In fiecare an cand participam la cursa de 100 de kilometrii de mers pe jos de la Dodenocht, ne minunam in ce fel functioneaza mintea omului si cat de mult conteaza mentalul acolo unde te gandesti ca poate numai fizicul ar trebui sa primeze. E atat de usor sa te asezi in fund in mijlocul strazii si sa spui ca nu mai poti cand de fapt nu fizic nu mai poti ci mental nu te mai poti convinge sa pui un picior in fata celuilalt.
In timp ce coboram de la Goran Shep, am ajuns sa avem fix aceleasi teme de meditatie ca la Dodentocht. Pana la ziua cea mare cu rcatul in varf si mers la EBC, parca am avut motor la picioare. Insa de cum ne-am atins tintele de cum am intrat intr-o stare de "lasa-ma sa te las". In astfel de momente iti dai seama de ce sunt mai multe accidente care se petrec la coborarea de pe munte, nu la urcare.Eram atat de relaxati si de lenesi incat mai ca nu am mers mai incet la vale decat am mers la deal.
Drumul la coborare l-am facut in trei zile desi in programul nostru scria ca trebuie sa il facem in patru. Intr-o zi am coborat din Goran Shep pana in Pangboche, in alta zi pana in Namche si in ultima zi pana in Lukla. Ne-am tot gandit daca sa ramanem in namce pentru inca o zi insa zvonurile legate de avioane nu erau cele mai incurajatoare asa ca am preferat mai bine sa fim pe langa aeroport.
Si pentru ca vremea a fost extraordinar de frumoasa am putut chiar sa ne bucuram si de ceea ce am ratat in zilele de la urcare cand a fost vremea urata.
Dar las mai bine pozele sa bucure ochiul:
 |
| Si am pornit la coborare. Incet incet ca eu am experienta sa ma imprastii pe jos |
 |
| Un catel care ne-a tinut companie ceva drum si cu care am impartit mancare la pranz. |
 |
| Terase pentru cartofi la 4000 de metri |
 |
| A se observa lunga carare |
 |
| Si ajunsi in Namche |
 |
| Mult uratele poduri suspendate |
 |
| Si de data asta se si vede ce e dedesubt |
 |
| Un zambet fortat pentru poza :) |
 |
| Unii fac poteca asta zilnic ca sa mearga la scoala |
No comments:
Post a Comment