Adela Tarpan: Tonle Sap

Pe cand ma documentam eu despre Siem Reap si ce se poate vizita in imediata lui apropiere si citeam cu religiozitate Tales of Asia, am descoperit ca intr-o excursie de o zi poti vizita un sat plutitor de pe lacul Tonle Sap.

Sat plutitor, mers cu barca, vizitat comunitati care traiesc intr-un mod cu totul si cu totul deosebit – apai asta sigur este ceva pentru mine, mi-am spus eu si am luat la puricat forumul Lonely Planet ca sa vad exact ce sat este cel mai laudat si cum exact se poate organiza excursia.

Pe cat de mult mi-a placut ideea vizitarii satelor plutitoare atunci cand am auzit de ea pe atat de dezamagita eram cu fiecare post noi citit pe forum. Practic mai toata lumea se plangea ca turistii sunt tratati destul de urat si ca pe fiecare zi apar noi si noi metode de a stoarce bani de la ei. Povestea care se repera mereu era ca turistul ajunge la locul de unde trebuie luata barca si afla ca de fapt va plati de cateva ori mai mult decat se astepta pentru ca pretul variaza in functie de culoarea pielii si de cat de naiv pari. Asa ca ajungi sa platesti de persoana pretul care este de fapt pentru o barca intreaga. Sa dai inapoi nu prea iti vine pentru ca deja ai petrecut o ora-doua pe drum ca sa ajungi acolo. Ceea ce stie si barcagiul asa ca nu prea ai sanse sa fie deschis la o negociere serioasa. Si platesti suma umflata la extrem si incerci sa uiti de patanie si sa te bucuri de tur. Dar dupa nici jumatate de ora barcagiul te duce la o scoala unde tu ca un vestic bun ai posibilitatea sa cumperi rechizite pentru copii. Problema este ca rechizitele sunt mult mai scumpe si decat cele din Europa cu care suntem noi obisnuiti, pentru ca scopul nu este binele copiilor ci bunastarea patronului de magazin. Daca refuzi vei avea parte de un tratament extrem de ostil din partea barcagiului care iti va scurta cat ai zice peste turul si uite asa vei petrece mai putin de o ora pe lac pentru un pret de vreo patru ori mai mare decat te-ai astepta.

Dupa experienta din China cu plimbarea cu pluta de bambus pe raul Li (Yangshuo) in care in procesul de negociere a pretului am avut parte de fix acelasi tratament ca cel descris mai sus, in nici un caz nu mai eram dispusa sa trec prin aceeasi poveste. Mie nu imi place in general sa ma targuiesc si sa negociez iar negocierea cu cineva care este evident ca isi freaca mainile bucurandu-se ca te trage in teapa ( ceea ce este extrem de evident si pentru tine ca si client) nu face deloc parte din lucrurile pe care le pot tolera fara frustrari si nervi. Asa ca tot mai mult tindeam sa zic pas plimbarii pe Tonle Sap. Dar intr-o buna zi am descoperit un blog pe care cineva povestea vizita la rezervatia de pasari Prek Toal de pe Tonle Sap. Era o excursie de o zi organizata de o companie numita Osmose care cuprindea o vizita in prima jumatate a zilei la rezervatia de pasari si o plimbare prin satul plutitor in a doua jumatate. Dupa o verificare riguroasa pe Trip Adviser am hotarat ca asta este organizatia cu care vreau eu sa fac turul, chiar daca pretul parea un pic piperat. Si nu imi pare deloc rau de alegerea facuta. Am avut parte de o zi exceptionala pe lac, fara bataie de cap, fara sa fii hartuit de barcagii, fara sa fii tarat prin magazine “caritabile” si fara sa fii privit continuu ca o “vaca de muls”.

Osmose este de fapt o organizatie non-profit frantuseasca care are ca scop protejarea rezervatiei de pasari mai ales prin a investi in educarea populatiei locale sa nu mai vaneze pasarile si sa nu ami colecteze oualele. Si ce mi-a placut cel mai mult este ca nu faceau asta in modul caracteristic vestic: ridicat dezaprobator din spancene, facut mare scandal ca autoratatile locale nu fac nimic si facut lobby la nivel international sa forteze niste legi stricte si pedepse pe masura. Ci se incerca oferirea unei alternative populatiei astfel incat sa poata sa isi duca traiul fara a muri de foame dar fara a mai folosi pasarile calatoare dept sursa de venit. Eu chiar nu cred ca doar a impune legi si pedepse fara a oferi o alternativa poate avea vreun succes. Si se pare ca la fel ca mine cred si cei de la Osmose.

Fiind o organizatie non-profit, nu o agentie turistica, banii proveniti de la turistii care folosesc serviciile lor merg in mare masura la comunitatea locala. De exemplu Osmose a investit in a ajuta localnicii sa isi deschida crescatorii de pesti, de crocodili sau pur si simplu sa isi faca gradini plutitoare. In felul asta localnici au o sursa de venit independenta de numarul de turisti sau de pasarile din rezervatie.

De asemenea s-a investit foarte mult in a re-invata localnici sa foloseasca water hyacinth pentru ca pentru ca face diverse produse traditionale de vandut turistilor sau pentru uz propriu. Au fost adusi chiar impletitori din Indonezia care sa le invete pe femeile din Prek Toal modele noi. Si sincer vorbind chiar cred ca este o afacere care merge bine pentru ca nu cred ca am vazut turist care sa plece fara ceva cumparat din atelierul lor. Si ce este si mai important este ca in felul asta s-a gasit o utilitate pentru water hyacinth, o planta foarte invaziva care dauneaza serios ecosistemului lacului pentru ca se extinde extrem de rapid si consuma mare parte din nutrientii din apa iar dedesuptul ei nu prea se mai gasesc pesti. Doar de dragul ecosistemului nu se ducea nici un localnic sa il recolteze insa folosirea lui pentru impletituri a schimbat un pic lucrurile.

Osmose a deschis si un restaurant unde lucreaza femei din sat ce initial au fost invatate sa gateasca pentru turisti si sa serveasca cum s-ar astepta un vestic sa fie servit. Tot profitul restaurantului merge la comunitate si in plus meniul este mereu constituit din peste ceea ce creeaza iar o sursa de venit pentru pescarii din zona. Si recunosc ca aici am mancat cel mai bun peste din viata mea. Asta in conditiile in care este extrem de greu sa imi dai un fel de mancare cu peste care sa imi fie pe plac. Am mancat chiar si ciorba de peste. Eu nu mananc niciodata ciorba de peste pentru ca niciodata pana acum nu mi-a placut gustul. Cred ca as muri de foame langa o oala de ciorba de peste (din aia cu care suntem noi obisnuiti in Romania) si nu m-as atinge de ea. Pe lac insa am cerut si o portie suplimentara atat de buna a fost. Poate pentru ca avea ananas in ea. :) Orice are ananas e pe gustul meu. :)

Dar sa revenim la cum a decurs turul.

Am fost luati de la hotel in jur de 6 dimineata si dusi cu un microbuz pana la locul de unde luam barca spre Prek Toal. O prima barca ne-a dus pana in sat de unde am fost preluati de unul din paznicii rezervatiei si condusi la punctul de observatie a pasarilor (o platforma cocotata intr-un varf de copac si echipata cu un ochean serios).

Grupul nostru era constituit din 5 turisti: doi americani, un neamt si noi (si un ghid local). In timp ce noi luasem excursia asta de dragul plimbarii pe rau, ceilalti turisti erau in mod evident pasionati de pasari. Erau cu binoclul la gat, carnetelul in mana sa noteze ce pasari noi au vazut, si mereu cu intrebari mii pentru ghid legate de pasari. Pentru noi pasarile erau: mari sau mici, albe sau colorate si cam atat. Pentru ei fiecare pasarea era caracterizata de marime, culoare, forma cozii, ritmicitatea batailor din aripi, ciripit, si multe multe altele. Nici pana in ziua de astazi nu inteleg cum puteau deosebi pasarile mai ales de la distanete mari....dar puteau. Si ai avut serios de notat in carnetel pentru ca am vazut sute de pasari in ziua aia.

Dupa o plimbare de vreo 3 ore cu barca prin rezervatie, ne-am intors in sat unde am luat masa de pranz mult laudata mai sus, am facut o vizita la atelierul impletitoarelor si apoi am luat-o la pas prin sat; Vorba vine la pas pentru ca este sat plutotor. Asa ca am luat-o la vaslit de fapt. Si am vizitat o ferma de crocodili, una de peste si o gradina plutitoare.

Mie mi se pare uimitor cum oamenii pot sa se descurce sa traiasca plitind pe lac toata viata lor. Si ce mi s-a parut si mai uimitor este ca ghidul incerca sa ne explice ca de fapt este mai usor sa traiesti pe lac decat pe uscat. Ca pe lac ai tot ce iti trebuie: ai peste pentru mancare, ai apa, si ai loc gratis pentru casa. Iti legi casa dupa barca si o transporti unde vrea muschiul tau. Daca nu te mai intelegi cu vecinul, legi casa si pleci o leaca mai la vale. Daca a pus muzica prea tare noaptea, tot la fel. Daca nu iti place cum iti bate soarele in fereastra dimineata iei barca, legi casa si o muti la umbra.

Trebuie mentionat ca satele astea plutitoare nu sunt fixe deloc. Ele se muta din loc in loc in functie de nivelul apei. In sezonul plois cand nivelul lacului este foarte ridicat si sa plutesti in mijlocul lui este foarte periculos din cauza valurilor, oamenii se retrag catre marginea lacului foarte aproape de satele oarecum mai permanente. In sezonul secetos zonele pe care stau in sezonul ploios seaca cu totul asa ca treptat treptat (in functie de nivelul apei) se retrag mai inspre centrul lacului.

Este o migratie continua. Si ma intreb eu: oare ce adresa au in buletin?

In timp ce in Belgia pentru ca un copil sa fie primit la scoala la 3 ani trebuie sa stie sa mearga la toaleta singur, aici copiii trebuie sa stie sa inoate de la 4 ani. Pentru ca singura modalitate de a ajunge la scoala este cu barca pentru ca evident nu exista drumuri. Si vezi in fata scolii in loc de parcarea tipica de biciclete de la noi, o mare parcare de barci.

Sunt multe lucruri total atipice pentru noi cei invatati sa stam cu picioarele pe pamant nu in barca. Si poate tocmai de aceea mi-a si placut atat de mult vizita pe lac. Este un cu totul alt mod de a trai. Dar ma opresc aici cu povestitul si mai pun doar cateva poze pentru delectat ochiul.