Povestea unei nebunii - Iron Man Nisa

Cu totii visam la ceva.

Visul nu are margini asa ca ne permitem in vis sa mergem oriunde, sa incercam orice, sa fim oricine.

In vis suntem cu totii personaje principale, nu butaforie.

Insa atunci cand vine vorba de impus teluri si facut planuri de viitor, cati dintre noi isi impun tot ceea ce au in vis?

Probabil ca nu foarte multi. Iar eu sunt sigur printre ei.

In vis Wonder-woman e mic copil pe langa mine dar cand vine vorba de planuri pentru viitorul apropiat ma rezum la lucruri gen: sa slabesc un kilogram (dar pot fi foarte fericita si cu 100 de grame ), sa vorbesc mult de 5 minute pe an in flamanda (5 minute cumulate tot anul, nu dintr-o singura strigare), sa fiu mai calma si mai diplomata ( Asta e in plan deja de cateva decenii. Sunt sigura ca era si in planul mamei mele pentru mine inca din ziua in care m-am nascut. Insa e clar ca nu functioneaza.), sau sa ma joc mai putin pe telefon.

Lucruri cat se poate de pamantesti care sunt sigura ca se gasesc pe lista oricarui om normal la inceput de an de exemplu.

Sunt insa si oameni care probabil au fost rapiti de extraterestri si s-au facut experiemente pe ei si le-a fost alterat ceva prin cap care tine de "vointa" si prin urmare isi impun teluri mai putin pamantesti (adica alea enumerate mai sus). Chestii atat de sci-fi incat obosesti numai cand auzi de ele. Cu atat mai putin sa le pui in practica.
Printre rapitii de extraterestri se numara cu brio si Cipri (sotul meu adica).

Acum vreo 5 ani a venit cu ideea ca el vrea sa alerge un semimaraton (cel din Bruxel). Si dupa ceva luni de antrenament l-a terminat.

Apoi a venit cu ideea ca vrea sa alerge un maraton. Inca ceva antrenament si l-a alergat.

Apoi a venit cu ideea ca vrea sa faca o parte din Turul Flandrei (o cursa clasica de ciclism). Si inca o leaca de antrenament si l-a facut.

Apoi a urmat in mod cat se poate de evident tot Turul Flandrei ca incomplet nu datea bine pe lista. Si evident ca l-a terminat.

Apoi a urmat ideea sa faca toate cele trei clasice de ciclism in acelasi an: Turul Flandrei (245 km ), Liege-Bastogne-Liege (279 km) si Paris-Roubaix (170 km). Dupa antrenamente minunate in miez de iarna la 4 dimineata si la sub 0°C cand ii ingheta apa in bidon (pentru ca sezonul de biciclit incepe prin Aprilie deci tu tre sa fii in forma maxima in Aprilie), evident ca le-a terminat.

Deja intrase in pana de idei. Ce sa mai faca? Ce sa mai faca? Pai ca prin minune a aparut o idee noua la orizont: o jumatate de triatlon: 1.9 km de inotat, 90 km de mers pe bicicleta si 21.1 km de alergat. Totul dintr-o bucata si la o viteza la care multi ar lesina. Nu si Cipri care evident ca l-a terminat.

Anul trecut, dupa triatlon, statea asa Cipri si se gandea: oare care sa fie urmatorul pas?

Ganditul nu a durat mult ca urmarea era evidenta: Un Iron Man. Un triatlon intreg. Adica o nebunie atat de mare incat acel 1% care ma facea sa ma indoiesc ca Cipri a fost rapit de extraterestri, a disparut cu totul. E o certitudine. Daca il ducem la analize sigur descoperim ca ceva nu e ca in oamenii normali. Nu are cum. Ca daca el e normal inseamna ca eu sunt un lenes mai ceva ca animalutele numite lenesi si vointa mea se masoara la scala "nano" pe cand a lui e la scala "macro". Deci nu ies sigur bine din comparatia asta daca ne consideram egali in constructie. 

S-a inscris anul trecut in vara pentru triatlon si apoi au urmat 10 luni de antrenament intens. Atat de intens incat eu oboseam numai gandindu-ma la el.

Ore si ore si ore intregi de alergat si biciclit. Ore intregi de stat in bazin si luat lectii pentru imbunatatirea tehnicii de inotat. Ore intregi de transpirat pe home trainer de parca aveam cascada Niagara in casa.

Saraca mama se uita la Cipri in timp ce facea niste antrenamente indoor pe bicicleta montata pe trainer si a concluzionat ca daca ea ar fi atat de transpirata si bataile inimii ar fi atat de sus s-ar aseza in fund si ar astepta sa moara. Pentru ca antrenentul pentru un triatlon se pare ca nu este ca mersul la sala cu fetele. Nu iti petreci jumatate din timp vorbind vrute si nevrute si luand mai multe pauze decat sedinte de antrenament. Ci inseamna sa duci de cele mai multe ori totul la limita. Iti supui corpul la un chin inuman. 

Pe mine ma apuca lenea in fiecare seara cand trebuie sa merg la sala. Cipri insa se trezea la 4 dimineata ca sa mearga la alergat sau la biciclit sau amandoua. Avea zile in care facea un semi triatlon si asta desi mergea si la munca si muncea pe branci 10-12 ore. 

Cipri nu a muncit in viata lui 8 ore pe zi. La el cea mai scurta zi de munca are 10 ore. Si la asta se mai adauga o ora-o ora jumatate petrecuta in masina in drum spre munca sau inapoi. Iar de cand este propriul lui sef si are propria lui companie, programul este cu atat mai nebunesc.

Sa adaugi la un astfel de program si cate 17 ore sau mai mult de antrenament pe saptamana este peste capacitatile mele aritmetice.

Sunt sigura ca printre experimentele extraterestre la care a fost supus se afla si faptul ca a invatat cum sa dilate timpul. Ziua mea de 24 de ore sunt extraordinar de sigura ca este mai scurta decat ziua lui de 24 de ore. Si oricine ar incerca sa ma convinga de contrariu va esua lamentabil.

Si sa nu uitam: Cipri are multiple operatii la ambele picioare. Sper sa nu se supere ca scriu asta insa este extrem de important pentru intreaga poveste. Ca sa intelegeti de ce il vad pe sotul meu ca pe definitia "vointei". A cazut acum multi ani de la etajul patru, in picioare, pe beton. A fost paralizat si a suferit multiple interventii chirurgicale ca sa i se refaca picioarele. Daca te uiti la laba piciorului stang o sa intelegi de ce Cipri face bataturi imediat ce incearca sa alerge sau sa mearga mai mult. Este foarte deformata. Practic calca numai pe degetul mare si o mica bucata din calcai. 

Cipri face bataturi ingrozitoare le picioare dupa 30 de km de mers la Dodentocht. Si apoi continua in halul ala pentru inca 70 de km. Adica 14 ore (minim) de mers continuu cu bataturi cat mingea de ping pong.  Daca cineva vrea sa se inspire pentru tehnici de tortura, apai asta e sigur una de succes.

Si cu toate astea nu l-am auzit pe Cipri decat o singura data sa se foloseasca de accidentul lui ca sa spuna ca nu poate face ceva. 

Cand i-am propus sa luam lectii de dans pentru nunta noastra :) Dar sunt absolut convinsa ca motivul nu era unul medical/fizic :)

Cum s-a ascuns dupa accident pentru evitarea lectiilor de dans ar putea foarte bine sa spuna si ca nu poate face nici un efort si sa fie un "couch potato". Insa nu e deloc asa.

Cipri trebuie doar sa isi puna ceva in cap si apoi muta si muntii din loc daca de asta e nevoie ca sa isi ajunga telul. A participat pana si la Turul Flandrei desi avea pojar :)

Dar sa revenim la Iron Man.

Pe 29 Iunie 2014 a avut prima lui participare la o astfel de competitie. Si evident ca l-a terminat. Nu ar fi Cipri daca s-ar da batut la ceva.

3.8 km de inotat. 180 km de biciclit. 42.2 km de alergat

Totul dintr-o bucata. Fara pauze. Fara stat sa te odihnesti. Fara sa o lasi mai moale vreo secunda.

13 ore si 41 de minute de dus totul la limita.

Chapeu. Asta e tot ce mai pot sa spun.

Or avea timp sa se uite la priveliste?

Oricum nu mai e vreme de plaja

Cipri se pregateste de cursa - are rucsac oficial ca sa dovedeasca asta :)

Si-a primit si numarul

Primele biciclete

Si primii alergatori

Dusuri pentru cand canicula devine de nesuportat

Cipri la alergat

Doar 20 de km ramasi

Saracii genunchi sufera nu gluma

La varsta lui, multi asteapta sa moara. Chapeau.

Pit stop- pentru schimbat sosete

Suporteri de tot felul

Daca nu le-a placut canicula poate le place ploaie torentiala si grindina

Si intr-un final si FINALUL

Felicitari Cipri

PS: Inainte de Iron Man si chiar si dupa Cipri a sustinut ca la altul nu mai participa pentru ca este mult prea greu antrenamentul. Nu l-am crezut nici un moment pentru ca un om ca el nu poate trai fara un tel de genul asta. Are nevoie de o competitie care sa il stimuleze. Sa ii faca sangele sa curga mai repede prin vene. Iar astazi s-a inscris pentru Iron Man ul din Frankfurt din iulie 2015. :)

PPS: Sa nu credeti ca eu sunt genul de om care ofera laude pe banda rulanta. Postul asta are si rolul de a fi un mesaj pentru Cipri. Care a primit bombaneala cat cuprinde din partea mea pentru orele lungi de antrenament. Insa care nu a primit asa cum se cuvine si felicitarile mele. Sunt extrem de mandra de el si sper ca el stie asta chiar si daca nu prea primeste si incurajarile ci doar bombaneala. Si mai mult de atat il vad ca pe un exemplu de urmat. Daca toti am avea vointa si determinarea unor oameni ca el, lumea ar fi un cu totul si cu totul alt loc. Spuse "couch potato"-ul :)