Spre marea mea surpriza (una neplacuta)
fotografiile din cele doua zile petrecute in Nong Khiaw nu sunt puse pe Picasa
deci am stat un pic in cumpana daca sa scriu postul asta sau nu. Intr-un final decizia
a fost ca este pacat sa nu vorbesc despre locul asta pentru ca in mod
surprinzator Nong Khiaw a fost localitatea nostra preferata din Laos. Experienta elefantior din Luang Prabang si
trekkingul in jungla de langa Luang Namtha au fost varfurile vacantei noastre
laosiene insa luata ca localitate separata (nu impreuna cu activitatile din
imprejurimi) Nong Khiaw este locul unde am mai fi stat multe zile si am fi
lenevit pe terasa unui restaurant la o bere sau un suc de fructe in timp ce in
jurul nostru nu se intampla niciodata efectiv nimic. Pentru ca farmecul satucului asta mic este
tocmai faptul ca e ca si cum timpul s-ar fi oprit in loc imediat ce ai coborat
din barca sau autobuzul ce te-a adus din Luang Prabang. Asta desi in ultimul
timp lucrurile se schimba cu o viteza semnificativa pentru Laos: au aparut
primele bancomate (sunt chiar doua bancomate, pe fiecare parte a raului), au aparut
primele restaurant cu wifi si numarul hotelurilor si agentiilor turistice
creste de la an la an. Cred ca acum sunt intr-un numar ce are doua cifre. J Doar nu va asteptati la turism in
masa nu? De fapt cred ca eram vreo 50 de turisti care misunam prin sat in
stanga si in dreapta in cautare de activitati sau de locuri cu vedere la rau
pentru luat masa. Banuiesc ca nu trebuie sa mai spun ca fiind atat de “multi”
turisti ajunsesem sa ne cunosteam deja (14 venisem cu aceeasi barca din Luang Prabang)
si sa ne salutam pe strada si sa schimbam impresii la fiecare masa la care ne
intalneam. Parca eram o mica familie.
In prima seara, dupa 10 ore petrecute pe o
barca facuta pentru piticii din Alba ca zapada, am plecat cat ai bate din palme
in cautarea unui loc in care sa ne facem plinul cu mancare buna si sa ne
stavilim setea mai mult sau mai putin inchipuita cu niste Beerlao. In jumatate
de ora citisem toate meniurile din sat si ne-am hotarat sa mergem la un
restaurant care nu arata el cine stie ce dar care avea un meniu foarte frumos
scris si cu multe detalii deci stiai ce mananci nu alegeai doar un numar
dintr-un tabel Excel. Chelner la respectivul restaurant era un neamt care
mergea in Laos an de an de vreo 5 ani. In fiecare an cate 3-4 luni. Si mereu in
Nong Khiaw si mereu la aceeasi oameni. Era foarte bun prieten cu proprietarul
restaurantului pe care il ajuta din cand in cand si care il gazduia cu drag de
atatia ani.
Ne-am atasat de locul ala imediat si am
petrecut multe ore stand de vorba cu patronal si cu neamtul calator in zilele
ce au urmat. Nu mai imi aduc aminte cum se numea dar este vis a vis de
restaurantul indian (singurul restaurant indian in sat). Atat de bine ne-am
distrat acolo incat in ultima zi patronul a hotarat ca sunt de-a casei si m-a
pus sa imi fac singura factura pe care sa o platesc. Am primit-o apoi cadou cu
mesajul ca trebuie sa imi amintesc de Nong Khiaw ca locul unde relatia
clien/prestator de sservicii nu este scortoasa ca in alte parti ci una de
prietenie. Si cam asta era sentimentul pe care il aveam de fiecare data cand
ajungeam la ei in gradina si ne asezam la masa si patronal cu o bere in mana
venea la noi si se punea pe povestit despre una si alta.
Motivul pentru care am decis (pe vremea
documentatului de pe internet) sa facem o oprire in satucul asta uitat de lume
este de fapt un traseu de hiking numit “Cele 100 de cascade” care a fost
descoperit in 2010 parca. Compania care are monopol pe traseul asta este Tiger
Trail si in prima seara asta a fost de fapt prima noastra grija: sa ne rezervam
un loc cu ei pentru ziua urmatoare. Poate ca in alte parti stresul de a mai
gasi agentia deschisa la ora trzie la care am ajuns noi ar fi fost justificat.
Insa in laos orice este posibil si orice este rezolvabil deci in nici zece
minute eram deja parte din grup si cu toate informatiile primite. In dimineata
urmatoare plecam cu o barca( iar barca stiu…), un ghid si inca 6 persoane catre
satul de unde se incepea mersul pe jos.
Traseul celor 100 de cascade este fix ceea ce
ii spune numele: un rau cu 100 de cascade “desi nu le-am numarat) pe care il
urmezi mergand prin apa care iti ajunge cam pana la genunchi. Trebuie deci sa
fii pregatit sa te uzi constiincios pana la piele. Nu este un traseu greu si
este chiar relaxant sa mergi prin apa rece a raului. Ca sa nu mai spun
ca este destul de amuzant sa faci pe Tarzan agatat de liane in timp ce
excaladezi cascadele.
La intoarcerea de la balaceala ne-am oprit
pentru un timp in satul de unde trebuia sa fim recuperati cu barca. Popasul a
durat un pic mai mult decat se credea pentru ca barcagiul trecuse pe cealalata
parte a raului sa doarma linistit la umbra. Pe partea nostra era prea soare.
Pana l-au trezit tipetele ghidului noi am avut
timp sa ne bucuram de ospitalitatea satenilor care ne imbiau cu bere, lao whisky
si fructe de tamarind. Probabil ca in orice alt loc din lumea asta s-ar fi
gasit un om mai intreprinzator care sa deschida o dugheana ce vinde bere rece
turistilor albi batuti de soare se se plimba prin jungla din imprejurimi. Numai
in Laos oamenii prefer sa fie ospitalieri si prietenosi in loc de
intreprinzatori asa ca berea sosea gratis si cu un zambet mare din partea celui
care ti-o ofere. De fapt ni s-a explicat la infinit de catre diversi locanici
ca in Laos cel mai intalnit mod de a petrece timpul liber este la o bere cu
prietenii. Este practic sport national.
Evident ca seara ne-am petrecut-o la
restaurantul nostru band bere si discutand cu neamtul si patronal laosian.
In mod normal planul era ca ajungem din Luang
Prabang in Nong Khiaw in prima seara cu barca, apoi ziua urmatoare sa mergem
la de cascade iar in ziua de dupa sa calatorim
intre Nong Khiaw si Luang Namtha. Dar in timp ce cautam informatii despre
autobuzele ce merg spre Namtha am aflat ca exista si varianta de noapte asa ca
am castigat o zi de plimbare in plus pe care am folosit-I mergand cu bicileta
prin satele din apropiere unde am fost pe post de amuzament pentru copii care
erau foarte jucausi la vederea albilor prafuiti.
No comments:
Post a Comment