Amintirea Everestului meu

Acum doua saptamani il intrebam pe Cipri daca vrea sa mergem sa vedem noul Maze Runner in Barco Escape.  Barco Escape (ca sa fac nitica reclama locului de munca) este un concept relativ nou in care se folosesc 3 ecrane de cinema in loc de unul pentru a crea o imagine o leaca mai panoramica. Un trailer aici ca sa vedeti ce incerc sa descriu. 

(Total off topic: sa fii CinemaVanghelist cred ca este visul oricarui barbat burlac. Hai sa zicem ca si casatorit dar sigur casatorit doar pentru o perioada limitata de timp :) Petreceri non stop la Hollywood. Ce ai putea sa iti doresti altceva?) 

Pentru a testa conceputul Escape ai nevoie evident de continut pentru toate cele trei ecrane asa ca Barco s-a infratit cu Fox si au creat o serie de scene in Maze Runner (si primul si al doilea) care sa arate plusul tehnologiei.

Pentru primul Maze Runner continutul nu a fost filmat ci creat digital (rendering) si din experienta proprie (este un sistem Escape care ruleaza non stop in holul prin care trec de zeci de ori pe zi pentru ca e in usa camerei obscure in care imi duc existenta) se poate mai bine de atat. De exemplu un concert Lady Gaga a fost filmat complet pentru Barco Escape si arata chiar interesant. Si mai interesant e un parteneriat cu Red Bull de la niste competitii de sporturi extreme. Trebuie sa ma credeti pe cuvant ca sporturile de iarna vazute in Barco Escape capata o cu totul alta dimensiune. Iar cel mai interesant dintre toate este o filmare de la festivalul The Burning Man. Absolut uimitor. 

Deci eram curioasa sa vad cam unde au ajuns cu calitatea filmarilor la al doilea film Maze Runner.

Raspunsul lui Cipri la invitatia la Maze Runner a fost ca mergem (mai mult pentru mine si pentru ca biletele erau aproape gratis pentru angajatii Barco) dar ca el de fapt cel mai mult si-ar dori sa mergem la Everest.

Nu trebuie sa il cunosti pe Cipri de prea mult timp incat sa intelegi ca un film de genul Everest este ce i se potriveste ca o manusa. Daca vrei sa adoarma instant il duci la o comedie romantica. :) Daca vrei sa nu se planga o saptamana ca l-ai facut sa se zgarie pe ochi de plictiseala il duci la Everest.  

Asa ca duminica am fost o sotie ascultatoare si am urmat cuvantul sotului meu si am mers sa vedem Everest. 

Evident ca si eu imi doream sa vad filmul (chiar foarte mult) dar nu recunosc nimic nimic nimic. Ramane intre noi treaba asta si ca varianta oficiala este ca am mers pentru Cipri. Da? :)

Si daca in momentul asta credeti ca postul meu va fi  o recenzie a filmului va inselati amarnic :) Tot ce va spun este ca trebuie sa mergeti sa il vedeti. Si trebuie sa il vedeti in 3D. Si asta o spun eu care sunt posesoare de cataracta la ochiul stang deci o leaca mai putin perspicate in perceperea imaginilor 3D. De obicei evit filmele 3D insa de data asta cred ca 3D-ul face fimul mult mult mult mai interesant. Mai ales daca ati citit Into Thin Air sau daca ati vazut filmul sau documentarele bazate pe cartea cu pricina si nu veti mai fi deci surprinsi de poveste. 

Imaginile sunt absolut uimitoare si din momentul in care am vazut primele cadre cu aeroportul din Kathmandu si eu si Cipri am capatat un zambet tamp pe fata care nu prea a mai disparut pentru mult timp.

Nu pentru actiunea din film.

Ci pentru amintirile noastre. Amintiri din Kathmandu. Din Lukla. Din Namche Bazaar. De pe podurile suspendate. De pe cararea aia absulut uimitoare. Si multe si marunte.

Amintiri care efectiv iti umplu sufletul cu o senzatie de bine.  Ceea ce spune tot despre experienta noastra nepaleza.

Zilele petrecute pe Everest base Camp Trek sunt unele dintre cele mai frumoase zile de calatori in lumea asta mare. 

Iar Nepalul este una din putinele tari in care am fost pana acum, in care m-as intoarce oricand. Personal sunt de parere ca lumea asta e prea mare si cu prea multe lucruri de vazut iar timpul si banii nostri mult prea limitati ca sa ne permitem sa ne intoarcem de mai multe ori in acelasi loc. Insa Nepalul este special. In Nepal merita sa te intorci oricand pentru ca si daca te-ai intoarce in fiecare an tot ai avea pentru tot restul vietii ceva nou de vazut si experimentat.

Nu are cum sa nu te vrajeasca Nepalul daca esti un iubitor al muntelui. Nu are cum. E ca un drog. Un drog care te va tenta pentru totdeauna. 

Chiar inainte sa mergem la film ma gandeam ca atunci cand ma gandesc la calatorii imaginea care imi vine cel mai des in minte este asta:

Era prima noastra noapte din Everest Base Camp Trek. Si chiar si acum am foarte vie in minte senzatia de atunci. Cu bucuria de a fi acolo. Cu emotia ca nu stiam cum o sa ma descurc. Cu maxilarul deja fracturat de la atata uimire pentru ce e in jur. 

O camera de 1 euro pe noapte dar una dintre cele mai frumoase camere in care am stat. Nu pentru conditii. Si daca esti un turist care isi doreste lux in vacanta nici nu ar trebui sa te gandesti sa mergi la hiking in Nepal. Ci pentru locul unde se afla.

Si asta era doar inceputul povestii noastre.

Indrazneste sa treci...

 

La intoarcere am descoperit pe ce am trecut (pe cel de sus).

Namche Bazar

Cand ne-am pornit din Namche vremea nu era cea mai minunata

Dar a doua zi soarele ne-a facut sa sarim imediat din pat

Si cum ai putea sa lenevesti cand asa ceva te asteapta?

Ajunsi la cel mai inalt punct din itinerariu - Kala Pattar (5545 m)

In drum spre Base Camp

In perioada asta a anului e goala dar in doar 3 luni va fi plina de "nebuni frumosi"

La revedere Lukla. Dar ne vom intoarce.

Daca vreti sa vedeti mai multe fotografii (sute) gasiti toate albumele pe contul de Flickr al lui Cipri. 

Iar povestile complete pe blog.

Si daca nu am zis de suficiente ori mai zic o data: Mergeti in Nepal. Nu o sa regretati. 

O dimineata prin Queen Elisabeth National Park

Fiecare parc pe care l-am vizitat in Uganda a avut o particularitate anume.

Va spuneam ca Murchison este parcul unde vezi girafe. Nu le mai gasesti apoi in nici unul dintre celelalte parcuri. 

Kibale este cu chimpanzei. 

Queen Elisabeth este parcul unde vezi leii ce isi fac siesta in copac. Asta e ce aduce orice turist curios aici. Dar pentru noi Queen Elisabeth nu este numai parcul leilor ci si parcul elefantilor. Practic pe unde ne duceam: ori la safari, ori doar la plimbare prin sat, ori cu barca, ori la masa gaseam elefanti. Peste tot elefanti. Nu ma intelegeti gresit. Nu e nimic rau in asta. Mie imi plac la nebunie elefantii. Si mai mult pana acum nu vazusem bebei de elefant decat la gradina zoologica. Deci cate exclamatii i-au auzit urecile lui Peter la zaritul bebeilor nu va puteti inchipui. Cred ca merita bacsis dublu pentru cat l-am zapacit de cap cu bebeii (de orice animal ar fi fost ei :) ).

Asa ca si ziua 6 pe care ne-am inceput-o in zori de zi cu un safari, tot sub semnul bebeilor de elefant a stat. Nici ca se putea altfel.

Nu mai repet nebunia mersului in safari. Sincer putine lucruri din experienta noastra de calatori se compara cu asta. Este ceva ce trebuie sa incerci ca sa intelegi cu adevarat incantarea sa vezi atat de multe animale libere in jur. Sa le vezi in mediul lor natural. sa le admiri si sa te minunezi ca asa ceva exista. Si cel mai important sa vezi ca sunt protejate si cu sanse mari sa mai fie aici si pentru nepotii nostrii.

Va las doar cu o mana de poze pentru inspiratie:

Azi noapte a plouat nitel

O pisica chiar langa roata la masina

Si bebeii

Cand te astepti mai putin...hopa elefantul

Atunci cand mergi cu o agentie intr-un tur privat (si asta se poate extinde intr-o oarecare masura si pentru calatoriile cu grupul) este extrem de important sa clarifici de la inceput toate aspectele calatoriei. Mai bine sa pui o mie si una de intrebari decat sa pornesti la drum cu niste asteptari pe care agentia nu le stie si pe care e foarte posibil sa nu faca nimic sa ti le indeplineasca. 

E bine sa discuti in detaliu itinerariul. Sa discuti ce anume este cuprins in pret si ce nu. Ce fel de cazari se folosesc si daca se poate exact lista cazarilor. Ce masina se foloseste. Ce servicii aditionale ai incluse. Si multe si marunte.

Dar la fel de important ca discutatul tuturor detaliilor inainte de calatorie este ca odata ajuns acolo sa nu tii cu dintii de itinerariu si cazari ca si cum nimic si nimeni nu ar mai exista pe lume. Un pic de flexibilitate poate face minuni si poate sa iti ofere cele mai uimitoare amintiri din vacanta.

Un exemplu de genul asta este ziua cu numarul 5 din itinerariul nostru ugandez. Planul era sa plecam dimineata din Kibale, sa ajungem pe la pranz la cazarea din Queen Elisabeth Park si apoi dupa amiaza sa ne-o petrecem la o plimbare cu barca pe canalul Kazinga ce leaga lacurile Edward si George. 

Dar odata ajunsi in fata intrarii in sectorul Kesenyi, Peter (ghidul nostru) a venit cu propunerea sa mergem sa intrebam padurarii daca au vazut in ziua aia leii ce se catara in copaci. Nu am stat prea mult pe ganduri si am acceptat imediat. Si iaca asa am dat peste o doamna padurar care stia sigur unde sa gaseasca pisicile lenese si cat ai clipi ne invarteam cu ochii cat cepele in jurul copacului. 

A fost o sansa pe care am fi ratat-o daca ne incapatanam sa urmam itinerariul si in mod sigur ar fi fost ceva de regretat pentru ca aia a fost ziua in care am vazut cel mai bine leii in perioada siestei din copac. Ne asteptam ca in Ishasha (care este mult mai celebru din punctul asta de vedere) sa vedem mult mai multi lei dar adevarul este ca vizita surpriza din Kesenyi a fost cea care ne-a adus cele mai multe recompense. 

Faptul ca am ales sa mergem la safari in miez de zi (cel mai bun moment sa vezi pisicile lenese) a dus la o modificare radicala a programului pe urmatoarele zile. Nu am mai ajuns la barca in ziua 5 asa ca am amanat-o pt ziua 6, deci in ziua 6 nu am mai putut sa ne mutam la urmatoarea cazare ci am stat tot la Bush Lodge (printre cazarile noastre preferatele de fapt deci nici un regret aici) deci in Ishasha am facut doar un safari in ziua 7 in drum catre Bwindi.

Destul de multe schimbari si recunosc ca la inceput am fost destul de reticienta sa le punem in practica. Citisem atat de multe despre Ishasha incat ma incapatanam sa avem cat mai mult timp acolo. Dar pana la urma am fost inspirati sa acceptam schimbarile si nu e absolut nimic ce am regreta. Dimpotriva. Ziua 5 asa modificata a fost una dintre cele mai frumoase din vacanta pentru ca ne-a adus numai suprize placute. Mai tarziu chiar am aflat ca in zilele alea turistii care au fost in Ishasha nu au avut prea mult noroc cu leii care s-au incapatanat sa nu stea prea expusi asa ca multi turisti se plangeau ca nu au vazut absolut nici un leu si cu atat mai putin un leu la siesta in copac.

Si totusi surpriza cea mai mare nu a fost leii. Surpriza :)

Dupa intalnirea cu pisicile, ne-am cazat, am mancat si pentru ca aveam timp liber pana seara pentru ca ratasem croaziera am decis sa pornim la o plimbare catre lacul cu flamingo roz si lacul cu sare. 

Si cum mergeam noi si sporovaiam cu Peter care ne punea sa facem clasamente cu ce am vazut pana atunci ne trezim ca trebuie sa franeze brusc pentru drumul pe care ne deplasa noi era traversat de un grup imens de elefanti. Si nu numai ca erau multi elefanti dar erau si multi puii. Cui nu ii place un pui de elefant? Sunt cei mai dragalasi pui ever and ever. 

Si uite asa am stat noi in mijloc de drum si am admirat unele dintre cele mai frumoase si mai impresionante animale de pe pamant facandu-si drum incet incet dintr-o parte in alta. Parca veneau de nicaieri si dispareau cat ai clipi in desisul de verdeata de pe partea cealalta a drumului.

Jur ca mai ca nu ne frecam la ochi sa fim siguri ca nu am visat si chiar erau zeci de elefanti traversand drumul prin fata masinii noastre.
Absolut uimitor.
In fotografiile de mai jos e doar primul grup cu care ne-am intalnit. Pentru ceva kilometrii am tot dat de grupuri grupuri ce se intorceau de la apa.

  

Mergeam linistiti pe drum

Si deodata tzusti elefantul

Veneau de la apa

Si iaca dispar

Cum sa pierzi un elefant in cateva secunde

Il mai vede cineva? E ascuns

Si un bebel...erau si mai mici de atat

Niste pisici ( Queen Elisabeth National Park)

Nu am mai scris de atat de mult timp despre Uganda incat abia de imi mai aduc aminte pe unde am ajuns cu povestea. 

Rusine. Rusine. De trei ori rusine.

Chiar a trebuit sa recitesc ce am scris ca sa vad ce urmeaza. Ufa...ca mult timp a mai trecut. 

Dupa operatia la genunchi ma asteptam sa fiu extrem de harnica si sa povestesc si sa raspovestesc tot si toate. Insa realitatea a fost ca frustrarea de a fi obligata sa stau in casa m-a cam doborat. Si in loc sa fac o mie si unul de lucruri interesante, am fost intr-un proces continuu de indobitocire prin consumare excesiva de reality shows. Nu am reusit sa am rabdare de nimic altceva.

Nu pot decat sa sper ca odata cu recapatarea mobilitatii am recapatat si dorinta de a povesti asa ca sa facem o incercare si se ne apucam de treaba de unde am ramas.

Dupa o scurta aruncare cu ochiul pe blog mi-am dat seama ca ultima poveste a fost despre chimpanzei. Deci sa pornim de acolo.

A doua zi dupa experienta de poveste din padurea Kibale am pornit destul de dimineata catre o noua locatie din itinerariul nostru ugandez: Queen Elisabeth National Park. Si tot drumul i-am facut capul calindar ghidului nostru cu tot felul de povesti din ziua precedenta. Probabil saracul a trebuit sa treaca pentru sute de ori prin experienta turistilor extaziati, dar ce conteaza? Pentru noi era prima data. Asa ca i-am povestit si i-am tot povestit de parca ne dateam doctoratul in comportamentul chimpanzeilor. 

Iar dupa o zi atat de impresionanta ca cea de ieri, nu prea ne asteptam la ceva care sa ii faca concurenta prea curand. Niciodata sa nu spui niciodata insa mai ales ca ghidul nostru avea un as in maneca si in loc sa ne duca la cazare in jurul pranzului asa cum era scris la program a venit cu ideea sa ne oprim sa vedem daca sunt ceva lei prin zona atunci cand am ajuns la poarta de intrare in sectorul Kasenyi. 

Din ce citisem eu pe net ideea era ca in Kesenyi este cea mai mare concentratie de animale din QE Park dar ca leii ii vezi mult mai bine in Ishasha. Iar sectorul Ishasha urma sa il vizitam abia in trei zile deci nu am inteles eu prea bine care e treaba cu leii vazuti in Kasenyi si nu ma asteptam la prea multe.

Si totusi dupa o scurta discutie cu unul dintre padurari il vad pe Peter ca se intoatce la masina topaind intr-un picior si ne anunta cu un zambet cat casa ca padurarul stie unde sunt leii deci putem sa mergem sa ii vedem daca vrem asta.

Vrei calule ovaz?

Evident ca vem sa mergem. 

Deci insotiti de o doamna padurar am pornit in cautarea leilor. 

Dupa experienta din Murchison unde am avut ca ghid un padurar absolut extraordinar care prin sutele de povesti spuse a transformat un safari destul de banal (privind in urma) in ceva de amintit pe viata, tanti de acum era destul de plictisita de viata si mai interesata de o mica barfa cu ghidul nostru decat de turistii din masina (adica noi). Si cum comentam pe tema asta cu Cipri vad ca ne oprim langa un copac. Si cum ne uitam noi la copac descoperim cu surpriza ca suntem nas in nas cu niste pisici ce isi fac siesta de dupa-amiaza atarnand nonsaland din copac. 

Am uitat automat toate plangerile la adresa doamnei padurar pentru ca ce i-a lipsit din interactia cu noi a acoperit cu varf si indesat ducandu-ne direct la sursa.

Am stat si ne-am invartit pe langa copac o gramada admirand pisicile. Este greu de explicat ce simti cand te aflii la doi metri de niste lei. Lei ce par atat de pasnici incat parca sunt Mimiluca mea cand leneveste atarnata pe scaunul din sufragerie. 

Si nici un moment nu mi-am imaginat ca vor fi atat de multi intr-un singur copac. Credeam ca vom vedea unul. Maxim doi. Insa erau vreo cinci sau sase adulti si un pui. Parca ar fi venit Craciunul si ma uitam la un pom impodobit cu lei.

Sa mai spun ca eram absolut extaziata de puiul de leu care se uita curios la noi ascuns pe dupa trunchiul copacului. Imi aducea aminte de Rexanu' care face la fel cand nu cunoste pe cineva. Ar vrea sa vada mai bine dar nici nu s-ar expune prea mult.

La un moment dat tot invartindu-ne in jurul copacului cu masina vedem o miscare fix in fata rotii si apoi o ditamai leoaica care se ridica din iarba ca mai ca nu o calcam noi si incepe sa se urce tacticos in copac ca si cum abia si-ar tine ochii deschisi de somn. 

Ne gandeam (cu inima in gat de emotie) ca nu era absolut nimic intre noi si ea. Noi eram cocotati pe masina ca sa vedem totul mai bine. Iar ea daca ar fi avut chef de zbantuiala ar fi fost pe masina cat ai bate din palme la cat de mare era. Noroc ca era la siesta si nu si-a batut capul cu noi.

Prima data fata in fata cu un leu. O prima data ce nu se va uita curand indiferent cati lei vom mai vedea pe viitor.

Din pacate, in cazul leilor din copac, fotografiile nu reusesc sa transmita nici macar a mia parte din ceea ce vezi la fata locului. Cu atat mai putin emotia de a fi la o distanta de un brat de ei. Dar poate va fac pofta de mers in Uganda sa experimentati pe viu ce incerc sa descriu eu aici in mult prea putine cuvinte. :)

Ce se vede pe acolo? Sa fie aia o coada de leu?

Ei bine chiar asta e . Un leu.

Si nu-i doar unul

Nenea leu' ia stai matale linistit acolo in copac ca noi doar ne invartim pe aici.

Echilibru oarecum stabil

Si un puiut curios

Lene mare

Sa nu le stricam somnul de frumusete

Un puiut curios

Si leoaica pe care am deranjat-o noi

Kasenyi

Kasenyi

Cu caiacul in Ardeni

Vacanta de vara de anul asta trebuia sa fie o tura de hiking de zece zile in jurul Mont Blancului. Celebrul TMB adica.

Pentru ca Rex ne-ar fi insotit in tura asta pe munte si pentru ca nu multe cabane de pe traseu acceptau caini, am decis destul de repede sa stam doar din cand in cand la cabana si in rest sa folosim cortul. 

Si tot la fel de repede am decis ca ne trebuie cort nou pentru ca cel pe care il aveam nu era nici ca dimensiune nici ca greutate prea prietenos de purtat zece zile in spate.

Asa ca ne-am cumparat cort nou si apoi am dat "cancel" la tot planul pentru ca eu am picat ca bleaga la schiat si fiind construita din mamaliga mi-am rupt complet un ligament la genunchiul drept ceea ce a necesitat operatie si luni multe de recuperare. In nici un caz nu putea fi vorba de mers pe munte. Nici macat la o plimbare de jumatate de zi cu atat mai mult la o tura de zece zile.

Dar macar aveam cort nou si de cum si-a revenit si piciorul meu suficient cat sa pot sa merg 10 minute fara sa doar, am tot urmarit un week end in care sa il testam.

O oportunitate a aparut pentru week endul 29-30 august cand nu aveam nimic de facut deci am hotarat ca mergem in Ardeni. Nu e tocmai munte dar macar e peste nivelul marii.

Am intors netul pe toate partile si am hotarat ca mergem le o plimbare pe dealuri sambata si apoi cu caiacul duminica in zona nitel mai la sud de Liege (catre Bastogne). 

Pana s-a facut insa vineri si timpul sa punem bagajele in masina ne-am dat seama ca suntem mult prea obtimisti pentru starea in care ne aflam. De ceve week-enduri nu prea am mai stat prin Belgia si condusul mult, cu plimbatul mult si munca din timpul saptamanii ne-a cam obosit. Mai mult Cipri ar fi trebuit sa se trezeasca sambata dimineata la 04.00, sa faca un antrenament de 4 ore si ceva si apoi sa ne pornim catre Ardeni. pentru week end. Stateam in canapea si nu ne venea deloc sa ne urnim sa ne pregatim. Asa ca (un pic cu sufletul indoit) am decis ca mai bine stam sambata pe acasa. Putea si Cipri sa se trezeasca mai tarziu pentru antrenament si aveam si eu timp sa fac nitel curat in casa care arata ca dupa razboi. Si bine am facut pentru ca nu cred ca am fi rezistat pentru inca un week end de plimbare.

Dar nici un week end intreg de stat acasa nu era de noi asa ca planul de duminica a ramas in picioare si am mers la o tura cu caiacul.

Nu era prima data pentru noi cu caiacul pe Ourthe dar era prima data pentru Rex. Daca nu ati vazut sutele de poze cu Rex, atunci va spun ca nenea clapaugul este un labrador. Un labrador care isi respecta numele si iubeste la nebunie sa se balaceasca. De la cea mai mica groapa cu noroi pana la ditamai lacul totul este binevenit. Asa ca planul cu caiacul era mai mult pentru el sa vedem cu reactioneaza la ideea de barca+apa.

Turele cu caiacul de pana acum le-am facut ori din Dinant ori din La Roche. De fiecare data ne-a placut dar o schimbare nu strica niciodata asa ca am ales sa pornim de data asta din Hamoir cu cei de la Kayak Remous. Marele avantaj este ca iti lasi masina in parcarea lor in Hamoir si esti dus cu autobuzul la punctul de pornire. Asa ca la sfarsit cand esti ud leoarca si obosit e taman bine ca ajungi fix la masina ta. In Dinant lucrurile nu sunt deloc pe atat de simple si trebuie sa te descurci singur cu transportul la start sau finish. Pentru ca ai si transportul inclus exista numai ore fixe de plecare si un numar limitat de locuri asa ca este recomandat sa ai rezervare in cazul in care decizi sa mergi cu ei. 

Rezultatul a fost ca am avut parte de o zi in care am ras de ne durea burta. 

Initial Rexanul a fost nitel reticient cu coaja galbena in care trebuia sa se urce dar dupa ce a vazut ca noi eram deja asezati a decis ca nu e cazul sa ramana in urma deci si-a luat in posesie locul dintre scaunul meu si scaunul lui Cipri. Mai mult locul de pe picioarele lui Cipri de altfel ca doar nu era sa stea pe tare. E mai confortabil in brate la cineva. 

Apoi era un pic nedumerit cu toata apa aia care se perinda in jur. Si cum dateam noi din vasle el era extrem de ocupat sa bea apa si sa incerce sa prinda cu gura frunzele din jur.

Dupa ce ne-am indepartat un pic de locul de plecare l-am lasat sa sara in apa si ala a fost momentul in care totul s-a schimbat.

Rex era cand in caiac, cand in apa, cand in caiac si tot asa. Evident de fiecare data cand era inapoi in caiac facea ceea ce face orice caine ud: se scutura bine. Asa ca dupa 5 minute eram uzi leoarca. Curgea apa din tricou de parca eram la strasina. :) 

A descoperit ca in fata caiacului era o sfoara si s-a prins bine cu gura de ea si ne-a tras de vreo doua ori pana la mal. Salvator nu alta :)

L-am lasat in pace sa alerge prin apa, sa faca tumbe si sa faca pe scafandrul cat a vrut el. Era prea amuzant sa nu il lasi.

Si cand in sfarsit se urca inapoi in caiac statea in asa fel incat coada ii atarna prin apa. Ceea ce nu ar fi o problema daca nu s-ar decide sa dea din coada din bucurie din cand in cand. Din cand in cand mai des. Nu ca ar fi contat la cat de uzi eram.

Cand ne-am intors acasa dupa atata nebunie si agitatie a dormit neintors pana a doua zi dimineata.

Cred ca trebuie sa il mai ducem deci. Nu il vezi pe Rex prea des obosit.

Nu plecati fara mineeee!!!

E cam uda apa. Asta e de fapt singura problema.

Nenea, nenea, ma iei pana la prima?

Sau mai bine nu

Lasa ca stau sa investighez

Si ziceti ca nu vreti la mal?