Daca saptamana trecuta am scris...iar...despre Golden Gate Bridge vazut din toate partile m-am gandit ca ar fi cazul sa scriu si despre celalalt pod celebru preferat. Nu de alta dar acesta vine cu o mare surpriza.
Doamnelor si domnilor...ta na na na...Sydney Harbour Bridge.
Recunosc ca pe baza felului cum arata zona in care este situat podul, Golden Gate Bridge este de departe preferatul meu. Totul este foarte bine determinat: Pacificul de-o parte si Golful de alta, orasul de-o parte si oarecum o zona verde de partea cealalta etc. Parca totul este schitat cu linii drepte si asta imi place extrem de mult. Golden Gate are claritatea unei ecuatii matematice.
De cealalta parte a lumii, Sydney Harbour arata de parca ar fi garajul nostru luat ostatec de toate hainele de sport ale lui Cipri. Definitia haosului. Insule si insulite peste tot. Cladiri aparand de dupa orice colt. Te-ai astepta sa vezi oceanul dar ia-l de unde nu-i. Macar de ai vedea un alt mal dar nici ala nu este prea bine determinat. Practic in cazul asta liniile drepte nu exista nici macat ipotetic.
Iar pentru mine parca e prea mult.
Insa daca scoatem podul din nebunia din jur, Sydney Harbour are o eleganta care dilueaza orice critica. E frumos bre...Chiar daca este poreclit umeras pentru haine ("coat-hanger").
Si in plus nu numai ca il poti traversa la picior ca pieton dar poti sa te urci sus sus sus in varful lui. Si cum spuneam eu sunt extrem usor de mituit cu o priveliste de zile mari deci nu cred ca a durat mai mult de doua secunde de cand am auzit ca il poti urca pana cand am decis ca vreau si eu.
Ca vrea a fost usor de hotarat dar cumpararea biletelor a venit o leaca mai greu pentru ca m-a cam dezumflat pretul. Am numarat cifrele din care era format pretul de vreo 10 ori. Am decis ca ori nu vad bine ori e pacaleala de 1 Aprilie ori nu este moneda corecta. Din pacate nici una nu se aplica. Asa ca dupa ce am suspinat nitel in fata monitorului am decis ca nu dau atatia bani nici daca este ultimul pod pe care te poti urca in intreaga lume. Uite domne la el. Dar face si de mancare sau ce?
Pentru vreo luna de zile m-am prefacut ca nici nu ma gandesc sa dau banii aia insa in realitate de fiecare data cand mai lucram la planul de vacanta reveneam intr-un fel sau altul la partea cu podul. Era mult prea tentant sa te gandesti ca vei fi deasupra Sydney-ului. Asa ca am facut ceea ce ar face orice om echilibrat si determinat si cu capul pe umeri: am gasit o scuza pentru cumpararea biletelor :)
Se implineau zece ani de cand eu si Cipri suntem un cuplu deci cum poti sarbatori altfel decat sus in varf de Sydney Harbour Bridge? Este totusi o ocazie speciala asa ca merita un cadou special.
Trebuie sa recunosc insa ca si daca s-ar fi implinit 3 ani, 2 luni, 15 zile si 24 de minute si tot le-as fi cumparat. Era muuuult prea tentant - cum va ziceam.
Si sincer nu imi pare rau deloc iar experienta ne-a placut foarte foarte mult. Nu este numai privelistea in sine, desi apusul vazut de pe pod este unul cat se poate de special iar orasul luminat la picioarele tale ti se strecoara vrei nu vrei pe sub piele, ci este mai mult pachetul complet. Felul cum este organizat totul astfel incat sa fie memorabil: pregatirile , umorul anagjatilor, povestile spuse de ghidul de pe pod, faptul ca nu esti grabit deloc. Oamenii iti iau o caruta de bani dar fac tot posibilul sa simti ca fiecare cent a fost meritat.
Iar daca ai oaresce frica de inaltime sigur vor incerca sa te faca sa uiti de ea si sa te bucuri cat mai mult de priveliste. Ca sa ma incurajeze, ghidul nostru imi spunea povestea unei doamne de 90 si ceva de ani care urcase cu ei. Doamna respectiva era din Sydney si vazuse podul construindu-se in fata propriilor ochi. Ghidul ne spunea ca doamna respectiva stia mai multe despre istoria podului decat stiuai ei ghizii. Pentru ca ea traise istoria aia.
Singura mea carcoteala este faptul ca dupa ce ca platesti un pret extrem de mare la sfarsit ti se mai cer inca 60 de dolari pe 10 fotografii. Asta in conditiile in care tu nu ai voie cu nimic de fotografiat/filmat deci singura ta amintire va fi fotografia de la ei.
Dar hai ca va las cu fotografiile facute de sus si la sfarsitul postului pun si cateva detalii organizatorice in cazul in care va tenteaza experienta:
Detalii organizatorice:
Site-ul oficial de unde puteti cumpara biletele este bridgeclimb.com
Exista trei tipuri de urcari:
Pentru in timpul saptamanii cel mai ieftin este un Sampler (care se poate face doar ziua) si pentru care platesti 163 de dolari australieni de persoana. La polul opus un clasic facut la apus este 383 de dolari australieni de persoana.
Pentru in weekend un Sampler este 183 AUD iar in Classic la apus este tot 383 AUD.
Din punctul meu de vedere un Sampler reprezinta bani aruncati aiurea. Decat sa platiti 163 de dolari fara ca macar sa ajungeti in varf, mai bine nu mergeti deloc.
Singurul motiv pentru care as recomanda varianta clasica este daca il luati la apus. Adica fix ce am ales noi. Cand urci esti pe partea cu Opera si o vezi pe lumina. Cand ajungi in varf tocmai apune soarele. Asa ca la coborari esti cu fata catre orasul deja luminat.
Daca vreti sa mergeti ziua atunci Express este cat se poate de potrivit. Desi uneori nu este nici o diferenta de pret fata de Clasicul de zi. In timpul saptamani pretul este 298 AUD iar in week end etse 313 AUD.
Recunosc ca pe baza felului cum arata zona in care este situat podul, Golden Gate Bridge este de departe preferatul meu. Totul este foarte bine determinat: Pacificul de-o parte si Golful de alta, orasul de-o parte si oarecum o zona verde de partea cealalta etc. Parca totul este schitat cu linii drepte si asta imi place extrem de mult. Golden Gate are claritatea unei ecuatii matematice.
De cealalta parte a lumii, Sydney Harbour arata de parca ar fi garajul nostru luat ostatec de toate hainele de sport ale lui Cipri. Definitia haosului. Insule si insulite peste tot. Cladiri aparand de dupa orice colt. Te-ai astepta sa vezi oceanul dar ia-l de unde nu-i. Macar de ai vedea un alt mal dar nici ala nu este prea bine determinat. Practic in cazul asta liniile drepte nu exista nici macat ipotetic.
Iar pentru mine parca e prea mult.
Insa daca scoatem podul din nebunia din jur, Sydney Harbour are o eleganta care dilueaza orice critica. E frumos bre...Chiar daca este poreclit umeras pentru haine ("coat-hanger").
Si in plus nu numai ca il poti traversa la picior ca pieton dar poti sa te urci sus sus sus in varful lui. Si cum spuneam eu sunt extrem usor de mituit cu o priveliste de zile mari deci nu cred ca a durat mai mult de doua secunde de cand am auzit ca il poti urca pana cand am decis ca vreau si eu.
Ca vrea a fost usor de hotarat dar cumpararea biletelor a venit o leaca mai greu pentru ca m-a cam dezumflat pretul. Am numarat cifrele din care era format pretul de vreo 10 ori. Am decis ca ori nu vad bine ori e pacaleala de 1 Aprilie ori nu este moneda corecta. Din pacate nici una nu se aplica. Asa ca dupa ce am suspinat nitel in fata monitorului am decis ca nu dau atatia bani nici daca este ultimul pod pe care te poti urca in intreaga lume. Uite domne la el. Dar face si de mancare sau ce?
Pentru vreo luna de zile m-am prefacut ca nici nu ma gandesc sa dau banii aia insa in realitate de fiecare data cand mai lucram la planul de vacanta reveneam intr-un fel sau altul la partea cu podul. Era mult prea tentant sa te gandesti ca vei fi deasupra Sydney-ului. Asa ca am facut ceea ce ar face orice om echilibrat si determinat si cu capul pe umeri: am gasit o scuza pentru cumpararea biletelor :)
Se implineau zece ani de cand eu si Cipri suntem un cuplu deci cum poti sarbatori altfel decat sus in varf de Sydney Harbour Bridge? Este totusi o ocazie speciala asa ca merita un cadou special.
Trebuie sa recunosc insa ca si daca s-ar fi implinit 3 ani, 2 luni, 15 zile si 24 de minute si tot le-as fi cumparat. Era muuuult prea tentant - cum va ziceam.
Si sincer nu imi pare rau deloc iar experienta ne-a placut foarte foarte mult. Nu este numai privelistea in sine, desi apusul vazut de pe pod este unul cat se poate de special iar orasul luminat la picioarele tale ti se strecoara vrei nu vrei pe sub piele, ci este mai mult pachetul complet. Felul cum este organizat totul astfel incat sa fie memorabil: pregatirile , umorul anagjatilor, povestile spuse de ghidul de pe pod, faptul ca nu esti grabit deloc. Oamenii iti iau o caruta de bani dar fac tot posibilul sa simti ca fiecare cent a fost meritat.
Iar daca ai oaresce frica de inaltime sigur vor incerca sa te faca sa uiti de ea si sa te bucuri cat mai mult de priveliste. Ca sa ma incurajeze, ghidul nostru imi spunea povestea unei doamne de 90 si ceva de ani care urcase cu ei. Doamna respectiva era din Sydney si vazuse podul construindu-se in fata propriilor ochi. Ghidul ne spunea ca doamna respectiva stia mai multe despre istoria podului decat stiuai ei ghizii. Pentru ca ea traise istoria aia.
Singura mea carcoteala este faptul ca dupa ce ca platesti un pret extrem de mare la sfarsit ti se mai cer inca 60 de dolari pe 10 fotografii. Asta in conditiile in care tu nu ai voie cu nimic de fotografiat/filmat deci singura ta amintire va fi fotografia de la ei.
Dar hai ca va las cu fotografiile facute de sus si la sfarsitul postului pun si cateva detalii organizatorice in cazul in care va tenteaza experienta:
Ne pregatim de urcat |
Fashion baby |
Hai la deal |
Poza cu Opera ca doar nu mergeam degeaba in Sydney |
Si am ajuns in varf |
Intre timp s-a luminat orasul si a venit si ploaia |
La apus daca tine vremea cu tine |
Si orasul - fara ploaie |
Detalii organizatorice:
Site-ul oficial de unde puteti cumpara biletele este bridgeclimb.com
Exista trei tipuri de urcari:
- Bridgeclimb este varianta clasica si cea mai lunga si cea mai scumpa. Pornesti pe sub benzile pe unde trec masinile si ajungi pana la pilonul de sud-est. Urci prin pilon 4 randuri de scari pana la inceputul arcului. Si apoi urci pe arcul exterior (pe partea cu Opera) pana ajungi fix in varf. Cand esti la inaltimea maxima traversezi podul (pe sus evident) si cobori pe cealalta parte a arcului, iar prin pilon, iar pe sub masini si gata. In total totul dureaza in jur de trei ore si jumatate si ai 1332 de trepte de urcat. Poate fi facut: la rasarit, la apus, in timpul zilei sau noaptea.
- Bridgeclimb Express este o varianta mai scurta si mai ieftina dar extrem de asemanatoare cu cea clasica. Diferenta este ca urci si cobori pe arcul interior nu pe cel exterior. Insa atunci cand ajungi in varf treci pe arcul exterior pentru fotografii. Totul dureaza doua ore si un sfert si ai 1002 trepte de urcat. Poate fi facut in timpul zilei si in anumite zile este valabil si la apus sau noaptea.
- Bridgeclimb Sampler este varianta cea mai scurta si cea mai ieftina. Se urca la fel ca la Express doar ca ajungi pana la un sfert din arc. Nu urci pana in varf. Totul dureaza o ora si jumatate si ai 556 trepte de urcat. Poate fi facut doar in timpul zilei.
Pentru in timpul saptamanii cel mai ieftin este un Sampler (care se poate face doar ziua) si pentru care platesti 163 de dolari australieni de persoana. La polul opus un clasic facut la apus este 383 de dolari australieni de persoana.
Pentru in weekend un Sampler este 183 AUD iar in Classic la apus este tot 383 AUD.
Din punctul meu de vedere un Sampler reprezinta bani aruncati aiurea. Decat sa platiti 163 de dolari fara ca macar sa ajungeti in varf, mai bine nu mergeti deloc.
Singurul motiv pentru care as recomanda varianta clasica este daca il luati la apus. Adica fix ce am ales noi. Cand urci esti pe partea cu Opera si o vezi pe lumina. Cand ajungi in varf tocmai apune soarele. Asa ca la coborari esti cu fata catre orasul deja luminat.
Daca vreti sa mergeti ziua atunci Express este cat se poate de potrivit. Desi uneori nu este nici o diferenta de pret fata de Clasicul de zi. In timpul saptamani pretul este 298 AUD iar in week end etse 313 AUD.
No comments:
Post a Comment