In vizita la un producator de Lambic

Venind dintr-o tara in care toata berea mi se pare ca are acelasi gust (cel putin asa era acum 10 ani, intre timp am observat ca s-au mai schimbat lucrurile), Belgia a venit ca o surpriza.

Berile sunt atat de variate incat gasesti printre ele gusturi la care nici nu te-ai astepta. 

Unele o surpriza placuta. 

Altele mai putin.

Ce conteaza e ca pentru cineva care aprecieaza o bere la ceas de seara, apai asta e locul unde trebuie sa fii. In fata ta se vor aseza sute si sute de posibilitati care trebuiesc evaluate. Unii spun ca Belgia ar avea 300 de tipuri de beri. Alti zic ca ar fi 600. Or fi. Cine stie? Ce e sigur e ca sunt destule. Timp si vreme buna sa ai ca sa incerci pe saturate.

Personal de zece ani muncesc constiincios sa fiu cat mai integrata in societatea adoptiva asa ca incerc si tot incerc si inca nu m-am dat batuta. :) Cineva trebuie sa se sacrifice...

Alaturi de sarcina foarte serioasa de familiarizare cu gusturile diferitelor tipuri de beri la care m-am inhamat, exista si curiozitatea de a invata ce sta in spatele bauturii cu pricina. 

De fel imi place sa inteleg lucrurile din jurul meu. Sa vad cum functioneaza. Sa vad cum e produs. Sa vad ce le face ceea ce sunt. Lasand o leaca modestia de o parte, cred ca asta e caracteristica ce ma face foarte buna in ceea ce fac la munci. Trebuie sa inteleg si cu asta basta.

Asa ca week endul trecut am decis ca mai trebuie sa facem un mic efort de integrare si am mers sa vizitam o fabrica de lambic din Bruxel. Ce face fabrica asta suficient de speciala incat sa fie vizitata, mai ales ca se afla intr-una din cele mai urate zone din Bruxel? Pai sa ne apucam de explicat pe puncte si cat mai didactic.

Care este materia prima pentru bere?

Berea este o bautura alcoolica fermentata din cereale. Asa ca principalele componente sunt : cereale (orz transformat in malt si alte cereale cum ar fi graul), hamei, apa si de cele mai multe ori drojdie.

Podul cu cereale

Obtinerea zaharurilor

Nici unul dintre ingredientele de mai sus nu este intamplator ci are un rol foarte precis in ceea ce este de fapt scopul suprem: obtinerea de alcool.

Ca sa obtii o bautura alcoolica ai nevoie de zaharuri. Zaharuri ce vor fi transformate in alcool prin procesul de fermentare. Cu cat ai mai mult zahar cu atat procentul de alcool din bautura va fi mai mare.

La vin si tuica e cat se poate de simplu. Fructele contin zahar deci iaca sursa.

In cazul cerealelor este un pic mai complicat. Ele nu contin zaharuri dar contin amidon. Amidon ce trebuie intai si intai descompus in zaharuri ca apoi sa se poata trece la fermentare.

De exemplu celebrul malt nu este altceva decat orz incoltit. De ce este nevoie de germinare? Pentru ca in procesul de germinare se formeaza niste enzime care mai apoi vor transforma amidonul (o molecula lunga cat o zi de post) in maltoza (un dizaharid). Deci iaca sursa.

Apoi se ia graul si maltul. Se toaca cum crede berarul de cuvinta. Se amestecata cu apa calda si se imprietenesc pentru vreo 2 ore la temperaturi mai ridicate ca sa se produca reactia chimica ce transforma amidonul in maltoza cu ajutorul enzimelor mai sus amintite (cele ce provin din germinarea orzului).

Am cautat destul de mult sa vad cum se numeste solutia asta zaharoasa in romana. In engleza e "wort". Cica in romana este: must de bere. Deci must de bere sa fie.

Mustul de bere este colectat in niste cazane mari de arama si fiert pentru ceva timp pana se mai evapora din apa, deci concentratia de zaharuri creste, deci procentul de alcool din bere creste. In plus datorita temperatirulor mai ridicate, solutia este sterilizata.

Masina de tocat si vasele pentru fierbere

Daca pornesti cu 10000 de litri de must de bere dupa ce il fierbi mai ramai cu vreo 7500 l. Ceea ce de obicei inseamna ca la sfarsit vei avea un produs cu 5% alcool.

Uitai sa zic. Inainte sa se inceapa procesul de fierbere, in mustul de bere se adauga hameiul.

Hameiul nu are nici o legatura cu continutul de alcool. El este prezent numai pentru gust (gustul amar al berii de aici vine)  si pe post de conservant. Pe vremuri se folosea rozmarin sau alte plante aromatice dar din secolul XII hameiul este folosit aproape exclusiv.

Urmatoarea etapa este racirea controlata a lichidului.

Vasul pentru racit

In functie de ce tip de fermentare folosesti, lichidul trebuie sa aibe o anumita temperatura. La randul lui procesul de fermentare defineste tipul de bere.

Procesul de fermentare

Iaca am ajuns si la etapa cheie: fermentarea.

Fermentare ce poate fi de trei tipuri:

1. Fermentarea pe fundul vasului. In cazul asta mustul de bere este racit cat mai rapid, fara a intra in contact cu aerul si fara a fi contaminat de diverse instrumente (sa nu uitam ca tocmai ce fuse sterilizat prin fierbere). Odata racit este pompat in vasele pentru fermentare unde se adauga un anumit tip de drojdie si se incepe fermentarea la temperatiuri foarte scazute 8-10°C. Din cauza temperaturilor scazute drojdia se depune pe fundul vasului si nu face cine stie ce spuma (de aici si numele fermentarii). Berea obtinuta in acest fel se numeste "lager". 

2. Fermentarea la suprafata. In cazul asta mustul fermenteaza la temperaturi mai ridicate 15-20°C iar drojdia se ridica la suprafata si produce mult cunoscuta spuma (evident de aici numele fermentarii). Berile obtinute astfel se numesc "ales".

3. Fermentarea spontana. Pai dupa cum ii spune numele in cazul asta nu pui drojdie ci fermentarea se produce datorita unor agenti de fermentare aflati in aer. Inainte de 1860 si de  descoperirile lui Louis Pasteur despre drojdie, toate berile erau facute prin fermentare spontana. In zilele noastre singura bere care mai este produsa asa este Lambic. 

Si iaca dupa ce am vorbit doua secole am ajuns si la subiectul scrierii de astazi: berea lambic. O bere tipica regiunii Bruxelului unde se pare ca dintr-un motiv sau altul aerul e foarte propice fermentarii spontane. Cine ar fi crezut? Si mai e loc de intrebare de ce e berea atat de populara printre belgieni. Pai pana si aerul le este complice.

Daca acum un secol erau sute de berarii in Bruxel care produceau lambic, in ziua de astazi a mai ramas doar una: Cantillon. Adica locul vizitei noastre de pe weekend.

Ce face lambic-ul diferit?

Deoarece in lambic nu se foloseste drojdie dintr-o cultura standard ci berarul se bazeaza pe ce organisme plutesc in aerul din jurul lui, procesul de fermentare este unul mult mai complex si mult mai greu de controlat decat la o bere normala.

Mai mult faptul ca nu se nefolosesc componente standard face ca gustul unei beri sa fie foarte diferit de la o productie la alta si de la an la an in functie de ce e in aer, de temperatura de afara, de vant de multe si marunte. Lucruri pe care nu prea ai cum sa le controlezi.

Ca sa rezolve  problema neuniformitatii produselor, berarii prefera sa amestece 3 tipuri de lambic de 1 an, 2 ani si 3 ani vechime si sa produca o bere numita Gueuze.

Ceea ce nu e deloc rau mai ales daca nu esti pasionat de "amar". In lambic se foloseste o cantitate de vreo trei ori mai mare de hamei decat la o bere normala pentru ca este principalul conservant. Fiind atat de mult hamei inseamna ca berea rezultata este extrem de amara. Si cand zic extrem de amara nu exagerez deloc. Trebuia sa vedeti ce fata am facut cand am gustat primul pahar de lambic. Ma intrebam cine m-a pedepsit sa fac asa ceva. Nu are nimic in comun cu nici o alta bere gustata pana atunci.

Cu cat berea sta mai mult la fermentat cu atat descreste cantitatea de zahar ramasa in bere deci cu atat mai amara este. Sa bei un lambic de 3 ani cred ca este o placere doar pentru berarul pasionat. Dar cu cat mai vechi cu atat gustul cica e mai rafinat. Insa cu cat mai tanar cu atat mai dulce. Intr-un final se ajunge deci la un compromis de dulce si rafinament. Din partea mea ar merge si doua linguri de zahar pe langa. Sper sa nu ma auda berarul ca ma crucifica pentru asa sacrilegiu.

Inca ceva ce e diferit pentru lambic/gueuze este ca berea nu face spuma cand torni in pahar si ca nu are acid. 

Daca pui totul impreuna va asigur ca lambic si geuze este ca nimic altceva din ce ati gustat pana acum.

Nu neaparat o experienta placuta. Nu o sa mint. Lambic/gueuze nu e deloc pe gustul meu si in general nu e o bere prea populara. Produsele mai populare sunt variatiunile de bere cu fructe. Insa nici in cazul asta nu se adauga zahar cum e la Kriek-ul normal asa ca nu trebuie sa aveti asteptari prea mari. Are gust de fruct, nu are gust dulce.

La degustat in barul din fabrica

Este insa o experienta. Si Cantillon este o bucata de istorie. O plimbare prin fabrica este ca o trecere in trecut pentru ca de mai bine de 100 de ani berea se face dupa aceeasi reteta si folosind aceleasi instrumente.

Nu e o fabrica mare. Este o afacere de familie care produce undeva la 1700 hectolitri de bere pe an. O nimica toata comparat cu gigantii din zona. Si tocmai pentru ca e atat de mica este atat de simpatica.

Daca aveti timp si daca sunteti curiosi si daca treceti peste zona extrem de urata in care se afla, zic eu ca o vizita de cateva ore nu e deloc ceva de ignorat.

Sigla Cantillon

 Berea este totusi parte in ce inseamna Belgia. Iar lambic-ul parte din ce inseamna Bruxel. 

Ps: cand am fost noi fabrica nu era functionala. Nu din intamplare. Ci pentru ca racirea lichidului de care povesteam la un moment dat are loc natural asa ca ai nevoie ca temperatura de afara pe timp de noapte sa fie relativ joasa. Nu prea merge sa produci bere vara. Nici macar in vara belgiana. Asa ca sezonul pentru facut lambic este foarte limitat: de la sfarsitul lui octombrie pana la inceputul lui aprilie.

Amintirea Everestului meu

Acum doua saptamani il intrebam pe Cipri daca vrea sa mergem sa vedem noul Maze Runner in Barco Escape.  Barco Escape (ca sa fac nitica reclama locului de munca) este un concept relativ nou in care se folosesc 3 ecrane de cinema in loc de unul pentru a crea o imagine o leaca mai panoramica. Un trailer aici ca sa vedeti ce incerc sa descriu. 

(Total off topic: sa fii CinemaVanghelist cred ca este visul oricarui barbat burlac. Hai sa zicem ca si casatorit dar sigur casatorit doar pentru o perioada limitata de timp :) Petreceri non stop la Hollywood. Ce ai putea sa iti doresti altceva?) 

Pentru a testa conceputul Escape ai nevoie evident de continut pentru toate cele trei ecrane asa ca Barco s-a infratit cu Fox si au creat o serie de scene in Maze Runner (si primul si al doilea) care sa arate plusul tehnologiei.

Pentru primul Maze Runner continutul nu a fost filmat ci creat digital (rendering) si din experienta proprie (este un sistem Escape care ruleaza non stop in holul prin care trec de zeci de ori pe zi pentru ca e in usa camerei obscure in care imi duc existenta) se poate mai bine de atat. De exemplu un concert Lady Gaga a fost filmat complet pentru Barco Escape si arata chiar interesant. Si mai interesant e un parteneriat cu Red Bull de la niste competitii de sporturi extreme. Trebuie sa ma credeti pe cuvant ca sporturile de iarna vazute in Barco Escape capata o cu totul alta dimensiune. Iar cel mai interesant dintre toate este o filmare de la festivalul The Burning Man. Absolut uimitor. 

Deci eram curioasa sa vad cam unde au ajuns cu calitatea filmarilor la al doilea film Maze Runner.

Raspunsul lui Cipri la invitatia la Maze Runner a fost ca mergem (mai mult pentru mine si pentru ca biletele erau aproape gratis pentru angajatii Barco) dar ca el de fapt cel mai mult si-ar dori sa mergem la Everest.

Nu trebuie sa il cunosti pe Cipri de prea mult timp incat sa intelegi ca un film de genul Everest este ce i se potriveste ca o manusa. Daca vrei sa adoarma instant il duci la o comedie romantica. :) Daca vrei sa nu se planga o saptamana ca l-ai facut sa se zgarie pe ochi de plictiseala il duci la Everest.  

Asa ca duminica am fost o sotie ascultatoare si am urmat cuvantul sotului meu si am mers sa vedem Everest. 

Evident ca si eu imi doream sa vad filmul (chiar foarte mult) dar nu recunosc nimic nimic nimic. Ramane intre noi treaba asta si ca varianta oficiala este ca am mers pentru Cipri. Da? :)

Si daca in momentul asta credeti ca postul meu va fi  o recenzie a filmului va inselati amarnic :) Tot ce va spun este ca trebuie sa mergeti sa il vedeti. Si trebuie sa il vedeti in 3D. Si asta o spun eu care sunt posesoare de cataracta la ochiul stang deci o leaca mai putin perspicate in perceperea imaginilor 3D. De obicei evit filmele 3D insa de data asta cred ca 3D-ul face fimul mult mult mult mai interesant. Mai ales daca ati citit Into Thin Air sau daca ati vazut filmul sau documentarele bazate pe cartea cu pricina si nu veti mai fi deci surprinsi de poveste. 

Imaginile sunt absolut uimitoare si din momentul in care am vazut primele cadre cu aeroportul din Kathmandu si eu si Cipri am capatat un zambet tamp pe fata care nu prea a mai disparut pentru mult timp.

Nu pentru actiunea din film.

Ci pentru amintirile noastre. Amintiri din Kathmandu. Din Lukla. Din Namche Bazaar. De pe podurile suspendate. De pe cararea aia absulut uimitoare. Si multe si marunte.

Amintiri care efectiv iti umplu sufletul cu o senzatie de bine.  Ceea ce spune tot despre experienta noastra nepaleza.

Zilele petrecute pe Everest base Camp Trek sunt unele dintre cele mai frumoase zile de calatori in lumea asta mare. 

Iar Nepalul este una din putinele tari in care am fost pana acum, in care m-as intoarce oricand. Personal sunt de parere ca lumea asta e prea mare si cu prea multe lucruri de vazut iar timpul si banii nostri mult prea limitati ca sa ne permitem sa ne intoarcem de mai multe ori in acelasi loc. Insa Nepalul este special. In Nepal merita sa te intorci oricand pentru ca si daca te-ai intoarce in fiecare an tot ai avea pentru tot restul vietii ceva nou de vazut si experimentat.

Nu are cum sa nu te vrajeasca Nepalul daca esti un iubitor al muntelui. Nu are cum. E ca un drog. Un drog care te va tenta pentru totdeauna. 

Chiar inainte sa mergem la film ma gandeam ca atunci cand ma gandesc la calatorii imaginea care imi vine cel mai des in minte este asta:

Era prima noastra noapte din Everest Base Camp Trek. Si chiar si acum am foarte vie in minte senzatia de atunci. Cu bucuria de a fi acolo. Cu emotia ca nu stiam cum o sa ma descurc. Cu maxilarul deja fracturat de la atata uimire pentru ce e in jur. 

O camera de 1 euro pe noapte dar una dintre cele mai frumoase camere in care am stat. Nu pentru conditii. Si daca esti un turist care isi doreste lux in vacanta nici nu ar trebui sa te gandesti sa mergi la hiking in Nepal. Ci pentru locul unde se afla.

Si asta era doar inceputul povestii noastre.

Indrazneste sa treci...

 

La intoarcere am descoperit pe ce am trecut (pe cel de sus).

Namche Bazar

Cand ne-am pornit din Namche vremea nu era cea mai minunata

Dar a doua zi soarele ne-a facut sa sarim imediat din pat

Si cum ai putea sa lenevesti cand asa ceva te asteapta?

Ajunsi la cel mai inalt punct din itinerariu - Kala Pattar (5545 m)

In drum spre Base Camp

In perioada asta a anului e goala dar in doar 3 luni va fi plina de "nebuni frumosi"

La revedere Lukla. Dar ne vom intoarce.

Daca vreti sa vedeti mai multe fotografii (sute) gasiti toate albumele pe contul de Flickr al lui Cipri. 

Iar povestile complete pe blog.

Si daca nu am zis de suficiente ori mai zic o data: Mergeti in Nepal. Nu o sa regretati. 

O dimineata prin Queen Elisabeth National Park

Fiecare parc pe care l-am vizitat in Uganda a avut o particularitate anume.

Va spuneam ca Murchison este parcul unde vezi girafe. Nu le mai gasesti apoi in nici unul dintre celelalte parcuri. 

Kibale este cu chimpanzei. 

Queen Elisabeth este parcul unde vezi leii ce isi fac siesta in copac. Asta e ce aduce orice turist curios aici. Dar pentru noi Queen Elisabeth nu este numai parcul leilor ci si parcul elefantilor. Practic pe unde ne duceam: ori la safari, ori doar la plimbare prin sat, ori cu barca, ori la masa gaseam elefanti. Peste tot elefanti. Nu ma intelegeti gresit. Nu e nimic rau in asta. Mie imi plac la nebunie elefantii. Si mai mult pana acum nu vazusem bebei de elefant decat la gradina zoologica. Deci cate exclamatii i-au auzit urecile lui Peter la zaritul bebeilor nu va puteti inchipui. Cred ca merita bacsis dublu pentru cat l-am zapacit de cap cu bebeii (de orice animal ar fi fost ei :) ).

Asa ca si ziua 6 pe care ne-am inceput-o in zori de zi cu un safari, tot sub semnul bebeilor de elefant a stat. Nici ca se putea altfel.

Nu mai repet nebunia mersului in safari. Sincer putine lucruri din experienta noastra de calatori se compara cu asta. Este ceva ce trebuie sa incerci ca sa intelegi cu adevarat incantarea sa vezi atat de multe animale libere in jur. Sa le vezi in mediul lor natural. sa le admiri si sa te minunezi ca asa ceva exista. Si cel mai important sa vezi ca sunt protejate si cu sanse mari sa mai fie aici si pentru nepotii nostrii.

Va las doar cu o mana de poze pentru inspiratie:

Azi noapte a plouat nitel

O pisica chiar langa roata la masina

Si bebeii

Cand te astepti mai putin...hopa elefantul

Atunci cand mergi cu o agentie intr-un tur privat (si asta se poate extinde intr-o oarecare masura si pentru calatoriile cu grupul) este extrem de important sa clarifici de la inceput toate aspectele calatoriei. Mai bine sa pui o mie si una de intrebari decat sa pornesti la drum cu niste asteptari pe care agentia nu le stie si pe care e foarte posibil sa nu faca nimic sa ti le indeplineasca. 

E bine sa discuti in detaliu itinerariul. Sa discuti ce anume este cuprins in pret si ce nu. Ce fel de cazari se folosesc si daca se poate exact lista cazarilor. Ce masina se foloseste. Ce servicii aditionale ai incluse. Si multe si marunte.

Dar la fel de important ca discutatul tuturor detaliilor inainte de calatorie este ca odata ajuns acolo sa nu tii cu dintii de itinerariu si cazari ca si cum nimic si nimeni nu ar mai exista pe lume. Un pic de flexibilitate poate face minuni si poate sa iti ofere cele mai uimitoare amintiri din vacanta.

Un exemplu de genul asta este ziua cu numarul 5 din itinerariul nostru ugandez. Planul era sa plecam dimineata din Kibale, sa ajungem pe la pranz la cazarea din Queen Elisabeth Park si apoi dupa amiaza sa ne-o petrecem la o plimbare cu barca pe canalul Kazinga ce leaga lacurile Edward si George. 

Dar odata ajunsi in fata intrarii in sectorul Kesenyi, Peter (ghidul nostru) a venit cu propunerea sa mergem sa intrebam padurarii daca au vazut in ziua aia leii ce se catara in copaci. Nu am stat prea mult pe ganduri si am acceptat imediat. Si iaca asa am dat peste o doamna padurar care stia sigur unde sa gaseasca pisicile lenese si cat ai clipi ne invarteam cu ochii cat cepele in jurul copacului. 

A fost o sansa pe care am fi ratat-o daca ne incapatanam sa urmam itinerariul si in mod sigur ar fi fost ceva de regretat pentru ca aia a fost ziua in care am vazut cel mai bine leii in perioada siestei din copac. Ne asteptam ca in Ishasha (care este mult mai celebru din punctul asta de vedere) sa vedem mult mai multi lei dar adevarul este ca vizita surpriza din Kesenyi a fost cea care ne-a adus cele mai multe recompense. 

Faptul ca am ales sa mergem la safari in miez de zi (cel mai bun moment sa vezi pisicile lenese) a dus la o modificare radicala a programului pe urmatoarele zile. Nu am mai ajuns la barca in ziua 5 asa ca am amanat-o pt ziua 6, deci in ziua 6 nu am mai putut sa ne mutam la urmatoarea cazare ci am stat tot la Bush Lodge (printre cazarile noastre preferatele de fapt deci nici un regret aici) deci in Ishasha am facut doar un safari in ziua 7 in drum catre Bwindi.

Destul de multe schimbari si recunosc ca la inceput am fost destul de reticienta sa le punem in practica. Citisem atat de multe despre Ishasha incat ma incapatanam sa avem cat mai mult timp acolo. Dar pana la urma am fost inspirati sa acceptam schimbarile si nu e absolut nimic ce am regreta. Dimpotriva. Ziua 5 asa modificata a fost una dintre cele mai frumoase din vacanta pentru ca ne-a adus numai suprize placute. Mai tarziu chiar am aflat ca in zilele alea turistii care au fost in Ishasha nu au avut prea mult noroc cu leii care s-au incapatanat sa nu stea prea expusi asa ca multi turisti se plangeau ca nu au vazut absolut nici un leu si cu atat mai putin un leu la siesta in copac.

Si totusi surpriza cea mai mare nu a fost leii. Surpriza :)

Dupa intalnirea cu pisicile, ne-am cazat, am mancat si pentru ca aveam timp liber pana seara pentru ca ratasem croaziera am decis sa pornim la o plimbare catre lacul cu flamingo roz si lacul cu sare. 

Si cum mergeam noi si sporovaiam cu Peter care ne punea sa facem clasamente cu ce am vazut pana atunci ne trezim ca trebuie sa franeze brusc pentru drumul pe care ne deplasa noi era traversat de un grup imens de elefanti. Si nu numai ca erau multi elefanti dar erau si multi puii. Cui nu ii place un pui de elefant? Sunt cei mai dragalasi pui ever and ever. 

Si uite asa am stat noi in mijloc de drum si am admirat unele dintre cele mai frumoase si mai impresionante animale de pe pamant facandu-si drum incet incet dintr-o parte in alta. Parca veneau de nicaieri si dispareau cat ai clipi in desisul de verdeata de pe partea cealalta a drumului.

Jur ca mai ca nu ne frecam la ochi sa fim siguri ca nu am visat si chiar erau zeci de elefanti traversand drumul prin fata masinii noastre.
Absolut uimitor.
In fotografiile de mai jos e doar primul grup cu care ne-am intalnit. Pentru ceva kilometrii am tot dat de grupuri grupuri ce se intorceau de la apa.

  

Mergeam linistiti pe drum

Si deodata tzusti elefantul

Veneau de la apa

Si iaca dispar

Cum sa pierzi un elefant in cateva secunde

Il mai vede cineva? E ascuns

Si un bebel...erau si mai mici de atat

Niste pisici ( Queen Elisabeth National Park)

Nu am mai scris de atat de mult timp despre Uganda incat abia de imi mai aduc aminte pe unde am ajuns cu povestea. 

Rusine. Rusine. De trei ori rusine.

Chiar a trebuit sa recitesc ce am scris ca sa vad ce urmeaza. Ufa...ca mult timp a mai trecut. 

Dupa operatia la genunchi ma asteptam sa fiu extrem de harnica si sa povestesc si sa raspovestesc tot si toate. Insa realitatea a fost ca frustrarea de a fi obligata sa stau in casa m-a cam doborat. Si in loc sa fac o mie si unul de lucruri interesante, am fost intr-un proces continuu de indobitocire prin consumare excesiva de reality shows. Nu am reusit sa am rabdare de nimic altceva.

Nu pot decat sa sper ca odata cu recapatarea mobilitatii am recapatat si dorinta de a povesti asa ca sa facem o incercare si se ne apucam de treaba de unde am ramas.

Dupa o scurta aruncare cu ochiul pe blog mi-am dat seama ca ultima poveste a fost despre chimpanzei. Deci sa pornim de acolo.

A doua zi dupa experienta de poveste din padurea Kibale am pornit destul de dimineata catre o noua locatie din itinerariul nostru ugandez: Queen Elisabeth National Park. Si tot drumul i-am facut capul calindar ghidului nostru cu tot felul de povesti din ziua precedenta. Probabil saracul a trebuit sa treaca pentru sute de ori prin experienta turistilor extaziati, dar ce conteaza? Pentru noi era prima data. Asa ca i-am povestit si i-am tot povestit de parca ne dateam doctoratul in comportamentul chimpanzeilor. 

Iar dupa o zi atat de impresionanta ca cea de ieri, nu prea ne asteptam la ceva care sa ii faca concurenta prea curand. Niciodata sa nu spui niciodata insa mai ales ca ghidul nostru avea un as in maneca si in loc sa ne duca la cazare in jurul pranzului asa cum era scris la program a venit cu ideea sa ne oprim sa vedem daca sunt ceva lei prin zona atunci cand am ajuns la poarta de intrare in sectorul Kasenyi. 

Din ce citisem eu pe net ideea era ca in Kesenyi este cea mai mare concentratie de animale din QE Park dar ca leii ii vezi mult mai bine in Ishasha. Iar sectorul Ishasha urma sa il vizitam abia in trei zile deci nu am inteles eu prea bine care e treaba cu leii vazuti in Kasenyi si nu ma asteptam la prea multe.

Si totusi dupa o scurta discutie cu unul dintre padurari il vad pe Peter ca se intoatce la masina topaind intr-un picior si ne anunta cu un zambet cat casa ca padurarul stie unde sunt leii deci putem sa mergem sa ii vedem daca vrem asta.

Vrei calule ovaz?

Evident ca vem sa mergem. 

Deci insotiti de o doamna padurar am pornit in cautarea leilor. 

Dupa experienta din Murchison unde am avut ca ghid un padurar absolut extraordinar care prin sutele de povesti spuse a transformat un safari destul de banal (privind in urma) in ceva de amintit pe viata, tanti de acum era destul de plictisita de viata si mai interesata de o mica barfa cu ghidul nostru decat de turistii din masina (adica noi). Si cum comentam pe tema asta cu Cipri vad ca ne oprim langa un copac. Si cum ne uitam noi la copac descoperim cu surpriza ca suntem nas in nas cu niste pisici ce isi fac siesta de dupa-amiaza atarnand nonsaland din copac. 

Am uitat automat toate plangerile la adresa doamnei padurar pentru ca ce i-a lipsit din interactia cu noi a acoperit cu varf si indesat ducandu-ne direct la sursa.

Am stat si ne-am invartit pe langa copac o gramada admirand pisicile. Este greu de explicat ce simti cand te aflii la doi metri de niste lei. Lei ce par atat de pasnici incat parca sunt Mimiluca mea cand leneveste atarnata pe scaunul din sufragerie. 

Si nici un moment nu mi-am imaginat ca vor fi atat de multi intr-un singur copac. Credeam ca vom vedea unul. Maxim doi. Insa erau vreo cinci sau sase adulti si un pui. Parca ar fi venit Craciunul si ma uitam la un pom impodobit cu lei.

Sa mai spun ca eram absolut extaziata de puiul de leu care se uita curios la noi ascuns pe dupa trunchiul copacului. Imi aducea aminte de Rexanu' care face la fel cand nu cunoste pe cineva. Ar vrea sa vada mai bine dar nici nu s-ar expune prea mult.

La un moment dat tot invartindu-ne in jurul copacului cu masina vedem o miscare fix in fata rotii si apoi o ditamai leoaica care se ridica din iarba ca mai ca nu o calcam noi si incepe sa se urce tacticos in copac ca si cum abia si-ar tine ochii deschisi de somn. 

Ne gandeam (cu inima in gat de emotie) ca nu era absolut nimic intre noi si ea. Noi eram cocotati pe masina ca sa vedem totul mai bine. Iar ea daca ar fi avut chef de zbantuiala ar fi fost pe masina cat ai bate din palme la cat de mare era. Noroc ca era la siesta si nu si-a batut capul cu noi.

Prima data fata in fata cu un leu. O prima data ce nu se va uita curand indiferent cati lei vom mai vedea pe viitor.

Din pacate, in cazul leilor din copac, fotografiile nu reusesc sa transmita nici macar a mia parte din ceea ce vezi la fata locului. Cu atat mai putin emotia de a fi la o distanta de un brat de ei. Dar poate va fac pofta de mers in Uganda sa experimentati pe viu ce incerc sa descriu eu aici in mult prea putine cuvinte. :)

Ce se vede pe acolo? Sa fie aia o coada de leu?

Ei bine chiar asta e . Un leu.

Si nu-i doar unul

Nenea leu' ia stai matale linistit acolo in copac ca noi doar ne invartim pe aici.

Echilibru oarecum stabil

Si un puiut curios

Lene mare

Sa nu le stricam somnul de frumusete

Un puiut curios

Si leoaica pe care am deranjat-o noi

Kasenyi

Kasenyi