The land of the penguins - Pamant! (Ziua 3)

Doua zile petrecute pe mare trecand prin minunata stramtoare Drake si fara pic de pamant in campul vizual nu a facut altceva decat sa ne determine sa visam si mai cu nesat la prima debarcare. Sa punem iar piciorul pe pamant ca deja eram satui pana peste cap de atata leganare.

Asa ca in seara de 7 ianuarie cand am fost anuntati ca ne apropiem de Elephant Island efectiv tot vaporul s-a mutat pe punte sau in barul de la etajul 7. Nu era debarcare dar chiar si asa, era in sfarsit pamant. Ajunsesem intr-un final acolo unde trebuia. Ca nu cred ca vrea sa fie nimeni in Drake passage pe vaporul ala. 

Elephant Island (mai precis Point Wild) nu este cine stie ce locatie fotogenica. Insa istoric vorbind este un loc care aminteste poate mai bine decat oricare altul de vremea cand expeditiile in Antarctica nu erau pe vase de croaziera unde se mananca somon afumat si caviar si se bea vin frantuzesc bun. Si pasagerii sunt octogeneari plictisiti de pensie. Conditiile erau o leaca mai...spartane sa le zicem. Iar oamenii...ei bine oamenii erau eroi.

Point Wild este locul unde oamenii lui Ernest Shackleton au asteptat din aprilie pana in august 1916 (adica iarna!!!) sa fie salvati dupa ce vasul pe care se aflau a fost prins de gheata si apoi scufundat. 

Source: https://en.wikipedia.org/wiki/Ernest_Shackleton

In 1914 Shackleton a pornit intr-o expeditie numita Endurance (tare bine a nimerit numele) sa traverseze Antarctica dintr-o parte in alta trecand pe la Polul Sud. Era dupa ce Amundsen ajunsese deja la Polul Sud (1911) si numai o astfel de idee nebuneasca i-a permis sa stranga fonduri sa porneasca iar catre Antarctica. Shackleton nu era un novice in ale Antarcticii insa. Mai fusese de doua ori in Antarctica (in 1901 impreuna cu Robert Falcon Scott si in 1908 cu propria expeditie) asa ca stia destul de bine la ce sa se astepte si felul cum s-a pregatit pentru expeditie a dovedit din plin asta. Insa natura i-a dovedit ca orice planuri ti-ai face se poate si altfel si pe 19 ianuarie 1915 Endurance este prinsa in gheata in Weddell Sea atat de bine incat era evident ca va ramane asa pana in primavara viitoare. 

Din ianuarie si pana in septembrie 1915 vasul a ramas prins in gheata si a plutit catre nord in voie vremii si a ghetii fara ca echipajul sa poata face prea multe. Traiau cu speranta ca odata la venirea primaverii gheata se va topi si vor porni catre Vahsel Bay. Inca o data insa natura le-a aratat ca se poate si altfel si presiunea foarte mare exercitata de gheata a cauzat daune masive vasului si in octombrie s-au vazut nevoiti sa il abandoneze si sa se mute pe bucatile de gheata plutitoare. O decizie extrem de buna pentru ca pe 21 noiembrie 1915 vasul s-a scufundat.

Din noiembrie 1915 si pana in aprile 1916 echipajul a trecut de pe o banchiza pe alta in speranta ca bucatile de gheata plutitoare ii va duce pana la vreo insula din jur (din jur insemnand cateva sute de kilometri). Din pacate asta nu s-a intamplat si intr-un final in aprilie cand gheata pe care se aflau s-a rupt in bucati, au pornit cu vasele de salvare catre ceva...Orice numai pamant sa fie. Din fericire Shackleton a tinut cu dintii de decizia de a pastra barcile de salvare pe care le-au tarat dupa ei pe gheata pentru zeci si zeci de kilometri spre nemultumirea si exasperarea echipajului. Nimic nu l-a facut pe Shackleton sa renunte la ele si asta a fost salvarea lor.

Le-a luat 5 zile sa ajunga pe Elephant Island si si-au facut tabara intr-un promotoriu mic mic mic numit Point Wild. Erau la 557 de km de locul unde li s-a scufundat vasul...Si era prima data dupa 497 de zile cand puneau iar piciorul pe pamant...Asta apropos de vaitatul nostru ca nu mai pusesem piciorul pe pamant de doua zile.

Problema era insa ca Elephant Island este un loc izolat, neprimitor si ce era mai rau departe de toate rutele maritime care ar fi putut aduce vreun vas sa ii salveze. Sa astepte nu era o solutie asa ca  Shackleton impreuna cu alti cinci membri au pornit catre o statie pentru vanatorii de balene de pe South Georgia. Aveau de parcurs 1200 de km intr-o barca deschis (una din barcile de salvare). Pentru prima data insa au avut parte si de un plan care sa mearga asa cum si-au dorit si dupa 16 zile de chin chiar au ajuns pe pamant. Evident ca nu se putea asa usor si debarcarea a fost fix pe cealalta parte a insulei deci asa ca cireasa de pe tort au mai trebuit sa si mearga 51 de km peste un munte ca sa ajunga la statie. Dar au ajuns. Uimitor dar au ajuns.

Si pe 30 August 1916 echipajul lasat in urma pe Elephant Island a fost salvat. Desi totul a avut tendinta sa mearga prost, nimeni nu a murit in expeditia Endurance. Nimeni. Si asta in mare masura datorita lui Shackleton. Trebuie sa cititi despre el. trebuie trebuie trebuie. Un caracter absolut uimitor. 

Iar povestea salvarii absolut impresionanta. Genul de poveste care te face sa te gandesti ca fara oameni ca Shackleton am trai inca in copaci pentru ca nu am avea curajul sa descoperim ce este mai departe de creanga proprie. Chapeau!

PS: Daca vreti sa cititi intreaga aventura cu mai multe detalii decat insiriurea de date scrisa de mine, probabil ca cea mai buna alegere este cartea scrisa chiar de Shackleton - South.

 

Primul mini -iceberg

Un monument dedicat lui Shackleton

 

Si cum nu se putea altfel - si niste pinguini :)