Cu cateva zile inainte de plecarea pe Damavand ne intalnisem cu ghidul nostru in Yazd la un pahar de vorba ca sa ne cunoastem si sa vedem daca ne potrivim impreuna. Nu o fost o intalnire rea asa ca ca am pornit la drum cu ganduri pozitive.
De fapt de la bun inceput trebuie spus ca nu a fost un ghid rau. Stia muntele destul de bine, stia ce inseamna sa urci pe un munte inalt, vorbea engleza extraordinar de bine, mai facuse traseul de nenumarate ori si parea sincer interesat sa faca totul OK. Pe parcurs au aparut ceva probleme (ceva inevitabil cred) insa marile noastre nemultumiri nu au fost cu calitatile lui de ghid ci cu felul cum sunt tratati turistii straini pe Damavand - ca niste vaci bune de muls. Deci daca vreti neaparat un ghid si nu va deranjeaza pretul platit, Massoud Jaladat (fravahar_m@yahoo.com) cred ca este unul dintre cei buni. Insa in continuare sfatul meu este sa mergeti pe cont propriu pentru ca personal nu consider deloc raportul calitate - pret pentru intreaga excursie ca fiind ceva acceptabil.
Luni dimineata la ora 08.00 eram la locul de intalnire cu ghidul pregatiti sufleteste si nu numai pentru plimbare. Eu eram imbracata de munte asa ca imi lipsea rochia ce imi acoperea fundul si intr-un mod extrem de ciudat ma simteam aproape dezbracata. Ce inseamna presiunea normelor sociale...
Cum Teheranul este un oras extrem de aglomerat si traficul mai ales la orele de varf este absolut infernal, ne-a luat in jur de o ora numai sa iesim din oras. Si distanta de doar 80 de km pana in Polour a durat in jur de 2.5 ore.
Am ajuns la Federatia Iraniana, am baut un ceai cu cei de acolo, am stat un pic de vorba, am discutat starea vremii, ne-am luat permisele si am pornit catre sat sa facem ultimele cumparaturi. Mai ne trebuia cate ceva de mancarea si sa mancam de pranz. Sunt destule magazine si restaurante in Polour care sa satisfaca ambele nevoi.
Apoi ne-am intors iar la sediul federatiei, ne-am terminat de facut bagajele (le-am reorganizat) si am plecat cu masina de teren catre Camp 2. La iesirea de pe drumul principal catre drumul pietruit catre Camp 2 se afla un punct de unde se cumpara un sac de gunoi in care strangi ce iti ramane pe munte. Apoi la coborare daca aduci sacul inapoi (cu gunoi evident) primesti o parte din bani inapoi. Mi s-a parut o idee geniala care stimuleaza oamenii sa isi care gunoiul la vale si sa nu il lase aruncat pe munte sau la cabana.
La Camp 2 (la moschee) ghidul a negociat cu proprieterii de magarusi/cai si pentru 13 dolari am trimis rucsacul cu mancare si sacii de dormit la deal si noi am pornit la urcat numai cu rucsacii mai mici in care aveam hainele si alte chestii mai usoare.
Camp 2 Base Goosfand Sara se afla la o altitudine de 3040 de metrii si trebuie sa urci pana la 4250 de metrii unde se afla New Hut (noua cabana) detinuta de federatia iraniana. Nu este un traseu greu dar este tot la deal la deal fara nici un loc de coborare si aproape fara nici un loc drept. Dar este o panta moderata si cararea este extrem de usor de urmat. Si cum eram cu picioare proaspete si plini de entuziasm si nici altitudinea nu era ingrozitor de rea, in 3 ore si jumatate eram deja cazati. Ni se spusese ca traseul dureaza cam 6 ore deci am facut un timp suficient de bun incat sa ii dam sperante ghidului ca vom ajunge pana sus. Dintr-un motiv sau altul se pare ca nu paream mergatori prea seriosi. Ca eu sunt mai pufulete de felul meu nu este nici un secret. Dar cand e de mers apai nu stau pe ganduri. Si daca am terminat Dodentochtul de trei ori chiar ca nimic netehnic nu cred ca imi mai poate sta in cale. Insa ca Cipri nu pare mergator serios chiar ca nu inteleg. Ca doar nu termina Iron Man-ul uitandu-se la televizor. Dar lasa ca i-am dovedit noi contrariul lui Massoud :) Asta asa ca sa ma laud un pic.
Odata ajunsi la cabana, ne-am luat paturile in primire si am descoperit ca eram vecini cu un grup de romani de la clubul montan Altitudine. Ei erau ajunsi pe munte cu o zi inainte de noi asa ca in ziua urmatoare aveau ziua de varf. Am stat la povesti cu ei pana tarziu in seara pentru ca mare lucru nu ai ce face la cabana. Doar sa astepti sa treaca timpul si sa te rogi sa adoarma o data oamenii ca sa poti sa dormi si tu.
Cam atat despre prima zi. A doua a fost aclimatizarea si ziua de aflat de la romani si de la altii cum este ziua de varf. Oameni ce au bagat frica in mine nu gluma deci sfatul meu este mai bine sa nu vorbiti cu nimeni despre varf :)
 |
| Damavandul in departare |
 |
| Pe drum de la Camp 1 la Camp 2 |
 |
| Cu privelisti frumoase |
 |
| La cantarit bagaje |
 |
| Noi suntem mai inceti |
 |
 |
| Cabana noua |
 |
| Arata mai bine decat vechiul refugiu |
No comments:
Post a Comment