Adela Tarpan: La elefanti (V)

Wednesday, May 15, 2013

La elefanti (V)

Ultima zi in Tabara. Din pacate am ajuns si la final. Insa eram porniti sa profitam din plin de ultimele ore de plimbare.

Ne-am trezit cu noaptea in cap si am pornit in jungla sa recuperam elefantii. Mahoutii erau ca de obicei foarte veseli si pusi pe sotii si mereu cu zambetul pe buze. In capatul cararii au disparut in padure sa ia elefantii si cand s-au intors am vazut imediat ca ceva nu este in ordine cu mahoutul meu. Era foarte agitat si foarte supararat si tot discuta ceva cu mahoutul lui Cipri. Au pus apoi elefatul meu sa se aseze pe burta si mi-am dat seama care este problem: ii intrase ceva in talpa elefantului si era evident deranjat de asta la mers. Iar mahoutul meu era trist pentru ca elefantul lui avea o problema. Si asta spune multe despre relatia pe care mahoutul o are cu elefantul lor. Sunt foarte atasati de ei si au grija pana peste urechi sa nu li se intample ceva. La afectiunea lor se adauga si grija patronului care mergea foarte des la tabara sa viziteze elefantii si sa vada daca arata bine sau nu, daca sunt sanatosi sau nu, daca sunt hraniti bine sau nu. Si din ce am auzit de la Honda, patronul era extrem de strict cu mahoutii si cu felul cum ei ar trebui sa se poarte cu elefantul pe care il primesc in grija.

Si daca cineva cauta o tabara cu elefanti in care sa mearga in vizita asta este un aspect de care tebuie sa se tina cont foarte mult: care sunt conditiile in care traiesc elefantii. Am vazut niste imagini nu tocmai placute cu elefanti folositi in Tailanda pentru plimbat turistii si ma bucur enorm ca la All Lao nu era deloc asa. Nici macar o data nu am vazut vreun mahout folosind carligul sau alta forma de violenta cu elefantii. Totul se facea prin comenzi verbale. Niciodata nu se folosea forta fizica. Elefantii erau hraniti foarte bine si se vedea din cum arata. Erau vizitati periodic de un veterinar adus special din sudul Laosului. Li se faceau vaccinuri, li se datea tratament, primeau suplimente de minerale si vitamine. Ranile pe care si le faceau frecandu-se de copaci erau imediat date cu ceva praf alb ca sa ii protejeze de infectii si sa le vindece mai repede. Li se cumpara mancare speciala (cum ar fi varfuri de ananas sau trestie de zahar) ca sa fie suplimentat ce mancau din jungla. Li se facea baie tot timpul ceea ce este foarte important pentru un elefant. Aveau un program destul de lejer si nu erau pusi sa care turisti 12 ore pe zi ci in jur de 5 ore cu pause lungi la pranz si pentru facut baie. Si nu in ultimul rand erau tratati cu respect de catre mahout si se cerea acelasi lucru de la turisti.

A durat ceva sa scoata ditamai aschia din picorul elefantului dar pana la urma la plimbarea de dupa micul dejun, elefantica mea nu mai avea nici o problema.

Am facut elefantilor baie si am trecut raul catre tabara. Eu inainte si Cipri In urma mea. Deodata vad ca mahoutul lui Cipri sare de pe elefant si incepe sa traga cu prastia in ceva de pe malul raului. Ma uit eu ce ma uit si imi vine o idee in minte asa ca strig la Cipri si il intreb daca nu cumva mahoutul lui vaneaza un sarpe. Mie imi este o frica de nedescris de serpi. Nici macar in poze si in filme nu pot sa ma uit la ei. Asa ca Cipri se uita la mine, se uita la mahout si banuiesc ca se gandea ce ar fi mai bine: minciuna sau adevar. Intr-un final imi raspunde asa cam cu jumatate de gura ca intr-adevar omul vaneaza un sarpe. Si nici nu termina bine si il vad pe mahout super mandru de el cum vine in spatele elefantului cu un sarpe taras dupa el. Si amandoi mahoutii si Honda erau foarte incantati la gandul ca vor face un gratar din sarpele ala si Honda imi explica cat de bun el. Iar eu nu stiam cum sa il fac pe Honda sa inteleaga ca imi e frica de serpi si sa ii zica omului sa stea in afara campului meu vizual ca deja m-au luat palpitatiile. Si iata cum inca o data am fost pe post de amuzament pentru ei pentru ca nu intelegeau cum ii poate fi cuiva frica de un sarpe. Ca sarpele e bun la gratar. Mda…cum sa nu…sa fie el sanatos la el acolo nu in calea mea.

Pana la urma mahoutul a inteles ca turista alba e nitel nebuna si a aruncat sarpele in iarba si a venit sa se ocupe de elefant. Am pus scaunele pe ei si am plecat spre tabara. Si cand treceam noi incet incet pe carare vad ca sarpele proaspat vanat se incolacea in iarba si am inceput sa strig la Honda sa le spuna mahoutilor ca le fuge gratarul in curand deci trebuie sa ia atitudine. :)

Ce am observat in timpul sederii noastre in nordul Laosului (ca in sud nu am ajuns din pacate) a fost ca oamenii sunt inca in mare masura la nivelul de culegatori/vanatori. Nu exista industrie iar agricultura inseamna doar plantarea de orez (o cultura pe an) si cresterea de bivoli si gaini. Si chiar am ramas surprinsa sa vad ca nu folosesc laptele. Nu exista produse lactate de nici un fel si nici nu beau lapte de vaca sau de bivolita. In mare parte alimentatia lor se bazeaza pe ceea ce culeg din jungla si pe ceea ce vaneaza sau pescuiesc. Si vaneaza de toate: pasari, serpi, soricei. Tot ce se misca prin padure. Si tot timpul erau cu ochiii in patru dupa fructe sau ierburi din care sa faca ceva de mancare. Iar prastia era mereu legata la brau impreuna cu maceta. Orice plimbare prin jungla era prilej de adunat mancare. Si in fiecare seara ii vedeam pe mahout iesiti la pescuit pe malul raului.

Vanatoare sarpelui a fost momentul in care m-am linistit cu frica mea de serpi. Era evident ca atata timp cat voi avea in apropiere un om de-al locului nu voi avea nici o sansa sa dau neasteptat peste un sarpe, pentru ca ei vor fi primii ce il vor prinde pentru pus pe gratar. Sunt in mod sigur in siguranta. :)

Dar gata. Ma opresc aici cu povestile din tabara elefantilor pentru ca deja m-am intins pe o multime de posture. Sper insa ca am putut sa transmit macar o frantura din ce a insemnat experienta asta pentru noi. Si Cipri chiar imi spunea acum ceva zile ca citeste posturile mele si il pufneste rasul cand isi aduce aminte de una de alta, ceea ce spune mai multe decat as putea eu insira in mii de cuvinte.

In mod sigur una dintre cele mai pretioase amintiri din viata nostra de calatori. Si ma bucur ca am avut norocul sa profitam de posibilitatea de a sta atat de aproape de un elefant domestic pentru ca nu cred ca vor mai exista pentru mult timp. Iar taberele in mod sigur vor deveni intr-un timp scurt mult mai stricte si vor semana din ce in ce mai mult cu o gradina zoologica.