Cat de mult mi-a lipsit

In ultimii doi ani nu am mai mers nici macar o zi la schiat.

Cum nu avem norocul sa avem zile de concediu nelimitate si buget nelimitat trebuie sa trasam niste prioritati. Si in ultimul timp am sacrificat vacanta de iarna de la schiat pentru o vacanta petrecuta in tari mai calduroase.

Sa nu intelegeti ca ma plang de "ghinionul" care ne-a lovit de ne-am plimbat prin tari de vis. Insa tare mult mi-a lipsit muntele. Mi-a fost un dor nebun de schiat.
Asa ca week endul trecut am decis sa ne stingem un pic dorul si sa mergem intr-o scurta plimbare prin tari mai generoase cu iubitorii sporturilor de iarna decat Belgia cea plata. Si nu puteam alege altceva decat locul care mie personal imi place cel mai mult cand vine vorba de schiat: Lauterbrunnen-Wengen-Grindelwald.
Am mai scris despre marea mea iubire pentru Elvetia asa ca nu ma mai repet. Ce as avea insa de adaugat pentru perioada actuala este ca partiile au fost efectiv pustii. Motivul cred eu ca este legat de costuri. Elvetia era o destinatie scumpa dupa orice standarde. Dar acum ca euro este egal cu francul, a devenit o destinatie atat de scumpa incat este de ocolit. In Belgia s-a anuntat la stiri ca anul asta cand francul este atat de sus, sunt cu 40% mai putine vacante la schiat in Elvetia rezervate de belgieni.Si nu ma mira deloc. Rezultatul este ca nu am auzit in jurul meu pe partie, in tren sau in telescaune alta limba decat cea locala asta cand chiar mai era cineva care sa imparta acelasi spatiu fizic cu noi.
Ca totul era pustiu avea insa si avantaje. Partii perfecte. Cu zapada perfecta. Fara nimeni altcineva in campul vizual. Si fara sa astepti nici macar 30 de secunde la telescaune. Singura limitare la cate coborari faci este cat te tin picioarele.

La inceput de zi

Partia de coborare pentru Cupa Mondiala

O bucata de partie care a facut cunostinta de multe ori cu fundul meu in anii precedenti. Intre timp nu mai e cazul.

Drumul catre rai (a se observa raza de lumina din vale) e o partie neagra

Ador partia asta. Acum cinci ani o coboram mai mult pe fund ca era plina de gheata. Anul asta absolut perfecta.

Si nu se putea sa scriu ceva fara sa nu il aduc in prim plan si pe nebunul clapaug care evident ca ne-a insotit si care s-a simtit ca intr-un vis frumos cu atata zapada prin care sa alerge: