Mandalay sau cosmarul pietonului

Cand facem planul unde mergem in vacanta si ce vrem sa vizitam, imi petrec extrem de mult timp citind despre diverse locatii, cautand opinii, analizand bloguri si forumuri de calatorie si uitandu-ma la atat de multe poze incat ajung sa ma cred in locatia cu pricina. Si am invatat sa nu ma arunc cu capul inainte doar pentru ca cineva (sau un grup enorm de oameni)  spune ca locatia X este raiul pe pamant pentru simplul motiv ca am invatat ca suntem extrem de subiectivi in ceea ce ne place.

Intotdeauna trec argumentele pro sau contra unei locatii pe care le citesc sau le aud prin diverse locuri prin filtrul meu propriu. Ma cunosc suficient si il cunosc si pe Cipri suficient incat sa stiu ce anume ni se potriveste si ce anume va ridica o locatie in topul preferintelor noastre. Degeaba imi spune cineva ca locul X este cel mai tare din parcare pentru ca are cubluri, discoteci, petreceri in aer liber, bautura si droguri cat cuprinde (ex: Vang Vieng in Laos) pentru ca eu stiu ca toate lucrurile alea nu vor face decat sa ma enerveze nicidecum sa ma faca sa ma indragostesc de loc asa ca il voi ocoli cat de bine pot.

Nu sunt genul de turist pe care il vei auzi spunand la sfarsitul vacantei ca uraste insula cutare pentru ca nu are plaje cu nisip pentru ca sunt turistul ala care stie sigur ca pe insula aia nu sunt plaje cu nisip si daca totutsi alege sa se duca se duce in cunoastinta de cauza.

Cred cu tarie ca o documentare buna inainte de plecarea in vacanta va reduce la minim numarul de deceptii avute. Insa asta nu inseamna ca documentarea iti va garanta lipsa completa a deceptiilor.

Faptul ca punem atat de mult timp in planuirea vacantei a facut sa descoperim locuri extraordinare care ne-au facut sa maturam pe jos cu maxilarul de la atata uimire. Insa ni s-a intamplat sa avem si cateva deceptii. Locuri pe care ne-am fi dorit sa nu le fi avut vreodata in lista de calatorie. Cum a fost de exemplu Leshan in China sau Bali in Indonezia si cum a fost in calatoria din Myanmar, Mandalay. Pur si simplu locatiile astea nu ni s-au potrivit si nu stiam cum sa evadam mai repede de acolo.

Citisem multe despre Mandalay si intuiam ca orasul nu o sa imi placa prea mult insa speram ca vizita la fostele capital de regat din jurul Mandalay-ului va face mersul pana in acea zona o idee buna. Dar nu a fost sa fie. Probabil pentru ca ne-a displacut atat de mult orasul incat nu am putut sa fim deschisi la nimic din ceea ce am vazut in jurul lui.

Am ajuns in Mandalay destul de dimineata si fara nici o problema. Am avut noroc (asa se zvoneste in sat) si toae zborurile interne pe care le-am avut in Myanmar au fost punctuale si fara nimic neplacut de raportat. Am luat taxiul de la aeroport si cat ai clipi eram cazati si pregatiti de luat orasul la picior asa cum ne place noua sa facem. Incercam intotdeauna sa mergem cat mai mult pe jost pentru ca avem impresia ca atunci vezi cel mai mult dintr-ul loc. Insa Mandalay este cosmarul oricarui iubitor de mers pe jos asa ca noi. Trotuarele lipsesc aproape cu desavarsire iar daca din greseala gasesti vreo mica portiune atunci el va fi ocupat de masini parcate acolo sau este deasupra unui sant care joaca rol de canalizare si lipsesc din loc in loc portiuni asa ca te poti trezi cu picioarele in lucruri nu tocmai placute. Dupa nici macar 20 de minute de mers pe jos eram deja un car de nervi si oarecum disperati la idea ca vom sta trei zile in locul ala. A devenit foarte repede evident ca  trebuie sa gasim un taxi care sa ne plimbe de colo colo desi distantele puteau fi facute de multe ori pe jos fara prea mari probleme. O foarte mare dezamagire pentru noi. Dar altfel chiar nu se putea. Si evident ca oferta nu a intarziat sa apara si parca rasarit din pamant un nene taximetrist ne-a prezentat un traseu si noi disperati de trafic, caldura si poluare am acceptat foarte rapid.

Ne-am inceput turul din piata unde credeam noi ca vom descoperi fructe si legume de toate felurile ca sa ne facem provizia pe ziua respective insa si aici am avut parte de o dezamagire pt ca piata era de fapt numai pentru imbracaminte, incaltaminte si alte lucruri necomestibile. Din fericire erau si cativa care vindeau mancare vanzatorilor de la tarabe asa ca ne-am luat deja celebrul ananas caruia ii fac reclama pe toate posturile dar si niste dragon fruit care mie imi place foarte mult.

Am mers apoi la Shwe In Bin Kyaung o manastire din lemn foarte frumoasa si foarte eleganta datand din 1895 care are niste detalii foarte interesante si am petrecut ceva timp admirand sculpturile de tot felul. Dar cel mai mult mi-a placut ca desi era in mijlocul haosului orasului, odata intrat in curtea manastirii parca totul este dat pe “mute”. E foarte liniste si astfel devine in loc tocmai bun sa iti tragi sufletul dupa ce te innebuneste orasul cu galagia si agitatia lui.

Apoi la Mahamuni Buddha Temple care este in cu totul alta categorie decat Shwe In Bin Kyaung. Daca cea de-a doua este linistita si parca separate de lume, Mahamuni este ca un furnicar pentru ca este de fapt un loc de pelerinaj foarte important in Myanmar. Zi de zi mii de oameni vor merge acolo pentru a lipi foite de aur pe statuia lui Buddha. De fapt numai barbatii au voie sa faca asta, in timp ce femeile trebuie sa stea in afara incintei unde e statuia. Ca doar nu o sa fim egali in fata lui Buddha daca nu suntem in fata lui Dumnezeu sau a lui Allah.   

Ne-am mutat apoi in zona de langa Mandalay Hill si am vizitat o serie de manastiri destul de diferite intre ele dar foarte interesante si binevenite in zilele prea calduroase. Shwenandaw Kyaung este tot o manastire din lemn deci pentru ochii necunoscatorilor poate parea foarte similara (poate ca si este insa eu sunt clar ochi necunoscator) cu Shwe In Bin Kyaung. Dar mie tot mi-a placut. Si mai am vazut inca una in Mingun in acelasi stil si tot mi-a placut. Deci nu am ajuns inca la saturatia pentru manastiri din lemn. Am trecut apoi rapid pe la Sandamani Paya si Kuthodaw Paya (locul care adaposteste cea mai mare carte din lume – desi e mai mult marketing decat realitate)  si am decis ca este timpul sa ne indreptam catre mult laudatul Mandalay Hill. 

Ne-am lasat incaltamintea la baza (este loc sfant deci trebuie s ail urci descult) si am purces la urcarea treptelor care sa ne duca in varful dealului de 230 de metrii. Poate ca as fi trecut peste prezenta cainilor vagabonzi sau a mizeriei ingrozitoare pe care eu nu o inteleg intr-un loc considerat sfant sau a vanzatorilor de de toate daca privelistea de sus nu ar fi fost obturata de nenumarate magazine, tarabe si bodegi. Ma asteptam la cu totul altceva odata ajuns in varf de deal insa realitatea a fost ca un ciocan in moalele capului si a contribuit inca o data la parerea extreme de proasta pe care ne-am facut-o despre Mandalay.

La deal pe scrari

Privelisti interesante

 

Si pe cealalta parte a dealului privelisti blocade de betoane

Obositi, prafuiti si dezamagiti ne-am retras spre hotel. Ne-am odihnit nitel si am plecat sa cautam un restaurant. Evident unul in imediata apropiere pentru ca nu aveam nici un chef sa merg mai mult de 500 de metri printr-un loc unde a fi pedestru este echivalent cu o incercare de sinucidere. Si spre marea noastra surpriza am dat de un restaurant indian extraordinar de bun la doi pasi de hotelul nostru. Vegetarian (ceea ce pentru Cipri a fost o mare lovitura) insa foarte bun, foarte curat si cu o proprietara extreme de simpatica. Iar asta a fost restaurantul la care ne-am prezentat cu incredere si in urmatoarele zile sa mancam pentru ca nu ne-am facut curaj sa incercam altceva. 

Trei zile am mancat vinete din astea atat de bune au fost