Coboram de la Monastary (Petra) si aveam o dispozitie de zile mari. Vremea buna, vederile extordinare, fusese pustiu pe drumul de urcare si odata ajunsi sus pentru ca am inceput dis de dimineata deci nu era nimeni sa imparta cararea cu noi. Adica suficient cat sa fii multumit cu ziua ta de plimbaret.
Drumul pana la Monastary nu este foarte greu daca esti macar un pic in forma buna. Daca tot anul ai stat la televizor si ai mancat shaorme probabil ca vei suferi nitel. Insa poate astfel de momente ar trebui sa convinga omul ca un pic de miscare din cand in cand nu strica. Daca nu te tin picioarele sa ajungi pana sus la Monastary desi nu ai probleme grave de sanatate, iti sugerez sa iti reevaluezi modul de viata.
Chiar ne intalnisem cu niste batranei francezi cu care am glumit nitel pe seama traseului. Le-am zis ca nu se poate decat la "deal" iar ei ne-au intrebat razand daca mai sunt doar 10 minute pana sus. Nu mai erau doar 10 minute dar incet incet finalul era aproape.
La un moment dat in fata noastra apare dupa o curba o doamna urcata pe un magar care facea drumul de urcare. Si eu si Cipri ne-am uitat dezaprobator la ea dar asta nu a durat mult pentru ca in urma ei era o imagine absolut de cosmar:
Baiatul iordanian il impingea de la spate si il lovea ca sa il mai faca sa urce o treapta.
La fiecare treapta magarusul se clatina si mergea din perete in perete si impins si batut.
Era evident ca individul urcat in spinarea lui este mult prea mult.
Dar nesimtitul era evident mult prea nesimtit ca sa se dea jos si astepta pasiv ca magarul sa fie batut ca sa il mai duca pe el o treapta.
Sunt 800 de trepte pana la Monastary, pentru numele lui Dumnezeu.
800 de trepte la care magarusul a fost lovit si impins pentru ca un porc nesimtit (imi cer scuze animalului porc ca il compar cu individul asta) nu s-a simtit de nici o culoare si nu s-a dat jos.
Era efectiv dureros sa privesti o astfel de imagine.
Sa nu se inteleaga ca am ceva cu faptul ca individul este gras. Nici eu nu sunt vreo slabuta ci am un bagaj de cunostinte ( a se citi kg) semnificativ. Si doar nu imi mananca mie mancarea ca sa imi pese cate kilograme are. Insa nu iti rezerva dreptul sa chinui o alta fiinta doar pentru ca tu nu iti asumi propria conditie.
Sa nu se inteleaga ca am ceva cu faptul ca individul este gras. Nici eu nu sunt vreo slabuta ci am un bagaj de cunostinte ( a se citi kg) semnificativ. Si doar nu imi mananca mie mancarea ca sa imi pese cate kilograme are. Insa nu iti rezerva dreptul sa chinui o alta fiinta doar pentru ca tu nu iti asumi propria conditie.
Eu m-am rezumat sa ii arunc niste priviri urate. Si impreuna cu mine si alti turisti care se uitau si ei cu durere in suflet la cum animalul (care cica era magarul) era torturat de OM (daca si ala e om atunci eu prefer sa fiu numita animal). Cipri insa nu s-a putut abtine si i-a zis tipului sa se dea jos si sa mearga pentru ca tortureaza magarul. Insa raspunsul primit a fost ca el incearca sa mearga dupa cum se vede.....Nu sunt adepta violentei dar in momentul ala i-as fi tras un sut in dos.
Apoi Cipri i-a zis ca poate ar trebui sa care el in spate magarul nu invers pentru ca este evident care e mai mare.
Evident ca nu a mai primit nici un raspuns.
Si nici la urmatoarele replici in care i s-a spus ca e un nesimtit.
Si nesimtitul a stat nepasator in spatele magarului pentru cateva ore de atunci inainte.
De unde stiu?
Pai e simplu: noi ne-am intalnit cu ei la urcare in jur de 11 dimineata. Cipri a mers apoi sa isi faca antrenamentul si cand a inceput el sa urce spre Monastary alergand, cuplul de nesimtiti se intorcea evident tot calare pe megarusi. Era deja ora 17.00.
Nu pot sa inteleg cum cineva poate sa fie atat de nesimtit (imi dau seama ca am scris cuvantul asta de zeci de ori dar este adevarul adevarat)si atat de nepasator si lipsit de suflet incat sa chinuie un animal timp de 6 ore in halul ala.
Insa daca stau sa ma gandesc mai bine, atitudinea individului din poza de mai sus este una extrem de intalnita printre turisti.
Turisti ce cred ca pentru o mana de arginti li se cuvine totul.
Daca platesc doi dolari au voie sa tratezi ca pe un nimic: oameni, animale, monumente etc. Totul e un nimic ca doar ei platesc.
Si apoi se mai poarta si ca niste salvatori pentru locuitorii "lumii a treia".
Dragi turisti: 2 bani nu va dau dreptul la nimic. Nici un milion de bani nu va da dreptul sa va purtati ca niste stapani de sclavi pe plantatie. Faptul ca sunteti intr-o tara mai saraca decat cea din care veniti nu ar trebui sa fie un motiv sa uiti ce e ala comportament civilizat si politicos.
Sa fii om nu depinde de locatie si circumstanta. Sau cel putin nu ar trebui sa depinda.
No comments:
Post a Comment