si iti scot ochii cu umbrelele.

Noaptea ne-am petrecut-o la prima cazare de dupa cel mai inalt punct de pe traseu: Tea Horse Guest House. O casa tipica Naxi, in care sefa era bineinteles o femeie si care are chiar si o mica spa in care iti poti masa picioarele sau spatele...depinde ce sufera mai mult dupa atatea ore de urcat pe munte. Noua cu tot cu ratacitul ne-a luat cam 6 ore sa ajungem de la baza pana la Tea Horse G.H. deci ne-am miscat destul de bine zic eu. Mai ales ca cele 28 de curbe aflate aproape de varf ne-au cam inmuiat genunchii.
Pentru 150 RMN ne-am ales cu o camera dubla cu dus si toaleta proprie, si un televizor pe post de bibelou pentru ca aici in varf de munte receptia TV nu a sosit inca (sau o fi sosit numai pentru proprietari). Oricum la cat de obositi eram nu ne-a trebuit decat ceva de mancat si vreo doua beri si sforaiam deja.

Tea Horse Guest House

Pe hol.

Si camera nostra...cu o fereastra in tavan (daca va intrebati la ce ma uit)

Vedere din camera

Munti si iar munti.

Cipri citind meniul.

A doua zi de dimineata ne-a trezit un sunet care nu ne-a incantat prea mult: ploua. Noroc ca nu ploua prea rau incat sa nu poti merge. Insa ploua suficient incat traseul sa devina foarte alunecos.

Si ploua....

Asa se face ca la un moment dat fundul meu a vrut sa faca cunostinta cu pamantul si dorinta i-a fost instantaneu indeplinita si eram cu rotile in sus cat ai zice peste. Mai apoi am fost mult mai atenta si am reusit sa stau pentru restul traseului in pozitie bipeda.  Dar glezna mea a suferit pentru cateva saptamani din cauza acestei greseli si chiar si acum mai sufera cand o pun la alergat L

V-am zis ca ploua?

Altii sufera mai mult de la hainele pentru ploaie decat de la ploaie....

Dupa inca trei ore si jumatate de plimbat printr-un peisaj de vis, eram deja la Tina’s Guest house – punctul terminus pentru aventura noastra pe munte de unde am luat la 15.00 autobuzul inapoi spre Lijiang.

Cararea cam alunecoasa

Mai stam o leaca si la adapost

Privelistea

La picior spre final.

Locul unde am ajuns cu rotile in sus

O cascaduta

La sfarsit parca mi-a revenit si zambetul :)

Si ceva mancare ca sa recuperamce am consumat.

Evident ca nici drumul de intoarcere nu putea fi fara peripetii. De la Tina am fost dusi cu masini, camioane si ce mai avea omul prin garaj pana la un punct unde ne astepta autobuzul. Nu am inteles de ce se face asta pana nu am vazut punctul de intalnire. Avusese loc o mare alunecare de teren care luase cu ea intraga sosea asa ca autobuzele nu mai puteau ajunge pana sus. In China pana si alunecarile de teren sunt la alta scala….imi ajunsese inima in gat in timp ce escaladam mormanul de pietre ce acoperea locul unde cu cateva ore inainte se afla o sosea.

Catre alunecarea de teren

Aici era o sosea acum cateva ore

Cam greu de crezut dar chiar era o sosea

Tiger Leaping Gorge a fost una dintre locatiile noastre preferate din China. Probabil si pentru ca noi suntem genul de oameni care prefera sa umble hai hui pe campii si munti in loc sa ia la picior orasele. Si in itinerariul nostru chiar s-a potrivit foarte bine pentru ca a reprezentat o pauza binemeritata dupa atatea orase mari, cladiri inalte, aglomeratie cat cuprinde si smog de nu vezi soarele. Este pentru prima data in China cand pozele ies cat de cat OK. Daca va uitati la pozele din Beijing pare ca este mereu ceata. Nu e ceata, ci smog.

Deci recomand cu inima deschisa tuturor sa mearga si acolo. China nu este numai istorie si dezvoltare in pas alert ci si peisaje de iti taie respiratia.