Everest base camp trek - Ziua 3

Ziua 3 este zi de aclimatizare in programul tipic. Asta pentru ca diferenta de nivel facuta in ziua precedenta este peste cei 300 de metri recomandati asa ca este de preferat o zi petrecuta la aceeasi altitudine astfel incat sa dai corpului timp sa te ajunga din urma.

De multe ori ziua de aclimatizare este numita si zi de odihna si multi oameni o iau exact ca pe o zi de odihna si stau in cabana si citesc, sau joaca carti, sau ies doar un pic la plimbare prin Namche sau poate pana la Everest view point insa nimic mai mult. Altii, asa ca noi, prefera sa se odihneasca activ si sa faca o plimbare mai lunga pana in Thame (5 ore dus-intors) sau pana la manastirea Khumjung (3-4 ore dus intors). Pentru ca planuiam sa trecem prin Khumjung in ziua a patra in drumul nostru pe ocolite catre Tangboche, am "ales" singura varianta care a mai ramas: Thame.

Din pacate vremea nu a fost foarte pritenoasa cu noi si a continuat sa isi arate coltii pe care incepuse sa ii ranjeasca in ziua precedenta. Si probabil si frigul si ceata au facut ca ziua asta sa mi se para destul de dificila. Mai ales combinat cu faptul ca ma asteptam la o plimbare lejera demna de o zi de odihna. Drumul este destul de lin pana ajungi la podul care trece peste raul Dudh Koshi (sper ca scriu corect) apoi incepe tot la deal la deal pana in Thame. Ceea ce nu ar fi fost problematic daca nu as fi stat cu impresia ca dupa pod bati din palme si ai ajuns la destinatie. Eu asa intelesesem de la ghid. Si devenea dealul ala tot mai greu cu fiecare minut in plus. Dar sunt sigura ca ziua mi s-a parut grea din motive mai mult mentale decat fizice. Si infruntata cu mentalitatea potrivita ar putea fi considerata zi de plimbare usoara. Si sa nu uit sa spun ca ghidul nostru a zis ca plimbarea este pe drum oarecum drept si pana la sfarsitul zilei ne-am dat seama ce inseamna pentru un nepalez drum drept. Pai diferenta de nivel pe care o faci din Namche pana in Thame este de 400 de metri. Pentru un nepalez 400 de metrii e "nepali flat" pentru unul ca noi e o leaca la deal :)

Dar sa pun si cateva poze (destul de cetoase) de pe traseu ca sa dovedesc ca desi vremea a fost urata plimbarea a fost frumoasa si a meritat sa iesim din confortul si caldura restaurantului. In plus eu sunt ferm convinsa ca o zi activa ajuta mult mai mult la aclimatizare decat o zi petrecuta in pat citind.

La plecarea din Namche vremea nu pare prea prietenoasa

Si vizibilitatea lasa de dorit - iar asta e o poza cu noroc

Dar dam de roata sa vina norocul la noi si vremea buna

Si totusi pomii asa albi nu arata chiar rau

Si vedem si ceva pasari colorate

Si altele...dar camuflate

Si un yak

Iar pentru o clipita s-a ridicat si un pic ceata deci motiv de facut poza

E asa bine in poze...nici nu se simte frigul

Yak mic cu cercei :)

 

Si inca o pasare colorata

Si am ajuns si la podul peste rau

Cu un tumult de nedescris pe sub pod

Si poza sa dovedim ca am fost acolo :)

Alb alb si iar alb...si primii yaki adevarati

"Nepali flat"

Si ceva capre salbatice

Idilic nu?

Cand am ajuns in Thame, ne-am refugiat in singurul restaurant deschis si am mancat acolo pranzul. Si surpriza a fost ca acel restaurant era perete in perete cu casa in care s-a nascut si a locuit cel care detine recordul pentru cele mai multe escaladari ale Everestului. Este un sherpa evident si a ajuns pe varf de 21 de ori. Ultima data in 2011 cand avea deja 51 de ani.

Cand ne-am intors la hotelul nostru din namche, am discutat cu un american despre traseul catre Thame pentru ca a doua zi planuia sa faca si el acelasi lucru. Acum cateva zile Cipri i-a scris un mai americanului pentru ca ii promisese niste informatii si asa am aflat ca in ziua in care a mers spre Thame tipul a anulecat din cauza zapezii, a cazut si si-a rupt mana. A trecut apoi prin niste clipe de cosmar pana s-a intors in namche de unde a fost recuperat de un helicoper si dus la spital. In astfel de momente imi dau seama ce norocosi am fost noi ca nu am patit nimic. Niciodata nu stii cand te poate lovi ghinionul. Mai ales ca tipul respectiv nu era un novice al muntelui ci un pasionat care avea destula experienta.

Cum sa organizezi o calatorie pe cont propriu?

Iau o pauza de la scris despre Everest base camp pentru ca am promis cuiva ca o sa scriu un pic despre cum ne organizam noi excursiile singuri.Acest post nu se vrea nicidecum a fi o reteta universal valabila pentru a organiza o calatorie pe cont propriu cu este pur si simplu o relatare succinta a modului in care o fac eu. Mai mult sfaturile sunt de cele mai multe ori valabile pentru Asia pentru ca acolo am calatorit cel mai mult.

Sunt extrem de multi oameni care nu indraznesc sa calatoreasca sau nu indraznesc sa calatoreasca pe cont propriu pentru ca nu cred ca vor fi in siguranta, sau nu cred ca isi pot organiza vacanta singuri sau nu cred ca isi pot organiza vacanta mai ieftin decat prin agentie sau pur si simplu nu stiu de unde sa inceapa procesul de documentare si organizare.

In ziua de astazi cand internetul iti ofera mura in gura toate informatiile de care ai nevoie, este poate mai usor ca niciodata sa calatoresti. Trebuie doar sa iti spui: “gata, anul asta merg in vacanta la Cucuietii din Deal pe cont propriu”  si apoi te apuci de cautat pe harta Cucuietii din Deal :)

Inainte sa incep sa discut detaliile practice o sa fac intai doua precizari cred eu foarte importante:

• Eu sunt exagerat de organizata atunci cand vine vorba de calatorii. Se poate organiza o calatorie si cu mai putina documentare decat mine insa nu as fi eu daca nu as avea notat la carnetel detalii care mai de care mai nesemnificative. Am intalnit oameni care au plecat in lume pentru jumatate de an sau un an cu un ghid pentru prima tara si atat si care nici macar nu erau siguri ce anume vor sa viziteze. Insa trebuie sa ai mentalitatea potrivita pentru asa ceva. Eu nu sunt asa. De exemplu in iarna trecuta in aeroport in Kuala Lumpur era un cuplu din Polonia care se uita pe geam si se vedea ca sunt extrem de dezamagiti ca afara ploua torential. Au inceput sa intrebe in dreapta si in stanga de ce ploua asa rau in decembrie in Malaezia si au descoperit ca asa e normal si ca Malaezia (ca si Indonezia de altfel) este pe dos fata de restul Asiei de Sud Est la sezoanele ploioase/secetoase. Au decis pe loc ca nu e de ei in zona daca ploua si au inceput sa intrebe un englez care calatorea de jumatate de an prin Asia, unde le recomanda sa mearga. Sfatul a fost Cambogia si spre marea noastra surpriza a doua zi de dimineata au fost cu noi in avionul care ducea din Kuala Lumpur in Siem Reap. Daca pentru ei functioneaza un astfel de mod de a calatori si ei se simt bine atunci asta este de fapt tot ce conteaza. Eu m-as panica, as deveni extrem de frustrata si in loc sa ma bucur de zilele de vacanta, as sta si mi-as plange de mila ca nu stiu in ce parte sa o iau. Deci eu am totul planuit foarte bine de la bun inceput. Si parerea mea este ca atunci cand ai jumatate de an de calatorit sau cand crezi ca te vei intoarce de nenumarate ori in aceeasi destinatie, iti permiti sa fii mai boem si sa lasi soarta sa iti poarte pasii in ce directie considera ea corespunzator. Insa atunci cand ai trei saptamani intr-o tara si vrei sa vezi cat mai mult din locul ala ca nu se stie cand te mai intorci atunci cred ca e indicat sa ai un traseu prestabilit.

• Daca sunteti incepatori in ale calatoritului eu recomand sa incepeti cu destinatii un pic mai accesibile. Intai organizezi o tura (e.g. cu masina) prin Grecia, Croatia sau Scotia (asta a fost cazul meu) si apoi incepi sa te uiti la tari de pe alte continente. Noi am observant ca odata cu cresterea numarului de calatorii aflate la activ, devenim tot mai toleranti, mai deschisi la nou, mai ingaduitori, mai “lasa-ma sa te las” etc etc etc. Atribute extrem de importante in momentul in care alegi sa calatoresti in tari in care timpul este atat de relativ incat incepi sa te intrebi care este utilitatea unui ceas, sau in care raspunsul e mereu “da” desi e clar ca nu o sa obtii in veci ceea ce ai cerut, sau unde “a promite” e chiar mai relativ decat timpul descris mai sus. Nu poti astepta aceleasi servicii in Elvetia si in Laos de exemplu. Si daca nu intelegi asta, vacanta ta este sortita esecului. Si pentru ca tot am vorbit despre Laos (care este una dintre tarile nostre preferate) trebuie sa spun ca daca am fi mers acolo la inceputurile noastre in ale calatoriei nu ne-am fi bucurat poate nici 10% din cat ne-am bucurat cand am fost. Mai in gluma mai in serios ceea ce descrie Laosul este o replica pe care o tot spun si anume ca in Laos nu trebuie sa mergi la restaurant daca iti e foame. Pentru ca dureaza jumatate de ora sa se sesizeze cineva ca ai intrat in restaurant si sa iti aduca meniul, inca jumatate de ora sa ti se ia comanda, jumatate de ora sa primesti mancare, jumatate de ora sa primesti nota si jumatate de ora sa ti se ia banii. Daca mergi acolo cu asteptari de vestul Europei atunci vei fi extrem de dezamagit. Daca mergi acolo deschis la felul oamenilor extrem de relaxat de a fi atunci descoperi ca asteptarea poate fi foarte placuta daca esti pus pe glume cu localnicii.

Dar iaca scrisei o gramada fara sa discut despre lucrurile practice asa ca sa incepem:

Biletul de avion. In momentul in care te-ai decis unde vrei sa mergi, cel mai important (pentru ca este parte semnificativa din buget) este biletul de avion care sa te duca din Europa pana peste mari si tari. Pentru asta, prieten si sfatuitor de nadejdie este skyscanner. Cred ca nu e saptamana in care sa nu il folosesc ca sa scanez ce preturi interesante apar pe rute care m-ar tenta. Intotdeauna cumpar biletul cu foarte multe luni (6-8 luni) inainte de calatorie pentru ca de obicei noi calatorim in perioadele de varf (Craciun, Iulie-August) cand posibilitatea sa gasesti ceva promotii este minima. Deci prefer sa nu risc asteptand ci imi iau biletele din timp si de obicei la preturi rezonabile. Si nu de putine ori am decis unde sa mergem la plimbare (nu numai in vacantele mari ci si pentru city trips) pe baza unor preturi bune la biletele de avion vazute pe skyscanner. Suplimentar mai dau si o raita pe site-urile companiilor aeriene mai importante ca sa vad daca au ceva promotii sau preturi tentante. Insa mai intotdeauna am iesit in castig folosind agentii recomandate de skyscanner in loc de cumparat biletul direct de pe site-ul companiei aeriene. Si pentru ca ne cumparam biletele de avion cu atatea luni ininte de calatorie, iau intotdeauna si o polita de asigurare impreuna cu biletul de avion care sa imi permita sa sa anulez biletele pe motive diverse: boala, decesul unor membri ai familiei, pierderea locului de munca, schimbarea locului de munca etc. Foarte important de stiut este ca in Asia de Sud Est, compania low cost Air Asia te duce pe niste preturi infime in orice locatie vrei. Deci este inutil sa incerci sa iti cumperi bilet de avion din Europa pana In Vientiane (Laos) sau Yangon (Myanmar) ci recomandat este ca cumperi biletul de avion pana in Kuala Lumpur sau Bangkok sau Singapore (pentru care gasesti usor preturi decente) si apoi iei Air Asia pana la destinatia finala.

Traseul. Odata biletul de avion cumparat este timpul sa vad cum imi planific zilele de calatorie. Mai intotdeauna incep de la site-urile companiilor mari de “small group adventures” gen Intrepid, GAdventures, Exodus, unde mai uit ce trasee propun in tara in care calatoresc eu si vad ce anume m-ar tenta si pe mine. Traseele astea sunt destul de interesante pentru ca iti dau si o indicatie pentru timpul necesar unei vizite rapide in fiecare oprire si timpul necesar sa calatoresti intre doua puncte si cam care ar fi ordinea logica in care trebuiesc vizitate locatiile respective. Apoi incep sa caut informatii pe forumul de la Lonely Planet – care este de fapt cea mai pretioasa sursa de informatii pentru mine. Si ma uiti si pe tot felul de bloguri de calatorii sa vad parerile altor pasionatii de mers hai hui asa ca mine. Un blog pe care il citesc zilnic este cel al lui Imperator. Apoi pentru Asia de Sud citesc cu religiozitate Trail of Asia. Si mai ar fi cateva pe care le urmaresc destul de des: Adventurous Kate, Alex in Wonderland sau Time travel turtle. Si evident ca imi cumpar biblia Lonely Planet pentru tara aia pe care o citesc din scoarta in scoarta si daca consider ca nu este de ajuns mai cumpar si “Rough Guide to”.

Transportul intern. Odata hotarat ce locatii sa fie incluse in traseu, incep sa ma uit care este cea mai buna posibilitate de a ma deplasa de la una la alta si care este ordinea in care asez acele locatii. Nu imi place sa calatoresc cu autobuzul (mai ales in tari in care idea de autostrada este chiar mai abstracta decat in Romania) asa ca incerc pe cat posibil sa evit drumurile lungi pe sosea si sa aleg avioanele interne. Desi de cele mai multe ori asta duce la explodarea bugetului. Dar decat zece ore intr-un autobuz mai bine dau 100-200 de euro pe biletul de avion. De multe ori Air Asia te salveaza de la necaz si te transporta pe niste preturi care de multi ori te fac sa te intrebi cum de isi permite compania asa ceva. Insa in alte tari esti obligat sa folosesti companii locale din cauza monopolului si atunci si pretul este pe masura. Apoi in timp ce la Air Asia este foarte usor sa iti iei biletul de pe internet. La companiile astea fantoma locale si de monopol poate fi destul de dificil. In Myanmar de exemplu sau in Indonezia a trebuit sa folosim o agentie locala care sa cumpere biletele pentru noi. O slabiciune de care ma tot lovesc este faptul ca ador sa merg cu barca si de multe ori pun ca transport din punctual A in punctual B si mersul cu o barca pe rau insa trebuie sa fii pregatit pentru niste chestii care nu au nimic in comun cu siguranta, sau sunt extrem de incomode, sau care dureaza extrem de mult. Dar daca privelistea este una de zile mari parca si uiti ca esti pe o coaja de cartof, asezat pe un scaun de gradinita si iti poti musca linistit din genunchi in pozitia ta cea mai comoda.

Hotelul: Intotdeauna imi rezerv hotelurile de dinainte de calatorie. Nu imi place sa ajung intr-o anumita locatie, cu bagajele in spate, si sa ma apuc sa merg din usa in usa sa vad daca gasesc ceva care sa imi placa. Prefer sa verific pe tripadvisor parerile oamenilor, sa ma uit bine care e oferta, care sunt preturile tipice si sa aleg ceva dupa bugetul si cerintele mele. In Europa folosesc intotdeauna Booking.com pentru rezervarea hotelurilor dar in Asia folosesc mai mult Agoda.com.

Excursii pre-organizate: Uneori descoper lucruri pe care vreau neaparat sa le fac dar pentru care am nevoie de o agentie locala pentru ca este obligatoriu sau pentru ca eu consider ca pentru partea aia a calatoriei este mai bine sa am ceva pre-organizat. De exemplu am vrut sa stam patru zile intr-o tabara de elefanti in Laos sau am vrut sa facem Everest Base Camp trek sau in vara vrem sa mergem pe Damavand in Iran. Pentru lucrurile astea am preferat sa avem o agentie si inainte de vacanta efectiva am citit pe net pareri despre diverse agentii, am cerut oferte cu preturi si am decis pe cine luam. De multe ori asta se poate face extrem de usor si la fata locului insa eu am preferat sa organizez totul de dinainte ca sa limitez timpul petrecut umbland din agentie in agentie in loc sa ma bucur de locul ala necunoscut si plin de lucruri de descoperit in care ma aflu.

Viza: Uite ca uitam una dintre cele mai importante chestii pentru calatoria efectiva – viza. Inainte de calatorie ma uit care sunt conditiile pentru obtinerea vizei. Sunt tari pentru care nu ai nevoie de viza deloc. Altele au “visa on arrival” si trebuie sa ai doar bani si poze la tine si totul se obtine pe loc in aeroport. Altele presupun obtinerea vizei inainte de calatorie si atunci trebuie sa faci o vizita la consulat. Iar altele, cum va fi Iranul acum, au niste reguli un pic mai incurcate si trebuie analizat destul de bine care sunt posibilitatile. Imperator are un post foarte interesant despre obtinerea vizelor in Asia  dar si pentru Orientul Apropiat si Caucaz. Iar o alta sursa de informatii este site-ul Politiei de frontiera dar si site-urile consulatelor tarilor respective.

Vaccinuri: Foarte important pentru calatoria in anumite tari este sa verifici care sunt vaccinurile obligatorii. Prin Africa in anumite tari este obligatoriu sa ai vaccinul pentru febra galbena de exemplu. Pentru alte tari este important de luat in considerare pericolul malariei deci trebuie vazut daca este recomandat sau nu sa iei medicatie preventiva. Eu ma uit de obicei pe situl de la World Health Organisation sa vad care sunt recomandarile pentru diverse tari. 

Asigurarea de calatorie: Un subiect pe care multi calatori il ignora dar de care iti vei aduce aminte imediat in cazul in care ai un accident si ai nevoie de ea. Noi folosim Europ Assistance unde avem asigurari de calatorie pe un an de zile. Insa nu pot spune daca sunt bune sau nu pentru ca din fericire nu am avut niciodata nevoie de ele si sper sa nici nu fie nevoie. Insa mi-m promis ca ma voi uita dupa expirarea lor la asigurari de calatorie care sa contina si alte facilitate nu numai asigurare medicala. Asta pornind de la experienta din Nepal unde ar fi fost interesant sa avem posibilitatea sa folosim helicopterul ca sa ne dam jos de pe munte in cazul in care avioanele Lukla-Kathmandu nu ar fi zburat pentru cateva zile.

Voie buna si inima deschisa: Foarte important cand calatoresti este sa nu ai numai ochii deschisi ci si inima si mintea deschisa. Sa calatoresti inseamna sa inveti, sa evoluezi, sa cresti ca om. Fii deschis la nou si intelege ca “altfel” nu e neaparat rau si ca orice “altfel” are un motiv. Doar pentru ca la tine in tara/casa lucrurile sunt altfel nu le face neaparat cele mai bune si de impus altora. Bucurate de faptul ca ai posibilitatea sa vezi lumea pentru ca este un lucru cu adevarat minunat si de apreciat. Deci spor la calatorit!

Everest base camp trek - Ziua 2

In a doua zi pe traseu trebuia sa mergem de la 2610 metri din Phakding pana la 3445 metri in Namche Bazaar. Ziua se anunta destul de dificila cu o ultima urcare foarte dura (cam o ora si jumatate de mers continuu la deal) chiar inainte sa ajungem in Namche si fusesem averizati ca acea ultima urcare o sa ne stoarca complet de energie.

Plecarea din Phakding

Toata ziua am urmat raul si l-am traversat de pe o parte pe alta

Unii au si ceva bagaje de carat

Carausul nostru vesel nevoie mare

Iar eu un pic mai preocupata de unde pun piciorul

Si niste portiuni mai abrupte

Si unele la vale care pentru mine sunt mai rele decat alea la deal

Nu spun ca nu a fost o zi mai grea insa in nici un caz nu a fost pe atat de grea pe cat am auzit de la ghizi sau de la altii care au fost pe traseu. Ce a fost insa cel mai greu pentru mine in aceasta a doua zi  a fost lupta cu podurile suspendate. In prima zi am avut de trecut un singur pod suspendat (sau doua) dar a doua zi ne-au asteptat vreo patru treceri de mi se parea ca nu mai ajungem o data la destinatie. Si chiar inainte de mult discutata urcare serioasa de dinainte de Namche este un pod aflat la o inaltime foarte mare si atat de lung incat cred ca am imbatranit un an pana am ajuns pe partea cealalta.

Tot timpul am asteptat la poduri sa treaca toata lumea si apoi incet incet (uneori la brat cu Meghu-ghidul nostru) mi-am facut si eu curaj sa pasesc pe pod. Era extrem de important ca sa nu se balangane podul altfel aveam impresia ca in orice secunda o sa fiu catapultata pe cealalta parte (nu se stie cum insa patologicul nu are nevoie de explicatii logice).

Si in departare se vede primul pod

Lung dar din fericire gol

Incet incet sosesc si eu

Si inca unul

Cel putin vederea de pe pod este impresionanta

In sfarsit la capatul podului

Si inca unul

Si iaca si ultimul si cel mai inspaimantator dintre ele

Cu o ceata de nu ii vedeai capatul

Si ceva vant ca altfel ar fi fost prea usor

Si intr-un final trec si eu la brat cu Meghu

Si pentru ca nu era suficient de complicat sa trec peste niste poduri desprinse din filmele de groaza, a inceput sa se schimbe si vremea si sa se aseze o ceata destul de deasa. Iar cand soarele nu se vede, frigul isi face sitita prezenta imediat pe munte. Iar noi am ajuns la fix la locul de cazare pentru ca cu cat inaintai in timp cu atat vremea s-a stricat mai rau si mai rau pana la momentul in care oamenii soseau mai mult oameni de zapada decat fiinte cu sange cald. De la caldura din restaurantul unde ne adapostisem parca nu parea asa rau. insa se facuse asa geata incat traseul devenise un pic periculos pentru ca se putea aluneca foarte usor pe pietre. 

In sfarsit la caldura...

si mancare.

Everest base camp trek - Ziua 1

Acum cativa ani, vedeam pe Discovery un documentar despre cele mai periculoase aeroporturi din lume. Pe primul loc era un aeroport mic dintr-un sat ascuns undeva printre varfurile de mii si mii de metri ai Himalayei. Satul respectiv se numeste Lukla iar motivul pentru care un sat atat de mic are aeroport este doar pentru ca are rolul de poarta catre escaladarea celui mai inalt varf din lume: Everest (8848 m). Si fusese votat cel mai periculos aeroport din lume pentru ca pilotii trebuie sa navigheze si sa aterizeze/decoleze vizual printre unii dintre cei mai inalti munti din lume pe o pista de numai 500 de metri ce se termina intr-o parte cu un perete de stanca si in cealalta cu o cadere brusca. Deci clar nu este o pista pe care sa iti doresti sa o ratezi. 

Pe 17 decembrie 2013 subsemnata si jumatatea ei mai buna aveau un zbor, ati ghicit, fix catre Lukla. Ne asteptam la un zbor care sa ne ridice parul pe noi de frica mai ales in avioanele alea mici de 12 pasageri care par niste muste vazute printre munti. Insa nu a fost deloc asa. Am plecat oarecum la timp (jumatate de ora intarziere este in mod clar "la timp" in Nepal) si dupa 25 de minute de zburat peste munti, dealuri si vai am ajuns in Lukla. Nici nu ne-am dat seama cand eram deja cu bagajele in spate si pornisem pe traseu. Desi cand te uiti la cum arata pista si la cat de scurta este parca nu ai mai fi la fel de curajos pentru drumul inapoi.

Dupa ce am facut pozele de rigoare cu pista si cu aeroportul care arata precum o autogara mai mica, am pornit prin sat sa ne gasim un porter, sa luam micul dejun si sa ne punem pe mers ca doar de asta am venit in Lukla. 

Avion cu motor ia-ma si pe mine-n zbor :)

Regulile de  securitate sunt mai putin stricte in Nepal asa ca esti cu nasul in comenzile pilotului

Pe aeroport

Si celebra pista

Pentru prima zi programul era unul foarte lejer cu doar cateva ore de mers la vale din Lukla (2840 m) pana in Phakding (2610m) si pentru niste turisti entuziasti si cu picioare bune (asa ca noi) asta a insemnat ca inainte de pranz eram deja la locul unde trebuia sa ne petrecem noaptea. Daca ar fi sa aleg inca o data ce traseu sa fac as alege sa mai merg inca doua ore pana in Monjo in loc sa ma opresc in Phakding pentru ca in felul asta mi-as face ziua a doua (care este un pic mai grea) mai placuta. 

Locul de dormit

In restaurant

Camera de 1 dollar pe noapte cu vedere de milioane

 Pentru noi (obisnuiti la altitudine mult mai joasa de 2800 de metri) a fost uimitor sa vedem cum arata cararea, cum arata satele oamenilor, cum fac agricultura si cum pot trai atat de sus. Este uimitor sa vezi ca la 2800 de metri oameni au gradini frumoase cu tot felul de legume sau ca au pana si sere. Mergend printre satele de pe traseu parca nici nu iti vine sa crezi ca esti atat de sus. Arata multe prea "normal".

Venind dintr-o tara unde la 2500 de metri nu mai ai nici macar copaci este uimitor sa vezi campuri de cartofi, conopida, salata si altele pana la 4000 de metri.

Agricultura la 2800 de metri

Pentru ca in zona nu exista drumuri, totul se care cu spatele din Lukla pana in satele aflate mai sus pe traseu. Cu spatele oamenilor sau cu spatele yak-ilor. Doamne fereste sa uiti ca ti-a zis nevasta sa cumperi chibituri ca o sa petreci cateva zile ca sa iti rascumperi greseala.
Nu de putine ori incarcatura din spatele oamenilor este atat de ciudata, voluminoasa sau fragila incat ramai minute in sir cu ochi la om si te minunezi cum poate cineva sa care asa ceva. O sa tot pun poze in posturile ce urmeaza cu tot felul de "ciudatenii" vazute pe drum mai ales ca am imresia ca cineva undeva sus la deal isi construia o casa si trebuia sa care toata materia prima din Lukla pana la locul de constructie.

Pachetul contine geamuri...

Si oamenii si yaki sufera din cauza raului de altitudine. Insa in mod diferit. Oamenii au probleme sa se adapteze la altitudini mari, pe cand un yak nu poate trai la altitudini sub 3000 de metri.Ceea ce intalnesti la altitudini mai joase este rezultatul unor imperecheri intre vaci si yaki si arata mai mult ca o vaca decat ca ruda lor mai blanoasa.

Prima intalnire cu niste pseudo-yaki

Si cateva poze de pe traseu:

Prin Lukla

Inceputul e promitator cand ai asa vedere din prima zi

Si primul pod suspendat

Mai multe poze gasiti pe Picasa:

https://plus.google.com/photos/106330260297523109754/albums/5967154741577545505