Luang Namtha

Am plecat din Nong Khiaw cu un microbuz care ne-a dus pana intr-un sat al carui nume nu cred ca l-am stiut vreodata de unde am luat un autobuz de noapte care ne-a purtat timp de 6 ore pe drumuri asfaltate si nu prea pana la destinatia noastra.

Cand am vazut in ce hal arata autobuzul m-am felicitat cu varf si indesat pentru decizia de a calatori aproape exclusiv cu avionul in periplul nostru prin Laos. Aceasta a fost singura nostra calatorie cu autobuzul si nu pot sa spun ca i-as fi simtit lipsa daca nu se gasea printre experientele noastre de pribegi prin locuri de departe. Din pacate pe ruta asta nu exista varianta avionului asa ca ne-am descurcat cum am putut.
Autobuzul arata precum “ratile” comunale de acum ceva decenii din Romania (cel putin asa arata cea care facea cursa Gostinu-Giurgiu): foarte prafuita si mereu stand sa se defecteze fix cand ai mai multa nevoie de ea. In plus fata de “rata romaneasca” era faptul ca bagajele stateau legate sub o prelata sus pe autobuz. Deci m-am rugat la toti zeii din toate religiile sa ii dea dexteritate soferului nostru sa lege bine nodul sa mai am rucsac si la sosire nu numai la plecare.

In general eu am norocul sa adorm destul de usor prin masina/avion/autobuz/tren etc asa ca folosindu-l pe Cipri pe post de perna am reusit sa ignor cu success hurducaielile, muzica, luminile ce se tot aprindeau si stingeau la fiecare oprire, harmalaia de la fiecare oprire si multe altele si am dormit aproape tot drumul. Cipri nu a fost deloc la fel de norocos ca mine si prin urmare a stat de paza sa nu imi deranjeze cineva mie somnul. Si recunosc ca tinand cont de conditiile de calatorie, ii inteleg din plin invidia ce i se citea pe fata atunci cand a reusit sa ma trezeasca ca ajunsesem la destinatie.

Statia de autobus din Luang Namtha este de fapt la cativa kilometrii in afara orasului undeva intr-o pustietate. In care pustietate noi am ajuns la 2 noaptea somnorosi, obositi, debusolati si evident in cautare de tuk tuk sa ne duca la hotel. La momentul in care am coborat din autobuz nu era nici un tuk tuk in preajma si ingrijorarea deja isi facea simtita prezenta cu pasi mici dar siguri. O noapte in autogara aia nu facea deloc parte din planurile mele de calatorie. Din  fericire insa mai existau si prin Luang Namtha soferi de tuk tuk doritori sa faca un ban si primul a sosit imediat ce ne recuperasem bagajele asa ca am rasuflat usurati si l-am intrebat daca ne duce la hotelul unde aveam rezervare pentru noaptea aia. A zis ca da si am urcat imediat in remorca. Cu noi s-au mai ingramadit cativa localnici plus inca doi turisti care facuse greseala sa nu isi reserve camera de dinainte asa ca la 2 noaptea ei trebuiau sa ia la pas satul sa gaseasca ceva. Nicidecum o sarcina placuta pentru ca satul dormea dus si nu parea ca exista cineva dispus sa le deschida poarta la ora aia. Le-am spus care este pretul de la Zuela Guesthouse unde stateam noi si au zis ca incearca acolo intai ca tot ii trezeam noi pe proprietari insa totul era ocupat asa ca destul de dezamagiti au plecat la batut la alte porti. Iar eu mi-am dat seama ca niciodata nu voi fi un backpacker adevarat pentru ca nu as face asta in veci vecilor (cel putin nu fara a avea un atac de panica si fara a ma plange la infinit de situatia in care ma aflu).

Ne-am primit camera destul de repede si am adormit cred ca in nici 5 minute de la intrarea pe usa. Am imbatranit si a trecut vremea cand 2 noaptea era abia inceputul distractiei. La miez de noapte locul nostru e in pat sforaind.

A doua zi ne-am trezit cu forte proaspete sa luam la picior satul in cautarea unei agentii cu care sa mergem la hiking si kayaking pentru trei zile. Pentru ca asta este motivul pentru care oamenii vin in Luang Namtha: jungla prin care poti face tot felul de trasee si satele traditionale pe care le poti vizita. 

Ne-am decis destul de repede ce agentie sa folosim si planul era sa merge doua zile la trekking prin jungla pe un traseu care abia atunci se deschidea (noi eram primii turisti) si apoi o zi cu kayakul inapoi in oras. O noapte o dormeam in jungla si o noapte intr-un sat undeva pe munte in casa unor localnici. Am crezut initial ca vom fi noi doi si inca trei canadieni insa canadienii s-au razganit si la final am fost doar noi doi impreuna cu un ghid vorbitor de engleza si un localnic nevorbitor dar care stia zona extrem de bine.

Odata turul organizat am plecat sa descoperim un pic si zona in care ne aflam. Am inchiriat un motoscuter si am decis ca cel mai bine este sa mergem catre Muan Sing, un sat aflat la 47 de kilometri distanta. Citisem ca este un satuc destul de pitoresc (care nu s-a dovedit a fi chiar cum imi inchipuiam eu din descrieri) si ca drumul pana acolo este foarte frumos (si cam asa este) asa ca am plecat sa verificam.

Soseaua serpuieste printer paduri verzi (desi unele s-au transformat in paduri de arbori de cauciuc) si din cand in cand mai dateam si peste cate un sat ca desprins din trecut asa ca drumul a fost unul extreme de placut. Si cand ne era mai bine ne trezim ca facem pana. Care pana evident ca s-a produs la 35 de km de Luang Namtha si 12 km de Muang Sing iar idea de a merge pe jos 10 km impingand la motocicleta nu ne incanta absolut deloc. In timp ce ne scarpinam in cap incercand sa gasim o solutie pentru problema noastra, un nene cu o motocicleta mult mai serioasa decat jucaria inchiriata de noi a oprit si si-a oferit ajutorul. Ne-a luat ceva timp sa pricepem din semnlele lui ce vrea pentru ca nu vorbea nici o limba straina dar pana la urma ne-am prins ca zice ca eu sa merg cu el pana la primul atelier satesc de reparat motociclete iar Cipri sa vina incet incet pe scuterul lui cu pana. Am acceptat si cat ai clipi eram in Muang Sing. Eu cel putin am ajuns cat ai clipi pentru ca Cipri s-a deplasat mult mai incet si s-a oprit si la vulcanizare i-a distrat probabil de mama focului pe localnicii care l-au intampinat pe albul cu pana. Tare recunoscatori i-am fost lui nenea motociclistul pentru ca altfel cine stie cat ne lua pana ajungeam la un loc de unde sa fim recuperati.

Bucurosi ca am scapat de o grija ne-am dus sa mancam la ceea ce parea singurul restaurant din zona. O carciumioara condusa de o batranica foarte active care era de toate: si chelner, si casier, si bucatar si de toate pentru toti. Inca nu ne decisesem ce vrem sa mancam cand cu o mana de fier si intr-o mare viteza a venit si ne-a comunicat ca pe vremea asta (era destul de racoare si cam picura) este nevoie de o supa calda, niste legume tempura si poate si altceva daca mai dorim. Dar neaparat supa de ciuperci ca e delicioasa. Ni s-a parut foarte amuzant cum ne explica ce e cel mai bun si cum lua decizii fara sa ne lase sa replicam in vreun fel asa ca am decis sa ne lasam pe mana ei si  sa ne aduca ce o vrea de cuvinta.

Mi-a placut foarte mult respective batranica si desi ne-am intalnit numai o data pentru o oara mi-a ramas in minte foarte bine cu felul cum punea ordine printer turistii rataciti le ea in sat. Una din acele experiente care petrecute in orice restaurant din Europa de  vest ar fi luata drept impertinenta dar intr-un loc uitat de lume din Laos in restaurantul unei batranici inconvoiate de ani este doar o dovada de familiaritate. Cred sincer ca prin sfaturle pe care le datea incerca sa ne faca sa ne fie mai bine. Ceea ce e mai important decat orice relatie scortoasa client/chelner in restaurantele cu pretentii.

Drumul inapoi din Muang Sing a decurs din fericire fara pene si alte surprise. Si chiar si asa am ajuns destul de tarziu inapoi in oras asa ca singurul lucru pe care l-am mai facut a fost o vizita la piata de noapte de vis a vis de hotel unde convinsi de niste turisti chinezi care ne explicau cat de buna este mancarea am cumparat niste pui la rotisor si niste sunca. Si intr-adevar chinezii aveau dreptate ca era buna. Iar Cipri a tinut mortis ca san a mai intoarcem la aceeasi tansi si alta data ca a  zis ca prefear mancarea din piata in locul uneia de restaurant. Iar eu am fost de accord cu el mai ales ca acolo am mancat cea mai buna salata facuta din papaya verde de pana acum. Asyta desi am mai incercat in multe restaurant prin periplurile noastre.

Am mers apoi devreme la culcare pentru ca ne asteapta trei zile de stat prin jungla deci trebuie sa fim odihniti.

47 de km pana in Muang Sing

Imagini de pe drum

Shap curve...da?

Un satuc uitat de vreme

Si inca unul de cealalta parte a vaii

Invazia cauciucului