La poalele Eigerului (II)

Zapada care inca nu se topise la altitudini peste 2000 de metri, ne-a facut sa ne revizuim planurile pentru cea de-a doua zi de plimbare. In plus nici vremea nu mai era la fel de prietenoasa cum fusese cu o zi in urma. Cerul era destul de gri si se anuntau sanse mari de ploaie.

Asa ca am decis ca este cazul sa nu ne aventuram prea tare si mai bine sa stam prin apropiere. Solutia cea mai la indemana era deci sa pornim in aceeasi directie in care pornisem din greseala cu o zi inainte - spre Kleine Scheidegg.

Ne pornim din Grindelwald

De data asta traseul este unul destul de usor si in mare parte chiar monoton. Tocmai potrivit pentru niste picioare destul de grele dupa ziua mai lunga de ieri.

Varianta aleasa de noi a fost sa mergem si la dus si la intors in lungul caii ferate Gringelwald-Kleine Scheidegg pentru ca este o poteca foarte usor de alergat (cel putin la coborare).

La momentul respectiv credeam ca asta este poteca pe care coboara cei ce fac E101. Dar am avut doar partial dreptate pentru ca la E101 participantii merg pe o poteca ce trece chiar pe la poalele Eigerului iar de aveti noroc poate o sa gasiti si cataratori care incearca sa ajunga sus pe varf. 

Sincer mie mi se pare ca Eigerul seamana cu o lama de topor. Nu inteleg cum cineva ar putea sa urce pe varf. Dar uite ca exista destui nebuni pe lumea asta. Nebuni in sensul frumos ca tare mult ii invidiez pentru ce sunt in stare sa faca.

Mi-ar fi placut sa avem parte de o vreme mai cu soare in care sa vedem Eiger-ul in toata splendoarea lui. Dar nu a fost sa fie. Chiar si asa, tot mi se pare greu de crezut ca cineva poate urca fata nordica:

Fata nordica a Eigerului

Singura portiune care a fost mai abrupta (desi nu e nimic iesit din comun) este chiar inainte sa ajungi in gara din Kleine Scheidegg.

prin gara

Am vazut cortul asta de atat de multe ori cand eram la schiat...

Si cum mergeam eu linistita pe poteca ma trezesc nas in nas cu o partie de schiat care imi este extrem de cunoscuta. Este o partie care, pe vremea cand invatam sa schiez, a dat cu mine de multe ori de pamant. Si nu stiu cum se face dar mereu ajungeam la ea. :) 

Prima data cand am reusit sa o cobor complet fara sa dau cu fundul de zapada, mai ca nu m-am pus pe chiut de fericire. Mai tarziu am vazut si filmarea cu mine coborand partia si nu am mai fost la fel de impresionata. Cand coboram ma simteam de parca am viteze de cupa mondiala. Pe filmare zici ca stau pe loc. 

Dar chiar si asa, partia aia are un loc aparte in amintirea mea. E partia mea preferata. Asa ca m-am bucurat nespus sa o urc si la picior nu doar sa o cobor pe schiuri.

La urcat pare mult mai putin abrupta :)

Hop si eu in poza ca sa estimati mai bine dimensiunile

Cand am ajuns noi sus deja se pornise ploaia asa ca nu am stat prea mult pe ganduri si am luat-o repede la vale.

Cum am zis mai sus, ideal ar fi fost daca luam poteca imediat pe sub munte. Insa cum nu am stiut de ea, noi am mers pe acelasi drum ca la urcare.

Sunt absolut sigura ca de vremea ar fi fost mai prietenoasa, am fi ramas mult mai impresionati de traseu. Am mers de foarte multe ori acolo la schiat si stiu cum arata muntii aia cand au ei chef de jucat in soare. Deci chiar daca fotografiile de aici nu sunt prea convingatoare, eu chiar va sfatuiesc sa mergeti sa vedeti fata nordica a Eigerului. Ca arata chiar interesant.