A treia zi in Beijing (Summer palace)

Iata-ne in ultima zi petrecuta in Beijing. In seara asta ne mutam cortul catre alte zari asa ca luam cu avant orasul in speranta ca vom reusi sa vizitam tot ce ne-am propus.

Si cum in zilele precedente am invatat ca nu poti castiga in lupta cu canicula si ca Beijingul chiar este mare, ne-am schimbat radical obiceiurile de calatorie si am facut un plan muuult mai relaxat pentru ultima zi.

Prin urmare traseul de astazi a inclus doar o vizita la palatul de vara si apoi o raita prin piata Tiananmen si pe mult prea celebra strada Wangfujing (Snack Street).

Dis de dimineata, proaspat refacuti dupa plimbarea de ieri de pe zid, am luat metroul si intr-o clipita…o clipita chinezeasca dureaza o ora J…eram la Palatul de vara.

In timp ce cautam intrarea in palat ne-am atasat din greseala unui grup imens de turisti chinezi ce se translatau ordonat catre o anumita directie. Atasare ce nu ne-a deranjat pe moment pentru ca ne-am gandit ca o sa ajungem la intrare. Insa dupa ce am mers vreo 15 minute ne-am trezit intr-o parcare de autocare si ne-am dat seama ca am urmarit grupul gresit J Nu ar fi putut trece o zi in China fara sa ne ratacim. Este deja parte din rutina zilnica.

Intr-un final am gasit si intrarea si am luat la pas marele complex turistic. Evident ca si aici esti efectiv sufocat de hoardele intregi de turisti chinezi, insa parca a fost mai suportabil decat la Orasul interzis. Nu imi este inca clar daca a fost mai suportabil pentru ca ne obisnuisem noi sau pentru ca suprafata era mai mare si turistii mai dispersati. Dar important este ca am fost mai putin intimidati de atacul umbrelatilor si ne-am bucurat mai mult de ceea ce aveam de vizitat.

Am luat la rand locatiile de vizitat si apoi ne-am plimbat si cu barcuta ca sa admiram locatia si de pe lacul Kunming si intr-un final obositi dar fericiti am plecat in cautare de mancare.

Long gallery

Detaliu pe Long gallery.

Si iar la deal...

Vedere cu lacul.

Detaliu de pe acoperis

Tower of Buddhist Incense

Si o vedere de sus

Pe malul lacului

Vedere de pe lac

Si cu zoom...dar si cu smog...



Marble boat



Si inca un podulet.

In cautare de umbra. (Seventeen arch bridge)

De la palatul de vara (de care cu greu ne-am desprins) am plecat catre piata Tiananmen unde am mai admirat inca o data celebra priveliste:

Si felul (extrem de atent si grijuliu) in care era curatat pe jos:

Si am pornit catre Snack Street.
Auzisem din diverse surse despre aceasta strada si mai mult curiozitatea de a vedea ce ii poate duce minte pe niste oameni sa vanda drept mancare, ne-a dus acolo. Stiam de la bun inceput ca nu vom incerca nici scorpionii, nici viermii, nici stelutele de mare ce tronau pe tarabele vanzatorilor, dar la aruncatul cu privirea nu aveam cum renunta.

Intrarea pe Snack street

Cu o zi inainte, ghida ce ne-a cundus la Marele zid ne-a explicat ca strada respectiva si ceea ce se gaseste de mancat pe acolo sunt mai mult pentru turisti. in nici un caz nu tot ceea ce se gaseste acolo se va regasi si pe farfuria unui chinez. Si ea personal spunea ca nu a mancat niciodata lighioanele ce ma puneau pe mine pe ganduri.
In timp ce chinezii intalniti in cale strambau din nas la ideea de scorpion pe bat, am vazut destul de multu turisti ce se infruptau din frigarui care mai de care mai ciudate.

Mancare pe saturate...pentru gaini probabil :)

In poza nu se vede cum gandacii inca mai miscau :)

De toate pentru toti.

In portii sau intr-o bucata?

O fi sau nu bun?

Cred ca v-am facut suficienta pofta de mancare asa ca inchei insiruirea de poze aici. pentru mai multe idei puteti cerceta pe indelete:
https://picasaweb.google.com/106330260297523109754/ChinaBeijing2012#

Era deja tarziu cand noi am terminat periplul printre macarurile exotice asa ca am fugit sa luam un taxi ca sa ajungem cat mai repede la hotel sa ne luam bagajele si sa ne indreptam catre gara. Insa nu mica ne-a fost uimirea cand am auzit preturile spuse de taximetristii din capatul strazii Wangfujing: 400-600 RMN pentru ceva ce in mod normal ar trebui sa platesti maxim 20. Si evident ca nici nu se uitau la tine daca le spuneai ca vrei sa puna aparatul de taxat. Probabil ca pe fruntea turistilor ce ies de pe Snack street scrie "prosti" si nu mi-am dat eu seama.
Dupa cateva incercari de acest gen am renuntat la ideea de taxi si am mers la metrou. A trebuit sa alergam un pic de la statie pana acasa dar cel putin nu mi-am facut nervi ca sunt iar vazuta ca un "portofel umblator".
De la hotel am luat un taxi pana la gara (taxi care a mers mai incet decat eu in maini pe o bicileta cu roti patrate) si apoi trenul catre Xi'an.
Despre calatoria cu trenul nu am prea multe de povestit pentru ca a decurs efectiv fara probleme. Am avut norocul sa avem locuri la "soft berth" (cumparate prin intermediul hotelului cu zece zile inainte) astfel incat nu am experimentat povestile de cosmar ale celor ce au calatorit cate 8-12 ore la "hard seat". Cuseta in care am fost noi era foarte curata, cearsafurile la fel, vecinii de pat foarte simpatici si foarte linistiti asa ca am reusit sa dormim foarte bine de la 10 seara pana la 7.30 dimineata cand aproape ca ajunsesem la destinatie.
Si cum ne-am odihnit bine toata noaptea, a doua zi am putut explora pe indelete si fara stres Xi'an-ul.
Dar despre asta in episodul viitor.