Cred ca am mai scris pana acum ca eu urasc macacii si ca nu stiu cum sa ii ocolesc mai bine. Totul mi se trage de la ointalnire cu ei in Ubud. Iar mai apoi pe unde m-am intalnit cu ei tot povesti de cosmar au fost.
Dar sa incep povestea cu prima intalnire.
In Ubud este o padure plina de maimute si citisem eu descrierile pe net
si imi luasem (credeam eu) toate masurile de siguranta sa nu fiu agasata
de ele: nu luasem nimic de mancare la noi, nu aveam rucsaci, nu aveam
pungi care sa le atraga atentia, nu faceam galagie, nu fugeam si alte
chestii recomandate de Lonely Planet.
Si
la un moment dat ma trezesc ca vine o maimuta la mine si incepe sa imi
traga de fusta sa o ridice in sus sa vada ce este sub ea. Fusta mea era
asa mai infoiata si probabil respectiva maimuta credea ca ascund ceva
banane pe acolo. Si ea imi ridica fusta, eu o lasam in jos si tot asa
pana cand s-a hotarat ca nu e joaca si a inceput sa isi arate coltii si
sa se sasaie la mine si sa traga cu dintii de fusta. Deja ma treceau
toate caldurile cand ma gandeam ca o singura zgarietura o sa ma aboneze
la una dintre multele clinici din Ubud care ofereau tratament antirabic. Cipri, care probabil gandea cam acelasi lucru ca mine, a hotarat sa o indeparteze cu o lovitura de picior si maimuta a uitat de fusta mea dar cat ai
clipi eram inconjurati de o haita intreaga de maimute care mai de care
mai agresive. Abia am scapat de acolo si am ramas cu o frica de maimute
de zile mari.
|
Parca sunt chiar simpatice de la departare |
|
Imi dai si mie ceva? |
|
Daca nu imi dai imi iau singura |
|
Si sub fusta asta ce ascunzi? |
A doua intalnire nu a facut decat sa imi confirme frica.
Eram
pe muntele Emei. Am pornit de la baza (aproximativ 500 m altitudine) si
in prima zi am urcat pana la 2750 metrii. 8 ore de urcat continuu pe
scari (sunt trepte pana in varful muntelui). A fost destul de greu mai
ales ca era extrem de cald insa foarte frumos si ne-am bucurat din plin
de inexistenta altor turisti.
Pentru ca planul era sa dormim peste
noapte pe munte aveam in rucsaci tot ce ne trebuia pentru asta. Iar
rucsacul este un magnet pentru maimute. Sar pe tine, deschid fermoarul
si pana te dezmeticesti tu iti arunca lucrurile prin jur in speranta ca
vor gasi ceva de mancare. Un turist cu un rucsac in spate este ca o
punga de bunatati pt un macac.
Pentru a ne apara de maimute am
cumparat un toiag din bambus de la o batranica de la punctul de
pornire. Si bine am facut ca toiagul asta ne-a scos din multe necazuri.
Atat s-a atasat Cipri de el incat l-a carat prin cateva autobuze
pana in Chengdu cu intentia sa il aduca acasa (isi facuse deja planuri
cum il baga in rucsacul mare si il da la bagaj de cala). Din fericire
pentru mine si nefericire pt el l-a uitat intr-un autobuz si am scapat
de caratullui.
Pe traseu am fost atacati de vreo trei ori de maimute
dar am scapat destul de usor cu ajutorul batei pretioase. Isi aratau ele
dintii furioase ca nu le dam voie sa caute mancare in rucsac dar erau
suficient de fricoase incat sa stea departe de sotul meu care agita
incriuntat bata de bambus.
Si ajungem noi la apus la manastirea
budista. Ideea de a petrece o noapte intr-o astfel de manastire aflata
pe unul dintre muntii budisti sfinti a fost de la inceput ca un magnet
pentru mine. Imi suna mie asa drept ceva fantastic si ma si vedeam ca
intr-o scena de film...imaginea pe care mi-o construiam eu in
imaginatie s-a dovedit a fi destul de romantata si realitatea locuirii
intr-o astfel de manastire m-a lovit drept in moalele capului. De multe
ori eu sunt aventuroasa doar in teorie. In practica tot patul
confortabil il aleg.
De
exemplu dupa ore si ore de mers pe jos, singurul lucru pe care il visez
este un dus. In cazul de fata dusul nu exista si te puteai spala la
lighean...cu apa rece...Deci am inceput experienta monahala cu stangul.
Apoi
cealalta mare problema era mersul la toaleta aflata undeva in curtea
manastirii cand curtea manastirii este populata de zeci de maimute. Am
intors eu problema pe toate partile dar desi mi-as fi dorit nu am putut
deloc evita cerintele fiziologice. Asa ca ne-am pus pe planuit atacul
toaletelor: cum sa ne strecuram la toaleta fara sa ne sesizeze maimuta
si cel mai important fara sa intre peste mine. Cu bata in mana am
coborat tiptil scarile pana in curte, apoi am luat-o la fuga ca sa o
traversez, apoi l-am last pe sot sa se descurce cu cele trei maimute
care fugeau dupa noi si eu m-am refugiat in toaleta...cu bata langa
mine evident. Noroc ca nu a intrat nici una prin multiplele deschizaturi in
tavan....Dupa ce am ajuns inapoi in camera ma gandeam cu oroare ce o sa
fac daca tre sa merg la toaleta noaptea...mai ales ca bausem si vreo
doua beri asa de sfarsit de traseu . Din fericire nu s-a intamplat. cred ca fiecarei parti din corpul meu ii era frica de maimutele alea.
A
doua zi dis de dimineata incercam sa il conving pe om sa nu isi ia
tricoul ud de ieri ci unul nou. Si ca argument principal ii spuneam ca e
frig afara si o sa inghete cu un tricou ud. Si el foarte hotarat zice
ca se duce sa verifice cat de frig este. Iese din camera. Ajunge pe hol.
Si deodata se intoarce in camera, ichide usa si spune ca veriufica el
mai tarziu. m-a bufnit rasul si l-am intrebat: "E o maimuta pe hol,
nu?" Evident ca am avut dreptate: era o maimuta fix in capatul holului
care ii astepta probabil pe singurii buni de agasat: turistii albi.
Camera
nostra avea gemuri care dateau spre un hol, care hol avea si el geamuri
ce dateau spre curtea manastirii. Si ne-au ochit maimutele de afara si
stateau agatate de geam si ne urmareau. Asteptau sa iesim afara. Pentru
ca de calugari nici nu se apropiau. De chinezii care locuiau in zona
nici atat. dar turistii fricosii erau buni de furat. mai ales daca sunt
albi Ca sunt chiar si mai naivi si fricosi.
Cu
mult noroc si cu ajutorul unui calugat cu prastie, am scapat de
maimutele din zona si ne-am continuat traseul. Am mai dat de un grup
aproape de varf dar erau preocupate sa atace un grup de turisti care
urlau si fugeau bezmetici asa ca noi am trecut tiptil tiptil pe langa
ei...Total neobservati.
La cate manevre de evitare am invatat cu maimutele astea sunt sigura ca ne-am putea angaja la trupele SEAL.
|
Stapanii potecii |
|
Si noi trebuie sa trecem pe acolo |
|
Si numai mici nu sunt |
|
Aloooo. Cand iesiti din camera? |
|
Prin geam sunt simpatici chiar |
De atunci am decis ca nu mai e de mine intalnirea cu macacul. Asa ca incerc pe cat posibil sa nu pun pe lista nici un obiectiv unde se aude ca ar exista astfel de maimute.
nasoale peripetii, nu stiam ca sunt atat de "periculosi". Eu am fost sa ii vizitez in Maroc, in habitatul lor natural si erau destul de speriosi, nu prea se apropiau de straini. O fi alta rasa ...
ReplyDelete