Adela Tarpan: La elefanti (IV)

Este a treia zi in tabara All Lao si deja suntem obisnuiti cu programul zilnic: trezit la 6.30, recuperat elefantul din jungla, baia de dimineata, micul dejun, plimbarea cu elefantul prin jungla, masa de pranz, baia de seara si dus elefantul inapoi in jungla pentru noapte.

Insa nu se putea sa fie totul atat de monoton asa ca Honda ne-a pregatit o surpriza: nu ne mai intoarcem pentru pranz in tabara la restaurant ci astazi plecam pregatiti pentru picnic in jungla. Da ati citit bine: picnic in jungla.

Cred ca Honda a ramas cu ceva sfant in el de cand a fost calugar pentru ca prea gaseste tot felul de lucruri care sa ne faca sederea cu ei mai frumoasa si de neuitat.

In timp ce ne plimbam prin padure am dat nas in nas cu un tufis de bambus. Orice bambus este ca un magnet pentru elefanti pentru ca este una dintre mancarurile lor preferate. Nimic in jur nu a mai contat si s-au infipt cu toata incapatanarea in tufis si s-au pus pe molfait. Mahoutii au hotarat ca este o pauza bine meritata si au coborat de pe elefant la o tigare si la un cautat de ierburi pentru salata. In timpul asta elefantica mea se balansa pe o bucata de piatra atarnand deasupra malului unui rau secat in incercarea de a ajunge la cele mai fragede frunze. Nu cred ca mai trebuie sa spun cam prin ce zona a gatului imi ajunsese mie inima de frica. Si cam cat de amuzanta le paream mahoutilor si lui Cipri in timp ce pe fata mea se perindau toate culorile curcubeului. Evident (de fapt doar pentru unii era evident ca pentru mine in mod sigur nu) ca nu s-a intamplat nimic insa nici pana acum nu inteleg cum de nu s-a surpat malul cu ditamai elefantul aflat pe marginea lui. Probabil ca in Laos constanta gravitionala este semnificativ diferita fata de in Europa. Dupa ce mahaoutul meu s-a catarat langa mine si m-am prins bine de umar si mai m-am linistit si eu un pic Hoda s-a pus pe explicat cam cum hotaraste un elefant daca o zona este suficient de sigura sa mearga pe ea sau nu. Ca practic foloseste trompa ca sa cerceteze pamantul din fata lui si abia apoi pune piciorul. Ca totul tine de instinctual de conservare al elefantului si ca nu s-ar arunca asa in gol doar pentru o mana de bambus. Singurul lucru care mi-a venit in cap a fost pe post de gluma: daca trompa elefantului meu era defecta si nu poate detecta bine terenul? Ha? J Trebuia sa imi justific si eu cumva teama. Chiar si daca justificarea era una de tot rasul doar nu o sa raman chiar acum fara replica.

Eu tot povestesc momentele in care am tras cate o sperietura pe spinarea elefatului insa nu trebuie sa va inchipuiti ca asta era regula ci dimpotriva ca asta era exceptia. M-am simtit muuult mai in siguranta pe elefant decat m-am simtit vreodata pe un cal. Pentru simplul motiv ca stai mult mai comod si este mult mai greu sa cazi de pe el. In plus galopul elefantului este un galop de cal desfasurat cu incetinitorul. Poate in libertate or fi mai grabiti insa in compania nostra se comportau de parca au tot timpul din lume sa ajunga din punctul A in punctul B. Si ca daca asteapta destul poate punctul B se apropie misterios si miraculos de punctul A deci nu mai trebuie sa mearga pana acolo. Singurele doua viteze pe care le aveau erau incet si foarte incet. Si in timp ce calul fuge cand se sperie elefantul se apuca de aruncat cu praf si dat din trompa catre acel ceva ce l-a speriat. Ba mai mult sunt extreme de curiosi si dupa primele momente de speriat se apuca de investigat ce e lucrul ala necunoscut. Am patit asta cu un: kayak, o femeie care matura poteca, o motocicleta si evident toate camioanele care le ieseau in cale (aveam de traversat la un moment dat un drum ce venea de la o cariera de piatra si pe acolo intalneam destule masini mari). La camioane am hotarat ca este evidenta explicatia atitudinii agresive: pai cum sa nu fii nervos cand vezi ca exista lucruri mai mari ca tine pe lumea asta?

Dupa ce tot bambusul a fost redus la nivelul pamantului si nu a mai ramas decat o amintire ca acolo a fost candva un ditamai tufisul, am putut si noi sa plecam mai departe prin padure. Am mai spus si intr-un post precedent: este uimitor sa vezi ce ramane (sau mai bine zis nu ramane) in locul unde s-a oprit sa manance un elefant. Nu mai ramane copac in picioare, nu mai vezi urma de tufis, si iarba arata de parca a trecut un tanc pe acolo si a ingropat-o in pamant. Si eu care credeam ca un catel este stricator….

Pe la pranz am ajuns si in locul ales de Honda pentru pauza de masa: un camp cu orez (acum gol pentru ca este sezonul secetos) in care se afla una dintre casutele specifice pe care le vezi pe toate campurile cu orez care sa ne tina de umbra. Ne-am intins paturile, am pus masa si ne-am pus pe mancat si discutat cate in luna si-n stele. Subiectul zilei: culoarea pielii. Honda s-a pus pe explicat de ce femeile din nordul Laosului sunt mai frumoase decat cele din sud. Simplu: au pielea mai deschisa la culoare. L-am intrebat daca sotia lui este din nord si ne-a spus razand ca nu dar ca femeile din Luang Prabang sunt undeva intre cele doua extreme deci nu sunt deloc urate. Intr-o cu totul alta seara pe cand ne plimbam prin Luang Prabang am intrat intr-un magazine de bijuterii si ne-am pus pe vorbit cu vanzatoarea (o tanara super draguta si plina de simtul umorului). Din vorba in vorba am ajuns la fix acelasi subiect ca si cu Honda: culoarea pielii. Si ne-am trezit intrebati daca este adevarat ca noi iarna ne albim la loc. Ca ne bronzam vara si iarna trece bronzul. I-am raspuns ca da si foarte uimita si oarecum trista ne-a zis ca la ei nu e asa si ca ei raman inchisi la culoare tot timpul anului. Apoi a inceput sa ne explice incercarile femeilor de a isi albi pielea cu orice pret ssi de a se feri de soare cu orice pret. Si ca multe dintre tratamente au niste efecte secundare foarte urate si se soldeaza cu o sensibilitate excesiva a pielii care faca ca multe dintre femeile care au dus albirea la extrem sa devina prizoniere in propria casa pentru ca orice iesire afara le face rau. Si ma gandeam cat de ciudata este si natura asta umana. Mereu ne dorim ce nu avem. In Europa lumea nu stie cum sa se bronzeze mai bine chiar daca isi cresc exponential sansele de a face cancer de piele iar in Asia lumea nu stie cum sa se albeasca mai bine chiar daca isi cresc exponential fix aceleasi sanse. Cred ca ne-am nascut nemultumiti si o sa murim nemultumiti.

Am discutat un pic si despre taxe, pensii, somaj, asigurari de sanatate etc. Initial erau destul de vocali legat de faptul ca statul nu le ofera practice mai nimic. Nu au asigurari de sanatate si mersul la spital este foarte scump. Nu au pensii. Nu au somaj. Nu au concediii platite.Nu nu concedii medicale. Practic cat muncesti castigi bani. Cand nu mai poti munci esti dependent de copii si familie. Singurii care au ceva avantaje sociale sunt cei care lucreaza la stat insa nu ceva iesit din comun. Asa se explica de ce este extreme de important sa aibe un copil imediat dup ace se casatoresc. Daca nu ai copii nu are cine sa aibe grija de tine la batranete. Si erau extrem de uimiti ca noi nu avem copii desi suntem casatoriti de eva timp. La un oment dat chiar am fost intrebata daca pot avea copii ca nu intelegeau pentru nimic in lume de ce u vrem deocamdata copii. Insa in momentul in care au auzit ca noi platim jumatate din salariu ca sa avem parte de toate avantajele astea sociale au trecut in extrema cealalalta si parca nu mai vroiau nimic de la stat daca trebuie sa dea atat de mult din salariu. Oricum o vizita intr-o astfel de tara este o expereinta interesanta pentru oricine considera ca statul nu face nimic pentru ei. Pentru ca acolo vezi cu adevarat ce inseamna “nimic”.

Am mai discutat un pic si despre religie: Honda era animist insa fusese calugar budhist ca sa aibe acces la educatie gratis pentru ca provenea dintr-o familie saraca ce nu si-ar fi permis s ail tina la scoala altfel, au tras baietii toti un pui de somn si am plecat inapoi la rau pentru baia de seara si pregatirea de culcare.

La masa de seara, Honda ne-a intrebat ce vrem sa facem in ultima zi in tabara. In mod normal programul de patru zile cumparat de noi includea trei zile cu elefantul plus o zi in care alegeam sa mergem cu kayakul sau sa mergem la plimbare prin satele din jur. Nu prea eram deloc hotarati ce variant sa alegem si parca nici una nu ne satisfacea dorintele pe deplin; Si in timp ce noi cantaream avantajele si dezavantajele, Honda a venit cu propunerea ca daca vrem sa stam cu elefantii si in ultima zi se poate rezolva fara probleme. Si nu ne-a luat decat o fentosecunda sa raspundem intr-un glas: “DA”. Oricand o zi cu elefanti este de preferat. Mai ales daca este si ultima. Honda a zambit intelegator si a plecat sa faca demersurile necesare.

Saru’mana Honda!

Cred ca numai o tabara cu atat de multi elefanti precum All lao Service poate oferi programele astea de mai multe zile. Pentru ca doritori de plimbari scurte de jumatate de zi sunt cu sutele. Si daca tu ai doar doi-trei elefanti nu ai cum sa oferi doi elefanti unor turisti cu programe lungi dar sa faci si plimbarile scurte si tipice. De aia pe strada cu agentii din Luang Prabang erau zeci de agentii ce ofereau plimbari de cateva ore cu elefantul dar numai All lao avea oferte pentru 3-6 zile in tabara.

Chiar vedeam in fiecare zi la pranz grupuri intregi de turisti care soseau la tabara si cat mancam noi de pranz ei faceau o plimbare scurta pe langa rau. In cazul in care doar atat iti permiti este si asta ceva insa in mod sigur as sfatui pe oricine sa aleaga sa stea cateva zile cu elefantii si vor avea parte de o experienta de milioane de ori mai frumoasa decat plimbarea aia care te face sa te simti turist pe banda rulanta. In plus in taberele cu putini elefanti se intampla destul de des sa vezi cate patru turisti pe acelasi elefant in incercarea de a multumi tot grupul. Si plimbarile devin tot mai scurte pentru ca un alt grup isi asteapta randul. Si parca totul este facut pe graba si doar cu banii in minte. Am vazut o astfel de tabara de elefanti langa cascada Tad Sae si era ceva complet diferit fata de ceea ce am experimentat noi.

Cam atat pentru astazi. Maine din fericire ne mai asteapta o zi cu elefantul. Din pacate si ultima dar cine stie ce ne rezerva viitorul. Poate o intalnire cu cel african.