Sofer in vacanta

Eram in Bali si inchiriasem o masina sa ne plimbam pe insula in ritmul nostru fara a fi stresati de ideea ca tinem un sofer dupa noi. Nu m-am nascut cu instinct de mosier asa ca imi displace ideea ca cineva sa stea dupa mine.

Toate zilele cat am fost pe post de pasageri ne-am minunat si am condamnat faptul ca indonezianul cand are chef sa opreasca sa isi ia o inghetata sau sa faca o poza se opreste evident in mijlocul drumului iar restul prostimii trebuie sa il astepte sa porneasca sau sa faca slalom pe contrasens ca sa il depaseasca.

Odata ajunsi in fata volanului, noi trageam constincios pe stanga (se conduce invers in Indonezia) ca sa nu incurcam circulatia. Si trasul asta pe stanga se intampla destul de des pentru ca eu sunt precum cainele lui Pavlov cand vad terasele de orez. Salivez la fiecare priveliste si evident trebuiesc facute poze ca sa am dovezi cand le explic si altora obsesia mea pentru terase.

La o astfel de stationare pentru poze, trage Cipri pe stanga si cand mai sa se opreasca masina ne trezim ca roata din fata stanga dispare intr-o groapa. Ne dam jos speriati si vedem ca de fapt acolo era un sant de irigatie ce ajungea pana in strada si chiar taia un pic in asfalt dar era complet acoperit de iarba asa ca nu aveai cum sa il vezi. Santul era destul de adanc si masina statea practic sprijinita pe spoiler. Se urca Cipri iar la volan sa incerce sa dea inapoi. Evident ca fara nici un succes. Se mai da jos. Mai analizeaza. Se urca la loc. Iese fum dar masina tot in groapa ramane.

In timp ce ne scarpinam noi in cap incercand sa gasim o solutie, pe langa noi se stransese o gramada de copilasi incantati ca Bule Bule (omul alb in indoneziana) are probleme. Si era un chiot si un ras de zile mari. Dar pe noi ne cam treceau toate traspiratiile gandindu-ne ca suntem destul de departe de Ubud (locul de unde plecasem).

Eu, ca un superman ce sunt, ii strig lui Cipri care era urcat in masina ca eu incerc sa  ridic masina si el sa dea cu spatele. Pana sa ajunga pana la mine urletul lui ca am innebunit, eu si trei copii cat un dop am ridicat masina si incepusem chiar sa o impingem in spate. A dat cu spatele si asa am iesit din santul de irigatie.

La sfarsit ne uitam unul la altul si eram pe jos de ras. Ori masinile din Indonezia sunt de unica folosinta si facute din carton ori eu sunt mai ceva ca Hulk Hogan. Sau poate copiii indonezieni au ceva puteri supranaturale.

Evident ca din momentul ala ne-am integrat perfect in peisaj si am oprit si noi ca tot indonezianul in mijloc de drum ca sa facem poze sau sa cumparam fructe sau mai stiu eu ce…

Yangshuo Cooking School

In ultima zi in Yangshuo am decis sa participam la un curs de gatit organizat de Yangshuo Cooking School. Nu puteam rata ocazia sa nu ne incercam talentele de bucatari pe diverse tipuri de mancare chinezesti.

Cursul incepe cu o plimbare prin piata din Yangshuo unde ti se explica ce sunt toate acele fructe si legume pe care nu le gasesti in supermarketurile europene si vezi ce inseamna de fapt carne cu adevarat prospata (adica animalul inca mai traieste si este sacrificat cand il cumperi tu). Ti se mai explica care sunt obiceiurile alimentare ale chinezului de rand si cat de importanta este piata pentru procurarea alimentelor de baza.

Este o experienta foarte interesanta mai ales daca este una dintre primele vizite pe taram asiatic. La sfarsitul zilei vei sti cel putin numele la fructele ciudate. Asta daca te ajuta memoria sau ai un carnetel la dispozitie.

Ardei murati :)

Chestii pe care eu nu le-as manca

carne proaspata

Altele la fel de proaspete

Se mai cumpara cate ceva de care e nevoie la gatit si apoi esti transportat la scoala care se afla la marginea oraselului chiar pe malul raului asa ca ai parte de o priveliste de zile mari (mai precis scoala este langa debarcaderul unde vin vasele de croziera de la Guilin).

Vedere din bucataria scolii

Nu este o bucatarie foarte mare si nici nu este echipata cu tehnica de ultima generatie dar este exact ceea ce ma asteptam sa gasesc la o scoala chinezeasca ce se adreseaza turistilor. Iar cele doua doamne care ne-au ajutat la gatit au fost extraordinar de binevoitoare si simpatice si ne-au explicat extrem de grijuliu fiecare pas in parte.

Doamna profesoara

Blatul nostru de gatit

Dupa o bautura rece si o descriere succinta a scoli am trecut la munca si ni s-a explicat ce gatim si care sunt regulile generale de urmat. De exemplu : cum se foloseste satarul, cum se foloseste wok-ul, care sunt condimentele tipice, care sunt combinatiile tipice etc. Toate extrem de folositoare pentru un novice intr-ale bucatariei chinezesti.

Meniul pe care a trebuit sa il pregatim noi consta din cinci feluri de mancare :

• Dumplings din ou umplute cu carne tocata de porc si menta

In curs de pregatire

Produsul final

• Pui la aburi (facut in bambou steamer) cu ciuperci, curmale si goji

Cipri mandru de opera lui :)

Inainte de mers la aburi

•  Vinete Yangshuo style





Vinetele si legumele la wok

• Porc la wok cu legume si sos de stridii

Arata bine si gustul e pe masura

• Legume la wok cu usturoi

Sanatos si bun exista

Poate ca par complicate la prima vedere, insa fiecare reteta luata in parte este extrem de simpla, foloseste foarte putine ingrediente, se face foarte repede, si nu in ultimul rand este extrem de gustoasa. Succesul retetelor consta in a avea ingrediente de calitate, ustensilele necesare si sa stii sa folosesti wok-ul (de exemplu trebuie sa stii cum reglezi temperatura in diferitele statii de pregatire a mancarii sau cum si cand adaugi uleiul sau apa sau sosurile). Daca ustensilele le poti cumpara si regulile generale le poti invata, cu ingredientele se pare ca e o mare problema. la curs ne-a iesit fiecare fel de mancare si am ramas foarte placut impresionati de gust. Cand am incercat insa aceleasi retete acasa, parca totul s-a schimbat. Legumele nu au acelasi gust, carnea la fel. Iar la sfarsit ce domina este gustul sosului, ceea ce nu prea e normal. Imi e dor de vremea cand rosia avea gust de rosie nu de iarba sau mai rau de carton. Dar asta este deja alta discutie.

Locul de luat masa

 Dupa ce am gatit cu spor toate acele feluri de mancare (nu va inchipuiti ca erau tone de alimente pe masa, portiile au fost mici dar indestulatoare) ne-am pus pe degustat. Si nu cred ca a fost cineva care sa nu fie multumit de rezultat si de modul de predare. De la copii de 10 ani pana la adulti cu radacini asiatice care erau foarte priceputi in ale bucatariei chinezesti.

Poftim la masa!

Per total pentru noi a fost o zi foarte interesanta, in care am invatat multe lucruri si ne-am distrat serios. Iar pretul (150RMB) mi se pare mult prea mic pentru ceea ce primesti in schimb.

A fost primul curs de genul asta si pentru ca experienta a fost una la superlativ am decis ca un curs de gatit ar trebui sa fie traditie in calatoriile nostre. Asa se face ca in decembrie vom participa la unul organizat in Luang Prabang de Tamarind Riverside Cooking School. Sa speram ca vom avea parte de ceva la acelasi nivel.

Yangshuo

Cat timp am batut internetul in lung si in lat ca sa vad ce ar trebui inclus in traseul nostru in China, o locatie ce aparea constant pe forumuri, bloguri si siteuri de pretutindeni ca fiind de neratat era Yangshuo. Toata lumea vorbea de frumusetea extraordinara a peisajului carstic din zona, despre plimbarile extraordinare cu bicicleta prin satele de langa Yangshuo si despre (celebra) plimbarea cu pluta de bambus pe raul Li.

Asa ca impulsionati de toate comentariile laudative, l-am trecut clar pe lista nostra cu destinatii si am decis sa ii acordam trei zile: una pentru mers cu bicicleta prin satele din apropiere, una pentru mers cu pluta de bambus si una pentru relaxare.

In realitatea nu am vazut insa mai nimic din ceea ce era atat de laudat de alti calatori. Motivul s-ar putea sa fie si faptul ca veneam din Dazhai (terasele de orez din zona Longji) pe care l-am vazut ca raiul pe pamant si care a fost cu siguranta marea surpriza placuta a calatoriei nostre. Iar diferenta dintre linistea si pitorescul teraselor si aglomeratia, poluarea si traficul din Yangshuo nici ca nu putea fi mai mare. Poate ca daca am fi venit intai in Yangshuo si am fi mers apoi in Dazhai nu am fi fost atat de dezamagiti de ceea ce am gasit, insa acum la sfarsit de vacanta cand stiu cum sunt amandoua cred ca as fi scos Yangshuo cu totul din traseu si as fi stat mai mult in Longji sa explorez mai in amanunt zona.

Dar sa revenim la programul de trei zile din Yangshuo.

Prima zi am inchiriat biciclete de la hotel si am plecat la explorat satele si plantatiile de orez si evident stancile de toate marimile si formele de langa Yangshuo. Zona este cu adevarat frumoasa si vazuta in poze invita practic la vizitare. Ce nu spun insa pozele este faptul ca pe acelasi drum nepavat pe care mergi tu cu bicicleta vor mai trece si ceva zeci de microbuze, autobuze si camioane care duc plutele de bambus in susul raului, care iti accelereaza in nas si transforma ideea de miscare sanatoasa in natura intr-o gluma buna. Ca sa nu mai spun ca biciclisti nu sunt cei care au mereu prioritate asa cum este in Belgia, ci sunt fraierii aia care dau la pedale in loc sa mearga cu microbuzul cu aer conditionat asa cum face orice chinez care se respecta. Deci daca nu te dai din calea masini este pur si simplu vina ta ca esti accidentat, deci trebuie sa fii mai ceva ca o soacra cu ochi si la spate. Si oricum inca de la inceput am pornit cu stangul si nu am dat prea multe sanse zonei sa ne placa pentru ca simpla incercare de a iesi din traficul infernal din Yangshuo ne cam alungase orice chef de biciclit (asta dupa ce am avut proasta inspiratie sa mergem si printr-un tunel si un autobuz m-a fortat practic sa ma dau jos de pe bicla pentru ca mi-a inchis unghiul atat de mult incat a trebuit sa ma opresc cu inima batand mai ceva ca la poarca mea de guineea cand o ia cineva strain in brate). Iar caldura inabusitoare nu a facut deloc lucrurile mai placute si mai usoare. Singurul lucrui la care eram atenta in timp ce biciclear era inca un loc de unde sa mai cumpar inghetata sii sa main stau un pic la umbra si sa mai beau apa rece.

Inca prin oras

Picture perfect

In ce parte o luam acum?

Traseul urmat a fost Yanghsuo-Yima-Chaoyang-Xiatang-Jiuxian-Yulong Dragon Bridge-inapoi la Chaoyang-Gongnong Bridge-Moon Hill-Yangshuo. Cu ocazia asta am bifat cele mai importante obiective de langa Ynagshuuo si am vazut si in ce consta plimbarea cu pluta de bambus pe raul Yulong.

Altii sunt mai lenesi si prefera autobuzul

Sa speram ca noi vom avea mai mult noroc

Noi am optat insa pentru plimbarea cu pluta pe raul Li (la nord de Yangshuo) nu pe Yulong. Pentru ca din cate citisem si auzisem noi, pe acolo este zona carstica cea mai frumoasa. Deci zis si facut, a doua zi am luat autobuzul catre Yangdi de unde (dupa o lunga negociere de trista amintire) am inchiriat o pluta si am inceput coborarea spre Xing Ping. Lasand de o parte jecmanirea turistului alb (de fapt a nostra ca noi nu stim sa negociem) de catre barcagii, plimbarea in sine este intr-adevar de neratat si cred ca este lucrurl care ne-a placut cel mai mult in zona. Chiar daca sunt sute de plute pe rau (care nu sunt deloc asa traditionale ca cele de pe TYulong ci sunt facute din tevi de plastic si au motor), este surprinzator de liniste si plimbarea surprinzator de relaxanta. Am uitat chiar si problemele cu negocierea de cu jumatate de ora mai devreme. Si parca timpul s-a scurs numaidecat.

Barcile in asteptare de turisti

Am negociat in sfarsit una si pentru noi

Si am pornit la vale

Acum in cunostinta de cauza as cumpara plimbarea cu pluta de la o agentie (sau poate de la hotel) din Yangshuo pentru a evita negocierea cu intermediarii de la ponton care nu mi-a placut deloc si care mi-a lasat un gus tamar. Ceea ce este pacat pentru ca este un loc cu adevarat frumos.

A treia zi am participat la un curs de gatit organizat de Yangshuo cooking school. Dar despre asta intr-un post viitor.

Cam atat despre plimbarea nostra prin Yangshuo.

Mai multe poze gasiti pe:

https://plus.google.com/photos/106330260297523109754/albums/5792372594776481281?banner=pwa&gpsrc=pwrd1#photos/106330260297523109754/albums/5772971822615210193

Un gand despre libertatea de a calatori

Ati observat cat de usor ajungem sa consideram anumite lucruri drept ceva ce ni se cuvine prin definitie, si cat de usor ne invatam cu binele si uitam ca nu intotdeauna lucrurile au fost asa cum sunt cand ne e bine? Cand nu avem acces la un anumit lucru suntem extrem de constienti de lipsa lui, insa atunci cand situatia se schimba si accesul e liber uitam parca sa apreciem ceea ce avem.
Eram week end-ul trecut la o plimbare prin Berlin in compania unui ghid extraordinar de simpatic de la Sandeman. La sfarsitul turului discutam de caderea zidului Berlinului si ghidul a facut o afirmatie care pe mine m-a zdrunginat un pic : «Va dati seama ca acum 23 de ani ne-ar fi fost imposibil sa facem turul de astazi ?  Ca acum 23 de ani sa intri in Berlinul de Est ar fi fost o mare problema ?« 
Nu vorbim de perioade lungi de timp.
Ci doar de 23 de ani.
Si nici de o tara ascunsa prin cotloanele unei harti.
Ci de Germania.
Si totusi acum 23 de ani viata pentru europeni era cu totul alta.
Discutia asta parca m-a trezit dintr-un somn…sau vis.
Si nici nu trebuie sa ma uit la cazul Germaniei ci chiar in propria noastra ograda.
Acum 23 de ani ar fi fost imposibil sa am viata pe care o am acum.
Am plecat pentru prima data din tara in 2005 cu o bursa de studii. Imi amintesc ca m-am pregatit de plecare luni de zile de parca as fi mers in cosmos. Ma astepta ceva nou. Ceva ce nu mai experimentasem pana atunci. Si am stat cele doua ore si jumatate de zbor cu inima suita pana in gat de emotie. Ma uitam pe geam si ma incurajam in gand ca : » Uite – de aici de sus totul arata la fel. O sa fie bine. O sa vezi….»
De atunci am vizitat vreo 30 de tari si treptat treptat trecerea unei granite nu a mai reprezentat nici o noutate. Este la fel de comun ca bautul unei cafele dimineata.
Exista insa momente cand, prin intermediul altora, devin constienta de cat de banala a devenit calatoria in alta tara. De exemplu era fratele meu in vizita la noi si se apropia week-end-ul si nu aveam nici un plan. Si sotul a venit cu ideea sa mergem la Londra. Zis si facut. In jumatate de ora avem biletele cumparate la Eurotunnel si rezervarea la hotel facuta. Se uita fratele meu la noi ca la unii din alt film. Nu intelegea cum de ne este atat de usor sa ne hotaram sa plecam in LONDRA…adica in alta tara…
Acum locuim la doar doi kilometrii de granita cu Olanda si pentru ca ne plac mai mult magazinele de peste granita decat cele de la noi din sat am decis sa ne facem cumparaturile in Olanda. Pentru noi este ceva normal. Este mai aproape Sas van Gent in Olanda, decat Gent in Belgia. Ne este mult mai usor sa mergem in tara vecina cand am uitat sa cumparam o paine sau apa decat sa mergem la noi in sat.
Nu va dati seama cat de amuzati erau parinti lui Cipri de fiecare data cand mergeam la cumparaturi…in Olanda. Pentru ei era ceva inedit sa dai fuga pana in satul de peste granita daca ai uitat sa cumperi solutie pentru spalat geamurile. Pentru noi asta este viata de zi cu zi.
Si asa ajungem la o alta idee ce imi fuge prin minte : exista extrem de multi oameni, mai ales din perioada parintilor nostrii, care din cauza atator ani de granite inchise vad in continuare trecerea intr-o alta tara ca pe ceva uimitor chiar si cand locuiesc la doar cativa kilometrii de vama. Pentru ei granitele inca sunt acolo, chiar daca si numai mental.
Parintii mei locuiesc in Giurgiu. Adica la doi pasi de Ruse. Este mai mare distanta pana la casa bunicilor decat pana in Bulgaria si cu toate astea tata nu a trecut pana acum in Bulgaria iar mama a trecut pentru prima data granita anul trecut.
La ei atatia ani de limitare a libertatii de a calatori si-au spus cuvantul. Prin comparatie noi cei tineri avem tot pamantul la picioare. Si pentru ca de multe ori uit cat de norocoasa sunt ca pot merge fizic (aproape) oriunde ma duce gandul, iaca scriu acest post pentru a imi reaminti sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce am.

In vizita la panda

Planuirea vacantei in China a fost foarte dificila pentru mine, pentru ca mi-a fost foarte greu sa ma decid ce anume vreau sa vizitez. China este o tara extrem de mare si cu nenumarate obiective turistice pentru care luni de zile nu ti-ar fi de ajuns ca sa le vizitezi. Asa ca cele 21 de zile pe care le aveam noi la dispozitie au parut intotdeauna insuficiente si cred ca m-am razgandit la traseu cel putin odata pe saptamana pentru vreo jumatate de an.

De la bun inceput insa un lucru a ramas batut in cuie in  itinerariu si chiar mai tarziu am reorganizat calatoria in functie de disponibilitatea lui: vizita la “Panda Research Base of Giant Panda Breeding” in Chengdu. Nu am vazut pana acum un urs panda in realitate iar la televizor par atat de simpatici incat nu aveam cum sa ratez ocazia de a vizita cel mai mare centru pentru protectia celebrilor ursuleti (diminutivul nu are nici o legatura cu realitatea).

In loc de o simpla vizita la centru, am ales sa scoatem cat mai mult de la aceasta oportunitate si ne-am inscris la un program de o zi in care ajuti practic la intretinerea ursilor dintr-o incinta: “Zookeeper for one day”. In cadrul acestui program ajuti la curatarea custilor, le dai de mancare la ursi: bambus, mere si o prajitura speciala, ii admiri pe ursuletii mici cum se antreneaza, daca ai noroc le faci si baie si ai parte de un tur al centrului facut de unul dintre ingrijitori.

Plini de entuziasm ne-am infiintat dis de dimineata in fata centrului si am asteptam cu infrigurare sa dam nas in nas cu ursul panda.

Am fost luati in primire de o Ingrijitoare-ghid care ne-a explicat ca o sa ajutam la ingrijirea ursilor din incinta numarul 1 care gazduieste doua ursoaice adolescente (gemene) si trei ursi adulti  si pana sa ne dezmeticim noi bine eram deja in fata tarcului in care leneveau cele doua femele: una dintre ele molfaia lenes la bambus iar cealalta dormea rastignita pe o platforma de ziceai ca este covor nicidecum un animal viu.
Vreo jumatate de ora nu a fost chip sa fim mutati din loc.

Nu ne mai saturam sa admiram lenesul ursulet care foarte tacticos alegea cele mai bune frunze de la bambus, le rupea cu gura si le facea manunchi si apoi le tinea in laba ca pe o acadea si musca din cand in cand din ele de parca le facea un mare favor.

Se incepe cu selectarea bambusului...

apoi face un manunchi de frunze..

si se apuca de mestecat...

cand pe o parte...

cand pe alta.

 Panda este un animal extrem de pretentios la mancare. Dieta lor este reprezentata de bambus in proportie de 90%. Si nu toate tipurile de bambus sunt acceptate ci doar una (bambusul argintiu).  Iar animalele aflate in captivitate sunt chiar si mai pretentiosi decat cei salbatici. Daca cei salbatici mai mananc si altfel de bambus atunci cand cel argintiu nu se gaseste, cei din captivitate refuza cu incapatanare orice nu se ridica la nivelul pretentiilor lor.

De fapt marea problema a existentei ursilor panda in salbaticie este data tocmai de alimentatia lor foarte exclusivista si de faptul ca sunt niste animale foarte teritoriale si pe un munte nu gasesti mai mult de doi-trei ursi.

Bambusul este insa o sursa foarte saraca de energie iar panda trebuie sa petreaca 12-14 ore pe zi mancand. Si nici macar atata mancare nu le ofera suficienta energie incat sa fie precum ursul din “Kong Fu Panda”. Dimpotriva sunt foarte latergici si parca se misca in reluare si cu incetinitorul. Un urs panda care se da jos de pe platforma pe care doarme este la fel de rapid precum mamaia mea cand se da jos din pat. Incetisor incetisor ca doar nu pleaca pamantul din loc.

Se da jos de pe platforma..

inca se mai da jos de pe platforma...

ati ghicit...tot se mai da jos de pe platforma...

aproape jos...

si in sfarsit a sosit sa isi primeasca portia de mere.

In afara de bambus un lucru pe care panda il mananca cu foarte mare placere sunt merele. Si pentru ca noi nu dateam semne sa ne mutam de langa tarcul cu ursoaice, ingrijitoarea a propus sa ii hranim cu mere.

Zis si facut.

Am luat castronul cu mere taiate, pe care le infigeam intr-un bat si il intindeam puturosilor.

Este uimitor cate poate face un panda pentru mancarea preferata.

Daca pana atunci pana si a respira parea mult prea mare bataie de cap, pentru mere se ridicau pana si in doua labe (un exerciciu foarte bun pentru a antrena picioarele din spate), se impingeau unul pe altul ca sa primeasca o bucata in plus, faceau ghidusii doar doar or sa placa mai mult omului care intindea marul etc.

Se vede treaba ca le plac merele nu gluma.

Il vreau eu! Il vreau eu!!!!

Unul evident era mai calic.

Ce multumit pare :)

Dupa partea cu merele a urmat curatarea custilor si asteptarea ursilor sa vina de afara ca sa isi primeasca si ei merele si mai apoi prajitura speciala.

Echiparea...

si la treaba...

mai spalam pe jos...

si la sfarsit chiar pare a fi OK.

Pentru ca in iulie in Chengdu este foarte foarte cald, ursii nu stau prea mult pe timpul zilei in curtile exterioare ci in custile interioare care au aer conditionat. De aceea este foarte de recomandat sa mergi sa vizitezi centrul cat mai devreme dimineata. Dupa ora 11-12 sunt deja la somn de voia pana cand li se face iar foame. Noaptea li se lasa usa deschisa si pot alege unde sa isi petreaca timpul: in aer liber sau in cusca cu aer conditionat.

Cand i-am dat mere ursului caruia i-am curata cusca, l-am intrebat daca este multumit de treaba prestata de turistii albi si pentru ca nu parea foarte incantat i-am mai dat ceva mere ca sa ne ierte :) O portie dubla de mere iarta orice pacat in fata unui panda.

Totusi, desi sunt atat de simpatici, si iubiti, si lenesi, si inceti in timp ce ii hraneam am observat Ursul care se ascunde in ei. Nu ai vrea sa fii intre un urs panda si marul ravnit la fel de mult cum nu ai vrea sa fii intre un urs brun si fagurele cu miere. Sunt extrem de puternici si pot deveni destul de usor agresivi. Din momentul in care stiu ca se apropie vremea sa primeasca mancarea de rasfat: mere sau prajitura, fac o galagie cum nu iti inchipui si trag de bare, si bat in usa...Efectiv isi cer cu toata puterea dreptul.

Nu mai vin merele alea odata...

Uite stau si in doua labe numai sa vina rasfatul...

Si daca nu vine scot limba la tine..

In sfarsit..

Sa crezi tu ca ma ridic...

Din ursii de care noi am avut grija cel mai mult mi-a placut Fu Fu si 51. Fu Fu era foarte activ si foarte sugubat, iar 51 era exact contrariul: foarte lent si care se folosea de tot felul de trucuri ca sa isi primeasca mancarea fara a face prea mult efort.

51 se numea 51 pentru ca doar atatea grame a cantarit la nastere, in conditiile in care un pui normal cantareste aproximativ 120 de grame.

Este uimitor sa vezi filmuletele in care o mama panda da nastere unui pui si cand vezi cat de mare este diferenta intre pui si mama: un pui cantareste o miime din greutatea mamei.

Cand noi ne-am intalnit cu 51, el era destul de departe de vremea cand a fost o fiinta mica si firava. Avea deja 1.8 metrii si 200 de kg, adica suficient incat sa iti treaca fiori pe sira spinarii cand intindea ghearele sa primeasca mancarea. (Nu uitati ca in continuare tot de un panda vorbesc. Desi poate pentru multi va parea de neinteles cum poate un panda sa sperie.)

Cateva ore am tot stat si hranit ursii cu mancarea lor preferata si am stat sa ii admiram cum mananca tacticos bambusul si cum lenevesc pe unde apuca.

Este imposibil sa nu ii placi.

Nu stiu de ce.

Poate pentru ca sunt atat de lenti. Sau poate pentru ca par atat de neajutorati. Sau poate pentru ca sunt atat de putini ramasi in lumea asta.

Motivul nu il stiu insa ce este clar este ca toata lumea cu care ne-am intalnit prin centru avea un zambet mai mare decat fata. Se pare ca Panda imprastie fericire si senzatie de bine la toata lumea.

Pe mine nu ma baga nimeni in seama?

Uite cat de dragalas sunt...

si cate lucruri stiu sa fac...

In sfarsit un pic de atentie...dar marul?

Obositori mai sunt turistii astia.

Am mers apoi sa vizitam incinta in care puii de panda sunt invatati sa se catere si sa faca alte giumbuslucuri (nu ca ar fi pus prea multa energie in a asimila indicatiile instructorului) si apoi o scurta vizita la panda rosii si apoi plimbare de voie prin centru ca sa mai revedem ce ne-a placut.

 

La sfarsit de zi, cu un zambet cat casa, ne-am despartit cu greu ce ursii panda si am plecat spre hotel pentru ca aveam un zbor spre Guilin de prins. Dar mi-am promis ca ma voi reintoarce sa ii mai vad pe panda si candva intr-o iarna friguroasa si cu zapada cand toata ziua stau si se joaca pe afara.

Daca vreti sa vedeti mai multe poze (sunt cateva sute ca nu te puteai opri din fotografiat la cat de simpatici sunt) aruncati un ochi pe:

https://picasaweb.google.com/106330260297523109754/ChinaChengduPanda2012#