Planul pentru Myanmar

In mod evident sunt un blogger extrem de lenes. Maine plecam iar in vacanta si eu nu am apucat nici macar sa termin povestile din Laos. Of of of. Dar asta e imi pun cenusa in cap si promit ca voi fi mai constiincioasa.

Pana una alta iaca programul pentru urmatoarea aventura ce ne asteapta si care este impartita in doua etape distincte: vom incepe cu o sesiune de scufundari in Perhentian (Malaezia) ca apoi sa ne mutam un pic mai la nord unde o sa vizitam o tara ce si-a deschis destul de curand bratele pentru turisti – Myanmar.

De ce Myanmar? Simplu cineva o descria drept chiar mai incantatoare decat Laosul desi din aceeasi categorie ca destinatie. Si cum am laudat Laosul oricui a avut sau nu urechi sa ma asculte este usor de inteles cat de usor de convinsi am fost sa mergem intr-un loc asemanator.

17 Iulie – TK1940 Brusssels 18.15 – Istanbul 22.35

18 Iulie – TK60 Istanbul 01.15 – Kuala Lumpur 16.50
               AK6446 Kuala Lumpur 21.50 – Kota Bharu 22.50
               Hotel: T'Lodge
               Address: No. 1A, Perkedaian 2. Tingkat "Merpati", Stesen Bas Kuala Besut, Jalan Besar
               Phone: +60129009787
19 Iulie – Ferry to Perhentian (10.30)
                 Refresher session diving cu Universal Diver
               Hotel: NEW COCOHUT CHALET (3 nopti, 19-22 iulie)
               Phone: 09 6974982
20 Iulie – 2 sau 3 scufundari cu Universal diver
21 Iulie – plimbare cu barca spre Radang cu 3 scufundari incluse  (tot Universal Diver)
22 Iulie – relaxare pentru ca e ultima zi pe insula si plecare seara tarziu spre Kuala Lumpur
                AK6443 Kotha Bharu 21.55 – Kuala Lumpur 22.55
                Hotel: TuneHotel (1 noapte, 23 iulie - 24iulie)
                Address: KLIA/LCCT airport
                Phone: +6(03)79625888
23 Iulie – Plecare din KL spre Myanmar (Yangon) unde stam doar o zi
               AK858 Kuala Lumpur 06.55 – Yangon 08.00
               Hotel: ThamadaHotel (1 noapte, 23 iulie - 24iulie)
               Address: 5 Signal Pagoda Road, Dagon Township, West Central Yangon/Yangon/Myanmar
               Phone: +951243639
24 Iulie – Plecare din Yangon catre Bagan unde stam trei zile
                YJ 891 Yangon 06.10 –Bagan 07.30
                Hotel: Amazing Bagan Resort (3 nopti, 24 iulie-27 iulie)
               Address: Historical Bagan and Airport Area/Bagan/Myanmar
               Phone: +956160035
27 Iulie – Plecare din Bagan catre Mandalay unde stam trei zile
               Yj891 Bagan 07.45 – Mandalay 08.15
               Hotel: SmartHotel (3 nopti, 27 iulie- 30 iulie)
               Address: 167, 28th street. between 76 th & 77. chan aye tharzan township
                Phone: +959450041300
30 Iulie – Plecare din Mandalay catre Lacul Inle unde stam trei zile
                YJ 892 Mandalay 07.45 – Heho 08.15
                Hotel: Amazing Nyaung Shwe Hotel ( 3 nopti, 30 iulie-2 august)
                Address: Yone Gyi Street, Nyaung Shwe
                Phone: +951203500
2 August – Plecare din Heho catre Yangon unde stam o zi
                  YJ Heho 09.15 -  Yangon 10.25
                  Hotel: Aung Tha Pyay Hotel (1 noapte, 2-3 august)
                  Address: No 74/80 ,38 th street and Merchant Street, Kyauktada Township, Yangon
                  Phone: +951376120
3 August – Plecare din Yangon catre Kuala Lumpur si apoi catre casa.
                  AK1427 Yangon 08.30– Kuala Lumpur 12.50
                   TK61 Kuala Lumpur 23.15 – Istanbul 05.35
4 August – TK 1939 Istanbul 14.50 – Brussels 17.15

Zborurile in Malaezia si din Malaezia in Myanmar sunt cu Air Asia iar zborurile interne din Myanmar sunt luate prin intermediul unei agentii turistice: One Stop Myanmar.

Sa ne auzim cu bine dupa vacanta, Adela

Luang Namtha

Am plecat din Nong Khiaw cu un microbuz care ne-a dus pana intr-un sat al carui nume nu cred ca l-am stiut vreodata de unde am luat un autobuz de noapte care ne-a purtat timp de 6 ore pe drumuri asfaltate si nu prea pana la destinatia noastra.

Cand am vazut in ce hal arata autobuzul m-am felicitat cu varf si indesat pentru decizia de a calatori aproape exclusiv cu avionul in periplul nostru prin Laos. Aceasta a fost singura nostra calatorie cu autobuzul si nu pot sa spun ca i-as fi simtit lipsa daca nu se gasea printre experientele noastre de pribegi prin locuri de departe. Din pacate pe ruta asta nu exista varianta avionului asa ca ne-am descurcat cum am putut.
Autobuzul arata precum “ratile” comunale de acum ceva decenii din Romania (cel putin asa arata cea care facea cursa Gostinu-Giurgiu): foarte prafuita si mereu stand sa se defecteze fix cand ai mai multa nevoie de ea. In plus fata de “rata romaneasca” era faptul ca bagajele stateau legate sub o prelata sus pe autobuz. Deci m-am rugat la toti zeii din toate religiile sa ii dea dexteritate soferului nostru sa lege bine nodul sa mai am rucsac si la sosire nu numai la plecare.

In general eu am norocul sa adorm destul de usor prin masina/avion/autobuz/tren etc asa ca folosindu-l pe Cipri pe post de perna am reusit sa ignor cu success hurducaielile, muzica, luminile ce se tot aprindeau si stingeau la fiecare oprire, harmalaia de la fiecare oprire si multe altele si am dormit aproape tot drumul. Cipri nu a fost deloc la fel de norocos ca mine si prin urmare a stat de paza sa nu imi deranjeze cineva mie somnul. Si recunosc ca tinand cont de conditiile de calatorie, ii inteleg din plin invidia ce i se citea pe fata atunci cand a reusit sa ma trezeasca ca ajunsesem la destinatie.

Statia de autobus din Luang Namtha este de fapt la cativa kilometrii in afara orasului undeva intr-o pustietate. In care pustietate noi am ajuns la 2 noaptea somnorosi, obositi, debusolati si evident in cautare de tuk tuk sa ne duca la hotel. La momentul in care am coborat din autobuz nu era nici un tuk tuk in preajma si ingrijorarea deja isi facea simtita prezenta cu pasi mici dar siguri. O noapte in autogara aia nu facea deloc parte din planurile mele de calatorie. Din  fericire insa mai existau si prin Luang Namtha soferi de tuk tuk doritori sa faca un ban si primul a sosit imediat ce ne recuperasem bagajele asa ca am rasuflat usurati si l-am intrebat daca ne duce la hotelul unde aveam rezervare pentru noaptea aia. A zis ca da si am urcat imediat in remorca. Cu noi s-au mai ingramadit cativa localnici plus inca doi turisti care facuse greseala sa nu isi reserve camera de dinainte asa ca la 2 noaptea ei trebuiau sa ia la pas satul sa gaseasca ceva. Nicidecum o sarcina placuta pentru ca satul dormea dus si nu parea ca exista cineva dispus sa le deschida poarta la ora aia. Le-am spus care este pretul de la Zuela Guesthouse unde stateam noi si au zis ca incearca acolo intai ca tot ii trezeam noi pe proprietari insa totul era ocupat asa ca destul de dezamagiti au plecat la batut la alte porti. Iar eu mi-am dat seama ca niciodata nu voi fi un backpacker adevarat pentru ca nu as face asta in veci vecilor (cel putin nu fara a avea un atac de panica si fara a ma plange la infinit de situatia in care ma aflu).

Ne-am primit camera destul de repede si am adormit cred ca in nici 5 minute de la intrarea pe usa. Am imbatranit si a trecut vremea cand 2 noaptea era abia inceputul distractiei. La miez de noapte locul nostru e in pat sforaind.

A doua zi ne-am trezit cu forte proaspete sa luam la picior satul in cautarea unei agentii cu care sa mergem la hiking si kayaking pentru trei zile. Pentru ca asta este motivul pentru care oamenii vin in Luang Namtha: jungla prin care poti face tot felul de trasee si satele traditionale pe care le poti vizita. 

Ne-am decis destul de repede ce agentie sa folosim si planul era sa merge doua zile la trekking prin jungla pe un traseu care abia atunci se deschidea (noi eram primii turisti) si apoi o zi cu kayakul inapoi in oras. O noapte o dormeam in jungla si o noapte intr-un sat undeva pe munte in casa unor localnici. Am crezut initial ca vom fi noi doi si inca trei canadieni insa canadienii s-au razganit si la final am fost doar noi doi impreuna cu un ghid vorbitor de engleza si un localnic nevorbitor dar care stia zona extrem de bine.

Odata turul organizat am plecat sa descoperim un pic si zona in care ne aflam. Am inchiriat un motoscuter si am decis ca cel mai bine este sa mergem catre Muan Sing, un sat aflat la 47 de kilometri distanta. Citisem ca este un satuc destul de pitoresc (care nu s-a dovedit a fi chiar cum imi inchipuiam eu din descrieri) si ca drumul pana acolo este foarte frumos (si cam asa este) asa ca am plecat sa verificam.

Soseaua serpuieste printer paduri verzi (desi unele s-au transformat in paduri de arbori de cauciuc) si din cand in cand mai dateam si peste cate un sat ca desprins din trecut asa ca drumul a fost unul extreme de placut. Si cand ne era mai bine ne trezim ca facem pana. Care pana evident ca s-a produs la 35 de km de Luang Namtha si 12 km de Muang Sing iar idea de a merge pe jos 10 km impingand la motocicleta nu ne incanta absolut deloc. In timp ce ne scarpinam in cap incercand sa gasim o solutie pentru problema noastra, un nene cu o motocicleta mult mai serioasa decat jucaria inchiriata de noi a oprit si si-a oferit ajutorul. Ne-a luat ceva timp sa pricepem din semnlele lui ce vrea pentru ca nu vorbea nici o limba straina dar pana la urma ne-am prins ca zice ca eu sa merg cu el pana la primul atelier satesc de reparat motociclete iar Cipri sa vina incet incet pe scuterul lui cu pana. Am acceptat si cat ai clipi eram in Muang Sing. Eu cel putin am ajuns cat ai clipi pentru ca Cipri s-a deplasat mult mai incet si s-a oprit si la vulcanizare i-a distrat probabil de mama focului pe localnicii care l-au intampinat pe albul cu pana. Tare recunoscatori i-am fost lui nenea motociclistul pentru ca altfel cine stie cat ne lua pana ajungeam la un loc de unde sa fim recuperati.

Bucurosi ca am scapat de o grija ne-am dus sa mancam la ceea ce parea singurul restaurant din zona. O carciumioara condusa de o batranica foarte active care era de toate: si chelner, si casier, si bucatar si de toate pentru toti. Inca nu ne decisesem ce vrem sa mancam cand cu o mana de fier si intr-o mare viteza a venit si ne-a comunicat ca pe vremea asta (era destul de racoare si cam picura) este nevoie de o supa calda, niste legume tempura si poate si altceva daca mai dorim. Dar neaparat supa de ciuperci ca e delicioasa. Ni s-a parut foarte amuzant cum ne explica ce e cel mai bun si cum lua decizii fara sa ne lase sa replicam in vreun fel asa ca am decis sa ne lasam pe mana ei si  sa ne aduca ce o vrea de cuvinta.

Mi-a placut foarte mult respective batranica si desi ne-am intalnit numai o data pentru o oara mi-a ramas in minte foarte bine cu felul cum punea ordine printer turistii rataciti le ea in sat. Una din acele experiente care petrecute in orice restaurant din Europa de  vest ar fi luata drept impertinenta dar intr-un loc uitat de lume din Laos in restaurantul unei batranici inconvoiate de ani este doar o dovada de familiaritate. Cred sincer ca prin sfaturle pe care le datea incerca sa ne faca sa ne fie mai bine. Ceea ce e mai important decat orice relatie scortoasa client/chelner in restaurantele cu pretentii.

Drumul inapoi din Muang Sing a decurs din fericire fara pene si alte surprise. Si chiar si asa am ajuns destul de tarziu inapoi in oras asa ca singurul lucru pe care l-am mai facut a fost o vizita la piata de noapte de vis a vis de hotel unde convinsi de niste turisti chinezi care ne explicau cat de buna este mancarea am cumparat niste pui la rotisor si niste sunca. Si intr-adevar chinezii aveau dreptate ca era buna. Iar Cipri a tinut mortis ca san a mai intoarcem la aceeasi tansi si alta data ca a  zis ca prefear mancarea din piata in locul uneia de restaurant. Iar eu am fost de accord cu el mai ales ca acolo am mancat cea mai buna salata facuta din papaya verde de pana acum. Asyta desi am mai incercat in multe restaurant prin periplurile noastre.

Am mers apoi devreme la culcare pentru ca ne asteapta trei zile de stat prin jungla deci trebuie sa fim odihniti.

47 de km pana in Muang Sing

Imagini de pe drum

Shap curve...da?

Un satuc uitat de vreme

Si inca unul de cealalta parte a vaii

Invazia cauciucului

Despre Nong Khiaw

Spre marea mea surpriza (una neplacuta) fotografiile din cele doua zile petrecute in Nong Khiaw nu sunt puse pe Picasa deci am stat un pic in cumpana daca sa scriu postul asta sau nu. Intr-un final decizia a fost ca este pacat sa nu vorbesc despre locul asta pentru ca in mod surprinzator Nong Khiaw a fost localitatea nostra preferata din Laos.  Experienta elefantior din Luang Prabang si trekkingul in jungla de langa Luang Namtha au fost varfurile vacantei noastre laosiene insa luata ca localitate separata (nu impreuna cu activitatile din imprejurimi) Nong Khiaw este locul unde am mai fi stat multe zile si am fi lenevit pe terasa unui restaurant la o bere sau un suc de fructe in timp ce in jurul nostru nu se intampla niciodata efectiv nimic.  Pentru ca farmecul satucului asta mic este tocmai faptul ca e ca si cum timpul s-ar fi oprit in loc imediat ce ai coborat din barca sau autobuzul ce te-a adus din Luang Prabang. Asta desi in ultimul timp lucrurile se schimba cu o viteza semnificativa pentru Laos: au aparut primele bancomate (sunt chiar doua bancomate, pe fiecare parte a raului), au aparut primele restaurant cu wifi si numarul hotelurilor si agentiilor turistice creste de la an la an. Cred ca acum sunt intr-un numar ce are doua cifre. J Doar nu va asteptati la turism in masa nu? De fapt cred ca eram vreo 50 de turisti care misunam prin sat in stanga si in dreapta in cautare de activitati sau de locuri cu vedere la rau pentru luat masa. Banuiesc ca nu trebuie sa mai spun ca fiind atat de “multi” turisti ajunsesem sa ne cunosteam deja (14 venisem cu aceeasi barca din Luang Prabang) si sa ne salutam pe strada si sa schimbam impresii la fiecare masa la care ne intalneam. Parca eram o mica familie.

In prima seara, dupa 10 ore petrecute pe o barca facuta pentru piticii din Alba ca zapada, am plecat cat ai bate din palme in cautarea unui loc in care sa ne facem plinul cu mancare buna si sa ne stavilim setea mai mult sau mai putin inchipuita cu niste Beerlao. In jumatate de ora citisem toate meniurile din sat si ne-am hotarat sa mergem la un restaurant care nu arata el cine stie ce dar care avea un meniu foarte frumos scris si cu multe detalii deci stiai ce mananci nu alegeai doar un numar dintr-un tabel Excel. Chelner la respectivul restaurant era un neamt care mergea in Laos an de an de vreo 5 ani. In fiecare an cate 3-4 luni. Si mereu in Nong Khiaw si mereu la aceeasi oameni. Era foarte bun prieten cu proprietarul restaurantului pe care il ajuta din cand in cand si care il gazduia cu drag de atatia ani.

Ne-am atasat de locul ala imediat si am petrecut multe ore stand de vorba cu patronal si cu neamtul calator in zilele ce au urmat. Nu mai imi aduc aminte cum se numea dar este vis a vis de restaurantul indian (singurul restaurant indian in sat). Atat de bine ne-am distrat acolo incat in ultima zi patronul a hotarat ca sunt de-a casei si m-a pus sa imi fac singura factura pe care sa o platesc. Am primit-o apoi cadou cu mesajul ca trebuie sa imi amintesc de Nong Khiaw ca locul unde relatia clien/prestator de sservicii nu este scortoasa ca in alte parti ci una de prietenie. Si cam asta era sentimentul pe care il aveam de fiecare data cand ajungeam la ei in gradina si ne asezam la masa si patronal cu o bere in mana venea la noi si se punea pe povestit despre una si alta.

Motivul pentru care am decis (pe vremea documentatului de pe internet) sa facem o oprire in satucul asta uitat de lume este de fapt un traseu de hiking numit “Cele 100 de cascade” care a fost descoperit in 2010 parca. Compania care are monopol pe traseul asta este Tiger Trail si in prima seara asta a fost de fapt prima noastra grija: sa ne rezervam un loc cu ei pentru ziua urmatoare. Poate ca in alte parti stresul de a mai gasi agentia deschisa la ora trzie la care am ajuns noi ar fi fost justificat. Insa in laos orice este posibil si orice este rezolvabil deci in nici zece minute eram deja parte din grup si cu toate informatiile primite. In dimineata urmatoare plecam cu o barca( iar barca stiu…), un ghid si inca 6 persoane catre satul de unde se incepea mersul pe jos.

Traseul celor 100 de cascade este fix ceea ce ii spune numele: un rau cu 100 de cascade “desi nu le-am numarat) pe care il urmezi mergand prin apa care iti ajunge cam pana la genunchi. Trebuie deci sa fii pregatit sa te uzi constiincios pana la piele. Nu este un traseu greu si este chiar relaxant sa mergi prin apa rece a raului. Ca sa nu mai spun ca este destul de amuzant sa faci pe Tarzan agatat de liane in timp ce excaladezi cascadele.

La intoarcerea de la balaceala ne-am oprit pentru un timp in satul de unde trebuia sa fim recuperati cu barca. Popasul a durat un pic mai mult decat se credea pentru ca barcagiul trecuse pe cealalata parte a raului sa doarma linistit la umbra. Pe partea nostra era prea soare.

Pana l-au trezit tipetele ghidului noi am avut timp sa ne bucuram de ospitalitatea satenilor care ne imbiau cu bere, lao whisky si fructe de tamarind. Probabil ca in orice alt loc din lumea asta s-ar fi gasit un om mai intreprinzator care sa deschida o dugheana ce vinde bere rece turistilor albi batuti de soare se se plimba prin jungla din imprejurimi. Numai in Laos oamenii prefer sa fie ospitalieri si prietenosi in loc de intreprinzatori asa ca berea sosea gratis si cu un zambet mare din partea celui care ti-o ofere. De fapt ni s-a explicat la infinit de catre diversi locanici ca in Laos cel mai intalnit mod de a petrece timpul liber este la o bere cu prietenii. Este practic sport national.

Evident ca seara ne-am petrecut-o la restaurantul nostru band bere si discutand cu neamtul si patronal laosian.

In mod normal planul era ca ajungem din Luang Prabang in Nong Khiaw in prima seara cu barca, apoi ziua urmatoare sa mergem la  de cascade iar in ziua de dupa sa calatorim intre Nong Khiaw si Luang Namtha. Dar in timp ce cautam informatii despre autobuzele ce merg spre Namtha am aflat ca exista si varianta de noapte asa ca am castigat o zi de plimbare in plus pe care am folosit-I mergand cu bicileta prin satele din apropiere unde am fost pe post de amuzament pentru copii care erau foarte jucausi la vederea albilor prafuiti.

 

PS: Cirpi ae acum sarcina de a cauta pozele prin diversele locuri pe unde s-ar mai putea gasi. sa speram ca le vom gasi si vom avea si dovezi vizuale pentru lauda de mai sus.

Dublin

O sa iau o pauza de scris despre Laos si o sa povestesc despre un weekend petrecut intr-un oras care ne-a placut mai mult decat ne-am fi asteptat: Dublin.

De fapt acum ca ma gandesc in urma nici nu are cum sa nu iti placa Dublinul: bere, petreceri, galagie, muzica, oameni veseli etc. Parca ai fi intr-un oras numai de studenti. Dar chiar si daca nu esti mare bautor de bere (ceea ce nu e cazul nostru) tot vei gasi ceva de facut, locuri de vizitat si oameni interesanti de intalnit.

Ce ce ocazie aceast city-trip?

Pai acum ceva timp am decis ca in fiecare an de ziua noastra sa profitam de faptul ca trebuie sa ne sarbatorim intr-un fel sau altul si sa ne rasfatam cu o plimbare pe undeva. Am inceput cu ziua mea petrecuta  in Champagne, apoi  tot de ziua mea o vizita in Barcelona si iaca anul asta l-am convertit si pe Cipri la acelasi mod de sarbatorire asa ca am ales sa mergem pentru doua zile in Dublin. Am ajuns acolo sambata la 8 dimineata si am plecat inapoi spre Belgia duminica seara. Ryanair-ul are curse perfecte din Charleroi pentru a sta in oras doua zile care s-au dovedit a fi oarecum suficiente sa descoperim, macar  superficial, Dublinul.

In prima zi ne-am folosit iar de serviciile celor de la Sandeman (mai am fost cu ei si in Berlin) si am participat la un tur gratuit al orasului. Astfel de tururi se gasesc peste prin orasele mari europene si functioneaza dupa un principiu foarte interesant: nu exista un pret fix de persoana ci la sfarsitul turului fiecare participant ofera drept bacsis ghidului ce suma considera el ca este potrivita pentru calitatea turului primit. Ceea ce inseamna ca fiecare ghid in parte va face tot posibilul sa iti ofere o experienta de neuitat si ca rezultat de fiecare data cand ne-am folosit de sistemul asta am avut parte de niste tururi exceptionale. Asa ca le recomand din toata inima pentru ca veti vedea in mod sigur orasul cu alti ochi si veti descoperi locuri si lucruri pe langa care ati trecut poate de multe ori fara sa le fi observant sau fara sa le fi acordat atentia cuvenita.

Locul de intalnire pentru inceperea turului este in mica piata din fata primariei. Am fost dati in grija unui ghid vesel, tanar, nascut si crescut in Dublin si am luat la picior strazile orasului.

Prima oprire a fost in interiorul primariei unde ghidul ne-a prezentat in cat mai putine cuvinte (aveam totusi doar trei ore pentru turul orasului) istoria Irlandei si a Dublinului. In conditiile in care erau vreo 10-15 englezi in grupul nostru a fost impresionant sa asculti povestea independentei spusa in asa fel incat sa nu se simta nimeni jignit.

Apoi am ajuns la Dublin Castel in care din pacate nu am putut intra din motive de securitate. Trebuie insa sa recunosc ca desi sunt mereu interesata de castele, cel din Dublin nu mi-a prea trezit interesul. Mi s-a parut a fi o colectie pestrita de cladiri datand din perioade diferite si fara un plan clar de a le face sa se potriveasca unele cu altele. Iar vazut de pe strada pe care se afla  gradina Dubh Linn, impresia asta este si mai pregnanta.

Castelul

Partea din spate

Gradina Dubh Linn

Castelul vazut din Dubh Linn

In drum spre Christ Church Cathedral ne-am oprit langa un rand de case construite de familia Guiness pentru muncitorii ei si ni s-a explicat cat de multe a facut aceasta familie pentru oras si cat de bine isi trata muncitorii care primeau case de la locul de munca, aveau acces la ingrijire medicala platita de fabrica si aveau si un fel de pensie (ceea ce la momentul acela era ceva cu totul special). Cand am vizitat distileria Jameson am avut parte de exact aceeasi descriere pentru familia ce a detinut distileria la inceputurile ei.

Christ Church Cathedral este poate cea mai impresionanta structura religioasa din oras. Este foarte frumoasa, foarte veche –de la 1028, cu o istorie foarte interesanta (a fost folosita ca piata, loc de intalnire si chiar si ca bar) si poate si mai interesant este ca nu e o biserica catolica ci apartine de Church of Ireland care la randul ei are o istorie poate chiar mai tumultoasa decat catedrala.

Catedrala

Catedrala se afla intr-o zona cu foarte multe ramasite vikinge si peste tot pe strazile din jur veti gasi placi in  trotuar care indica un loc in care s-au gasit artefacte si ce fel de artefacte. Mare parte insa din fosta asezare vikinga a fost distrusa in timpul contruirii unor cladiri de birouri extreme de urate aflate in spatele catedralei. Si daca artefactele reale s-au mai pierdut in goana dupa teren de construit birouri in centrul orasului, cel putin o idee de ce se gasea sub oras veti avea vizitand Dublinia - un muzeu dedicat istoriei Dublinului in care se gasesc replicile unui sat viking si al unui sat medieval. Noi nu am apucat sa vizitam muzeul dar am auzit numai de bine deci daca aveti mai mult timp decat am avut noi zic sa ii dati o sansa.

Artefacte vikinge

Cati oameni intra intr-o casa vikinga?

 

Urmatoare oprire din turul nostru a fost pe celebra strada Temple bar. Locul unde  trebuie sa fii noapte de noapte sa bei pana uiti unde te afli. Cel putin asta am inteles noi uitandu-ne in noaptea aia la oamenii ce vomau tacticos pe marginea strazii sau din mers dintr-un taxi ce tocmai pleca din capatul strazii. Scuzati detaliile pentru unii poate scarboase insa betia este poate principal atractie turistica din Dublin la care petreceri de burlaci am vazut.

Temple bar

 

Ghidul nostru ne-a dat cateva detalii despre barurile cele mai interesante si cele mai ieftine  si ne-a predate in 5 minute ghidul supravietuirii pe Temple Bar. In plus Sandeman are cred ca in fiecare seara tururi “Pub Crawl” in care merg cu turistii in cele mai cunoscute (pentru localnici) baruri si cluburi si petrec pana dimineata. Noi nu prea suntem pasari de noapte si nici pasionati de cluburi deci nu i-am insotit insa daca sunteti mai petrecareti de fel turul asta are si avantajul ca aveti reduceri la bauturi.

Dupa cateva opriri mai scurte am ajuns si la ultimul obiectiv de vizitat: Trinity College discutabil cea mai importanta universitate din Irlanda (depinde cu cine vorbesti). Nu stiu cate universitati din lumea asta merita sa fie vizitate ca turist insa Trinity sigur merita. Are o curte interioara foarte frumoasa si foarte verde in care te poti relaxa dupa o zi intreaga da batut orasul in lung si-n lat, are foarte multe cladiri istorice frumoase si nu in ultimul rand are The book of Kells o bliblie foarte frumos pictata si care dateaza de pe undeva din anul 800. Mi se pare impresionant ca o carte (care e un lucru atat de fragil) a reusit sa supravietuiasca pentru atata timp si sa aibe in continuare picturile atat de clare. Ca sa nu mai spun ca biblioteca in care este expusa este un loc de vis. Din pacate nu se mai poate face poze in interior dar internetul este plin de dovezi ca ceea ce spun nu este exagerare ci realitate.

In interiorul universitatii Trinity

Tot pe la Trinity

In prima zi cu turul celor de la Sandeman am ajuns doar in curtea universitatii  insa a doua zi ne-am intors si am luat un tur cu ghid al universitatii si am mers sa vizitam biblioteca si sa vedem celebra biblie.  Ghidul este un student de la Trinity care iti va spune extreme de multe povesti interesante si uneori si amuzante din istora locului unde invata. Este un lucru pe care il recomandam cu toata inima, mai ales ca turul costa doar 10 euro din care 9 euro este intrarea in biblioteca.

Dupa terminarea turului orasului am plecat catre ceea ce a devenit pentru multi simbolul Irlandei: Guinness. Mie imi place foarte mult berea Guinness si de fiecare data cand trec canalul profit din plin de bautura asta minunata pentru ca am impresia ca pe partea lor de canal este mult mai buna decat la noi pe continent. Asa ca vizita la fabrica de bere era un lucru mult asteptat mai ales ca se lasa si cu o degustare la sfarsit. Din pacate insa numai degustarea de la sfarsit mi-a placut pentru ca vizita in sine m-a dezamagit cu totul. Este ca o masinarie de facut bani in care nu se pune prea mult pret pe a ii oferi o expreienta de zile mari omului care vine in vizita. Parca am fi fost pe o banda rulanta ce avea ca unic scop sa ne duca cat mai repede de la intrare la iesire cad oar sunt atatia care asteapta. In mod sigur mi-ar fi parut rau sa nu merg la fabricasi nici nu sfatuesc pe imeni sa nu se duca insa nu este o experienta ce sa-ti ramana in memorie ci doar ceva ce ai facut si tu ca orice alt turist din Dublin.

Spre Guinness

Degustand

Evident si eu

 

Ziua am incheiat-o intr-un bar/restaurant din afara orasului unde am avut parte de mancare traditionala, muzica live irlandeza si dansuri irlandeze. L-am ales pentru ca era extreme de bine cotat pe Tripadvisor si sincer nu am fost deloc dezamagiti. Daca vreti ceva special si nu doar un loc unde sa va linistiti stomacul dupa o zi de colindat atunci mergeti la The Merry Ploughboy.  

La restaurant

Si cantaretii

Si dansatoarele

A doua zi in Dublin a fost mult mai linistita fata de ziua de sambata si a inclus numai turul cu ghid de la Trinity (de care am scris deja) si o vizita la distileria Jameson. Inainte sa mergem in Dublin eram foarte incantata de idea de a merge la Guinness si nu prea am luat in considerare mersul la Jameson probabil in special pentru ca noi nu suntem bautori de tarii. Ne-am decis oarecum pe ultima suta de metrii sa mergem la distilerie si foarte bine am facut. In timp ce vizita la Guinness m-a dezamagit foarte tare, cea la Jameson a fost exact ceea ce imi doresc eu de la o vizita la o fabrica. Totul este foarte interactive, foarte bine pus la punct si cu foarte mare grija pentru turist. Nu se simte idea de “cati mai multi turisti pe minut” ca la Guinness ci grupurile erau destul de mici si aveai parte de o vizita cu ghid nu de un ape cont propriu. Mi-a placut mult si am invatat multe in ziua aia. Iar degustarea de la sfarsit a fost pana si pentru un novice ca noi in ale tariilor o experienta interesanta. Ca sa nu mai spun de cafeaua irlandeza cu care ne-am delactat inainte de plecare. Desi trebuie sa ii dau Cezarului ce este al Cezarului si sa spun ca cea facuta de vecinul nostru Leni arata mai bine  pentru ca are 3 culori nu doar 2 ca la Jameson. De buna nu stiu sigur deci data viitoare sigur il rugam sa faca cafeaua cu Jameson ca sa fim siguri de verdict.

Spre distilerie

Mandrii posesori de certificate de degustator

In holul de la intrare

In sfarsit si cafeaua.

De la Jameson am mai dat o tura pe Temple Bar, ne-am mai plimbat un pic, am mancat si bucurosi de experienta am plecat pe la 17.00 catre aeroport.

Concluzia nostra: Dublinul ne-a placut. Ne-am simtit pentru inca un week end studenti.

Mai multe poze gasiti evident pe Picasa.

Cu barca spre Nong Khiaw

Doua zile in oras plus patru in tabara de elefanti au fost de ajuns pentru noi in regiunea Luang Prabang. Asa ca a venit timpul sa ne facem bagajul si sa ne mutam mai departe catre nordul verde al Laosului. Iar acel “mai departe” era pentru inceput Nong Khiaw – un orasel adormit undeva mai la nord de Luang Prabang cunoscut pentru rutele de hiking si in special pentru una numita “100 waterfalls” care si era motivul opririi nostre acolo. Dar despre Nong Khiaw o sa vb mai pe larg in postul urmator, deocamdata ma rezum la a povesti aventura calatoriei nostre intre Luang Prabang si Nong Khiaw.

Am tot rascolit netul sa vad cum se se poate ajunge de la un oras la altul si intr-un final (dupa zeci de bloguri si forumuri citite) am decis eu ca cel mai bine este cu barca. Toata lumea povestea cat de frumoas este peisajul pe care il vezi si  cat de linistita este viata pe rau si cat de verde este totul. Fix ce ne plae nou. Si daca adaugam faptul ca mie imi plac foarte mult plimbarile cu barca, decizia nu a fost deloc grea desi diferenta de timp era semnificativa (cam 4 ore cu microbuzul comparat cu 8 pe barca).

Ne-am cumparat biletele cu cateva zile inainte de la All  Lao Service si in dimineata zilei de plecare eram prezenti constiincios pe malul Mekongului plini de voie buna ca le plimbam cu barcuta. Si nu mare ne-a fost surpriza sa descoperim ca diminutivul, cu care alintam noi mijlocul de transport, nu era nicidecum gresit. Ceea ce au cam omis sa spuna cei ce elogiau plimbarea asta cu barca este ca nu o sa ai parte de niste conditii prea bune. Confortul este un termen atat de strain incat nici macar nu are ce cauta in aceeasi propozitie cu mijlocul nostru de transport.

Toti turistii de pe ponton, chiar si cei abia treziti din somn, au facut niste ochi mari mari la vederea a ceea ce avea sa ne adaposteasca pentru urmatoarele 8 ore (cel putin teoretic erau 8 ca practic a durat un pic peste 9) si se vedea in privirea lor speranta ca poate este doar o greseala si ca aia nu e barca noastra si ca noi vom avea de fapt parte de una din barcile cu scaune ca de autocar pe care le-am tot vazut trecand pe rau.

Evident ca nu a fost nici o greseala iar barcuta noastra (si nu mai este alint diminutivul ci realitatea crunta) era asa o chestie care parea buna doar pentru iesit un pic la pescuit nicidecum pentru a transporta o gloata de turisti cu bagaje multe si un pic mai cu greutate decat laosianul tipic. Scaunelele erau atat de mici de parca erau din povestea “Alba ca zapada si cei sapte pitici”. Nici nu stiam daca sa rad sau sa il compatimesc pe Cipri care odata asezat isi putea musca linistit din genunchii ce ii ajungeam la gura. Si noi eram fericiti ca aveam un loc pentru ca mai erau si altii care nu incapeau pentru ca in mod normal o barca de genul asta duce 10 turisti iar acum eram 15. Saracul barcagiu s-a scarpinat in cap, s-a uitat in dreapta si in stanga, a incercat sa convinga alti barcagii sa ia o parte din turisti dar nimic. Pana la urma cu un pic de impins si un pic de interventie divina (cred ca s-a dilatat barca dupa ce am inceput sa intram noi in ea) a incaput toata lumea. Dar incercarea nu se termina aici pentru ca mai erau si bagajele: 15 rucsaci mari plus inca pe atat mici. La un moment dat am crezut ca o sa ii puna remorca la barca pentru ca nu se vedea nici o posibilitatea sa bagi tot volumul ala de bagaje intr-o incinta atat de mica precum era barcuta noastra. Insa vointa barcagiului plus inca o data interventia divina (cred ca ajuta sa fii barcagiu intr-un oras cu atatea manastiri budiste precum Luang Prabang) au facut ca legile fizicii sa fie inca o data sfidate si totul sa fie translatat de pe mal pe coaja noastra de copac plutitoare.

Am rasuflat usurati si intr-un final am pornit in formatie completa (si aglomerata) mai departe.

Iar odata pormiti pe rau trebuie sa recunosc ca elogiile citite pe net nu au fost nicidecum de prisos. Peisajul peeste cu adevarat frumos. Atat de multa verdeata si liniste si pace mai greu intalnesti. Rar se vede cate o urma de asezare omeneasca sau mai intalnesti cate o alta barca (dupa ce treci de Pak Ou cave).

Din pacate totul se va schimba odata cu construirea unui baraj destul de aproape de Nong Khiaw (China se foloseste intens de resursele natural ale Laosului). Ceea ce am expreimentat noi acum va fi peste un an sau doi doar o amintire. La fel ca multe alte lucruri care ne-au facut sa ne indragostim de Laos. Timpul nu sta pe loc ci din pacate chiar este dat pe “fast forward” in partea asta de lume.

Desi nu a fost cea mai confortabila calatorie, nu regretam deloc alegerea facuta. Este o experienta interesanta si peisajul este foarte frumos.  Recunosc insa ca daca ar fi durat numai 5 ore in loc de 9, in mod sigur ne-ar fi fost mai bine. Cam de pe la 5 ore in sus am inceput sa ne plictisim, sa ne vaitam de dureri de incheieturi sis a ne dorim cu disperare ceva bun de mancat. Asa ca atunci cand am ajuns intr-un final in Nong Khiaw eram foarte fericita ca alesesem sa ne cazam la cel mai bun hotel din sat (conform prietenului Lonely Planet). Simteam nevoia de relaxare si rasfat dupa atatea ore de stat in pozitia fetusului.

Nong Khiaw Riverside Eco Lodge ofera cazare in bungalow-uri individuale, foarte spatioase, foarte dragut mobilate si cu vedere la rau. Numai pentru vedere si as fi ales sa stau acolo.

Imediat dupa ce ne-am cazat am dat fuga in sat si am facut rezervarea pentru a doua zi pentru hikingul  “100 watefalls” cu agentia Tiger Trail. Asta era motivul pentru care alesesem sa facem o oprire aici si prin urmare tineam neaparat sa ne asiguram ca avem un loc.

Multumiti ca am rezolvat toate problemele urgente ne-am translatat cu mare graba (pentru ca stomacul isi cerea drepturile) la un restaurant de peste rau unde am intalnit un neamt amuzant pe care l-am chestionat de doua ori pe zi in zilele urmatoare ca sa aflam cat mai multe despre Laos-ul vazut prin ochii unui om care isi petrece fiecare iarna in Nong Khiaw de cinci ani deja. Ne-a placut atat de mult restaurantul incat aici ne-am luat toate mesele din scurta noastra sedere in Nong Khiaw.

O barca pentru 15 turisti

Gramada de bagaje

Pauza de mers la toaleta pe malul raului

Pe rau

Riverside Nong Khiaw Eco Lodge

Vedere de pe terasa cemerei

Terasa noastra

Mai multe poze de pe rau gasiti la:

https://plus.google.com/photos/106330260297523109754/albums#photos/106330260297523109754/albums/5833930311174433057

 

La elefanti (V)

Ultima zi in Tabara. Din pacate am ajuns si la final. Insa eram porniti sa profitam din plin de ultimele ore de plimbare.

Ne-am trezit cu noaptea in cap si am pornit in jungla sa recuperam elefantii. Mahoutii erau ca de obicei foarte veseli si pusi pe sotii si mereu cu zambetul pe buze.  In capatul cararii au disparut in padure sa ia elefantii si cand s-au intors am vazut imediat ca ceva nu este in ordine cu mahoutul meu. Era foarte agitat si foarte supararat si tot discuta ceva cu mahoutul lui Cipri. Au pus apoi elefatul meu sa se aseze pe burta si mi-am dat seama care este problem: ii intrase ceva in talpa elefantului si era evident deranjat de asta la mers. Iar mahoutul meu era trist pentru ca elefantul lui avea o problema. Si asta spune multe despre relatia pe care mahoutul o are cu elefantul lor. Sunt foarte atasati de ei si au grija pana peste urechi sa nu li se intample ceva. La afectiunea lor se adauga si grija patronului care mergea foarte des la tabara sa viziteze elefantii si sa vada daca arata bine sau nu, daca sunt sanatosi sau nu, daca sunt hraniti bine sau nu. Si din ce am auzit de la Honda, patronul era extrem de strict cu mahoutii si cu felul cum ei ar trebui sa se poarte cu elefantul pe care il primesc in grija.

Si daca cineva cauta o tabara cu elefanti in care sa mearga in vizita asta este un aspect de care tebuie sa se tina cont foarte mult: care sunt conditiile in care traiesc elefantii. Am vazut niste imagini nu tocmai placute cu elefanti folositi in Tailanda pentru plimbat turistii si ma bucur enorm ca la All Lao nu era deloc asa. Nici macar o data nu am vazut vreun mahout folosind carligul sau alta forma de violenta cu elefantii. Totul se facea prin comenzi verbale. Niciodata nu se folosea forta fizica. Elefantii erau hraniti foarte bine si se vedea din cum arata. Erau vizitati periodic de un veterinar adus special din sudul Laosului. Li se faceau vaccinuri, li se datea tratament, primeau suplimente de minerale si vitamine. Ranile pe care si le faceau frecandu-se de copaci erau imediat date cu ceva praf alb ca sa ii protejeze de infectii si sa le vindece mai repede. Li se cumpara mancare speciala (cum ar fi varfuri de ananas sau trestie de zahar) ca sa fie suplimentat ce mancau din jungla. Li se facea baie tot timpul ceea ce este foarte important pentru un elefant. Aveau un program destul de lejer si nu erau pusi sa care turisti 12 ore pe zi ci in jur de 5 ore cu pause lungi la pranz si pentru facut baie. Si nu in ultimul rand erau tratati cu respect de catre mahout si se cerea acelasi lucru de la turisti.

A durat ceva sa scoata ditamai aschia din picorul elefantului dar pana la urma la plimbarea de dupa micul dejun, elefantica mea nu mai avea nici o problema.

Am facut elefantilor baie si am trecut raul catre tabara. Eu inainte si Cipri In urma mea. Deodata vad ca mahoutul lui Cipri sare de pe elefant si incepe sa traga cu prastia in ceva de pe malul raului. Ma uit eu ce ma uit si imi vine o idee in minte asa ca strig la Cipri si il intreb daca nu cumva mahoutul lui vaneaza un sarpe. Mie imi este o frica de nedescris de serpi. Nici macar in poze si in filme nu pot sa ma uit la ei. Asa ca Cipri se uita la mine, se uita la mahout si banuiesc ca se gandea ce ar fi mai bine: minciuna sau adevar. Intr-un final imi raspunde asa cam cu jumatate de gura ca intr-adevar omul vaneaza un sarpe. Si nici nu termina bine si il vad pe mahout super mandru de el cum vine in spatele elefantului cu un sarpe taras dupa el. Si amandoi mahoutii si Honda erau foarte incantati la gandul ca vor face un gratar din sarpele ala si Honda imi explica cat de bun el. Iar eu nu stiam cum sa il fac pe Honda sa inteleaga ca imi e frica de serpi si sa ii zica omului sa stea in afara campului meu vizual ca deja m-au luat palpitatiile. Si iata cum inca o data am fost pe post de amuzament pentru ei pentru ca nu intelegeau cum ii poate fi cuiva frica de un sarpe. Ca sarpele e bun la gratar.  Mda…cum sa nu…sa fie el sanatos la el acolo nu in calea mea.

Pana la urma mahoutul a inteles ca turista alba e nitel nebuna si a aruncat sarpele in iarba si a venit sa se ocupe de elefant. Am pus scaunele pe ei si am plecat spre tabara. Si cand treceam noi incet incet pe carare vad ca sarpele proaspat vanat se incolacea in iarba si am inceput sa strig la Honda sa le spuna mahoutilor ca le fuge gratarul in curand deci trebuie sa ia atitudine. :)

Ce am observat in timpul sederii noastre in nordul Laosului (ca in sud nu am ajuns din pacate) a fost ca oamenii sunt inca in mare masura la nivelul de culegatori/vanatori. Nu exista industrie iar agricultura inseamna doar plantarea de orez (o cultura pe an) si cresterea de bivoli si gaini. Si chiar am ramas surprinsa sa vad ca nu folosesc laptele. Nu exista produse lactate de nici un fel si nici nu beau lapte de vaca sau de bivolita. In mare parte alimentatia lor se bazeaza pe ceea ce culeg din jungla si pe ceea ce vaneaza sau pescuiesc. Si vaneaza de toate: pasari, serpi, soricei. Tot ce se misca prin padure. Si tot timpul erau cu ochiii in patru dupa fructe sau ierburi din care sa faca ceva de mancare. Iar prastia era mereu legata la brau impreuna cu maceta. Orice plimbare prin jungla era prilej de adunat mancare. Si in fiecare seara ii vedeam pe mahout iesiti la pescuit pe malul raului.

Vanatoare sarpelui a fost momentul in care m-am linistit cu frica mea de serpi. Era evident ca atata timp cat voi avea in apropiere un om de-al locului nu voi avea nici o sansa sa dau neasteptat peste un sarpe, pentru ca ei vor fi primii ce il vor prinde pentru pus pe gratar. Sunt in mod sigur in siguranta. :)

Dar gata. Ma opresc aici cu povestile din tabara elefantilor pentru ca deja m-am intins pe o multime de posture. Sper insa ca am putut sa transmit macar o frantura din ce a insemnat experienta asta pentru noi. Si Cipri chiar imi spunea acum ceva zile ca citeste posturile mele si il pufneste rasul cand isi aduce aminte de una de alta, ceea ce spune mai multe decat as putea eu insira in mii de cuvinte.

In mod sigur una dintre cele mai pretioase amintiri din viata nostra de calatori. Si ma bucur ca am avut norocul sa profitam de posibilitatea de a sta atat de aproape de un elefant domestic pentru ca nu cred ca vor mai exista pentru mult timp. Iar taberele in mod sigur vor deveni intr-un timp scurt mult  mai stricte si vor semana din ce in ce mai mult cu o gradina zoologica.

Hopa sus pentru plimbare

Undeva acolo sunt si doi elefanti

La stanga tre sa mergi nenea sau te trag de ureche :)

Gata baia

Portia de banane

Pe care elefantica mea o strange constiincios cu trompa

Iar prin padure

Pauza de masa

Bambuuuuus :)

Elefanti trec raul spre locatia unde petrec noaptea