Acum cativa ani, vedeam pe Discovery un documentar despre cele mai periculoase aeroporturi din lume. Pe primul loc era un aeroport mic dintr-un sat ascuns undeva printre varfurile de mii si mii de metri ai Himalayei. Satul respectiv se numeste Lukla iar motivul pentru care un sat atat de mic are aeroport este doar pentru ca are rolul de poarta catre escaladarea celui mai inalt varf din lume: Everest (8848 m). Si fusese votat cel mai periculos aeroport din lume pentru ca pilotii trebuie sa navigheze si sa aterizeze/decoleze vizual printre unii dintre cei mai inalti munti din lume pe o pista de numai 500 de metri ce se termina intr-o parte cu un perete de stanca si in cealalta cu o cadere brusca. Deci clar nu este o pista pe care sa iti doresti sa o ratezi.
Pe 17 decembrie 2013 subsemnata si jumatatea ei mai buna aveau un zbor, ati ghicit, fix catre Lukla. Ne asteptam la un zbor care sa ne ridice parul pe noi de frica mai ales in avioanele alea mici de 12 pasageri care par niste muste vazute printre munti. Insa nu a fost deloc asa. Am plecat oarecum la timp (jumatate de ora intarziere este in mod clar "la timp" in Nepal) si dupa 25 de minute de zburat peste munti, dealuri si vai am ajuns in Lukla. Nici nu ne-am dat seama cand eram deja cu bagajele in spate si pornisem pe traseu. Desi cand te uiti la cum arata pista si la cat de scurta este parca nu ai mai fi la fel de curajos pentru drumul inapoi.
Dupa ce am facut pozele de rigoare cu pista si cu aeroportul care arata precum o autogara mai mica, am pornit prin sat sa ne gasim un porter, sa luam micul dejun si sa ne punem pe mers ca doar de asta am venit in Lukla.
 |
| Avion cu motor ia-ma si pe mine-n zbor :) |
 |
| Regulile de securitate sunt mai putin stricte in Nepal asa ca esti cu nasul in comenzile pilotului |
 |
| Pe aeroport |
 |
| Si celebra pista |
Pentru prima zi programul era unul foarte lejer cu doar cateva ore de mers la vale din Lukla (2840 m) pana in Phakding (2610m) si pentru niste turisti entuziasti si cu picioare bune (asa ca noi) asta a insemnat ca inainte de pranz eram deja la locul unde trebuia sa ne petrecem noaptea. Daca ar fi sa aleg inca o data ce traseu sa fac as alege sa mai merg inca doua ore pana in Monjo in loc sa ma opresc in Phakding pentru ca in felul asta mi-as face ziua a doua (care este un pic mai grea) mai placuta.
 |
| Locul de dormit |
 |
| In restaurant |
 |
| Camera de 1 dollar pe noapte cu vedere de milioane |
Pentru noi (obisnuiti la altitudine mult mai joasa de 2800 de metri) a fost uimitor sa vedem cum arata cararea, cum arata satele oamenilor, cum fac agricultura si cum pot trai atat de sus. Este uimitor sa vezi ca la 2800 de metri oameni au gradini frumoase cu tot felul de legume sau ca au pana si sere. Mergend printre satele de pe traseu parca nici nu iti vine sa crezi ca esti atat de sus. Arata multe prea "normal".
Venind dintr-o tara unde la 2500 de metri nu mai ai nici macar copaci este uimitor sa vezi campuri de cartofi, conopida, salata si altele pana la 4000 de metri.
 |
| Agricultura la 2800 de metri |
Pentru ca in zona nu exista drumuri, totul se care cu spatele din Lukla pana in satele aflate mai sus pe traseu. Cu spatele oamenilor sau cu spatele yak-ilor. Doamne fereste sa uiti ca ti-a zis nevasta sa cumperi chibituri ca o sa petreci cateva zile ca sa iti rascumperi greseala.
Nu de putine ori incarcatura din spatele oamenilor este atat de ciudata, voluminoasa sau fragila incat ramai minute in sir cu ochi la om si te minunezi cum poate cineva sa care asa ceva. O sa tot pun poze in posturile ce urmeaza cu tot felul de "ciudatenii" vazute pe drum mai ales ca am imresia ca cineva undeva sus la deal isi construia o casa si trebuia sa care toata materia prima din Lukla pana la locul de constructie.
 |
| Pachetul contine geamuri... |
Si oamenii si yaki sufera din cauza raului de altitudine. Insa in mod diferit. Oamenii au probleme sa se adapteze la altitudini mari, pe cand un yak nu poate trai la altitudini sub 3000 de metri.Ceea ce intalnesti la altitudini mai joase este rezultatul unor imperecheri intre vaci si yaki si arata mai mult ca o vaca decat ca ruda lor mai blanoasa.
 |
| Prima intalnire cu niste pseudo-yaki |
Si cateva poze de pe traseu:
 |
| Prin Lukla |
 |
| Inceputul e promitator cand ai asa vedere din prima zi |
 |
| Si primul pod suspendat |
Mai multe poze gasiti pe Picasa:
No comments:
Post a Comment